Articolul 24
În conformitate cu Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind reforma în domeniul sănătății și prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1085/2012 privind măsuri de organizare și funcționare a spitalelor regionale de urgență și a unităților funcționale regionale de urgență, cu modificările și completările ulterioare, Spitalul Clinic de Urgență este unitate sanitară publică în cadrul căreia funcționează: secții clinice/secții/compartimente cu paturi distincte pentru tratamentul și îngrijirea pacienților având un regim de spitalizare continuă și de zi; unitate de primiri urgențe; centrul pentru arși; centrul de hemodializă; farmacie; sterilizare; unitate de transfuzii sanguine; blocuri operatorii; laboratoare medicale; servicii medicale; cabinete de specialitate; ambulatoriu integrat/de specialitate; unitate de studiu și colective de cercetare, cuprinzând într-un sistem organizatoric și funcțional unic următoarele activități:
A. Activități medicale;
B. Aparat funcțional și Activități auxiliare.
A. ACTIVITĂȚI MEDICALE
Articolul 25
Structura organizatorică a Spitalului Clinic de Urgență este următoarea:
1. Secția clinică ATI I;
2. Secția clinică ATI II;
3. Secția clinică GASTROENTEROLOGIE;
4. Secția NEUROLOGIE, din care:
– Terapie acută;
5. Secția clinică CARDIOLOGIE, din care:
– Compartiment USTACC;
– Compartiment Cardiologie Intervențională și Electrofiziologie;
6. Secția clinică MEDICINĂ INTERNĂ, din care:
– Compartiment pneumologie;
– Compartiment de nefrologie;
7. Centrul de Hemodializă;
8. Spitalizare de zi:
– care are în structură și paturi pentru Hemodializă;
9. Secția clinică CHIRURGIE GENERALĂ I, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
10. Secția clinică CHIRURGIE GENERALĂ II, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
– Compartiment sprijin politraumă/chirurgie oncologie multiviscerală/transplant țesuturi compozite;
– Compartiment hemoragii digestive/gastroenterologie intervențională;
11. Secția clinică CHIRURGIE GENERALĂ III, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
12. Secția clinică ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE I, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
13. Secția clinică ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE II, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
14. Secția clinică ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE III, din care:
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
15. Secția clinică CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ, din care:
– Compartiment ATI;
– Compartiment de chirurgie vasculară;
16. Secția clinică CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ, din care:
Centru pentru Arsi, din care:
– Compartiment ATI;
– Compartiment terapie intermediară/îngrijiri postoperatorii;
– Compartiment chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă pentru arși;
17. Secția NEUROCHIRURGIE, din care:
– Compartiment ATI;
18. Unitate de transfuzii sanguine;
19. Blocuri operatorii:
– Bloc Operator I (pentru asistența medicală de urgență);
– Bloc Operator II;
– Bloc Operator III;
– Bloc Operator IV;
– Bloc Operator V;
– Bloc Operator VI; (pentru chirurgie electiva)
20. Unitatea de Primire Urgențe (UPU) - SMURD;
21. Farmacie;
22. Sterilizare;
23. Serviciul de Anatomie Patologică, din care:
– Compartiment Citologie;
– Compartiment Histopatologie;
– Compartiment Prosectură;
24. Laborator genetică medicală;
25. Laborator endoscopie digestivă, diagnostică și terapeutică;
26. Laborator radiologie și imagistică medicală:
– radiologie
– ecografie
– CT
– RMN
– angiografie periferică
28. Laborator medicină nucleară;
29. Laborator explorări funcționale (invazive) - cardiologie intervențională și electrofiziologie;
30. Laborator analize medicale
31. Laborator de recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament);
32. Cabinet boli infecțioase;
33. Activitate de cercetare/Colective de cercetare:
– Colectiv de cercetare gastroenterologie;
– Colectiv de cercetare medicină internă;
– Colectiv de cercetare chirurgie generală;
– Colectiv de cercetare ortopedie-traumatologie;
– Colectiv de cercetare nefrologie;
– Colectiv de cercetare ATI;
– Colectiv de cercetare neurochirurgie;
– Colectiv de cercetare chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă;
– Colectiv de cercetare chirurgie cardiovasculară;
– Colectiv de cercetare medicină de urgență;
– Colectiv de cercetare radiodiagnostic;
– Colectiv de cercetare cardiologie;
– Colectiv de cercetare ORL;
– Colectiv de cercetare chirurgie orală și maxilo-facială.
34. Serviciul de evaluare și statistică medicală;
35. Serviciul supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
36. Compartiment de Management al Calității serviciilor de sănătate;
37. Ambulatoriul integrat/de specialitate, cu cabinete în specialitățile:
– gastroenterologie;
– medicină internă;
– oftalmologie;
– ORL;
– neurochirurgie;
– nefrologie;
– chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă;
– chirurgie generală;
– dermatovenerologie;
– neurologie;
– obstetrică-ginecologie;
– ortopedie și traumatologie;
– cardiologie;
– psihiatrie;
– chirurgie cardiovasculară;
– boli infecțioase;
– chirurgie maxilo-facială;
– laborator imagistică medicală (CT, RMN, radiologie, ecografie);
– recuperare, medicină fizică și balneologie;
38. Aparat Funcțional și Activități auxiliare:
a) Serviciul Financiar Contabilitate, din care:
– Compartiment Contabilitate;
b) Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare, din care:
– Compartiment salarizare - resurse umane;
c) Compartiment Audit;
d) Compartiment Juridic;
e) Compartiment Relații cu Publicul;
f) Birou Informatică;
g) Serviciul intern de prevenire și protecție (Securitate și Sănătate în Muncă - Situații de Urgență; SSM-SU, PSI, PC);
h) Serviciul Achiziții Publice, Contractare;
i) Serviciul Administrativ, din care:
– Compartiment tehnic, în care Atelier de întreținere și reparații;
– Bloc alimentar;
– Spălătorie;
– Centrala telefonică; Call-center;
j) Serviciul aprovizionare-transport;
k) Compartiment Culte.
Articolul 26
Secțiile/laboratoarele/serviciile, precum și toate structurile organizatorice din cadrul spitalului, răspund de implementarea/dezvoltarea sistemului de control managerial, implementarea/dezvoltarea procedurilor operaționale privind sistemul de calitate, a normelor de protecția muncii, securitate și sănătate în muncă.
Articolul 27
Secțiile/laboratoarele/serviciile, precum și toate structurile organizatorice din cadrul spitalului, asigură și răspund de îndosarierea și păstrarea documentelor rezultate din activitatea desfășurată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și procedurile interne.
Articolul 28
Structura prezentată la Art. 25 se poate modifica, urmare a aprobării unei noi structuri prin ordin al ministrului sănătății, la o dată ulterioară aprobării prezentului regulament de organizare și funcționare.
A. ACTIVITĂȚI MEDICALESTRUCTURI FĂRĂ PATURI
I. SECȚIILE CLINICE ȘI COMPARTIMENTELE CU PATURI
Articolul 29
Secțiile/compartimentele cu paturi sunt organizate pe profile de specialitate.
Articolul 30
Secția cu paturi este condusă de către un medic șef de secție sau, în absența acestuia, de către unul din medicii primari desemnați, iar compartimentele sunt conduse de către un medic coordonator având aceleași atribuții ca medicul șef de secție.
Articolul 31
(1) Personalul din cadrul SECȚIEI/COMPARTIMENTUL CU PATURI, are următoarele atribuții principale:
1. acordarea asistenței medicale;
2. îndrumarea tehnică a activității de asistență medicală;
3. promovarea activității de învățământ, activității științifice și de cercetare.
1. La nivelul secțiilor se desfășoară următoarele activități:
a. acordarea asistenței medicale fără nici un fel de discriminare, inclusiv în ceea ce privește starea de sănătate sau șansele de vindecare ale pacientului;
b. preluarea pacienților în secții și repartizarea în saloane în cel mai scurt timp (conform sexului, patologiei fiecărui pacient și specificului secției), în condițiile aplicării corespunzătoare a măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor intraspitalicești;
c. evaluarea pacienților, examinarea medicală completă, completarea integrală a documentelor necesare, evaluarea riscurilor pacientului, instruirea și educarea pacienților și familiei atât pentru perioada internării, cât și pentru perioada post-externare;
d. recomandarea în cel mai scurt timp a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;
e. gestionarea dosarului medical al pacientului respectând prevederile cuprinse în Regulamentul Intern/Regulamentul de Organizare și Funcționare și drepturile pacienților la informare, confidențialitate și obținerea consimțământului informat conform legislației în vigoare;
f. declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale, conform reglementărilor în vigoare;
g. asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare) individualizat și diferențiat, în raport cu starea pacientului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale, indicarea, folosirea, administrarea alimentației dietetice, medicamentelor, ergoterapiei, instrumentarului și a aparaturii medicale, a mijloacelor specifice de transport;
h. întocmirea planului de îngrijire individualizat de către asistentele medicale, conform recomandărilor medicului curant și completarea periodică a acestuia; planul de îngrijire se va adapta nevoilor și evoluției pacientului, pe toată perioada internării; la externare, se vor comunica pacientului/aparținătorilor planul de îngrijire/recomandările post-externare;
i. asigurarea de către un cadru medical sau auxiliar a însoțirii pacientului, în cazul în care trebuie supus la explorări/investigații realizate în alte compartimente ale spitalului sau centre exterioare, cu mijloc de transport adecvat stării pacientului;
j. organizarea și funcționarea echipelor multidisciplinare în vederea asigurării unui consult de specialitate complet și adecvat patologiei fiecărui pacient;
k. asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat (conform protocoalelor/procedurilor medicale) și administrarea corectă a acestora, la indicația medicului; fiecare administrare de medicament se va nota obligatoriu în planul de îngrijire al pacientului;
l. asigurarea necesarului de medicamente și materiale sanitare în trusele de urgență conform baremului;
m. asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale precoce;
n. asigurarea alimentației pacienților, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;
o. organizarea activităților astfel încât să asigure pacienților internați un regim alimentar și de odihnă rațional, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrarea legăturii acestora cu familia;
p. evaluarea satisfacției pacienților privind mediul și modul de îngrijire, condițiile hoteliere, comunicarea cu personalul;
q. îmbunătățirea continuă a condițiilor de spitalizare, în urma evaluării satisfacției pacienților;
r. transmiterea concluziilor diagnostice și a indicațiilor terapeutice, pentru continuitatea îngrijirilor, pentru educația sanitară a pacienților și aparținătorilor;
s. externarea pacienților, pe baza biletului de ieșire din spital/scrisorii medicale, întocmite de medicul curant, cu aprobarea medicului șef secție;
t. asigurarea continuității îngrijirilor, pentru pacienții externați, după caz, prin eliberare la externarea din spital a scrisorii medicale/rețetei medicale;
u. asigurarea transportului pentru pacienții imobilizați, cu brancard sau cărucior, cu respectarea procedurii de prevenire a căderilor;
v. asigurarea condițiilor de igienă, curățenie și dezinfecție, potrivit normelor igienico-sanitare în vigoare;
w. respectarea precauțiilor universale, a procedurilor și protocoalelor de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, a procedurilor de gestionare a deșeurilor biologice;
x. asigurarea confidențialității și protecției datelor cu caracter personal pentru pacienții internați;
y. aplicarea și respectarea consimțământului informat, potrivit legii;
z. informarea și educarea corectă pe probleme de sănătate și îngrijire a pacienților și aparținătorilor;
aa. pacienții internați desfășoară activități de terapie ocupațională, activitate organizată și supravegheată de asistentul coordonator al acestei activități.
