Capitolul 5 — Operațiunile exproprierii

Pe această pagină

Articolul 114

Aplicarea dispozițiunilor legii agrare privitoare la expropriere se face de către Casa centrala a împroprietăririi.

Operațiunile de expropriere se vor infaptui deodată în toată țara.

Articolul 115

Toți proprietarii a căror moșii sînt supuse în total sau în parte exproprierii prin legea de fața, sînt datori ca în termen de o luna dela promulgarea ei sa remită fiecărui judecător de ocol al circumscripției în care se afla asezata fiecare din mosiile ce poseda, o declarațiune în trei exemplare pentru fiecare moșie ce poseda sau a posedat la 15 August 1916, care să cuprindă următoarele:

a) Numele proprietății, al satului, comunei, plății și județului unde este asezata moșia;

b) Numele proprietarului, capacitatea lui juridică și domiciliul lui real;

c) Starea juridică a proprietății și sarcinile ei la facerea declarației și la 15 August 1916, precum și actele de transmiterea proprietății dela această dată pînă în prezent;

d) Suprafața de pămînt ce i-a rămas în urma aplicării scării progresive de expropriere prin decretul-lege No. 3697/918 și legii pasunilor comunale, specificându-se în hectare câtă padure, grădini, vii, terenuri inundabile, neproductive, balti, etc. și cat pămînt cultivabil (aratura, faneata, pășuni etc.);

e) Numărul mosiilor ce poseda la 15 August 1916, cu arătarea situației lor (comuna, plasa, județ). În caz cînd moșia a fost între timp vândută sau donata se va arata numele noului proprietar;

f) Dacă moșia pentru care se face declarația era cultivată prin arendaș la 23 Aprilie 1920, de cat timp și cu ce contract vizat de administrația financiară, dacă mai este arendată;

g) Moșia sau mosiile în cari înțelege să-și păstreze maximul prevăzut de lege;

h) Dacă pe moșie are investiri de capital în construcție, cu arătarea suprafeței ocupate de aceste construcții și a evaluării lor;

i) Dacă moșia are plan și hotarnicie sau plan economic, dacă și planul și hotărîrea sînt confirmate judecătorește;

j) Venitul net pe hectar și categoria de pămînt cultivabil.

Declarațiile de mai sus se fac de proprietari sau de procuratorii lor, iar pentru minori și interzisi de reprezentanții lor legali; cei puși sub consiliu judiciar le vor putea face fără asistența consiliului; femeile maritate le pot face fără consimțămîntul soților, atît pentru averea parafernala cat și pentru cea dotală. În caz cînd asupra imobilului e constituit vreun drept de uzufruct legal, declarația se face de către proprietar și de uzufructuar.

Judecătorul de ocol va legaliza doua din cele 3 declarații primite și le va trimite, una Casei centrale a împroprietăririi și alta consilierului agricol județean respectiv.

Articolul 116

Comisiunile de ocol pentru expropriere vor începe operațiunile lor după 70 zile dela promulgarea legii. Ele își fac lucrările lor pe baza declaratiunii dela art. 115 sau după cerea Casei centrale a împroprietăririi, precum și pe baza incunostintarii ce ar avea pe orice cale despre existenta vreunei moșii supuse exproprierii și pentru care proprietarul nu a făcut deosebită declarație. Oricine este în drept sa aducă la cunoștința comisiunii omisiunile săvîrșite de cei obligați a face declarațiunea conform art. 115.

Articolul 117

Președintele comisiunii de ocol pentru expropriere aduce la cunoștința părților ziua hotărâtă pentru judecata, prin citatiuni înmânate potrivit legii judecătorilor de ocol.

Proprietarul va fi citat la domiciliul arătat prin declarațiunea de expropriere, iar în lipsa domiciliul arătat la sediul mosiei. Casa centrala a împroprietăririi va fi citata prin consilierul agricol respectiv, iar satenii prin primăria comunei sau comunelor unde se afla moșia.

Citatiunile vor fi puse în vederea părților cu cel puțin 10 zile înainte de ziua înfățișării.

Notarul comunei, iar în comunele urbane secretarul primăriei este obligat, pe lîngă aceasta, sa anunțe prin afișare, pe usa primăriei și la reședința sfatului sătesc cu cel puțin 10 zile înainte de ziua înfățișării, în fiecare comuna, data fixată pentru judecata.

Procedura se va îndeplini înaintea comisiunii potrivit art. 68 și 69 din legea judecătoriilor de ocoale și funcționarul însărcinat cu îndeplinirea ei va putea fi amendat în caz de neglijența cu 50-100 lei.

Articolul 188

În ziua fixată, comisiunea de ocol se transporta la fața locului și, după ascultarea părților, oral sau prin memorii scrise, sau în lipsa lor, dacă sînt regulat citate, după informațiunile culese la localitate și din oficiu hotărăște asupra întinderii proprietății, asupra situației ei juridice, asupra numărului și suprafețelor mosiilor aparținînd proprietarului, asupra felului cultivarii mosiei, asupra alegerii și determinării suprafeței expropriate, asupra clădirilor, inventarului, crescatoriilor de vite, instalatiunilor industriale agricole și orice alte investiri de capital și, în fine, asupra suprafeței care în limitele legii urmează a se lasă proprietarului.

În același timp comisiunea aduna elementele necesare pentru fixarea prețului.

Comisiunea va putea pronunța hotărîrea sa la localitatea sau la reședința judecătoriei.

