(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, pe parcursul întregului an, în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și în bugetele instituțiilor finanțate parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi, la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ ordinele de finanțare/avizele de principiu emise de către autoritățile de management, în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2026-2028 și anii ulteriori și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pe baza contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate cu autoritatea de management, respectiv a avizelor de principiu emise de acestea, se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, după caz, în bugetele prevăzute la alin. (1), titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“.
(3) Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, virări de credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.
(1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament și credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, cu modificarea corespunzătoare a anexelor, pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, pentru finanțarea proiectelor aflate în implementare sau proiectelor noi finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și instituțiilor publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii, cu introducerea corespunzătoare a modificărilor, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli.
(3) Din sumele prevăzute la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate de la acest titlu.
(1) Pentru cota-parte din plățile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă și de pescuit sau din alte programe/instrumente/facilități/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va transmite o cerere de rambursare autorității de management/gestiune al/a programului/instrumentului/facilității/ mecanismului în maximum 3 luni de la efectuarea cheltuielilor, cu excepția cheltuielilor efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare, în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum și cu prevederile contractului/ deciziei/ordinului de finanțare.
(2) Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană și/sau a altor donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanțate proiectele respective și se virează la aceste bugete conform reglementărilor Uniunii Europene și prevederilor legale naționale ce reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autoritățile de management/gestiune ori de către alte autorități naționale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilități/mecanisme sau instrumente postaderare, după caz.
(3) Beneficiarii finanțați integral din bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, care implementează proiecte finanțate în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităților/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România virează în contul de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.
(1) Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepția virărilor de credite de angajament și credite bugetare care pot fi efectuate pe tot parcursul anului, după caz, cu respectarea prevederilor art. 16, de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ la:
a) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția proprie și/sau cofinanțarea națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile ale instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
b) titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“;
c) titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.
(2) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate în cadrul titlului 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ aferent cadrului financiar 2021-2027, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, pentru asigurarea finanțării proiectelor aflate în implementare, cu respectarea prevederilor art. 16.
(1) Ordonatorul principal de credite comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor art. 11, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 14 concomitent cu transmiterea anexelor modificate corespunzător.
(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor prevăzute la art. 11 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (1) și art. 14 alin. (1).
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru implementarea proiectelor/investițiilor/reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență, prevăzute în Planul național de redresare și reziliență al României, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.
(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor/investițiilor/reformelor noi aferente Mecanismului de redresare și reziliență la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanțare încheiate cu coordonatorii de reformă și/sau investiții/agențiile de implementare/responsabilii de implementare a investițiilor, să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2026-2028 și anii ulteriori și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.
(3) În condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare și credite de angajament la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ de la titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea sumelor necesare finanțării proiectelor/investițiilor/reformelor aferente Mecanismului de redresare și reziliență, inclusiv de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ pentru finanțarea proiectelor aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, cu respectarea prevederilor art. 16.
(4) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate în cadrul titlurilor 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate între următoarele titluri de cheltuieli: 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ aferente proiectelor din cadrul perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.
(2) Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare și din fonduri rambursabile se pot realiza în structura proiectelor inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, cu încadrarea în valoarea totală a titlurilor de cheltuieli 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ aferente cadrului financiar 2021-2027, 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.
(3) Totalul sumelor prevăzute la articolele/alineatele bugetare „Finanțarea externă nerambursabilă“ și „Fonduri europene nerambursabile“ nu poate fi diminuat ca urmare a virărilor efectuate potrivit prevederilor alin. (1).
(4) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările determinate de aplicarea prevederilor prezentului articol în anexele la bugetele prevăzute la alin. (1).
(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a aplicării prevederilor prezentului articol.