2. Îndrumarea tehnică a activității de asistență medicală:
a) îndrumarea, sprijinirea și controlul concret al modului de acordare a asistenței medicale a populației în profilul respectiv, în ambulatoriul integrat/de specialitate al spitalului, cu cabinete;
b) asigurarea ridicării nivelului tehnic și profesional al personalului medico-sanitar propriu, precum și a instruirii permanente a personalului medico-sanitar aflat în stagii practice/nou angajat, inclusiv a instruirii personalului pentru utilizarea aparaturii noi;
c) asigurarea analizei periodice a stării de sănătate a populației și a calității asistenței medicale.
3. Promovarea activității de învățământ, activității științifice și de cercetare:
a) asigurarea desfășurării practice a învățământului medical superior și mediu, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
b) asigurarea condițiilor de participare la cursuri postuniversitare și de perfecționare profesională a personalului;
c) asigurarea condițiilor pentru întregul personal, în vederea însușirii noutăților din domeniul medical;
d) efectuarea de studii și cercetări medicale, în legătură cu aplicarea de metode noi de investigații și tratament, conform prevederilor statutului personalului sanitar.
(2) ATRIBUȚII SECȚII CHIRURGICALE/MEDICALE:
Articolul 32
Personalul din cadrul secțiilor au următoarele atribuții:
a) asigurarea primului ajutor și acordarea asistenței medicale calificate și specializate, până când bolnavul este stabilizat și ajunge în secție;
b) asigurarea aparatului de urgență;
c) asigurarea transportului bolnavilor în secție;
d) ținerea evidenței zilnice a internării bolnavilor și asigurarea comunicării cu secțiile și UPU- SMURD privind locurile libere;
e) repartizarea bolnavilor în saloane, în condițiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale;
f) efectuarea în cel mai scurt timp a examenului clinic și investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;
g) declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;
h) recoltarea de probe biologice pentru efectuarea analizelor;
i) indicarea, folosirea și administrarea medicamentelor, a instrumentarului și aparaturii medicale, în condiții de siguranță, șeful structurii asigurându-se de instruirea permanentă a subordonaților, noilor angajați, inclusiv la utilizarea de noi dispozitive, medicamente, instrumente;
j) asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;
k) obținerea consimțământului informat, în scris, al pacientului privind tratamentul necesar;
l) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora;
m) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;
n) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrarea legăturii acestora cu familia;
o) asigurarea educației sanitare a bolnavilor și aparținătorilor;
p) examinarea imediată de către medic a bolnavilor internați de urgență, precum și a celor cu stare biologică alterată;
q) stabilirea parcursului în vederea confirmării, precizării sau nuanțării diagnosticului de internare;
r) precizarea cât mai rapidă, prin consultări de specialitate, a afecțiunilor asociate patologiei chirurgicale/medicale;
s) întocmirea foii de observație în primele 24 de ore pentru pacienții cronici și, în timpul gărzii, pentru pacienții internați de urgență;
t) stabilirea diagnosticului pre-operator, inclusiv stadiul bolii, dacă starea pacientului o permite;
u) stabilirea indicației operatorii, justificarea acesteia, precum și alegerea procedurii tehnice și tactice la propunerea medicului curant și cu avizul șefului de secție;
v) obținerea consimțământului informat, în scris, al pacientului în tratamentul chirurgical propus;
w) pregătirea pre-operatorie generală, locală, precum și asigurarea consultului pre-anestezic;
x) asigurarea și verificarea îndeplinirii tratamentelor medicale pre- și post-operatorii;
y) supravegherea evoluției pre- și post-operatorii generale și locale;
z) completarea și transmiterea formularelor de raportare a reacțiilor adverse care apar după supradozarea medicamentelor, uitilizarea eronata, abuzul și erorile de medicație apărute în urma expunerii profesionale.
aa) precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum și stabilirea contactelor postoperatorii;
bb) arhivarea documentelor medicale;
cc) asigurarea curățeniei spatiilor de lucru;
dd) asigurarea analizei semestriale a abaterilor de la aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament;
ee) elaborarea planificării pentru verificarea condicilor de medicamente în scopul eliminării erorilor de prescriere-transcriere de la nivelul secțiilor.
ff) pregătirea, evaluarea pre-operatorie;
gg) programarea pacienților pentru investigatii;
hh) nursing post-operator: menținerea igienei personale și îngrijirea plăgilor postoperatorii;
ii) completarea și asigurarea planului de îngrijiri pre și post-operatorii ale pacienților;
jj) asigurarea primului ajutor în cazuri de urgență și chemarea medicului atunci când este necesar;
kk) arhivarea documentelor medicale;
ll) asigurarea curățeniei spatiilor de lucru;
mm) decontaminare/sterilizare dispozitive medicale/instrumente chirurgicale în vederea prevenirii și combaterii IAAM;
nn) informarea continua a medicului asupra stării pacientului;
oo) examinarea imediata de către medicul chirurg a bolnavilor internați de urgență, precum și a celor cu stare biologica alterată;
pp) stabilirea parcursului în vederea confirmării precizării sau nuanțării diagnosticului de internare;
qq) precizarea cât mai rapida, prin consultări de specialitate, a afecțiunilor asociate patologiei chirurgicale;
rr) întocmirea foii de observație în primele 24 de ore pentru pacienții cronici și imediat după prezentare pentru pacienții internați de urgență;
ss) stabilirea indicației operatorii, justificarea acesteia, precum și alegerea procedurii tehnice și tactice
(3) SECȚIILE CLINICE ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ (ATI) ȘI COMPARTIMENTELE ATI
Articolul 33
Personalul din cadrul Secțiilor clinice anestezie și terapie intensivă și compartimentele ATI au, în principal, următoarele atribuții:
a) primirea în secție a două categorii de pacienți: pacienții în post-operator și urgențele transferate din secții/compartimente;
b) asigurarea monitorizării și tratamentului specific pacienților care prezintă insuficiență a cel puțin unui sistem de organe vitale (insuficiență respiratorie, cardio-circulatorie, renală etc.);
c) asigurarea admisiei, monitorizării și tratamentului specific pacienților aflați în status post- operator precoce, care au suferit incidente adverse amenințătoare de viață, survenite intra- operator sau operații majore;
d) internarea/admisia pacienților în secția ATI se face la propunerea medicilor din secția ATI sau la propunerea medicilor din alte secții, cu acordul medicului șef de secție ATI ori, după caz, al înlocuitorului de drept al acestuia sau al medicului de gardă din secția ATI;
e) nu pot fi internați în secția ATI pacienții care declară în scris că nu doresc aceasta;
f) decizia de transfer/externare din secția/compartimentul ATI se bazează pe criteriile aprobate prin ordin al ministrului sănătății/conform reglementărilor legale în vigoare;
g) în situațiile de transfer/externare, dacă există lipsa consensului, decizia va fi luată de directorul medical împreună cu o comisie ce include specialitățile implicate;
h) repartizarea bolnavilor în saloane în condițiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistentei medicale;
i) declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;
j) declararea cazurilor de boli asociate și a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;
k) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale și de anestezie; indicarea, folosirea și administrarea alimentației dietetice, a medicamentelor, a agenților fizici, a instrumentarului și aparaturii medicale, precum și asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;
l) asigurarea consulturilor interdisciplinare în cazurile grave;
m) indicarea, folosirea și administrarea medicamentelor, a instrumentarului și aparaturii medicale, în condiții de siguranță, șeful structurii asigurându-se de instruirea permanentă a subordonaților, noilor angajați, inclusiv la utilizarea de noi dispozitive, medicamente, instrumente;
n) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
o) asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale precoce;
p) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;
q) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrare a legăturii acestora cu familia;
r) asigurarea educației sanitare, de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și triajului epidemiologic pentru bolnavi și aparținători;
s) direcționarea cazurilor după faza acută, cu prognostic extrem de sever, spre servicii de paliație;
t) asigurarea analizei semestriale a abaterilor de la aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament;
u) elaborarea planificării pentru verificarea condicilor de medicamente în scopul eliminării erorilor de prescriere-transcriere de la nivelul secțiilor.
II. SPITALIZARE DE ZI
Articolul 34
Personalul din cadrul Spitalizării de zi are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea spitalizării bolnavilor în funcție de gravitatea diagnosticului în secție, în funcție de indicațiile medicilor din secțiile cu paturi;
b) supravegherea evoluției pre- și post-procedurale generale și locale;
c) precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum și stabilirea contactelor post-operatorii;
d) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare) individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale;
e) asigurarea supravegherii intra-terapeutice a pacienților;
f) asigurarea supravegherii pacienților imobilizați;
g) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
h) efectuarea consulturilor interdisciplinare la recomandarea medicului curant;
i) asigurarea inițierii procedurii de hemodializă la pacienții cu boală renală cronică sau stadiu final;
j) asigurarea inițierii procedurii de dializă peritoneală continuă ambulatorie și dializă peritoneală automată la pacienții cu boală renală cronică în stadiul final;
k) asigurarea efectuării substituției funcției renale a pacienților prin hemodializă, hemofiltrare sau dializă peritoneală;
l) asigurarea efectuării procedurii de hemodializă și dializă peritoneală la categorii speciale de bolnavi;
m) asigurarea analizei semestriale a abaterilor de la aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament;
n) elaborarea planificării pentru verificarea condicilor de medicamente în scopul eliminării erorilor de prescriere-transcriere.
III. UNITATEA DE PRIMIRE URGENȚE (UPU) - SMURD
Articolul 35
Personalul din cadrul Unității de primire urgențe (UPU) - SMURD are, în principal, următoarele atribuții:
a) trierea urgențelor la prezentarea la spital;
b) primirea, stabilirea tratamentului inițial al tuturor urgențelor, cu prioritate a urgențelor majore;
c) asigurarea asistenței medicale de urgență pentru urgențe majore și a echipelor mobile de intervenție;
d) asigurarea investigațiilor clinice și paraclinice necesare stabilirii diagnosticului și începerii tratamentului inițial;
e) asigurarea consultului de specialitate în echipa cu medicii de gardă din spital pentru stabilirea secției în care urmează să se interneze pacienții;
f) monitorizarea, tratarea și reevaluarea pacienților care necesită internare;
g) asigurarea tratamentului, stabilizării și reevaluării pentru pacienții care necesită internare;
h) înregistrarea, stocarea, prelucrarea și raportarea adecvată a informației medicale;
i) asigurarea formării continue a personalului propriu și a formării în medicina de urgență a altor categorii de personal medical;
j) asigurarea analizei semestriale a abaterilor de la aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament;
k) elaborarea planificării pentru verificarea condicilor de medicamente în scopul eliminării erorilor de prescriere-transcriere.
Articolul 36
Pentru realizarea atribuțiilor, UPU colaborează cu serviciile de urgență prespitalicească și cu secțiile spitalului, conform prevederilor legale în vigoare.
