LEGE nr. 296 din 7 iunie 2001

(1) Nu pot fi extrădați de către România:

a) cetățenii români;

b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;

c) persoanele străine care se bucura în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele conferite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;

d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internationala.

(2) Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 7 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, iar în caz de amânare a extrădării, prescripția acțiunii penale sau a executării pedepsei se suspenda.

(1) Calitatea de cetățean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data hotărârii asupra extrădării. Dacă aceasta calitate este recunoscută între data hotărârii asupra extrădării și data avută în vedere pentru predare, se va pronunța o noua hotărâre în cauza.

(2) Dispozițiile art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(1) Refuzul extrădării propriului cetățean ori a refugiatului politic obliga statul român ca la cererea statului solicitant sa supună cauza autorităților sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma sa transmită gratuit Ministerului Justiției din România dosarele, informațiile și obiectele privind infracțiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

(2) În cazul în care România optează pentru soluția refuzului extrădării unui străin, invinuit sau condamnat în alt stat pentru infracțiuni grave sau pentru cele incriminate prin convenții internaționale care nu impun un alt mod de represiune, examinarea propriei competente și exercitarea, dacă este cazul, a acțiunii penale se fac din oficiu, fără excepție și fără întârziere. Autoritățile române solicitate hotărăsc în aceleași condiții ca și pentru orice infracțiune cu caracter grav prevăzută și pedepsita de legea română.

(1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extrădare se cere este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cat și de legea statului solicitat.

(2) Diferențele existente între calificarea juridică și denumirea date aceleiași infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanta, dacă prin convenție internationala sau, în lipsa acesteia, prin declarație de reciprocitate nu se prevede altfel.

(1) Extrădarea nu se acordă dacă infracțiunea pentru care este cerută este considerată de statul solicitat ca infracțiune politica sau ca fapta conexă unei asemenea infracțiuni.

(2) Aceeași regula se aplică dacă statul solicitat are motive temeinice de a crede ca cererea de extrădare motivată printr-o infracțiune de drept comun a fost prezentată în vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane din considerente de rasa, de religie, de naționalitate sau de opinii politice, ori ca situația acestei persoane risca să fie agravată pentru unul sau altul dintre aceste motive.

(3) În aplicarea prezentei legi, atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat infracțiune politica.

(4) Tot astfel, nu sunt considerate infracțiuni politice:

a) crimele împotriva umanității prevăzute de Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

b) infracțiunile prevăzute la art. 50 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea soartei răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie, la art. 51 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea soartei răniților, bolnavilor și naufragiaților forțelor armate maritime, la art. 130 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război și la art. 147 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război;

c) orice violari similare ale legilor războiului, aplicabile la data intrării în vigoare a Protocolului adițional la Convenția europeană de extrădare, și ale cutumelor războiului existente în acel moment, care nu sunt prevăzute de dispozițiile din convențiile de la Geneva menționate la lit. b).

(5) De asemenea, în legătură cu cerințele extrădării între statele părți la Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, infracțiunile menționate la art. 1 și 2 din convenție pot sa nu fie considerate, de la caz la caz, ca infracțiuni politice sau ca infracțiuni conexe la asemenea infracțiuni ori ca infracțiuni inspirate de mobiluri politice. În cazul în care optează, în asemenea situații, pentru soluția de refuz al extrădării, România va supune cauza, fără nici o excepție și fără întârziere nejustificată, autorităților sale competente sa exercite acțiunea penală, dacă:

a) a creat un pericol colectiv pentru viața, integritatea corporală sau libertatea persoanelor;

b) a adus atingere unor persoane străine de mobilurile care au determinat-o;

c) s-au folosit mijloace crude sau perfide pentru comiterea ei.

(6) Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător în situația faptelor de conspiratie sau asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, dacă asemenea forme de asociere constituie una ori mai multe infracțiuni menționate la art. 1 sau 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului ori dacă asocierea de tip terorist se referă la infracțiuni din domeniul traficului de droguri sau al altor forme de crima organizată.

(7) Dispozițiile alin. (2) rămân aplicabile pentru situațiile la care se referă alin. (5) și (6).

(8) Aplicarea prezentului articol nu afectează obligațiile pe care statul român și le-a asumat sau și le va asuma potrivit oricărei alte convenții internaționale cu caracter multilateral.

(1) În materie de taxe și impozite, de vama și de schimb valutar, extrădarea va fi acordată între statele părți la Convenția europeană de extrădare și la protocoalele sale, potrivit dispozițiilor acestor înțelegeri internaționale, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului solicitat, infracțiuni de aceeași natură.

