(1) ANRMPSG are următoarele atribuții:
a) gestionează resursele minerale, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 3 pct. 32 din Legea nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și fondul geologic național, și resursele de petrol, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 16 și 34 din Legea nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare;
b) negociază și stabilește împreună cu ceilalți concedenți ai domeniului public al statului, după caz, clauzele și condițiile acordurilor petroliere, ale licențelor și permiselor miniere, încheie astfel de acorduri, licențe și permise și reglementează derularea operațiunilor petroliere și a activităților miniere prin norme, regulamente și instrucțiuni tehnice emise în aplicarea actelor normative în vigoare;
c) organizează fondul geologic național și constituie, pe baza verificării și înregistrării resurselor/rezervelor minerale, fondul național de resurse/rezerve minerale, precum și fondul național de resurse/rezerve de petrol, pe baza rezervelor confirmate, a mișcării anuale a resurselor geologice și a rezervelor prin lucrări efectuate, raportate de titularii acordurilor petroliere;
e) aplică mecanismul economic specific domeniului resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon, prevăzut la art. 5;
f) stabilește prețul de referință pentru petrolul extras în România în vederea stabilirii redevenței corespunzătoare, tarifele pentru exploatarea Sistemului național de transport al petrolului, precum și tarifele pe care le percepe pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale sau pentru consultarea și utilizarea unor documente și informații referitoare la resursele minerale sau de petrol;
g) urmărește aplicarea măsurilor stabilite pentru protecția mediului, în cursul și după efectuarea operațiunilor petroliere și a activităților miniere;
h) controlează respectarea de către titulari a prevederilor acordurilor petroliere și ale licențelor sau permiselor, precum și a normelor, regulamentelor și instrucțiunilor tehnice din domeniu și dispune măsuri pentru impunerea acestora;
i) anulează licența/permisul, potrivit prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, și reziliază concesiunea, potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare;
j) avizează documentațiile privind executarea lucrărilor de prospecțiune, explorare sau de exploatare, miniere și petroliere, precum și documentațiile de încetare a operațiunilor petroliere și a activităților miniere, conform legislației în vigoare, a măsurilor de protecție a mediului și de reconstrucție ecologică;
k) avizează reglementările, instrucțiunile și prescripțiile tehnice specifice privind proiectarea, construirea, exploatarea Sistemului național de transport al petrolului, precum și pentru punerea în funcțiune sau abandonarea unor porțiuni din acesta;
l) instituie perimetre de protecție hidrogeologică pentru zăcăminte de ape minerale și termominerale, nămoluri și turbe terapeutice și avizează instituirea perimetrelor de protecție sanitară;
m) dispune sistarea lucrărilor de explorare și/sau exploatare, executate în afara perimetrelor instituite, a celor fără documentații tehnice aprobate, precum și a celor care, prin modul de desfășurare, pot conduce la exploatare nerațională ori la degradarea zăcămintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs;
n) elaborează, cu asistența ministerelor de resort, reglementări și instrucțiuni tehnice pentru aplicarea Legii nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare;
o) elaborează și ține la zi Cartea petrolieră, Cartea minieră și Cadastrul extractiv;
p) urmărește îndeplinirea obligațiilor rezultate din planul de încetare a activității miniere;
q) urmărește și verifică producția de resurse minerale și producția de petrol pentru calcularea redevențelor datorate de titularii licențelor miniere și acordurilor petroliere; colaborează cu organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor în vederea plății redevențelor de către operatorii economici;
r) colaborează cu autoritățile teritoriale de gospodărire a apelor, de protecție a mediului și de protecție a muncii în exercitarea activității de control;
ș) gestionează și reglementează Sistemul național de transport prin conducte al țițeiului și gazelor naturale, inclusiv terminalul petrolier proprietate publică a statului;
t) acordă, modifică, actualizează și retrage autorizațiile de explorare și stocare geologică a dioxidului de carbon;
ț) urmărește aplicarea prevederilor legale privind stocarea geologică a dioxidului de carbon pe tot parcursul fazelor de operare, închidere și postînchidere;
u) organizează și menține registrul siturilor de stocare geologică a dioxidului de carbon;
v) elaborează rapoarte și notificări pentru Comisia Europeană privind responsabilitățile ce îi revin și în limita competențelor în acest sens;
w) emite proceduri și reglementează activitatea de stocare geologică a dioxidului de carbon;
x) primește și aprobă rapoarte transmise de operatorii siturilor de stocare geologică a dioxidului de carbon;
y) alte atribuții stabilite prin lege.