IV. CENTRUL DE HEMODIALIZĂ
Articolul 37
Personalul din cadrul Centrului de hemodializă are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea inițierii procedurii de hemodializă la pacienții cu boală renală cronică sau stadiu final;
b) asigurarea inițierii procedurii de dializă peritoneală continuă ambulatorie și dializă peritoneală automată la pacienți cu boală renală cronică în stadiul final;
c) asigurarea efectuării substituției funcției renale a pacienți prin hemodializă, hemofiltrare sau dializă peritoneală;
d) asigurarea efectuării procedurii de hemodializă și dializă peritoneală la categorii speciale de bolnavi.
V. FARMACIE
Articolul 38
(1) În cadrul spitalului funcționează o farmacie cu circuit închis. Farmacia asigură și gestionează întreaga medicație necesară bolnavilor internați. Farmacia are, în principal, următoarele atribuții:
a) centralizarea referatelor de necesitate pentru asigurarea continuității stocurilor de medicamente;
b) asigurarea recepției produselor farmaceutice și a materialelor sanitare pe baza documentelor de primire;
c) asigurarea aprovizionării, depozitării și păstrării medicamentelor în condiții corespunzătoare;
d) asigurarea verificării termenului de valabilitate a medicamentelor și substanțelor farmaceutice;
e) asigurarea continuității medicamentelor necesare activității de asistență medicală a spitalului;
f) elaborarea planului de aprovizionare cu antibiotice;
g) asigurarea aprovizionării cu medicamente citostatice, la solicitarea secțiilor;
h) asigurarea păstrării, preparării și eliberării medicamentelor de orice natură și formă, potrivit Farmacopeii Române în vigoare, a specialităților farmaceutice autorizate și a altor produse farmaceutice, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătății;
i) asigurarea depozitării produselor conform normelor în vigoare (farmacopee, standarde sau norme interne), ținându-se seama de natura și proprietățile lor fizico-chimice;
j) organizarea și efectuarea controlului calității medicamentului și luarea de măsuri, ori de câte ori este necesar, pentru preîntâmpinarea accidentelor, informarea imediată a organului superior în cazul apariției unor accidente;
k) asigurarea controlului preventiv, a verificării organoleptice și fizice, verificării operațiilor finale, a analizei calitative a medicamentului la masa de analize;
l) verificarea autenticității prescripției medicale de către farmacistul clinician;
m) prepararea și eliberarea medicamentelor potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății;
n) analizarea lunară a consumului de medicamente pentru fiecare medic în parte;
o) asigurarea evidenței antibioticelor disponibile, pentru medicii prescriptori;
p) elaborarea listei cu antibiotice de rezervă, în funcție de antibioticorezistența analizată;
q) asigurarea evidenței antibioticelor oprite temporar de la utilizare în urma analizelor privind antibioticorezistența;
r) elaborarea listei cu antibiotice pentru antibioprofilaxie, în funcție de antibioticorezistența analizată;
s) completarea zilnică și securizarea Registrului de evidență stupefiante;
t) informarea lunară a Consiliului medical cu privire la consumul de antibiotice per medic;
u) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de medicamente și unele materiale sanitare;
v) gestionarea în programul informatic, a documentelor de eliberare a medicamentelor;
w) participarea, pe baza consumurilor și a stocurilor din farmacie, la efectuarea comenzilor lunare de medicamente simptomatice și citostatice;
x) asigurarea continuității stocului de calamități pentru medicamentele vitale.
(2) Farmacistul șef este responsabil de:
a) stabilirea procedurii de eliberare a produselor farmaceutice și comunicarea ei către personalul de specialitate;
b) coordonarea și evaluarea întregii activități de eliberare a medicamentelor către pacienții spitalizați;
c) farmaciștii sunt responsabili pentru validarea prescripțiilor medicale și eliberarea medicamentelor stupefiante, precum și a celorlalte medicamente;
d) în conformitate cu prevederile OMS nr.1101 din 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, atribuțiile farmacistului sunt:
– obținerea, depozitarea și distribuirea preparatelor farmaceutice, utilizând practici care limitează posibilitatea transmisiei agentului infecțios către pacienți;
– distribuirea medicamentelor antiinfecțioase cu respectarea reglementărilor privind avizarea acestei prescrieri existente în spital și ținerea unei evidențe adecvate;
– obținerea și depozitarea vaccinurilor sau imunoglobulinelor specifice/serurilor heterologe și distribuirea lor în mod adecvat;
– păstrarea evidenței antibioticelor distribuite departamentelor medicale;
– raportarea către serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, medicului responsabil de politica utilizării antibioticelor a consumului de antibiotice pe clase și pe secțiile spitalului
– și participarea la evaluarea tendințelor utilizării antibioticelor;
– colaborarea cu medicul infecționist/clinician responsabil de elaborarea politicii de utilizare judicioasă a antibioticelor în vederea monitorizării consumului de antibiotice;
– organizarea și realizarea bazei de date privind consumul de antibiotice din unitate, pe clase de antibiotice și pe secții/compartimente, cu calcularea DDD/100 zile spitalizare și a duratei medii a terapiei cu antibiotice per pacient internat, pe suport electronic.
VI. STERILIZARE
Articolul 39
Personalul din cadrul sterilizării are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea circuitului de colectare, a recipientelor și mijloacele de transport al dispozitivelor contaminate, nesterile;
b) asigurarea controlului condițiilor de lucru, verificarea stării de funcționare a aparaturii;
c) asigurarea spațiului curat pentru inventarierea și împachetarea dispozitivelor medicale;
d) verificarea modului de pregătire și împachetare a materialelor trimise pentru sterilizare și respingerea truselor necorespunzătoare;
e) efectuarea eliminării încărcăturii microbiene, încărcăturii organice și a biofilmului de pe dispozitivele medicale;
f) supravegherea sistemului de control al procesului de sterilizare;
g) verificarea procedurilor de control și marcare a produselor finite;
h) sesizarea eventualelor neconformități și luarea imediată a măsurilor necesare;
i) înregistrarea și arhivarea datelor privind procesul de sterilizare;
j) efectuarea demersurilor pentru ca secțiile/structurile să completeze nomenclatorul cu instrumente și dispozitive medicale reutilizabile, cu precizarea numărului de resterilizări admisibile pentru fiecare;
k) completarea zilnică a registrului de evidență a operațiunilor de curățare/decontaminare/dezinfecție a dispozitivelor medicale reutilizabile, precum și a registrelor de sterilizare;
l) efectuarea sterilizării, cu respectarea normelor tehnice de sterilizare și a instrucțiunilor de sterilizare ale fiecărui aparat;
m) etichetarea truselor și pachetelor cu materiale sterilizate;
n) asigurarea evidenței activității de sterilizare pe aparate;
o) efectuarea testelor de control și asigurarea evidenței acestora;
p) asigurarea circuitului de stocare și distribuție;
q) asigurarea circuitelor pentru securitatea personalului și a mediului;
r) asigurarea supravegherii și corectării condițiilor de desfășurare a procesului de sterilizare;
s) asigurarea verificării stării de igienă a suprafețelor;
t) asigurarea verificării modului de funcționare a echipamentelor de sterilizare;
u) asigurarea verificării modului de funcționare a echipamentelor de control, măsură și testare;
v) tratarea neconformităților;
w) înregistrarea și arhivarea datelor privind parcursul procesului;
x) instruirea personalului;
y) diferențierea pe etape de proces a echipamentului de protecție a personalului.
VII. UNITATE DE TRANSFUZII SANGUINE
Articolul 40
Unitatea de transfuzii sanguine din spital are următoarele atribuții:
a) aprovizionarea cu sânge total și componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secțiile spitalului, precum și asigurarea unui stoc de urgență/calamitate;
b) asigurarea recepției, evidenței, stocării și livrării sângelui total și a componentelor sanguine către secțiile spitalului;
c) asigurarea distribuției de sânge și a componentelor sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar, în baza unui contract de furnizare, care stabilește condițiile de distribuție și documentația aferentă obligatorie;
d) determinarea grupului sanguin AB0 și Rh;
e) asigurarea efectuării testelor pre-transfuzionale, considerate necesare de către medicul coordonator UTS;
f) pregătirea unităților de sânge total și a componentelor sanguine în vederea administrării;
g) asigurarea consilierii privind utilizarea clinică a sângelui total și a componentelor sanguine;
h) asigurarea prezervării probelor biologice pre-transfuzionale și a unităților de sânge sau componentelor sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore post-transfuzional în spațiile frigorifice cu această destinație;
i) întocmirea documentației corespunzătoare tuturor activităților desfășurate;
j) completarea și transmiterea formularelor de raportare a reacțiilor adverse, a celor asociate transfuziei și/sau a incidentelor apărute în cursul activității transfuzionale;
k) asigurarea evidenței reacțiilor adverse, a celor asociate transfuziei și/sau a incidentelor apărute în cursul activității transfuzionale;
l) realizarea evaluărilor trimestriale referitoare la respectarea protocoalelor privind indicațiile și administrarea tratamentului transfuzional pentru fiecare pacient care a necesitat administrare de sânge și/sau componente sanguine;
m) asigurarea de instruiri permanente, periodice, pentru personalul din structurile spitalului implicate în administrarea transfuziilor;
n) asigurarea analizei anuale a consumului de sânge total și componente sanguine;
o) asigurarea raportării tuturor evenimentelor legate de actul transfuzional către centrul de transfuzie teritorial;
p) asigurarea păstrării eșantioanelor din ser sau plasmă recoltate pre-transfuzional, în cazul tuturor pacienților transfuzați, pentru o perioadă de minimum 6 luni, în spatii frigorifice (-15 - -18°C) cu această destinație;
q) sunt interzise Unității de Transfuzie Sanguină din spital livrarea de sânge total sau de componente sanguine către alte instituții, livrarea și/sau administrarea lor la domiciliul pacientului, livrarea de sânge total și/sau de componente sanguine cu altă destinație decât administrarea terapeutică în incinta spitalului.
VIII. BLOCURI OPERATORII
Articolul 41
Blocurile Operatorii au, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuarea preanesteziei, anesteziei și intervențiilor chirurgicale propriu-zise;
b) asigurarea condițiilor de antisepsie necesare menținerii condițiilor optime de desfășurare a actului operator;
c) asigurarea condițiilor necesare respectării măsurilor de prevenire și combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale;
d) asigurarea evidenței zilnice a pacienților care se operează și asigurarea comunicării cu secțiile clinice anestezie și terapie Intensivă/saloanele postoperatorii, privind locurile libere;
e) asigurarea, împreună cu personalul secțiilor clinice anestezie și terapie Intensivă, transportului bolnavilor din blocul operator în secțiile clinice anestezie și terapie Intensivă/saloanele postoperatorii;
f) asigurarea manipulării, depozitării și transportului la Laboratorul de Analize Medicale și Serviciul de Anatomie Patologică a produselor biologice recoltate în actul operator;
g) asigurarea circuitelor necesare pentru realizarea spațiilor aseptic special destinate realizării intervențiilor chirurgicale;
h) asigurarea circuitelor separate pentru îndepărtarea materialelor contaminate sau potențial contaminate biologic;
i) asigurarea circuitelor separate pentru sterilizare și pregătirea în vederea sterilizării aparaturii, instrumentelor și materialelor;
j) completarea în întregime a listelor de verificare a procedurilor chirurgicale și anestezice pentru fiecare pacient operat;
k) medicii care desfășoară activitate în blocurile operatorii se asigură de existența medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și aparaturii necesare în perioada pre-operatorie și fac toate demersurile pentru desfășurarea actului medical în condiții de siguranță;
l) șefii secțiilor/structurilor din care provin medicii/personalul medical care desfășoară activitate în blocurile operatorii, se asigură de instruirea personalului din subordine privind utilizarea în condiții de siguranță a medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și aparaturii.
IX. SERVICIUL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ
Articolul 42
Serviciul de anatomie patologică (format din compartiment citologie, compartiment histopatologie și prosectură) are, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuarea examenului histopatologic sau citopatologic, după caz, asupra produselor biologice recoltate, și anume: eșantioane/organe operatorii, material bioptic, biopsii de tract digestiv, bronșice, hepatice, pancreatice, renale, puncții medulare, ganglionare, lichide biologice, material aspirat cu ac fin, frotiuri exfoliative, organe, fragmente tisulare și altele asemenea;
b) efectuarea de autopsii pacienților decedați în spital, care nu sunt cazuri medico-legale și, unde este necesar, confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic, inclusiv a tuturor copiilor până la vârsta de un an, indiferent de cauza și locul decesului, precum și deceselor materne care nu sunt cazuri medico-legale;
c) efectuarea de îmbălsămări, spălarea, îmbrăcarea și cosmetizarea cadavrelor;
d) executarea de necropsii la cazurile decedate în spital în vederea stabilirii sau confirmării diagnosticului și precizării cauzei medicale a morții, după evaluarea împreună cu medicul curant, șeful secției în care a fost internat pacientul și reprezentanții pacientului, cu respectarea legislației în vigoare;
e) colaborarea cu celelalte laboratoare din cadrul spitalului, în vederea efectuării unor cercetări complementare speciale (bacteriologice, biochimice, experimentale);
f) eliberarea certificatului constatator de deces completat și semnat de medicul curant și de medicul anatomo-patolog sau medicul care a efectuat autopsia;
g) eliberarea cadavrelor în conformitate cu normele în vigoare;
h) colaborarea cu laboratorul de medicină legală, în cazurile prevăzute de lege;
i) principalele activități derulate în cadrul serviciului anatomie patologică:
– diagnostic necroptic cu prezentare anatomo-clinică;
– recepția probelor;
– orientarea pieselor operatorii;
– includerea țesuturilor în parafină;
– procesarea și tăierea blocurilor de parafină;
– colorarea și montarea lamelor;
– interpretarea lamelor histologice și citologice de către medicul anatomo-patolog;
– elaborarea și codificarea diagnosticului histopatologic și citologic (pe probe incluzionate la parafină și prin congelație rapida);
– verificarea și validarea rezultatelor de către medicul anatomo patolog și redactarea de către registratorul medical;
– eliberarea rezultatului histopatologic și citologic către pacient sau aparținător;
– arhivarea rezultatelor histologice și citologice, buletinelor originale de însoțire a materialului biologic, lamelor și blocurilor de parafină;
– curățarea suprafețelor și dezinfecția acestora conform planului de curățenie și ori de câte ori este nevoie;
– primirea decedatului la morgă;
– refrigerarea.
X. LABORATOARE MEDICALE
1. Laboratorul de genetică medicală
Articolul 43
Laboratorul de genetică medicală are ca principală atribuție efectuarea investigațiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați continuu sau de zi, cât și pentru cei din ambulatoriul integrat/de specialitate al spitalului:
a) efectuarea investigațiilor de citogenetică;
b) efectuarea investigațiilor de genetică biochimică;
c) efectuarea investigațiilor de genetică moleculară;
d) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de materiale de laborator specifice;
e) raportarea statistică a numărului de investigații efectuate pentru bolnavii internați și pentru cei din ambulatoriu.
2. Laboratorul de endoscopie digestivă, diagnostică și terapeutică
Articolul 44
Laboratorul de endoscopie digestivă, diagnostică și terapeutică are ca principală atribuție efectuarea investigațiilor medicale și procedurilor terapeutice conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați, cât și pentru cei din ambulatoriu.
3. Laboratorul radiologie și imagistică medicală - radiologie, ecografie, CT, RMN, angiografie periferică
Articolul 45
Laboratorul de radiologie și imagistică medicală, prin compartimentele sale radiologie, ecografie, CT, RMN, angiografie periferică are, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuarea examenelor radiologice și imagistice în laborator, la patul bolnavului, în blocurile operatorii, la indicația medicului primar sau a medicului specialist;
b) colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;
c) efectuarea de examene CT - biopsie sub ghidaj CT, precum și efectuarea ecografiei, în scopul precizării diagnosticului, în colaborare cu medicii clinicieni;
d) organizarea și utilizarea corespunzătoare a arhivei;
e) înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;
f) aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor și personalului din laborator;
g) respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de către Comisia Națională de Control al Activităților Nucleare și Ministerul Sănătății;
h) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice privind materialele de laborator specifice;
i) raportarea statistică a numărului de examinări efectuate pe bolnavii internați și pacienții consultați în ambulatoriu;
j) asigurarea efectuării investigațiilor pentru urgențe, precum și trasabilitatea/posibilitatea respectării programării pentru pacienții electivi.
4. Laboratorul medicină nucleară
Articolul 46
Laboratorul medicină nucleară are, în principal, următoarele atribuții:
a) executarea explorărilor funcționale și morfologice cu ajutorul radio-izotopilor la diferite boli, la bolnavii ambulatorii și internați;
b) efectuarea scintigrafiilor și a ecografiilor;
c) executarea explorărilor cu surse radiative deschise în bolile care necesită acest tip de diagnostic;
d) asigurarea circuitului izotopilor radioactivi în condiții de evitare a poluării interne și externe a mediului ambiant;
e) colaborarea cu medicii clinicieni, în scopul precizării diagnosticului;
f) organizarea și utilizarea corespunzătoare a arhivei;
g) înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;
h) aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor și a personalului din laborator;
i) respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, menționate în autorizațiile elaborate de către Comisia Națională de Control al Activităților Nucleare și Ministerul Sănătății;
j) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice și de materiale de laborator specifice;
k) completarea corect și la zi a formularelor tipizate din sistemul informațional al Ministerului Sănătății, cu datele corespunzătoare activității desfășurate.
5. Laboratorul explorări funcționale (invazive) - cardiologie intervențională și electrofiziologie
Articolul 47
Laboratorul explorări funcționale (invazive) - cardiologie intervențională și electrofiziologie are ca principală atribuție efectuarea investigațiilor medicale minim invazive/de diagnostic intervențional și/sau de terapii intervenționale, după caz, conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizați, cât și pentru cei din ambulatoriul integrat/de specialitate al spitalului, în condiții de siguranță, de către personal instruit.
6. Laboratorul de analize medicale ( în care laborator de biologie moleculară)
Articolul 48
Laboratorul de analize medicale are, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuarea analizelor medicale de: hematologie, biochimie, microbiologie, imunologie, parazitologie, micologie, biologie moleculară, necesare precizării diagnosticului, stadiului de evoluție a bolii și examenelor profilactice;
b) recepționarea produselor sosite pentru examen de laborator și înserierea corectă a acestora;
c) asigurarea recipientelor necesare recoltării produselor;
d) redactarea corectă și distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;
e) întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de reactivi și materiale de laborator specifice;
f) asigurarea continuității analizelor vitale, inclusiv prin existența stocului de calamități;
g) raportarea statistică a numărului de analize efectuate pentru bolnavii internați;
h) comunicarea imediată a rezultatelor analizelor ce ating valori critice;
i) asigurarea aprovizionării, fără discontinuități, cu materiale vitale/esențiale.
7. Laboratorul de toxicologie
Articolul 49
Laboratorul de toxicologie are ca principala atribuție efectuarea investigațiilor medicale, conform solicitărilor medicilor de specialitate și în raport cu dotarea existenta, pentru bolnavii spitalizați, cât și pentru cei din ambulatoriul integrat/de specialitate al spitalului, cu sprijinul secției ATI II și MAPN.
8. Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament)
Articolul 50
Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament) are ca principală atribuție efectuarea actelor medicale de recuperare și fizio-kinetoterapie pentru bolnavii spitalizați, cât și pentru cei din ambulatoriul integrat/de specialitate al spitalului.
XI. AMBULATORIUL INTEGRAT/DE SPECIALITATE
Articolul 51
Ambulatoriul integrat/de specialitate are, în principal, următoarele atribuții:
a) programarea pacienților și întocmirea listelor de așteptare pentru serviciile medicale programabile;
b) pregătirea înregistrării pacientului (întocmirea fișei de consultații);
c) stabilirea diagnosticului și tratamentului pacienților care au venit cu bilet de trimitere către o unitate spitalicească de la medicul de familie sau de la un medic specialist din ambulatoriu, aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, și care nu au necesitat internare în regim continuu sau de spitalizare de zi;
d) monitorizarea și controlul pacienților care au fost internați în Spitalul Clinic de Urgență și care au venit la controalele programate la solicitarea medicului curant sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist din ambulatoriu, aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru afecțiunile pentru care au fost internați;
e) asigurarea consultațiilor interdisciplinare pentru pacienții internați în Spitalul Clinic de Urgență;
f) realizarea activităților preventive;
g) realizarea activităților de reabilitare medicală;
h) informarea medicului de familie, prin scrisoare medicală, despre diagnosticul și tratamentele recomandate;
i) desfășurarea activităților conexe actului medical.
XII. CABINET BOLI INFECȚIOASE
Articolul 52
Cabinetul boli infecțioase are, în principal, următoarele atribuții specifice:
a) stabilirea diagnosticului și tratamentului pacienților;
b) monitorizarea și controlul pacienților;
c) asigurarea tratamentului pacienților, curativ și preventiv, inclusiv coordonarea demersurilor de interes public.
XIII. ACTIVITATE DE CERCETARE/COLECTIVE DE CERCETARE
Articolul 53
Activitatea de cercetare/colectivele de cercetare se ocupă de activitatea de cercetare, sub conducerea șefilor de secție în specialitățile respective, urmărind implementarea progreselor științifice în asistența medicală profilactică și curativă, și au următoarele atribuții:
a) identificarea nevoilor de pregătire a cercetătorilor și asistenților de cercetare în domeniul cercetării clinice, al biostatisticii și al managementului proiectelor de cercetare;
b) organizarea unor cursuri de pregătire în domeniul cercetării clinice, al biostatisticii și al managementului proiectelor de cercetare pentru personalul implicat în cercetare în concordanță cu nevoile identificate;
c) organizarea unor stagii de pregătire în cercetare în cadrul unor colective naționale/internaționale pentru cercetătorii angajați;
d) inițierea de proiecte de cercetare în cadrul spitalului, locale sau în colaborare cu alte instituții naționale sau internaționale;
e) depunerea propunerilor de proiecte de cercetare, în calitate de aplicant principal/partener, în vederea obținerii de finanțare în cadrul programelor naționale și internaționale (barem minim de activitate - participant la o depunere/derulare de proiect de cercetare în intervalul de 3 ani);
f) participarea la derularea contractelor de cercetare, în cadrul studiilor multicentrice internaționale/proiectelor, studii câștigate în cadrul unor competiții de specialitate (barem minim de activitate - participant la o depunere/derulare de studiu/proiect în intervalul de 3 ani);
g) comunicarea rezultatelor obținute în cadrul manifestărilor științifice naționale și internaționale (barem minim de activitate - 2 prezentări pe an la congrese naționale/internaționale ca prim autor, publicate ca rezumat în volumul manifestării științifice);
h) publicarea studiilor ca articole (barem minim de activitate - un articol științific in extenso, ca prim autor, și unul în calitate de co-autor, publicate în reviste indexate PubMed/Medline);
i) cercetătorii științifici sunt obligați a fi afiliați unui centru de excelență din cadrul secțiilor spitalului, îndeplinind sarcinile așa cum sunt trasate de coordonatorii de centru, precum și indicatorii minimali de mai sus.