(2) Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul ca legislația statului solicitat nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde același tip de reglementare în materie de taxe și impozite, de vama sau de schimb valutar ca legislația statului solicitant.

(1) România poate refuza sa extrădeze persoana reclamata pentru o infracțiune care, potrivit legislației române, a fost săvârșită în totul sau în parte pe teritoriul sau. La luarea deciziei se vor examina și cazurile în care urmărirea și judecata pe teritoriul statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevărului, fie de posibilitatea de a aplica o sancțiune potrivita sau de a asigura reintegrarea socială a persoanei extradabile.

(2) Când infracțiunea, motivand cererea de extrădare, a fost săvârșită în afară teritoriului statului solicitant, extrădarea va putea fi refuzată numai dacă legislația statului român nu autorizeaza urmărirea unei infracțiuni de același fel, săvârșită în afară teritoriului sau, ori nu autorizeaza extrădarea pentru infracțiunea care face obiectul cererii.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), dacă statul român optează pentru soluția de refuz al extrădării, dispozițiile art. 7 devin aplicabile.

(1) Statul român poate refuza sa extrădeze o persoană reclamata, dacă aceasta se afla și sub urmărirea autorităților judiciare române pentru fapta sau faptele în legătură cu care se cere extrădarea, ori pentru orice alte fapte.

(2) Statul solicitant va fi înștiințat la timpul potrivit despre modul în care autoritățile române au soluționat cauza, în situația în care extrădarea a fost refuzată.

(1) În cazul în care se solicita extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre data în lipsa împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază ca procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi la apărare recunoscute oricărei persoane invinuite de o infracțiune. Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant da asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extrădare este cerută dreptul la o noua procedura de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Aceasta hotărâre indreptateste statul solicitant fie sa treacă la o noua judecata în cauza, în prezenta condamnatului, dacă acesta nu se împotrivește, fie sa îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.

(2) Când statul român comunică persoanei a carei extrădare este cerută hotărârea data în lipsa împotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte față de procedura penală în acest stat.

(1) Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamata a fost judecata definitiv de autoritățile competente ale statului român pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută.

(2) Extrădarea va putea fi refuzată dacă autoritățile competente ale statului român au hotărât sa nu întreprindă urmăriri penale sau sa pună capăt urmăririlor pe care le-au exercitat pentru aceeași fapta sau aceleași fapte.

(3) Extrădarea unei persoane care a format subiectul unei judecati definitive într-un stat terț, parte contractantă la Convenția europeană de extrădare, pentru fapta sau faptele care motiveaza cererea prezentată, nu se va acorda când:

a) prin hotărârea respectiva s-a pronunțat achitarea acelei persoane;

b) pedeapsa privativă de libertate a fost executată integral sau a făcut obiectul unei gratieri ori amnistii, în totalitatea ei sau asupra părții neexecutate;

c) judecătorul a constatat vinovăția autorului infracțiunii fără sa pronunțe vreo sancțiune.

(4) Totuși, în cazurile prevăzute la alin. (3) extrădarea va putea fi acordată dacă:

a) fapta care a format obiectul judecații a fost săvârșită împotriva unei persoane, unei instituții sau unui bun având caracter public în statul solicitant;

b) persoana care a fost subiectul judecații avea ea însăși un caracter public în statul solicitant;

c) fapta care a dat loc judecații a fost săvârșită, în totul sau în parte, pe teritoriul statului solicitant.

(5) Dispozițiile alin. (3) și (4) nu împiedica aplicarea normelor mai largi, din dreptul intern, cu privire la efectul non bis în idem recunoscut hotărârilor judecătorești pronunțate în străinătate.

(1) Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția acțiunii penale sau prescripția pedepsei este împlinită potrivit legislației, fie a statului solicitant, fie a statului solicitat.

(2) Potrivit legii române, împlinirea prescripției se calculează în conformitate cu prevederile art. 122-124 din Codul penal.

(3) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neimplinita anterior.

(1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiției din România. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite Ministerului Justiției. O alta cale va putea fi convenită prin înțelegere directa între statul solicitant și statul român solicitat.

(2) În sprijinul cererii se vor prezenta:

a) originalul sau copia autentică fie de pe o hotărâre de condamnare executorie, fie de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act având putere egala, eliberat în formele prescrise de legea statului solicitant. Autentificarea copiilor de pe aceste acte se face gratuit de instanța sau parchetul competent, după caz;

b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data și locul săvârșirii lor, calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil;

c) o copie de pe dispozițiile legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinta, o declarație asupra dreptului aplicabil, precum și semnalmentele cele mai precise ale persoanei reclamate și orice alte informații de natura sa determine identitatea și naționalitatea acesteia;

d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa.

