HOTĂRÂRE nr. 1.668 din 18 decembrie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1288 din 19 decembrie 2024
Intrat în vigoare
19.12.2024
Forma consolidată din
19.12.2024
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Modernizarea în vederea creșterii capacității de producție și a diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO calibru 12,7 x 99 mm“ în cadrul Societății Uzina Mecanică Cugir - S.A., filială a Companiei Naționale ROMARM - S.A., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea proiectului de investiții se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și din sursele proprii ale Societății Uzina Mecanică Cugir - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 18 decembrie 2024.

Nr. 1.668.

ANEXĂ

NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Modernizarea în vederea creșterii capacității de producție și a diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO calibru 12,7 x 99 mm“ în cadrul Societății Uzina Mecanică Cugir - S.A., filială a Companiei Naționale ROMARM - S.A.Finanțarea investiției

Scopul proiectului de investiții „Modernizarea în vederea creșterii capacității de producție și a diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO calibru 12,7 x 99 mm“ îl reprezintă creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției tip NATO calibru 12,7 x 99 mm.

Sectorul industriei naționale de apărare constituie segmentul de importanță strategică a economiei, menit să susțină efortul de pregătire pentru apărare a țării, prin furnizarea de produse și servicii destinate forțelor sistemului național de apărare, astfel încât România să fie în măsură să facă față propriilor nevoi de apărare și, în același timp, să își onoreze obligațiile asumate în calitate de stat membru NATO și UE.

În acord cu conceptul adoptat de România pe linia Strategiei naționale de apărare a țării, obiectivele și direcțiile de acțiune care privesc securitatea națională urmăresc consolidarea capacităților militare și civile naționale la standarde care să permită prevenirea, descurajarea și apărarea împotriva oricăror acțiuni agresive la adresa țării noastre. Participarea activă a României la apărarea colectivă în cadrul NATO, la implementarea clauzei de solidaritate și asistență reciprocă în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona al Uniunii Europene și la dezvoltarea Politicii europene de securitate și apărare comună și a operațiunilor asociate asigurării spațiului european de libertate, securitate și justiție este de importanță egală.

În temeiul dispozițiilor art. 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, „orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecția intereselor esențiale ale siguranței sale și care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție sau material de război, cu condiția ca respectivele măsuri să nu distorsioneze concurența pe piața internă pentru produsele ce nu sunt destinate unor scopuri militare“.

Pe fondul evoluțiilor din Ucraina și al relațiilor geopolitice, producția de muniție în România este o necesitate strategică. Potențialul de a produce și exporta muniție este o oportunitate strategică majoră. Aceasta ar consolida nu doar statutul României, dar și poziția sa ca actor de încredere și partener pe scena internațională.

Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, reglementează cadrul juridic privind realizarea investițiilor din industria națională de apărare, necesare asigurării protecției intereselor esențiale de siguranță națională a României și care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție și materiale de război.

La art. 13 alin. (3) din legea anterior menționată se precizează faptul că scopul realizării investițiilor în industria națională de apărare îl constituie „satisfacerea necesităților de înzestrare ale instituțiilor din cadrul FSNA, în raport cu necesitatea protejării intereselor esențiale de securitate ale României și cu angajamentele asumate în cadrul NATO și al UE“.

Proiectul vizează identificarea unei variante din punct de vedere tehnico-economic privind modernizarea și creșterea productivității, precum și diversificarea gamei de fabricație a liniei de producție calibru 12,7 x 99 mm. Conform temei de proiectare, se propune achiziționarea echipamentelor necesare în scopul creșterii capacității de producție și a diversificării gamei de fabricație a muniției tip NATO calibru 12,7 x 99 mm.

În prezent se constată o problematică semnificativă în sfera producției de muniție la Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A.: majoritatea echipamentelor utilizate pentru producția de muniții au ajuns la un stadiu avansat al duratei lor de funcționare. Această situație nu implică doar un decalaj tehnologic în raport cu standardele internaționale contemporane, ci și posibile riscuri asociate cu integritatea procesului de producție și calitatea produselor derivate.