XIV. SERVICIUL DE EVALUARE ȘI STATISTICĂ MEDICALĂ
Articolul 54
Serviciul de evaluare și statistică medicală are, în principal, următoarele atribuții specifice:
a) sprijinirea procesului de generare sub formă electronică a setului minim de date la nivel de pacient și de transmitere a acestuia către instituțiile abilitate, conform reglementărilor în vigoare;
b) verificarea și completarea codificării diagnosticului înscris în foaia de observație clinică generală, complet, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) transmiterea lunară a datelor colectate la nivel de pacient, exclusiv în formatul impus de aplicația "Clasificarea pacienților în funcție de diagnostic Național", însoțite de un fișier centralizator privind numărul total al cazurilor transmise pentru fiecare secție în parte, la Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București și la Direcția Sănătate Publică București;
d) asigurarea corectitudinii datelor astfel colectate și transmise;
e) asigurarea obligativității răspunderii la chestionarele statistice incluse în sistemul electronic de date;
f) colectarea și gestionarea datelor statistice din secții și ambulatoriul integrat/de specialitate din cadrul spitalului, prelucrarea, întocmirea rapoartelor statistice centralizatoare și a dărilor de seamă statistice, conform reglementărilor în vigoare și înaintarea acestora la termen;
g) calcularea, centralizarea și raportarea trimestrială a indicatorilor de utilizare a serviciilor și a indicatorilor de calitate prin care se analizează activitatea spitalului și a fiecărei secții;
h) întocmirea lunară/trimestrială/anuală a situațiilor statistice prin care informează conducerea spitalului și șefii de secție, cu privire la numărul de pacienți, indicatorii realizați, cazurile invalidate, ICM;
i) asigurarea realizării și pregătirii la timp a situațiilor statistice solicitate de managerul spitalului sau a celor care au acordul acestuia, pe baza informațiilor de care dispune;
j) operarea și raportarea concediilor medicale către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;
k) realizarea raportărilor lunare Diagnosis Related Groups (D.R.G.) și exportul acestora către SIUI;
l) asigurarea retransmiterii cazurilor în vederea reconfirmării de către SIUI, în colaborare cu comisia D.R.G. și pe baza rapoartelor Comisie de analiză a CASMB;
m) transmiterea SMDPC și SMDPZ către Direcția de Sănătate Publică și Institutul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, conform legislației în vigoare;
n) transmiterea în SIUI a serviciilor medicale furnizate în cadrul spitalului, ambulatoriului integrat/de specialitate, conform rapoartelor întocmite în cadrul ambulatoriului integrat;
o) completarea Registrului unic al spitalului pentru spitalizarea continuă, pe baza datelor completate în aplicația informatică;
p) transmiterea lunară/trimestrială/anuală către conducerea spitalului a situației realizărilor privind categoriile de servicii medicale contractate cu CASMB pentru acuți, cronici și spitalizare de zi;
q) centralizarea zilnică a mișcării zilnice a bolnavilor pentru spitalizare continuă și de zi;
r) urmărirea concordanței numărului foilor/fișelor de observație operate în DRG și SIUI cu mișcările zilnice ale bolnavilor transmise de către secțiile medicale;
s) anularea foilor/fișelor de observație electronice conform procedurilor operaționale implementate în cadrul spitalului;
t) colaborează cu Serviciului de management al calității serviciilor de sănătate în vederea transmiterii semestriale a indicatorilor solicitați de către ANMCS;
u) transmite săptămânal către Directorul medical numărul deceselor înregistrate;
v) corectează/modifică în aplicația informatică datele din foile/fișele de observație electronice, pe baza solicitărilor secțiilor medicale, conform procedurilor operaționale implementate în cadrul spitalului și a solicitărilor Comisiei DRG;
w) șeful serviciului se asigură, împreună cu directorul medical, de funcționarea comisiei DRG în vederea întocmirii situațiilor/adreselor/documentelor corective referitoare la cazurile invalidate;
x) transmiterea - prevalidarea - în platforma informatică din asigurările de sănătate, prin grija șefului de serviciu, a serviciilor medicale din pachetul de bază și pachetul minimal furnizate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor medicale acordate în luna pentru care se face raportarea (nu se ia în calcul ziua acordării serviciului medical și acesta se împlinește în a 3-a zi lucrătoare de la această dată);
y) elaborarea procedurilor specifice, instrucțiunilor de lucru, etc. care reglementează activitatea în cadrul serviciului;
z) urmărirea, în dinamică, corelarea diferiților indicatori privind activitatea, comparativ cu alte unități sau pe țară, și informarea conducerii unității în caz de abateri;
aa) elaborarea dosarului de contractare pentru Contractul de furnizare de servicii medicale, în funcție de prevederile Contractului-cadru, privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cât și a anexelor la Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, în asistență medicală de specialitate, de recuperare-reabilitare a sănătății;
bb) urmărirea derulării Contractelor de servicii medicale spitalicești și realizarea indicatorilor cuprinși în contracte;
cc) înregistrarea solicitărilor pentru obținerea acordului managerului unității, în vederea desfășurării de studii clinice;
dd) punerea la dispoziție a foilor de observație, promptă și conform dispozițiilor legale în vigoare, la solicitarea pacientului, organelor de anchetă (poliție, judecătorie, parchet, etc.), INML, organelor de control în general, după caz, conform legii;
ee) păstrarea confidențialității datelor colectate și transmise în conformitate cu legi în vigoare;
ff) clasarea în ordine cronologică și pe secții a foilor de observații, inventarierea și înregistrarea acestora în arhiva spitalului;
gg) se asigură de integritatea și siguranța arhivării fișelor de observație, luând toate măsurile preventive necesare în acest sens, prin grija șefului de serviciu;
hh) gestionarea și arhivarea tuturor datelor statistice medicale colectate pe spital.
XVI. SERVICIUL SUPRAVEGHERE, PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECȚIILOR ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE
Articolul 55
Serviciul supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale are următoarele atribuții:
a) organizează și participă la întâlnirile Comitetului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
b) propune managerului sancțiuni pentru personalul care nu respectă procedurile și protocoalele de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
c) șeful/responsabilul contractat participă în calitate de membru la ședințele Comitetului director al unității sanitare și, după caz, propune acestuia recomandări pentru implementarea corespunzătoare a planului anual de prevenire a infecțiilor, echipamente și personal de specialitate;
d) elaborează și supune spre aprobare planul anual de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale din unitatea sanitară;
e) organizează, în conformitate cu metodologia elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, anual, un studiu de prevalență de moment a infecțiilor nosocomiale și a consumului de antibiotice din spital;
f) organizează și derulează activități de formare a personalului unității în domeniul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale;
g) organizează activitatea serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale pentru implementarea și derularea activităților cuprinse în planul anual de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale al unității;
h) propune și inițiază activități complementare de prevenție sau de limitare cu caracter de urgență, în cazul unor situații de risc sau al unui focar de infecție asociată asistenței medicale;
i) elaborează ghidul de izolare al unității sanitare și coordonează aplicarea precauțiilor specifice în cazul depistării colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți la pacienții internați;
j) întocmește harta punctelor și zonelor de risc pentru apariția infecțiilor asociate asistenței medicale și elaborează procedurile și protocoalele de prevenire și limitare în conformitate cu aceasta;
k) implementează metodologiile naționale privind supravegherea bolilor transmisibile și studiile de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței medicale;
l) verifică completarea corectă a registrului de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale de pe secții și centralizează datele în registrul de monitorizare a infecțiilor al unității;
m) raportează la direcția de sănătate publică județeană și a municipiului București infecțiile asociate asistenței medicale ale unității și calculează rata de incidență a acestora pe unitate și pe secții;
n) organizează și participă la evaluarea eficienței procedurilor de curățenie și dezinfecție prin recoltarea testelor de autocontrol;
o) colaborează cu medicul de laborator pentru cunoașterea circulației microorganismelor patogene de la nivelul secțiilor și compartimentelor, cu precădere a celor multirezistente și/sau cu risc epidemiologic major, pe baza planului de efectuare a testelor de autocontrol;
p) solicită trimiterea de tulpini de microorganisme izolate la laboratoarele de referință, în conformitate cu metodologiile elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică, în scopul obținerii unor caracteristici suplimentare;
q) supraveghează și controlează buna funcționare a procedurilor de sterilizare și menținere a sterilității pentru instrumentarul și materialele sanitare care sunt supuse sterilizării;
r) supraveghează și controlează activitatea de triere, depozitare temporară și eliminare a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
s) organizează, supraveghează și controlează respectarea circuitelor funcționale ale unității, circulația pacienților și vizitatorilor, a personalului și, după caz, a studenților și elevilor din învățământul universitar, postuniversitar sau postliceal;
t) avizează orice propunere a unității sanitare de modificare în structura unității;
u) supraveghează și controlează respectarea în secțiile medicale și paraclinice a procedurilor de triaj, depistare și izolare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
v) răspunde prompt la informația primită din secții și demarează ancheta epidemiologică pentru toate cazurile suspecte de infecție asociată asistenței medicale;
w) dispune, după anunțarea prealabilă a managerului unității, măsurile necesare pentru limitarea difuziunii infecției, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice și investigații paraclinice necesare;
x) întocmește și definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informațiile necesare privind focarul, în conformitate cu legislația, întreprinde măsuri și activități pentru evitarea riscurilor identificate în focar;
y) solicită colaborările interdisciplinare sau propune solicitarea sprijinului extern de la direcția de sănătate publică sau Institutul Național de Sănătate Publică - centru regional la care este arondat, conform reglementărilor în vigoare;
z) raportează managerului problemele depistate sau constatate în prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale;
aa) întocmește rapoarte cu dovezi la dispoziția managerului spitalului, în cazurile de investigare a responsabilităților pentru infecții asociate asistenței medicale.