(1) Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeași fapta, fie pentru fapte diferite, partea română hotărăște, ținând seama de toate împrejurările și, în mod deosebit, de gravitatea și de locul săvârșirii infracțiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de naționalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocității de extrădare în raport cu statul român și de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.

(2) Despre existenta concursului de cereri Ministerul Justiției va înștiința de urgenta autoritățile competente ale statelor în relație.

(1) Cheltuielile de extrădare se suporta de statul român solicitat, dacă s-au efectuat pe teritoriul sau și dacă exista reciprocitate.

(2) Cheltuielile de tranzit se suporta de statul solicitant.

(1) Cererea de extrădare și actele anexe, adresate de autoritatea competentă a statului solicitant pe oricare dintre căile menționate la art. 24 alin. (1), se transmit Ministerului Justiției. Acesta va face de urgenta un examen sumar de regularitate internationala a cererii, spre a constata îndeosebi dacă:

a) între România și statul solicitant exista norme convenționale ori o înțelegere privind declarația de reciprocitate pentru extrădare;

b) exista vreun alt impediment dirimant în angajarea procedurii, cum ar fi inexistenta în România a persoanei reclamate sau decesul acesteia;

c) cererea și actele privitoare la extrădare în vederea judecații sau pentru executarea pedepsei sunt însoțite de traduceri conform prevederilor art. 27.

(2) În cazurile menționate la alin. (1) lit. a) și b) Ministerul Justiției restituie cererea și actele autorității străine solicitante, explicand motivele. În situația în care cererea de extrădare și documentele anexe nu sunt însoțite de traduceri în limba română Ministerul Justiției dispune ca instanța sau parchetul competent sa ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai urgente.

(1) În caz de urgenta, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Autoritățile române competente soluționează cererea în condițiile art. 29.

(2) Cererea de arestare provizorie trebuie să indice existenta unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse și face cunoscută intenția de a transmite cererea de extrădare. Cererea de arestare va cuprinde informații despre infracțiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul și locul unde a fost săvârșită, precum și, pe cat posibil, semnalmentele persoanei cautate.

(3) Cererea de arestare provizorie se va transmite Ministerului Justiției, direct prin posta, telegraf, telex sau fax, fie pe cale diplomatică, fie prin Organizația Internationala de Poliție Criminală (Interpol), putându-se folosi orice alt mijloc care lasă o urma scrisă ori care este încuviințat de statul solicitat. Cererea se transmite procurorului general competent, care dispune de îndată identificarea și arestarea în vederea extrădării a urmaritului, iar apoi va sesiza curtea de apel pentru instrumentarea în continuare a cererii. Autoritatea străină solicitanta va fi informată neîntârziat, prin intermediul Ministerului Justiției, despre urmarea data cererii.

(4) Arestarea provizorie va putea inceta dacă, în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmărite, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare și documentele menționate la art. 24 alin. (2). Arestarea provizorie va inceta oricum după 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile necesare. De asemenea, curtea de apel poate dispune oricând punerea în libertate provizorie, luând însă măsurile legale necesare spre a se evita fuga persoanei reclamate.

(5) Punerea în libertate provizorie nu exclude o noua arestare în vederea extrădării și nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.

(6) Durata arestului va fi computata.

(1) Persoana extradabila va fi adusă în fața curții de apel în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 8 zile de la data când procurorul general i-a notificat cererea de extrădare și celelalte acte. Citarea persoanei extradabile poate fi facuta prin orice mijloc de înștiințare rapida sau va fi adusă cu mandat.

(2) La primul termen instanța procedează la luarea interogatoriului persoanei extradabile, care va fi asistată gratuit de un interpret și de un avocat din oficiu, dacă nu exista un avocat ales. Prezenta procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana reclamata sau procurorul nu se opune, orala și contradictorie.

(3) Persoana reclamata sau procurorul de ședința poate cere instanței un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor și actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile extrădării și sa dispună ridicarea și depunerea la instanța a obiectelor la care se referă art. 48.

(4) După interogatoriu persoana extradabila poate să opteze fie pentru extrădarea voluntara, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.

