Articolul 58
(1) Se înregistrează date conform prevederilor art. 48 alin. (10).
(2) La cod rând 21, în loc de "Greutatea totală a porcinelor sacrificate" se va citi "Greutatea totală a altor animale sacrificate".
(1) Se înregistrează date conform prevederilor art. 48 alin. (10).
(2) La cod rând 21, în loc de "Greutatea totală a porcinelor sacrificate" se va citi "Greutatea totală a altor animale sacrificate".
(1) Pentru determinarea producției animale obținute de persoanele fizice cu domiciliul în județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector, primarii unităților administrativ - teritoriale/subdiviziunilor administrativ teritoriale organizează, cu ocazia înscrierii datelor în registrul agricol, sondaje pentru culegerea de la persoanele fizice a informațiilor cu privire la producția animală.
(2) Sondajul se efectuează pe un eșantion de 5% din numărul total al persoanelor fizice înscrise în registrul agricol, ceea ce înseamnă că din 20 de persoane fizice se alege una. Selectarea se face pe baza registrului agricol, conform "Poziției numărul" din cadrul acestuia. Informațiile ce se obțin de la persoanele fizice selectate se înscriu într-un chestionar potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(3) Pentru determinarea producției animale obținute de entitățile cu personalitate juridică ce au activitate pe raza județului/municipiului/orașului/comunei/localității componente/sectorului se completează un chestionar potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, în care se trec raportările de la toate entitățile cu personalitate juridică ce au activitate pe raza unității administrativ-teritoriale. Prin însumarea coloanelor 2, 4, 6 etc rezultă producțiile totale obținute la nivel de județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector pentru entitățile cu personalitate juridică ce au activitate pe raza întregii unități administrativ-teritoriale.
(4) Persoana care efectuează ancheta - sondajul pentru persoanele fizice sau centralizarea raportărilor pentru persoanele juridice - completează în chestionar în coloanele A, B, C și D datele de identificare, iar în coloanele 1,3,5 etc, datele referitoare la numărul de animale sacrificate, numărul de animale - vaci, bivolițe, oi, capre - mulse, numărul de oi tunse, numărul păsărilor - găini - care au ouat în cursul anului, numărul altor păsări - bibilici, curci, gâște, rațe - care au ouat în cursul anului, numărul familiilor de albine de la care s-a extras mierea, datele din capitolele corespunzătoare din partea I a registrului agricol - cap. VII și VIII. Coloanele 2, 4, 6 etc se completează pe baza declarațiilor persoanelor fizice din eșantion, prin sondaj, și pe baza raportărilor pentru persoanele juridice.
(5) Pentru a evita cuprinderea repetată în sondaje a acelorași persoane fizice se procedează astfel:
a) pentru anul 2025 se aleg persoanele fizice înscrise în registrul agricol la nr. 001, 021, 041, 061 etc;
b) pentru anul 2026 se aleg persoanele persoanele fizice înscrise în registrul agricol la nr. 003, 023, 043, 063 etc;
c) pentru anul 2027 se aleg persoanele persoanele fizice înscrise în registrul agricol la nr.005, 025, 045, 065 etc;
d) pentru anul 2028 se aleg persoanele persoanele fizice înscrise în registrul agricol la nr.007, 027, 047, 067 etc;
e) pentru anul 2029 se aleg persoanele persoanele fizice înscrise în registrul agricol la nr. 009, 029, 049, 069 etc
(6) Datele culese de la persoanele fizice cuprinse în sondaj sunt utilizate pentru determinarea producției pe total județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă, astfel:
a) pe rândul "Total pentru persoanele fizice cuprinse în sondaje" se completează suma datelor înscrise în fiecare coloană;
b) se calculează nivelul mediu al indicatorilor prin împărțirea datelor de pe rândul "Total" potrivit lit. c)- n);
c) coloana 2: coloana 1 - pentru greutatea medie la sacrificare a bovinelor;
d) coloana 4: coloana 3 - pentru greutatea medie la sacrificare a ovinelor;
e) coloana 6: coloana 5 - pentru greutatea medie la sacrificare a caprinelor;
f) coloana 8: coloana 7 - pentru greutatea medie la sacrificare a porcinelor;
g) coloana 10: coloana 9 - pentru producția medie de lapte de vacă;
h) coloana 12: coloana 11- pentru producția medie de lapte de bivoliță;
i) coloana 14: coloana 13 - pentru producția medie de lapte de oaie;
j) coloana 16: coloana 15- pentru producția medie de lapte de capră;
k) coloana 18: coloana 17- pentru producția medie de lână;
l) coloana 20: coloana 19- pentru producția medie de ouă de găină;
m) coloana 22: coloana 21- pentru producția medie de ouă de la alte păsări;
n) coloana 24: coloana 23 - pentru producția medie de miere;
o) producția animală obținută de persoanele fizice, la nivel de județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector, se determină prin înmulțirea producțiilor medii, rezultate prin calculele menționate la lit. c)-n), cu numărul de animale sacrificate - bovine, ovine, caprine, porcine, numărul mediu de vaci, numărul mediu de bivolițe, numărul de oi mulse, numărul de capre mulse, numărul de ovine tunse, numărul găinilor care au ouat în cursul anului, numărul altor păsări - bibilici, curci, rațe, gâște - care au ouat în cursul anului, numărul de familii de albine de la care s-a extras mierea.