bb) în cadrul serviciului trebuie asigurată funcția de responsabil al politicii de utilizare a antibioticelor de către un medic de boli infecțioase încadrat în spital, iar în lipsa acestuia de către un medic clinician care a absolvit un curs de perfecționare profesională în domeniu;
cc) atribuțiile medicului de boli infecțioase sau medicului responsabil de politica de utilizare a antibioticelor din cadrul serviciului de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale:
– efectuează consulturile de specialitate în spital, în vederea diagnosticării unei patologii infecțioase și a stabilirii tratamentului etiologic necesar;
– elaborează politica de utilizare judicioasă a antibioticelor în unitatea sanitară, inclusiv ghidurile de tratament inițial în principalele sindroame infecțioase și profilaxie antibiotica;
– coordonează elaborarea listei de antibiotice esențiale care sa fie disponibile în mod permanent în spital;39
– elaborează lista de antibiotice care se eliberează doar cu avizare din partea sa și derulează activitatea de avizare a prescrierii acestor antibiotice;
– colaborează cu farmacistul unității în vederea evaluării consumului de antibiotice în unitatea sanitară;
– efectuează activități de pregătire a personalului medical în domeniul utilizării judicioase a antibioticelor;
– oferă consultanta de specialitate medicilor de alta specialitate în stabilirea tratamentului antibiotic la cazurile internate, în cooperare cu medicul microbiolog/de laborator (pentru a se utiliza eficient datele de microbiologie disponibile);
– oferă consultanta pentru stabilirea profilaxiei antibiotice perioperatorii și în alte situații clinice, pentru pacienții la care nu este aplicabila schema standard de profilaxie;
– cooperează cu medicul microbiolog/de laborator în stabilirea testelor de sensibilitate microbiană la antibioticele utilizate, pentru a crește relevanta clinica a acestei activități;
– evaluează periodic cu fiecare secție clinica în parte modul de utilizare a antibioticelor în cadrul acesteia și propune modalități de îmbunătățire a acestuia (educarea prescriptorilor);
– elaborează raportul anual de evaluare a gradului de respectare a politicii de utilizare judicioasă a antibioticelor, a consumului de antibiotice (în primul rând, al celor de rezerva) și propune managerului masuri de îmbunătățire;
dd) Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale stabilește un ritm de verificare în vederea depistării cazurilor nediagnosticate, neînregistrate și neanunțate (ritm recomandat: minimum la 2 zile, maximum la 7 zile);
ee) Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale înregistrează și declara și cazurile de infecții asociate asistentei medicale descoperite la verificările pe care le face la nivelul secțiilor.
XVII. COMPARTIMENT DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
Articolul 56
Compartimentul de management al calității serviciilor de sănătate are, în principal, următoarele atribuții:
a) elaborarea, împreună cu celelalte structuri din unitatea sanitară, a planului de management al calității serviciilor de sănătate, precum și coordonarea și monitorizarea implementării acestuia;
b) evaluarea periodică a stadiului de implementare a planului de management al calității serviciilor de sănătate și a nivelului de conformitate cu standardele și cu cerințele de monitorizare postacreditare, adoptate de către ANMCS;
c) informarea periodică a conducerii și a personalului din cadrul unității sanitare cu privire la nivelul de implementare a planului de management al calității serviciilor de sănătate și, după caz, actualizarea acestuia;
d) coordonarea și monitorizarea elaborării de către structurile de la nivelul unității sanitare a documentelor calității;
e) asigurarea instruirii și informării personalului din cadrul unității sanitare cu privire la organizarea și implementarea sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;
f) măsurarea și evaluarea calității serviciilor furnizate de către unitatea sanitară, inclusiv investigarea nivelului de satisfacție a pacienților;
g) coordonarea și controlul activității de colectare și de raportare, conform legislației în vigoare, a datelor și documentelor necesare în procesul de implementare a sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;
h) coordonarea și controlul activității de analiză, evaluare și raportare a indicatorilor de monitorizare a conformității la cerințele standardelor ANMCS;
i) monitorizarea, centralizarea, analiza și raportarea către ANMCS a situațiilor legate de producerea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale, precum și a altor informații necesare pregătirii evaluării unității sanitare sau monitorizării nivelului de conformitate cu standardele ANMCS;
j) coordonarea și participarea, alături de alte structuri din unitatea sanitară, la desfășurarea activităților de audit clinic;
k) îndrumarea responsabililor de riscuri de la nivelul structurilor din unitatea sanitară în activitatea de identificare și de management al riscurilor;
l) asigurarea consilierii conducerii în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului și participarea la elaborarea și implementarea politicii de calitate a serviciilor de sănătate la nivelul unității sanitare;
m) elaborarea și înaintarea către conducerea unității sanitare a rapoartelor periodice conținând propuneri și recomandări ca urmare a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute;
n) monitorizarea elaborării, implementării și evaluării eficacității și/sau eficienței procedurilor și protocoalelor de bune practici clinice și manageriale.
o) elaborează, prin grija sefului de serviciu, documentele sistemului de management al calității: manualul calității și procedurile;
p) se asigura, prin grija sefului de serviciu, de obținerea/implementarea programului de acreditare a tuturor serviciilor oferite în cadrul unității, pe baza procedurilor operaționale/protocoalelor medicale specifice fiecărei secții, laborator, etc. și a standardelor de calitate;
r) implementarea instrumentelor de asigurare a calității și de evaluare a serviciilor oferite;
s) asigurarea implementării strategiilor și obiectivelor referitoare la managementul calității declarate de manager;
t) asigurarea implementării și menținerii conformității sistemului de management al calității cu cerințele specifice;
u) se asigura de elaborarea procedurilor specifice de la nivelul spitalului, prin utilizarea modelelor standard, în vederea asigurării conformității, precum și de implementarea și evaluarea eficacității și/sau eficientei procedurilor și protocoalelor de bune practici clinice și manageriale;
v) asigurarea aplicării strategiei sanitare și politicii de calitate a unității în domeniul medical în scopul asigurării sănătății pacienților;
w) asigurarea instruirii și informării personalului din cadrul spitalului cu privire la organizarea și implementarea sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;
x) este responsabil, prin grija sefului de serviciu, de identificarea riscurilor de la nivelul structurilor din spital precum și de gestionarea riscurilor;
y) răspunde, prin grija sefului de serviciu, de raportarea conforma a tuturor evenimentelor adverse în timpul legal, urmărește elaborarea rapoartelor evenimentului, precum și de finalizarea raportării în CAPESARO;
z) răspunde, prin grija sefului de serviciu, de completarea conforma și completa în contul spitalului din CAPESARO;
aa) informează conducerea spitalului despre dispozițiile, instrucțiunile, legislația elaborata de ANMCS; Seful serviciului răspunde de conformarea/finalizarea implementării acesteia;
bb) asigurarea consilierii conducerii în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului și participarea la elaborarea și implementarea politicii de calitate a serviciilor de sănătate la nivelul spitalului.
Articolul 57
În cadrul departamentelor medicale, șefii secțiilor, laboratoarelor și serviciilor medicale au ca principale atribuții îndrumarea și realizarea activității de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secției respective și răspund de calitatea actului medical, precum și atribuțiile asumate prin contractul de administrare, având următoarele responsabilități:
a) organizează și coordonează activitatea medicală din cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical, fiind responsabili de realizarea indicatorilor specifici de performanta ai secției/laboratorului sau serviciului medical, prevăzuți în anexa la contractul de administrare;
b) răspund de crearea condițiilor necesare acordării de asistență medicală de calitate de către personalul din secție/laborator sau serviciul medical;
c) propun directorului medical planul anual de furnizare de servicii medicale al secției/laboratorului sau serviciului medical și răspund de realizarea planului aprobat;
d) răspund de calitatea serviciilor medicale prestate de către personalul medico-sanitar din cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
e) evaluează necesarul anual de medicamente și materiale sanitare al secției/laboratorului sau serviciului medical, investițiile și lucrările de reparații curente și capitale necesare pentru desfășurarea activității în anul bugetar respectiv, pe care le transmit spre aprobare conducerii spitalului;
f) angajează cheltuieli în limita bugetului repartizat;
g) aplica strategiile de dezvoltare a spitalului, adecvate la necesarul de servicii medicale specifice secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
h) înaintează comitetului director propuneri privind proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, elaborate cu sprijinul serviciului financiar- contabilitate;
i) înaintează comitetului director propuneri de creștere a veniturilor proprii ale secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, conform reglementarilor legale, inclusiv din donații, sponsorizări, fonduri ale comunității locale ori alte surse;
j) întreprind masurile necesare și urmăresc realizarea indicatorilor specifici de performanta ai secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, prevăzuți în anexa la contractul de administrare;
k) elaborează fisa postului pentru personalul aflat în subordine, pe care o supun aprobării managerului spitalului;
l) răspund de respectarea la nivelul secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc a regulamentului de organizare și funcționare și a regulamentului intern al spitalului, precum și a procedurilor operaționale, a notelor interne și a oricăror altor decizii emise de conducerea spitalului;
m) stabilesc atribuțiile care vor fi prevăzute în fisa postului pentru personalul din subordine, pe care le înaintează spre aprobare managerului, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
n) fac propuneri comitetului director privind necesarul de personal, pe categorii și locuri de muncă, în funcție de volumul de activități, conform reglementarilor legale în vigoare;
o) propun programul de lucru pe locuri de muncă și categorii de personal, pentru personalul aflat în subordine, în vederea aprobării de către manager;
p) supervizează conduita terapeutică, avizează tratamentul, prescrierea investigațiilor paraclinice, a indicațiilor operatorii și programului operator pentru pacienții internați în cadrul secției;
q) aproba internarea pacienților în secție, pe baza criteriilor de internare, cu exceptia internărilor de urgență;
r) hotărăsc oportunitatea continuării spitalizării în primele 24 de ore de la internare;
s) avizează și răspund de modul de completare și de întocmire a documentelor medicale eliberate în cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical;
t) evaluează performantele profesionale ale personalului aflat în subordinea directa, conform structurii organizatorice și fisei postului;
u) propun planul de formare și perfecționare a personalului aflat în subordine, în conformitate cu legislația în vigoare, pe care îl supune aprobării managerului;
v) coordonează activitățile de control al calității serviciilor acordate de personalul medico-sanitar din cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
w) răspund de asigurarea condițiilor adecvate de cazare, igiena, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale în cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Sănătății;
x) asigura monitorizarea și raportarea indicatorilor specifici activității medicale, financiar economici, precum și a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire și control din cadrul secției/laboratorului sau serviciului medical, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
y) răspund de respectarea prevederilor legale privind drepturile pacientului de către personalul medical din subordine și iau masuri imediate când se constata încălcarea acestora, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
z) asigura respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului profesional, păstrarea confidențialității datelor pacienților internați, informațiilor și documentelor referitoare la activitatea secției/laboratorului sau serviciului medical;
aa) urmăresc încheierea contractelor de asigurare de malpraxis de către personalul medical din subordine;
bb) în domeniul financiar îndeplinesc atribuțiile conducătorului compartimentului de specialitate, conform normelor și procedurilor legale, și fac propuneri de angajare, lichidare și ordonantare a cheltuielilor, care se aproba de conducătorul spitalului;
cc) propun protocoale specifice de practica medicală, care urmează să fie implementate la nivelul secției/laboratorului sau serviciului medical, cu aprobarea consiliului medical;
dd) răspund de soluționarea sugestiilor, sesizărilor și reclamațiilor referitoare la activitatea secției/laboratorului sau serviciului medical;
ee) propun managerului un înlocuitor pentru perioada când lipsesc din spital.