Reorientarea către o linie de producție modernizată la Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A. este justificată printr-o serie de factori esențiali: optimizarea eficienței, standardizarea calității, siguranța în producție, flexibilitatea producției, consolidarea poziției în piață etc.

Grație introducerii liniilor de producție adaptate standardelor NATO și pentru ca Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A. să își păstreze eficacitatea mecanismelor de a răspunde prompt la potențiale solicitări, actualizarea echipamentelor și investiția în tehnologie avansată devin esențiale pentru filială. Muniția NATO de calibru 12,7 x 99 mm este un exemplu de standardizare și interoperabilitate eficientă în cadrul alianței, contribuind la eficiența logistică, siguranța și fiabilitatea forțelor militare ale țărilor membre, precum și la consolidarea parteneriatelor strategice în cadrul NATO.

Investiția într-o linie de fabricație a muniției tip NATO calibru 12,7 x 99 mm reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea și extinderea capacității sus-menționate. Astfel, acest demers va sprijini filiala în a răspunde eficient cerințelor pieței, asigurând, în același timp, standarde înalte de calitate și conformitate.

Printre obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice în muniția 12,7 x 99 mm sunt vizate o serie de obiective strategice, având un impact atât la nivel macroeconomic, cât și în cadrul sectorului de apărare:

optimizarea resurselor: alocarea eficientă a resurselor financiare spre producția de muniție 12,7 x 99 mm va contribui la maximizarea randamentului investițional, având în vedere importanța acestei muniții în cadrul standardelor NATO;

stimularea economiei: prin creșterea capacității de producție internă se anticipează un impuls economic în sectoarele conexe, inclusiv în lanțul de aprovizionare și distribuție;

diversificarea sursei de venit: extinderea producției poate deschide noi oportunități de export, generând astfel venituri suplimentare pentru bugetul național;

eficiența costurilor: investind în tehnologie și modernizare, se urmărește reducerea costurilor pe unitate, fără a compromite calitatea sau eficiența muniției;

managementul riscurilor financiare: diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea dependenței de importuri pot contribui la stabilizarea costurilor și la protejarea împotriva fluctuațiilor de preț;

investiții în cercetare și dezvoltare: alocarea fondurilor pentru cercetare poate contribui la inovarea în sectorul de apărare, oferind avantaje competitive pe piața internațională;

sustenabilitate financiară: se urmărește creșterea autonomiei sectorului, asigurând un flux constant de venituri și minimizând costurile operaționale.

Linia de producție a muniției tip NATO calibru 12,7 x 99 mm evaluată la 80 ppm este compusă din următoarele echipamente:

1. linie de producție degetar;

2. linie de producție tub;

3. linie de producție glonț;

4. linie de producție capsulat, încărcare și asamblare cartușe.

Fluxul tehnologic este prezentat în detaliu în studiul de fezabilitate.

Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Modernizarea în vederea creșterii capacității de producție și a diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO calibru 12,7 x 99 mm“ în cadrul Societății Uzina Mecanică Cugir - S.A., filială a Companiei Naționale ROMARM - S.A., a fost avizată favorabil în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prin Avizul nr. 4 din 6.09.2024.

Conform devizului general al proiectului de investiții sus-menționat, principalii indicatori tehnico-economici sunt:

Titular: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Beneficiar: Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A., filială a Companiei Naționale ROMARM - S.A.

Amplasament: Str. 21 Decembrie 1989 nr. 1, orașul Cugir, județul Alba

• Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):mii lei409.688(în prețuri valabile la data de 29.09.2023, curs Banca Națională a României, 1 euro = 4,97 lei)euro82.432.193,15Capacități1. linie de producție degetarbuc.12. linie de producție tubbuc.13. linie de producție glonțbuc.14. linie de producție capsulat, încărcare și asamblare cartușebuc.1Eșalonarea investiției: INV/C+M• Anul Imii lei136.000• Anul IImii lei136.000• Anul IIImii lei137.688• Durata de realizare a investiției:luni36

Finanțarea proiectului de investiții se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și din sursele proprii ale Societății Uzina Mecanică Cugir - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.