(7) Pentru calculul și înregistrarea producției de pește se folosește chestionarul prevăzut în anexa nr. 5 "Chestionar privind producția de pește obținută de persoanele fizice/entitățile juridice în anul 20. . .", care, la nivel de județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector, se completează pentru toți fermierii înregistrați cu activitate în piscicultură.
(8) Producția animală totală, corespunzătoare indicatorilor înregistrați în formularul din cap. XIII din registrul agricol la pct. 12.1-12.10, la nivel de județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector, se obține prin însumarea producției animale obținute de persoanele fizice cu producția animală obținută de persoanele juridice. Producțiile astfel determinate se înscriu în formularul din cap. XIII din registrul agricol, la rândurile cu codurile 03, 06, 09, 12, 15, 18, 21, 25, 32, 39, 43, 47, 51, 55, 59 și 67, în coloana corespunzătoare anului la care se referă datele.
(9) Pentru completarea chestionarelor în vederea efectuării calculelor de mai sus și pentru completarea cap. XIII din registrul agricol se ține seama și de următoarele:
a) la pct. 12.1 - cod rând 01, 04, 07, 10, 13, 16 și 19, numărul de animale sacrificate se completează, pentru fiecare specie, cu datele din cap. VIII, cod rând 06, 23, 32, 41, 50, 59, 68 coloana "Total unitate administrativ-teritorială/localitate componentă/sector ", Sem. 1+Sem. 2. La cod rând 03, 06, 09, 12, 15, 18 și 21 se înregistrează greutatea totală a animalelor sacrificate, exprimată în tone greutate vie, obținută așa cum s-a specificat la alin. (7);
b) la pct. 12.2 - cod rând 23 și pct. 12.3 - cod rând 30 se înscrie numărul mediu de vaci, respectiv de bivolițe, calculat ca medie aritmetică simplă, respectiv se adună numărul de vaci/numărul de bivolițe existent la începutul anului și cel de la sfârșitul anului, respectiv începutul anului următor și se împarte la 2. Datele de la începutul anului și cele de la sfârșitul anului se extrag din centralizatorul pe localitate componentă - cap. VII, cod rând 20 și cod rând 23. Exemplu pentru anul 2025: (rândul 20 din cap. VII, coloana 1, anul 2025 + coloana 9, anul 2026)/2 și/sau (rândul 23 din cap. VII, coloana 1, anul 2025+coloana 9, anul 2026)/2. La rândurile 25, 32, 39 și 43 se înregistrează producția totală de lapte, obținută așa cum s-a specificat la alin. (7);
c) cod rând 26 și cod rând 33 se completează cu numărul vițeilor obținuți în cursul anului - cap. VIII, cod rând 02, coloana "Total unitate administrativ-teritorială/localitate componentă/sector", Sem. 1+ Sem. 2;
d) la pct. 12.4 și 12.5 - cod rând 37 și 41 se înscrie numărul oilor și al caprelor mulse, care se va stabili diminuându-se efectivul de oi fătătoare, de mioare și, respectiv, de capre existent la începutul anului cu numărul animalelor moarte în cursul anului, calculat pe baza indicelui de mortalitate;
e) la pct. 12.6 - cod rând 45 se înscrie numărul oilor tunse, care se calculează scăzându-se din efectivul total de ovine de la începutul anului numărul ovinelor adulte vândute și numărul ovinelor adulte moarte în cursul anului, stabilit pe baza indicelui de mortalitate;
f) la pct. 12.7 - cod rând 49, la numărul găinilor care au ouat în cursul anului se înregistrează toate găinile ouătoare. Datele se stabilesc cu ajutorul mediei aritmetice simple, pe baza numărului găinilor ouătoare de la începutul și sfârșitul anului, împărțit la 2. Datele de la începutul și sfârșitul anului se extrag din centralizatorul pe localitate componentă- cap. VII, cod rând 76;
g) la pct. 12.8 - cod rând 53, pentru celelalte păsări ouătoare: rațe, gâște, bibilici și alte păsări ouătoare, se procedează conform celor prevăzute la lit. f). Datele privind numărul altor păsări ouătoare de la începutul și sfârșitul anului se extrag din centralizatorul pe localitate componentă - cap. VII, cod rând 68 minus cod rând 76;
h) la pct. 12.9 - cod rând 57, pentru numărul familiilor de albine de la care s-a extras miere sursa în baza căreia se stabilesc datele este situația centralizată din registrul agricol privind numărul familiilor de albine, cap. VIII, cod rând 72, din care se scade numărul familiilor dispărute până la începutul primului cules;
i) proporția familiilor de albine dispărute este în funcție de intensitatea iernii, condițiile de hrănire, situația sanitară, de exemplu: frecvența și intensitatea epizootiilor;
j) aprecierile privind proporția familiilor de albine dispărute în iarnă și a producției medii pe familie de albine se fac împreună cu apicultorii din județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă /sector. De asemenea, se utilizează și informațiile culese prin sondaj de la apicultorii de pe raza unității administrativ- teritoriale;
k) la cod rând 59 se înscrie producția totală de miere extrasă, stabilită în funcție de producția medie apreciată de organele tehnice zooveterinare în colaborare cu apicultorii din județ/municipiu/oraș/comună/localitate componentă/sector, membri ai asociațiilor crescătorilor de albine, precum și din informațiile culese prin sondaj de la apicultorii de pe raza județului/municipiului/orașului/comunei/localității componente/sectorului;
l) la cod rând 02, 05, 08, 11, 14, 17, 20, 24, 27, 31, 34, 38, 42, 46, 50, 54, 58, 64, 65, și 66 se înscriu rezultatele conform relațiilor de calcul înscrise în formular.
(10) Exemplu pentru completarea chestionarului de sondaj prevăzut în anexa nr. 4 privind producția animală obținută de persoanele fizice/entitățile juridice în anul 2025 și calculul mediilor indicatorilor respectivi, în cazul persoanelor fizice: CHESTIONAR privind producția animală obținută de persoanele fizice/entitățile juridice în anul 2025
Județul .......
Comuna/Orașul/Municipiul .........
Nr. crt
Poziția din registrul agricol
Numele și prenumele capului gospodăriei/
Denumirea entității cu personalitate juridică
Producții animaliere*)
Volum
Număr poziție
Bovine
Ovine
Lapte de vacă
Ouă de găină
Nr. animale sacrificate
Greutate totală în viu (kg)
Nr. animale sacrificate
Greutate totală în viu (kg)
Producția totală de lapte muls (l)
Numărul păsărilor care au ouat în cursul anului
Producția totală de ouă (bucăți)
A
B
C
D
1
2
3
4
5
6
7
1
001
PETRU I. Nicolae
2
870
5
75
1.800
15
1.250
1
021
MARIN T. Ion
-
-
-
-
1.900
10
1.020
3
1
041
TĂNASE V. Ion
-
-
2
40
-
12
900
13
1
241
ADAM E. Petre
1
70
-
-
2.050
7
630
20
1
381
ILIE P. Vasile
-
-
2
70
-
-
-
...
TOTAL
pentru persoanele fizice cuprinse în sondaj sau pentru toate persoanele juridice
12
3.110
34
784
72.140
820
79.885
*) Se înscriu produsele animaliere în ordinea existentă în cap. XIII din partea a II-a a registrului agricol.
NOTĂ:
– conform art. 59 alin. (6) lit. b):
a) coloana 2: coloana 1 - pentru greutatea medie la sacrificare a bovinelor = 3.110: 12 = 259 kg/cap
b) coloana 4: coloana 3 - pentru greutatea medie la sacrificare a ovinelor = 784: 34 = 23 kg/cap
c) ........
d) coloana 10: coloana 9 - pentru producția medie de lapte de vacă = 72.140: 36 = 2004 l/cap
e) ........
f) coloana 20: coloana 19 - pentru producția medie de ouă de găină = 79.885: 820 = 97 ouă/cap.
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.