(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, ANRMPSG organizează și efectuează:
a) activități promoționale pentru punerea în valoare a resurselor petroliere și a resurselor minerale, a golurilor miniere și a siturilor de stocare geologică a dioxidului de carbon, împreună cu ministerele de resort, după caz;
b) concursuri și apeluri publice de oferte pentru concesionarea de activități miniere, operațiuni de stocare geologică a dioxidului de carbon și, respectiv, operațiuni petroliere;
c) baza de date privind resursele minerale și de petrol;
d) procedura de atestare, prin comisie constituită prin ordin al președintelui ANRMPSG, a competenței tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului și a resurselor minerale și de expertizare, precum și a persoanelor fizice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică și de expertizare; membrii comisiei de atestare beneficiază de o indemnizație de ședință de până la 20% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilită prin ordin al președintelui ANRMPSG;
e) activități în vederea avizării programelor anuale de exploatare, parte a planului de dezvoltare a exploatării, prin compartimentele de inspecție teritorială;
f) activități în vederea avizării amplasamentelor pentru obiectivele civile și industriale, de utilitate publică, a planurilor sau a schițelor de sistematizare, precum și a lucrărilor inginerești, sub aspectul influenței acestora asupra posibilităților de cercetare și de valorificare a substanțelor minerale utile și asupra protecției zăcămintelor;
g) acțiuni pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în domeniul activităților miniere, petroliere și stocării geologice a dioxidului de carbon;
h) sesizarea organelor competente în cazurile care pot constitui infracțiuni, potrivit legii penale;
i) activități de elaborare și promovare de proiecte de acte normative, norme, instrucțiuni și proceduri, conform prevederilor legislației privind stocarea geologică a dioxidului de carbon;
j) demersuri pentru stabilirea zonelor de pe teritoriul României în care pot fi selectate siturile de stocare geologică a dioxidului de carbon și le publică pe pagina proprie de internet;
k) demersuri pentru evaluarea capacității de stocare a dioxidului de carbon disponibilă în zonele selectate de pe teritoriul României, inclusiv prin acordarea de autorizații de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon;
l) concursuri publice de oferte pentru acordarea autorizațiilor de explorare în scopul stocării geologice a dioxidului de carbon și a celor de stocare, conform procedurii aprobate prin ordin al președintelui ANRMPSG;
n) activități pentru stabilirea condițiilor și termenilor autorizațiilor de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon și ale autorizațiilor de stocare a dioxidului de carbon; întocmește astfel de autorizații și reglementează modul de derulare a acestora;
o) actualizarea, revizuirea sau retragerea autorizației de stocare, după caz;
p) activități comune cu autoritățile de mediu cu privire la inspecțiile planificate și neplanificate, precum și constatarea și aplicarea sancțiunilor prevăzute în legislația din domeniu în vigoare;
q) organizarea și menținerea la zi a registrului autorizațiilor de stocare acordate și a registrului siturilor de stocare închise și a complexurilor de stocare înconjurătoare;
r) transmiterea Comisiei Europene a cererilor de emitere a autorizațiilor de stocare și a documentelor conexe, informarea și notificarea Comisiei Europene cu privire la propunerile de autorizații de stocare, precum și informarea acesteia cu privire la decizia finală adoptată;
s) elaborarea de propuneri de decizie privind aprobarea transferului de responsabilitate, la închiderea unui sit de stocare, și transmiterea Comisiei Europene a deciziei, împreună cu toate materialele de suport pentru aprobarea transferului de responsabilitate și cu variantele de decizie privind această aprobare și informarea cu privire la decizia finală adoptată;
ș) preluarea obligațiilor aferente etapelor postînchidere a siturilor de stocare geologică a dioxidului de carbon, inclusiv a celor privind monitorizarea, măsurile corective și restituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră;
t) activitatea comună cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și a autorităților din subordine în vederea transmiterii raportărilor către Comisia Europeană privind punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013, inclusiv a informațiilor cuprinse în Registrul autorizațiilor de stocare acordate și în Registrul siturilor de stocare închise;
ț) activitatea comună cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și a autorităților din subordine cu privire la planul de monitorizare a complexului de stocare și a sitului de stocare în etapa inițială, în cea de operare și în cea de postînchidere și cu privire la planul de măsuri corective și la notificările și raportările operatorului;
u) schimbul de informații între statele membre și Comisia Europeană în ceea ce privește implementarea prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului CE nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, inițiază și participă la programe și proiecte interne și internaționale în domeniul captării, transportului și stocării geologice a dioxidului de carbon;
v) acțiuni de colaborare cu specialiștii din cadrul altor autorități publice centrale la politicile și strategiile privind domeniile resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon;
w) activități de diseminare a informațiilor specifice privind domeniile resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon.