(1) În cadrul procesului de omologare pentru produsele destinate înzestrării care există pe piața echipamentelor militare, aferente programelor de înzestrare pentru care nu sunt necesare activități de CDI, precum și pentru produsele care nu sunt achiziționate în cadrul unui program de înzestrare, se desfășoară următoarele etape:
a) pentru primul lot de produse livrate se parcurg activități de TEA, urmate de analize și audituri tehnice, ACF, ACFz și AOO stabilite după caz;
b) pentru celelalte loturi de produse în care configurația produselor livrate se menține ca la primul lot, fapt ce trebuie dovedit prin documente de la producătorul produselor, se execută activități de TER, cu rol de acceptanță.
(2) TEA/TER se execută pentru furnizarea de date referitoare la performanță, siguranță, îndeplinirea parametrilor tehnici, configurația fizică, configurația funcțională și efectele cauzate de condițiile de mediu naturale sau induse asupra produsului.
(3) TEA/TER se efectuează pe o cantitate reprezentativă/întregul lot de produse livrate, în conformitate cu prevederile SPÎ/propunerii tehnice/specificației tehnice pentru achiziție.
(4) TEA/TER se execută de către o comisie a autorității contractante, din care fac parte inclusiv reprezentanți ai structurii beneficiare, pe baza unui PTEA sau plan de testare și evaluare de recepție, denumit în continuare PTER, elaborat de furnizor, avizat de structura beneficiară și aprobat de autoritatea contractantă. Rezultatele obținute se consemnează în RTEA sau raportul de testare și evaluare de recepție, denumit în continuare RTER, elaborat de către comisia de testare și evaluare cu sprijinul furnizorului, avizat de structura beneficiară și aprobat de autoritatea contractantă.
(5) După finalizarea activității de TEA, comisia de analize și audituri tehnice, cu sprijinul furnizorului, execută activități de analize și audituri tehnice, stabilite după caz, prin care se certifică îndeplinirea tuturor cerințelor din propunerea tehnică/specificația tehnică pentru achiziție.
(6) După intrarea în înzestrare a primului lot de produse omologate, structura beneficiară execută activități de TEO, în baza PTEO, la finalizarea cărora emite RTEO.
(7) După intrarea în înzestrare a celorlalte loturi de produse livrate în cadrul contractului, structura beneficiară decide asupra necesității executării TEO a acestora.
(1) În cadrul procesului de omologare pentru produsele destinate înzestrării aferente programelor de înzestrare pentru care sunt necesare activități de CDI, se desfășoară activități specifice aferente acestui tip de program de înzestrare.
(2) În funcție de complexitate, pentru dezvoltarea produsului se execută, de regulă, prototipul de cercetare-dezvoltare.
(3) TED pentru prototipul de cercetare-dezvoltare cuprinde activități de evaluare a progreselor înregistrate și de fundamentare a deciziilor privind produsul și se execută în baza unui PTED, elaborat de UCD MApN, avizat de structura beneficiară și aprobat de DTED. Activitățile cuprinse în PTED se execută, de regulă, la sediul producătorului prototipului de cercetare-dezvoltare.
(4) Rezultatele activității de TED se înregistrează în RTED pentru prototipul de cercetare-dezvoltare, pe baza căruia producătorul efectuează validarea acestuia.
(5) Prototipul de cercetare-dezvoltare parcurge o serie de activități de TEO inițială, propuse de producător/UCD și agreate de beneficiar. La aceste activități participă reprezentanți ai producătorului, UCD, structurii beneficiare și directorul de program/proiect, după caz.
(6) Rezultatele activității de TEO inițială se înregistrează în RTEO inițială pentru prototipul de cercetare-dezvoltare.
(7) Pe baza rezultatelor menționate în RTEO inițială, DGArm poate decide stoparea programului de înzestrare sau trecerea la următoarea fază de dezvoltare tehnologică.
(8) În funcție de riscurile identificate pentru faza de dezvoltare tehnologică, directorul de program supune aprobării șefului DGArm proiectarea prototipului industrial/proiectarea și execuția PISM.
(9) Pentru dezvoltarea tehnologică se parcurg următoarele etape:
a) TED a prototipului industrial;
b) ACF și AOO pentru prototipul industrial;
c) testare și evaluare a PISM și executare ACFz;
(10) Referitor la prototipul industrial se impun următoarele precizări:
a) activitățile de TED se desfășoară în scopul furnizării de date referitoare la performanță, siguranță, îndeplinirea parametrilor tehnici decisivi, stabilitatea configurației fizice și determinarea riscurilor tehnice ale produsului;
b) testarea prototipului industrial include testarea compatibilității și interoperabilității cu produse sau echipamente existente și efectele cauzate de condițiile de mediu naturale și induse asupra produsului;
c) testarea și evaluarea prototipului industrial furnizează datele necesare certificării pregătirii produsului pentru trecerea la executarea TEO, în cazul în care nu este prevăzută realizarea PISM.
(11) În cadrul PISM se au în vedere următoarele:
a) obiectivul PISM este fabricarea unui număr minim de produse, configurate sau reprezentative pentru testele operaționale, în vederea formării unei capacități inițiale de producție, care ulterior să permită o creștere a capacității de producție, ajungându-se la producția de serie, dar numai după încheierea cu succes a TEO inițiale;
b) DTEO de la nivelul categoriilor de forțe ale armatei decide numărul de produse necesare pentru TEO a PISM, inclusiv, dacă este cazul, pentru testarea și evaluarea prin trageri reale;
c) cantitățile PISM pentru un program de înzestrare trebuie să fie minime, dar nu mai mult de 15% din cantitatea producției totale aprobată în SPÎ;
d) orice creștere a cantității PISM față de cantitatea stabilită inițial, la propunerea directorului de program, se supune aprobării șefului DGArm;
e) în cazul în care se estimează o depășire a cantităților PISM aprobate, directorul de program propune șefului DGArm analizarea, în funcție de costurile de achiziție totale, a posibilității privind continuarea sau întreruperea programului de înzestrare;
f) testarea și evaluarea pentru PISM se desfășoară în scopul furnizării de date referitoare la capabilitatea producătorului de a asigura reproductibilitatea caracteristicilor de performanță obținute la prototipul industrial, pe produse realizate în cadrul unei fabricații de tip industrial;
g) obiectivele specifice ale testării și evaluării pentru PISM sunt verificarea îndeplinirii ansamblului caracteristicilor de performanță ale produsului, evaluarea acțiunilor corective identificate pe timpul testărilor anterioare și validarea facilităților, procedurilor și proceselor de fabricație;
h) testarea și evaluarea pentru PISM utilizează loturi de preproducție fabricate în conformitate cu specificația tehnică de fabricație și documentația de execuție;
i) testarea și evaluarea pentru PISM includ testele de verificare inițială a fiabilității, mentenabilității, a comportării produsului în medii extreme și a estimării duratei ciclului de viață, necesare deciziei de trecere la fabricația de serie;
j) testarea și evaluarea pentru PISM furnizează datele necesare certificării pregătirii produsului pentru trecerea la executarea TEO inițiale;
k) rezultatele activității de testare și evaluare pentru PISM se înregistrează în raportul de testare și evaluare pentru PISM, pe baza căruia se execută activități de analize și audituri tehnice pentru PISM;
l) PISM va parcurge o serie de activități de TEO, pe baza PTEO al structurii beneficiare, la finalizarea căruia se emite RTEO;
m) pe baza rezultatelor menționate în raportul de testare și evaluare pentru PISM și RTEO a PISM, directorul de program solicită șefului DGArm aprobarea de începere a producției;
n) pe baza rezultatelor menționate în raportul de testare și evaluare și RTEO a PISM, directorul de program supune aprobării începerea producției.
(12) După finalizarea cu succes a fazei de dezvoltare tehnologică pentru introducerea în înzestrare se parcurg următoarele etape:
b) activități de TEA, analize și audituri tehnice, după caz.
(13) Pentru primul lot de produse livrate se parcurg următoarele etape:
b) ACF, ACFz și AOO, stabilite după caz.
(14) Pentru celelalte loturi de produse livrate în care configurația produselor livrate se menține ca la primul lot, fapt ce trebuie dovedit prin documente de la producătorul produselor, se execută activități de TER, cu rol de acceptanță.
(15) TEA/TER se execută pentru furnizarea de date referitoare la performanță, siguranță, îndeplinirea parametrilor tehnici, configurația fizică, configurația funcțională și efectele cauzate de condițiile de mediu naturale sau induse asupra produsului.
(16) TEA/TER se efectuează pe o cantitate reprezentativă/ întregul lot de produse livrate, în conformitate cu prevederile SPÎ/propunerii tehnice/specificației tehnice pentru achiziție.
(17) TEA/TER se execută de către o comisie de testare și evaluare de acceptanță/testare și evaluare de recepție a autorității contractante, din care fac parte inclusiv reprezentanți ai structurii beneficiare, pe baza PTEA/PTER elaborat de furnizor, avizat de structura beneficiară și aprobat de autoritatea contractantă. Rezultatele obținute se consemnează în RTEA/RTER elaborat de comisia de testare și evaluare de acceptanță/de recepție cu sprijinul furnizorului, avizat de structura beneficiară și aprobat de autoritatea contractantă.
(18) După finalizarea activității de TEA, comisia de analize și audituri tehnice cu sprijinul furnizorului execută activități de analize și audituri tehnice, stabilite după caz, prin care se certifică îndeplinirea tuturor cerințelor din propunerea tehnică/ specificația tehnică pentru achiziție.
(19) După intrarea în înzestrare a primului lot de produse livrate, structura beneficiară execută activități de TEO, în baza PTEO, la finalizarea cărora emite RTEO.
(20) După intrarea în înzestrare a celorlalte loturi de produse livrate, beneficiarul decide asupra necesității executării TEO a acestora.
(1) În cadrul procesului de omologare a produselor aferente proiectelor de inovare și proiectelor de CDI, derulate în cadrul MApN, se desfășoară activități de TED și analize și audituri tehnice.
(2) Procesul de omologare se execută pentru produsele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt dezvoltate în faza de prototip de cercetare-dezvoltare;
b) nu necesită dezvoltare tehnologică;
c) urmează a intra în dotarea MApN pentru a fi utilizate/ exploatate.
(3) TED pentru prototipul de cercetare-dezvoltare cuprinde activități de evaluare a progreselor înregistrate și de fundamentare a deciziilor privind produsul și se execută în baza unui PTED, elaborat de UCD, avizat de structura beneficiară și aprobat de DTED.
(4) Rezultatele activității de TED se înregistrează în RTED, elaborat de UCD, avizat de structura beneficiară și aprobat de DTED, pe baza căruia se execută activități de analize și audituri tehnice prin care se certifică îndeplinirea tuturor cerințelor din specificația de dezvoltare/termenii de referință/oferta tehnică.
(5) După intrarea în înzestrare a prototipului de cercetare-dezvoltare omologat, structura beneficiară execută activități de TEO, în baza PTEO, la finalizarea cărora emite RTEO.