Articolul 58
În conformitate cu prevederile OMS nr. 1101 din 2016 privind privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistentei medicale în unitățile sanitare, șefii de secții/medicii coordonatori/șefii de structuri au următoarele atribuții:
a) organizează, controlează și răspund pentru derularea activităților proprii secției, conform planului anual de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistentei medicale din unitatea sanitară;
b) răspund de activitățile desfășurate de personalul propriu al secției, cu respectarea procedurii de declarare a infecțiilor asociate asistentei medicale, elaborata de Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislația în vigoare;
c) răspund de depistarea și raportarea la timp a infecțiilor asociate asistentei medicale;
d) răspund de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor, implementată în unitatea sanitară;
e) răspund de efectuarea de către asistenta șefă de secție a triajului zilnic al personalului din subordine și declararea oricărei suspiciuni de boala transmisibilă către Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale;
f) în cazul șefilor de secție în secții cu risc, răspund de derularea activității de screening al pacienților pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți, în conformitate cu prevederile programului național de supraveghere și control al infecțiilor asociate asistentei medicale;
g) răspund de luarea deciziei de izolare/tip de precauții și de aplicarea ei, împreună cu Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale și cu directorul medical;
h) răspund de elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistentei medicale pe secție.
B. APARATUL FUNCȚIONALPREVEDERI SPECIALEATRIBUȚII, OBLIGAȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI
Articolul 59
Aparatul funcțional al Spitalului Clinic de Urgență, este constituit pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin unității, cu privire la activitatea economico-financiară și administrativă.
I. SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE
Articolul 60
Serviciul Financiar Contabilitate este subordonat directorului financiar și are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea conducerii evidenței contabile conform prevederilor legale, asigurarea înregistrării corecte și la zi, pe bază de documente justificative, a operațiunilor economico-financiare;
b) asigurarea analizei periodice a execuției bugetare și a conținutului conturilor, cu elaborarea propunerilor corespunzătoare;
c) exercitarea controlului preventiv, în conformitate cu dispozițiile legale;
d) întocmirea, circularea și păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;
e) organizarea și finalizarea inventarierii periodice a mijloacelor materiale și elaborarea propunerilor de luare de măsuri/luarea măsurilor dispuse de regularizare a diferențelor constatate;
f) organizarea analizei periodice a utilizării bunurilor materiale și luarea măsurilor necesare împreună cu celelalte structuri din spital, în ceea ce privește stocurile disponibile, supranormative, fără mișcare sau cu mișcare lentă sau pentru prevenirea oricăror altor imobilizări de fonduri;
g) asigurarea măsurilor de păstrare, manipulare și folosire a formularelor cu regim special;
h) verificarea, numărarea corespunzătoare a numerarului încasat, prin intermediul casieriei, inclusiv întocmirea documentelor de casă;
i) asigurarea efectuării corecte și în conformitate cu dispozițiile legale a operațiunilor de încasare și plăți în numerar;
j) asigurarea conducerii evidenței intrărilor și ieșirilor de numerar prin casierie, stabilirea soldului de casă, zilnic;
k) efectuarea plăților drepturilor bănești ale salariaților și terților;
l) verificarea și înregistrarea în contabilitate a documentelor care stau la baza operațiunilor de încasări și plăți;
m) asigurarea creditelor necesare, corespunzător comenzilor și contractelor emise, în limita creditelor aprobate;
n) centralizarea situației sumelor contractate și realizate, lunar, trimestrial, anual;
o) asigurarea obligației de a stabili necesarul de produse în vederea realizării părții corespunzătoare a Planului anual de achiziții publice al spitalului;
p) utilizarea obligatorie a sistemului informatic de calcul și de raportare a indicatorilor de management ai spitalului;
q) întocmirea lucrărilor privind proiectele planurilor bugetului de venituri și cheltuieli;
r) asigurarea răspunderii referitor la îndeplinirea condițiilor legale privind angajarea gestionarilor, constituirea garanțiilor și reținerea ratelor;
s) repartizarea cheltuielilor administrativ-gospodărești pe secțiile cu paturi ale spitalului în vederea determinării totale a acestora;
t) întocmirea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe secție, care va fi supus aprobării comitetului director; se asigură că bugetul de venituri și cheltuieli pe secție este finalizat, asumat de șeful secției/structurii;
u) asigurarea conducerii evidenței angajamentelor bugetare în scopul de a furniza informații în orice moment și pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent, cu privire la creditele bugetare angajate și cele disponibile, rămase de angajat;
v) elaborarea procedurilor specifice care reglementează activitatea financiar-contabilă;
w) elaborarea și implementarea sistemelor de control intern (proceduri, instrucțiuni, etc.) adecvate riscurilor din activitățile financiar-contabile;
x) asigurarea și urmărirea recuperării debitelor, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;
y) participarea la organizarea sistemului informațional al unității, urmărind folosirea cât mai eficientă a datelor contabilității;
z) luarea măsurilor necesare pentru asigurarea integrității patrimoniului și pentru recuperarea pagubelor produse;
aa) întocmirea contractelor de garanție materială și angajamentelor de plată și analiza lunară a situației acestora, asigurând și evidența analitică;
bb) raportarea trimestrială către Serviciul de evaluare și statistica medicală a cheltuielilor cu medicamente pe secții în spital
cc) determinarea atât a indicatorilor cost/zi spitalizare și repartizarea lor pe secții, cât și a indicatorilor privind consumul de medicamente pe secții, pe bolnav și zi spitalizare
dd) se asigură de înregistrarea costurilor cu accidentele rutiere, precum și de înapoierea decontărilor primite de la CASMB pentru aceste cazuri.
1. COMPARTIMENT CONTABILITATE
Articolul 61
Compartimentul Contabilitate, are în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea conducerii evidenței contabile conform prevederilor legale, asigurarea înregistrării corecte și la zi, pe bază de documente justificative, a operațiunilor economico-financiare;
b) asigurarea întocmirii circulației și păstrării documentelor justificative, care stau la baza înregistrărilor contabile;
c) asigurarea verificării și înregistrării în contabilitate a documentelor care stau la baza operațiunilor de încasări și plăți;
d) asigurarea verificării documentelor justificative de cheltuieli, sub aspectul formei, conținutului și legalității operațiunilor;
e) asigurarea verificării lunare, anuale sau ori de câte ori situația o impune, a corectitudinii evidenței contabile cu evidența tehnico-operativă a gestionarilor;
f) întocmirea notelor contabile privind intrările de mijloace fixe și materiale, pentru consumurile de bunuri materiale, precum și pentru serviciile și lucrările efectuate de terți;
g) întocmirea la timp a situațiilor financiare trimestriale/anuale împreună cu anexele acestora și în conformitate cu dispozițiile legale;
h) urmărirea contractelor încheiate cu Casa de asigurări de sănătate a Municipiului București în vederea decontării serviciilor medicale (spitalicești, ambulatorii, paraclinice);
i) întocmirea, înregistrarea facturilor pentru serviciile medicale efectuate de spital pentru alte unități sanitare, precum și către alți clienți în conformitate cu contractele încheiate de spital pentru diverse servicii, inclusiv urmărirea încasării lor;
j) întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului cu anexele corespunzătoare, a listelor de investiții în conformitate cu prevederile legale și supunerea acestuia aprobării conducerii, Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Urgență și Ministerului Sănătății;
k) întocmirea indicatorilor de furnizare a serviciilor medicale, D.R.G., tarif/zi institutizare și institutizare de zi, lunar, trimestrial și anual la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;
a) întocmirea și raportarea către instituțiile implicate a situațiilor "Sume pentru servicii medicale efectuate în structuri de primire urgențe", "Sume acordate pentru plata cheltuielilor de personal pentru stagiari și rezidenți";
b) întocmirea facturii pentru "Sume pentru servicii medicale efectuate în structuri de primire urgențe", "Sume acordate pentru plata cheltuielilor de personal pentru stagiari și rezidenți";
c) înregistrarea cheltuielilor cu salariile și a altor cheltuieli materiale;
d) calcularea și recuperarea drepturilor din fondul de asigurări sociale de stat;
e) întocmirea balanțelor de verificare - analitică și sintetică - lunară;
f) întocmirea diverselor situații cerute de forurile superioare;
g) întocmirea raportărilor privind programele de sănătate și a indicatorilor acestora, încasarea veniturilor proprii și urmărirea situației mișcării acestora;
h) urmărirea încasării contravalorii facturilor emise;
i) întocmirea lunară a indicatorilor financiari și economici pentru Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, precum și Ministerul Sănătății privind programele de sănătate, finanțate din fondurile de asigurări sociale și/sau buget de stat;
j) raportarea lunară către Serviciul de evaluare și statistică medicală a situației "Cheltuieli secții";
k) întocmirea lunară a situației "Rezultate finale în ambulatoriul integrat";
l) se asigură de înregistrarea costurilor cu accidentele rutiere, de recuperarea acestor cheltuieli, precum și de înapoierea decontărilor primite de la CASMB pentru aceste cazuri.
