Activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism au ca obiect:
a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor și documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
b) constituirea, întreținerea, extinderea și dezvoltarea bazei de date urbane și teritoriale standardizate și compatibile, inclusiv în conformitate cu directiva INSPIRE transpusă prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010;
c) elaborarea strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare urbană și teritorială;
d) elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului;
e) elaborarea documentațiilor de urbanism;
f) gestionarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
g) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;
h) monitorizarea și controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor și operațiunilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
(la 11-02-2011, Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. )