(1) După examinarea cererii de extrădare, a ansamblului probator și a concluziilor prezentate de partea reclamata și de procuror curtea de apel poate:

a) sa dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 26, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel cea dintâi sesizată;

b) sa dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 25, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de doua luni, cu posibilitatea reiterarii cererii și acordarea unui ultim termen de încă doua luni;

c) să constate, prin sentinta, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.

(2) Curtea de apel nu este competența să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

(3) În cazul în care curtea de apel constata că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, hotărăște respingerea cererii de extrădare și punerea în libertate a persoanei reclamate. Sentinta se motiveaza în 24 de ore și este transmisă Ministerului Justiției. Împotriva sentinței poate să declare recurs, în termen de 5 zile, procurorul general de pe lângă curtea de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiției. Recursul se introduce la Secția penală a Curții Supreme de Justiție și este suspensiv de executare. Decizia Curții Supreme de Justiție este definitivă și se comunică de către Ministerul Justiției autorității competente din statul solicitant.

(4) În cazul în care curtea de apel constata ca sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare. Sentinta se motiveaza în termen de 5 zile de la data pronunțării. Sentinta poate fi atacată cu recurs. Titulari ai recursului sunt procurorul general de pe lângă curtea de apel și partea reclamata. Recursul este suspensiv de executare. Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile și este de competența Secției penale a Curții Supreme de Justiție. Hotărârea de extrădare rămasă definitivă prin nerecurare sau prin respingerea recursului de către Curtea Suprema de Justiție este definitivă și se înaintează ministrului justiției, care în termen de 5 zile emite un ordin prin care pune în executare hotărârea de extrădare. Împotriva ordinului ministrului justiției nu se mai poate exercita nici o cale de atac și nici o acțiune în fața instanțelor judecătorești.

(5) Dispozițiile referitoare la calea de atac a recursului, prevăzute la alin. (3), se aplică în mod corespunzător și în cazurile în care curtea de apel se pronunța în legătură cu amânarea extrădării, admiterea sub condiție a extrădării, consimțământul extinderii obiectului extrădării și reextrădarea către un stat terț.

(6) În cazul extradarilor sub condiție, prevăzute la art. 13 și 19, curtea de apel va menționa în dispozitivul sentințelor condițiile prevăzute în acele articole.

(7) În cazurile prevăzute la art. 7, art. 9 alin. (5), art. 15 și 20, privitoare la refuzul extrădării pentru anumite categorii de persoane sau genuri de infracțiuni, curtea de apel notifica Ministerului Public obligația legală de a supune cauzele respective spre examinare autorităților judiciare române competente. În cazul prevăzut la art. 16 alin. (2) înștiințarea se transmite la Ministerul Justiției, care o va comunică statului străin.

(8) În cazul admiterii extrădării, dacă se remit și obiecte conform art. 48, se face mențiune despre aceasta în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual și un inventar.

(9) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), dacă persoana extradabila se afla în stare de arest, instanța, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea menținerii măsurii arestării.

(1) Solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin, la propunerea motivată a procurorului competent în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată sau de punere în executare a hotărârii, la propunerea motivată a președintelui instanței competente. Inițierea acestei proceduri este obligatorie în toate cazurile în care solicitarea se impune. Dispozițiile cuprinse în prezenta lege se aplică în mod corespunzător.

(2) Ordonanța procurorului ori încheierea președintelui instanței, prin care se propune să se ceara extrădarea, însoțită de actele menționate la art. 24 alin. (2), precum și de orice alte înscrisuri necesare pentru obținerea extrădării este înaintată, după caz, procurorului general competent sau Ministerului Justiției.

(3) Procurorul general competent sau șeful compartimentului de specialitate din Ministerul Justiției, după caz, examinează regularitatea internationala a actelor primite și, după ce îndrumă autoritatea judiciară inițiatoare să facă eventualele corecturi necesare, întocmește și prezintă ministrului justiției fie proiectul cererii de extrădare, fie un act prin care solicită motivat clasarea propunerii de extrădare.

(4) Ministrul justiției, dacă socotește ca extrădarea propusă să fie solicitată este fondată, definitiveaza și semnează cererea de extrădare.

(5) Cererea de extrădare și actele anexe se transmit statului solicitat pe una dintre căile menționate la art. 24 alin. (1).

(6) Dacă statul solicitat cere un supliment de acte, acestea vor fi transmise pe aceeași cale.

(7) Traducerea cererii de extrădare și a actelor se asigura, după caz, de Ministerul Public sau de Ministerul Justiției. Prevederile art. 27 se aplică în mod corespunzător.

(8) Procedura menționată în acest articol are caracter confidențial.