Articolul 119

Președintele comisiunii de ocol este obligat a trimite, în termen de 10 zile dela pronunțare, consilierului agricol al județului respectiv o copie de pe hotărîrile date de comisiune; iar proprietarului și primăriei respective, în același termen, un extras de pe dispozitivul hotărîrii. Consilierul agricol va inainta de îndată Casei centrale o copie de pe hotărîrea comisiunii, arătând ca a făcut apel; în caz contrar, odată cu înaintarea copiei va arata motivul nefacerii apelului.

Articolul 120

Pot face apel în contra hotărârilor comisiunilor de ocol pentru expropriere atît proprietarii, taranii, cat și delegatul Casei centrale a împroprietăririi în comisiune, consilierul agricol respectiv sau direcția funciară a Casei centrale a împroprietăririi, în numele ministerului agriculturii, fără vreo autoritate prealabilă.

Acest apel se poate adresa fie la comisiunea judeteana, fie la comisiunea de ocol, care e obligată a-l inainta neîntârziat, împreună cui dosarul, comisiei județene.

Termenul de apel este de 30 zile libere. El curge dela publicarea în extras în Monitorul Oficial a hotărîrii comisiunii. În caz cînd părțile nu au făcut apel și hotărîrea nu a fost pronunțată în unanimitate, ea va fi în mod obligator cercetata de comisiunea judeteana de expropriere.

Casa centrala a împroprietăririi va putea face apel înaintea comisiunii județene oricînd, chiar după expirarea termenului arătat mai sus, pînă la momentul pronunțării hotărîrii definitive de expropriere în apelurile făcute de alte părți interesate, adresandu-se în acest caz instanței sesizate cu judecarea apelului uneia din părți.

Articolul 121

Președintele comisiunii de ocol pentru expropriere este obligat a inainta din oficiu toate dosarele comisiunii de ocol către președintele comisiunii județene de expropriere.

Articolul 122

Președintele comisiunii județene de expropriere, primind dosarele comisiunii de ocol, fixează termenul de judecată, atît pentru preț, cat și pentru alegerea și determinarea definitivă a părții expropriate, în cazul în care hotărîrile comisiunilor de ocol vor fi fost apelate sau date fără unanimitate.

În caz de apelare, acest termen nu va putea fi mai scurt de 30 zile dela data primirii apelului la comisiunea judeteana.

Termenul se afișează la usa primăriei comunei respective cu cel puțin 10 zile înainte de judecată.

Părțile vor fi incunostintate prin citatiuni, potrivit art. 66 și 68 din legea judecătoriilor de ocoale și anume:

a) Proprietarului, prin citatiuni la sediul mosiei sau la domiciliul indicat prin declarația de expropriere, afară de aceia cari prin petitiunea de apel sau prin declarațiune scrisă facuta președintelui comisiunii județene de expropriere vor alege alt domiciliu;

b) Satenilor, prin afișare la usa primăriei comunei sau comunelor unde se afla moșia;

c) Casei centrale a împroprietăririi (direcția funciară), prin citatiuni la sediul ei în București.

Părțile vor putea da verbal orice lămurire și vor putea prezenta orice memorii scrise. Pe temeiul actelor prezentate sau prin cercetări locale a unuia din membri sau a completului ei, comisiunea va da hotărîri definitive și executorii, cari nu sînt supuse nici unei cai de atac, afară de partea privitoare la fixarea prețului și cu rezervele arătate la art. 37 din lege, paragraful II, alin. 2.

Articolul 123

Hotărîrile date de comisiunile județene de expropriere se publică numai în ceea ce privește prețul în extras în Monitorul Oficial.

Președintele comisiunii este obligat ca în termen de 10 zile dela pronunțare sa trimită consilierului agricol o copie de pe hotărîrile date, iar proprietarului și primăriei respective, în același termen, un extras de pe dispozitivul hotărîrii.

Consilierul agricol va inainta de îndată Casei centrale o copie de pe hotărîrea comisiunii, arătând ca a făcut apel și, în caz contrar, odată cu înaintarea copiei, va arata motivele nefacerii apelului.

Articolul 124

Înaintea ambelor comisiuni de expropriere satenii sînt reprezentați printr-un delegat, iar proprietarii în persoana sau printr-un reprezentant. Părțile pot fi asistate de advocati.

Delegatul satenilor este desemnat de ei în fața prezidentului comisiunii de ocol la începerea operațiunii. În caz dacă ei nu cad de acord asupra numelui delegatului, atunci președintele îl va desemna din oficiu dintre fruntasii satului.

Articolul 125

Hotărîrile date de comisiunea judeteana pentru expropriere, cu privire la fixarea prețului, sînt supuse apelului la Curtea de apel respectiva. Pot face apel proprietarul, Casa centrala a împroprietăririi, satenii și oricine are un drept real asupra imobilului expropriat, în termenele și condițiunile arătate mai jos.

Termenul de apel este de 30 zile dela publicarea în extras în Monitorul Oficial.

Casa centrala a împroprietăririi va putea face apel oricînd, cat timp nu s-a pronunțat hotărîrea definitivă asupra prețului, în apelurile făcute de alte părți interesate. Apelul se va adresa în acest din urmă caz direct la instanța sesizată cu judecarea apelului uneia din părți.

Procedura se va îndeplini potrivit art. 66 și 68 din legea judecătorilor de ocoale și funcționarul însărcinat cu îndeplinirea ei va putea fi amendat în caz de neglijența cu 50-100 lei.

Apelurile privitoare la aceeași moșie se vor conexă chiar din oficiu.

Curtea de apel judeca aceste apeluri de urgenta și cu precădere. Deciziunile ei nu sînt supuse opoziției, nici recursului în casație, cu excepția prevăzută de art. 35 din lege.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.