(1) Partea română va face cunoscută de urgenta părții solicitante, pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), soluția adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe decizia definitivă.

(2) Orice soluție de respingere totală sau parțială va fi motivată.

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul și data predării, precum și asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana reclamata.

(4) Locul predării va fi, de regula, un punct de frontieră al statului român. Ministerul de Interne al României va asigura predarea, comunicând apoi despre aceasta Ministerului Justiției. Persoana extrădată este predată și preluată sub escorta.

(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana reclamata nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(6) În caz de forta majoră care împiedica predarea sau primirea persoanei supuse extrădării, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile alin. (4) fiind aplicabile.

(1) Statul român va putea, după ce va fi acceptat extrădarea, sa amâne predarea extrădatului, dacă acesta este invinuit sau inculpat în fața autorităților judiciare române, ori are de executat în România o pedeapsă pentru o alta infracțiune decât cea pentru care s-a cerut și s-a acordat extrădarea.

(2) În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârșit, iar când s-a pronunțat o hotărâre de condamnare privativă de libertate, numai după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată.

(3) În cazul în care amânarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripție a acțiunii penale în statul solicitant sau ar crea în acel stat mari dificultăți pentru stabilirea faptelor, se poate admite extrădarea temporară, sub condiția expresă ca persoana extrădată să fie retrimisa statului român de îndată după efectuarea actelor procesuale pentru care s-a admis extrădarea temporară.

(1) La cererea statului solicitant statul român va retine și va remite, în măsura permisă de legea română, obiectele care:

a) pot fi folosite ca elemente doveditoare;

b) provenind din infracțiune, au fost găsite în momentul arestării în posesia persoanei reclamate a fi extrădate ori au fost descoperite ulterior.

(2) Remiterea obiectelor la care se referă alin. (1) se va efectua chiar și în cazul în care extrădarea, care a fost deja admisă, nu ar putea avea loc ca urmare a morții sau evadării persoanei reclamate.

(3) Când obiectele prevăzute la alin. (1) sunt susceptibile să fie sechestrate sau confiscate pe teritoriul statului român solicitat, acesta va putea, în vederea unei proceduri penale în curs la autoritățile sale judiciare, să le păstreze temporar sau să le remită sub condiția restituirii. Se va lua în considerare și dreptul victimei infracțiunii de a obține restituirea rapida a obiectelor indisponibilizate.

(4) Rămân totuși rezervate drepturile pe care statul român sau terții le-ar fi dobândit asupra acestor obiecte. Dacă asemenea drepturi exista, obiectele se vor restitui, la terminarea procesului, cat mai curând cu putinta și fără cheltuieli, statului solicitat.

(1) Tranzitul prin teritoriul statului român solicitat se va incuviinta la cerere, adresată pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), cu condiția sa nu fie vorba despre o infracțiune considerată de România ca având un caracter politic ori militar, ținându-se seama de prevederile art. 9 și 10.

(2) Tranzitul unui resortisant român, în înțelesul art. 5 alin. (1) lit. a) și b), va fi refuzat.

(3) Sub rezerva dispozițiilor alin. (4), prezentarea documentelor prevăzute la art. 24 alin. (2) este necesară.

(4) În cazul în care va fi folosită calea aeriană, se vor aplica următoarele dispoziții:

a) când nu este prevăzută o aterizare, statul solicitant va înștiința statul român despre survolul teritoriului României și îi va atesta existenta unuia dintre documentele prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a). În caz de aterizare forțată, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie prevăzute de art. 33, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formala de tranzit;

b) când este prevăzută o aterizare, statul solicitant va adresa o cerere formala de tranzit.

(5) Tranzitul persoanei extrădate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde ar fi motive să se creadă ca viața sau libertatea sa ar putea fi amenințată pentru motive legate de rasa, religia, naționalitatea sau opiniile sale politice.

(1) Persoana care va fi predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecata, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restrictii a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a) statul român care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta în acest scop o cerere, însoțită de actele prevăzute la art. 24 alin. (2) și de un proces-verbal judiciar în care se consemnează declarațiile extrădatului; acest consimțământ va putea fi dat atunci când infracțiunea pentru care este cerut atrage ea însăși obligația de extrădare potrivit prezentei legi;

b) având posibilitatea sa o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului căruia i-a fost predată, ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.

(2) Statul solicitant va putea lua totuși măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripției potrivit legislației sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsa.

(3) Când calificarea data faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecata decât în măsura în care elementele constitutive ale infracțiunii recalificate ar îngădui extrădarea.