II. SERVICIUL RESURSE UMANE, NORMARE, ORGANIZARE, SALARIZARE
Articolul 62
Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) răspunde prin șeful serviciului de aplicarea legislației în domeniul managementului resurselor umane privind angajarea, evaluarea, perfecționarea profesională a resurselor umane din cadrul spitalului;
b) se asigură de întocmirea conformă a documentațiilor privind modificarea/actualizarea structurii organizatorice a spitalului, a numărului de posturi, a regulamentului de organizare și funcționare, a statului de funcții;
c) se asigură prin șeful serviciului de întocmirea de către conducătorii de secții/structuri a fișelor de post și actualizării lor conform prevederilor legale, pentru toți angajații;
d) se asigură prin șeful serviciului de încadrarea personalului de execuție, de toate categoriile, potrivit statului de funcții aprobat de către principalul ordonator și cu respectarea nomenclatoarelor de funcții și salarizare, a condițiilor de studii și stagiu;
e) întocmește, prin grija șefului de serviciu, contractele individuale de muncă pentru întreg personalul de execuție încadrat/angajat al spitalului, conform legislației în vigoare;
f) răspunde prin grija șeful serviciului de inițierea și organizarea concursurilor de angajare, în concordanță cu referatele de necesitate ale secțiilor, cu frecvența necesară pentru asigurarea continuității asistenței medicale și de sprijin al actului medical în condiții de siguranță, cu respectarea legislației în vigoare;
g) asigură secretariatul comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor vacante și întocmirea documentelor privind încadrarea în muncă a candidaților declarați admiși pe baza proceselor-verbale ale comisiilor, în conformitate cu prevederile legale;
h) fundamentarea fondului de salarii necesar personalului din spital în vederea întocmirii proiectului de buget de venituri și cheltuieli;
i) întocmirea și ținerea la zi a dosarelor profesionale ale angajaților atât fizic, cât și în catalogul electronic, conform legislației în vigoare;
j) întocmirea documentației privind pensionarea pentru limită de vârstă sau invaliditate pentru personalul din cadrul spitalului;
k) întocmirea documentelor legal necesare privind modificările intervenite în contractele individuale de muncă ale salariaților (promovare, schimbare funcție, desfacerea contractului individual de muncă);
l) întocmirea statului de funcții, conform normelor de structură aprobate pentru toate categoriile de personal;
m) stabilirea nevoilor de pregătire și de perfecționare a pregătirii profesionale;
n) elaborarea programelor de pregătire și perfecționare și urmărirea realizării acestora;
o) organizarea concursurilor de promovare la nivel de unitate, cu frecvența care să asigure conformitatea pregătirii cu necesitatea actelor medicale/administrative solicitate pentru calitatea îngrijirilor medicale;
p) întocmirea după criterii obiective a fișelor de evaluare a posturilor;
q) se asigură de evaluarea permanentă a performanțelor profesionale individuale ale fiecărui angajat, în conformitate cu legislația în vigoare;
r) răspunde de întocmirea și aducerea la cunoștință a fișei postului pentru personalul din subordine și verificarea existenței fișelor postului pentru fiecare angajat în parte;
s) întocmirea și eliberarea adeverințelor salariaților în funcție de necesități;
t) furnizarea datelor privind numărul de personal din structură, în vederea elaborării bugetului de venituri și cheltuieli;
u) asigurarea evidenței medicilor care își desfășoară rezidențiatul și/sau pregătirea în rezidențiat în cadrul spitalului;
v) întocmirea și eliberarea adeverințelor necesare medicilor rezidenți pentru susținerea examenelor de specialitate, cu perioada de întrerupere a rezidențiatului, vechimea în muncă, etc.;
w) participarea la fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului și furnizarea datelor de specialitate;
x) întocmirea dărilor de seamă statistice lunare, trimestriale, semestriale și anuale, privind personalul încadrat conform cerințelor;
y) se asigură de distribuția, completarea și analizarea anuală a chestionarelor de satisfacție a angajaților;
z) aplicarea prevederilor legale, privind protecția maternității la locurile de muncă;
aa) elaborarea conform reglementărilor legale în vigoare, a documentației necesare pentru deblocarea/transformarea cât mai rapidă a posturilor vacante, respectiv a documentației privind suplimentările de posturi într-un număr suficient, pentru a asigura normarea necesară desfășurării unui act medical de calitate;
bb) elaborarea și aplicarea procedurilor specifice care reglementează activitatea de resurse umane;
cc) răspunde de operarea în Registrul de evidență a salariaților (REVISAL) a tuturor modificărilor privind funcția, salariul și alte drepturi salariale acordate pe baza contractelor individuale de muncă;
dd) răspunde, prin grija șefului de serviciu, de păstrarea/arhivarea tuturor documentelor referitoare la personalul SCUB;
ee) se asigură de integritatea și siguranța arhivării documentelor de personal, luând toate măsurile preventive necesare în acest sens, prin grija șefului de serviciu;
ff) asigură operarea programărilor și efectuării concediilor de odihnă ale angajaților;
gg) întocmește documentația privind sancționarea personalului, ulterior procedurii de cercetare disciplinară;
hh) transmiterea documentelor de asigurare de răspundere civilă, a certificatelor de membru al Colegiului Medicilor pentru medici, iar pentru asistenții medicali, autorizațiile de liberă practică în vederea încheierii contractului de furnizări de servicii medicale.
1. COMPARTIMENT SALARIZARE - RESURSE UMANE
Articolul 63
Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare are în subordine Compartimentul salarizare - resurse umane.
Articolul 64
Compartimentul salarizare - resurse umane are, în principal, următoarele atribuții:
a) răspunde de efectuarea controlului prestării muncii, atât în cadrul programului de lucru, cât și în afara acestui timp (gărzi, muncă suplimentară, etc.);
b) răspunde de acordarea drepturilor de salarizare: salariu de bază, spor pentru condiții de muncă, gărzi, indemnizații, premii anuale, etc., conform legislației în vigoare;
c) răspunde de aplicarea legislației în vigoare, privind încadrarea, salarizarea, promovarea și acordarea tuturor celorlalte drepturi salariale;
d) întocmirea fișelor fiscale și asigurarea depunerii acestora la Administrația financiară, în termenul prevăzut de lege, conform Codului Fiscal;
e) întocmirea declarației privind contribuțiile la Bugetul asigurărilor sociale de stat;
f) completarea certificatelor de concediu medical potrivit prevederilor legale;
g) întocmirea situațiilor statistice lunare, trimestriale, semestriale și anuale privind fondul de salarii;
h) întocmirea fișelor de evidență ale salariaților;
i) răspunde de verificarea corectitudinii întocmirii pontajelor pentru fiecare salariat;
j) răspunde de operarea în Registrul de evidență a salariaților (REVISAL) a tuturor modificărilor privind funcția, salariul și alte drepturi salariale acordate pe baza contractelor individuale de muncă;
k) participarea la fundamentarea Bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului, furnizând date de specialitate, în acest sens.
III. COMPARTIMENT AUDIT INTERN
Articolul 65
Compartimentul audit intern este subordonat managerului și are următoarele atribuții:
a) elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pentru o perioadă de 3 ani;
b) elaborează, pe baza planului multianual, și/sau actualizează proiectul planului anual de audit public intern conform prevederilor legale în domeniu, care va fi aprobat de ordonatorul de credite;
c) efectuează activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate
d) Compartimentul de audit public intern auditează, cel puțin o dată la 4 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
– activitățile financiare sau cu implicații financiare desfășurate de spital din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanțare externă;
– activitatea medicală, pe tot parcursul unui pacient în spital, al actelor medicale directe și conexe
– plățile asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare;
– administrarea patrimoniului, precum și vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
– concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;
– constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare și stabilire a titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;
– alocarea creditelor bugetare;
– sistemul contabil și fiabilitatea acestuia;
– sistemul de luare a deciziilor;
– sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme;
– sistemele informatice;
– activitatea de achiziții publice
e) efectuează misiuni de audit în baza planului de audit public intern sau la cererea managerului și a ordinului de serviciu aprobat în urma cărora întocmește rapoarte de audit public intern finalizate și le transmite Managerului Spitalului pentru analiză și avizare. După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern le comunică structurii auditate; aceasta va informa compartimentul de audit asupra modului de implementare a recomandărilor, incluzând un calendar al acestora;
f) elaborarea, la sfârșitul fiecărei misiuni de audit intern, a proiectului de raport de audit intern și, ulterior acestuia, a raportului de audit intern;
g) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit organului ierarhic superior;
h) informează managerul asupra progreselor înregistrate de structurile auditate prin implementarea recomandărilor;
i) elaborează raportul anual al activității de audit public intern și îl transmite la Ministerul Sănătății;
j) informarea șefului structurii de audit din cadrul Ministerului Sănătății despre recomandările neimplementate, precum și despre impactul acestora;
k) raportează imediat managerului spitalului și structurii de control abilitate în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit public intern;
l) elaborează programul de asigurare și îmbunătățire a calității auditului intern, care să permită un control continuu al eficacității acestuia;
m) respectă normele, instrucțiunile, precum și Codul privind conduita etică în cadrul compartimentului de audit public intern și poate iniția măsurile corective necesare, în cooperare cu managerul;
n) efectuează, cu aprobarea conducerii spitalului, misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit public intern cu caracter excepțional, necuprinse în planul anual de audit public intern;
o) respectă și asigură confidențialitatea datelor, a informațiilor și a documentelor utilizate în conformitate cu normele legale în vigoare;
p) asigură arhivarea atât fizică, cât și electronică a documentelor din domeniul de activitate conform actelor normative în vigoare;
r) raportează periodic constatările, concluziile și recomandările rezultate din activitățile de audit;
t) în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii, raportează imediat managerului spitalului și structurii de control intern abilitat, și se asigură de finalizarea demersurilor legale;
u) îndeplinește alte sarcini stabilite de conducătorul unității, în domeniul de competență, în condițiile și respectarea cadrului legal în vigoare.
v) elaborează programului de asigurare și îmbunătățire a calității auditului intern, care să permită un control continuu al eficacității acestuia.
IV. COMPARTIMENT JURIDIC
Articolul 66
Compartimentul Juridic este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) informarea conducerii asupra obligațiilor care revin unității, din punct de vedere legal;
b) acordă consultații și redactează cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
c) redactează opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea spitalului;
d) redactează proiectele de contracte și asigură negocierea clauzelor legale contractuale;
e) asigură asistență, consultanță și reprezentarea juridică la solicitarea managerului;
f) redactează acte juridice, atestă conținutul și data actelor încheiate de Spitalul Clinic de Urgență;
g) avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic;
h) verifică legalitatea actelor cu caracter juridic și administrativ primite spre avizare;
i) semnează, la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, documentele cu caracter juridic emise de Spitalul Clinic de Urgență;
j) formulează un raport de neavizare în care va indica neconcordanța actelor primite spre avizare cu normele legale, în vederea refacerii actului, în condițiile în care actul juridic supus avizării pentru legalitate nu este conform legii;
k) asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale Spitalul Clinic de Urgență, în conformitate cu Constituția și legile țării;
l) apără drepturile și interesele legitime ale Spitalului Clinic de Urgență în raporturile acestuia cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină;
m) redactează cererile de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac, de modificare, de renunțare la pretenții și căi de atac, la solicitarea managerului unității;
n) pune concluzii la toate instanțele judecătorești de toate gradele, la organele de urmărire penală, precum și la toate autoritățile administrative cu atribuții jurisdicționale, la solicitarea managerului unității;
o) se preocupă de obținerea titlurilor executorii și sesizează directorul financiar-contabil în vederea luării măsurilor necesare pentru realizarea executării silite a drepturilor de creanță, iar pentru realizarea altor drepturi sesizează organul de executare silită competent;
p) contribuie prin întreaga activitate la asigurarea respectării legii;
q) întocmește constatări și propune luarea măsurilor necesare în vederea întăririi ordinii și disciplinei, prevenirii încălcării legilor și a oricăror alte abateri;
r) asigură suportul legislativ pentru activitatea Consiliului etic al spitalului;
s) participă la efectuarea cercetării disciplinare în cazul săvârșirii unor abateri de către salariații unității;
t) îndeplinește orice alte lucrări cu caracter juridic, la solicitarea managerului.
V. COMPARTIMENT RELAȚII CU PUBLICUL
Articolul 67
Compartimentul Relații cu Publicul este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea desfășurării optime a activității de relații cu publicul;
b) organizarea programului de audiențe al managerului;
c) asigurarea colaborării cu Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, CASMB și alte instituții, prin purtătorul de cuvânt, în realizarea obiectivelor de comunicare prin mass-media;
d) elaborarea documentelor de informare către mass-media cu privire la principalele evenimente din spital, cu aprobarea managerului și sub coordonarea purtătorului de cuvânt al spitalului;
e) asigurarea redactării comunicatelor de presă împreună cu purtătorul de cuvânt, aprobarea acestora înainte de publicare de către managerul spitalului;
f) monitorizarea aparițiilor în mass-media/social-media a informațiilor referitoare la activitatea spitalului și prezentarea acestora managerului;
g) asigurarea accesului la informații de interes public din oficiu sau la cerere;
h) asigurarea comunicării din oficiu, prin afișare la sediul spitalului și pe pagina de internet proprie, a următoarelor informații de interes public:
– acte normative care reglementează organizarea și funcționarea spitalului;
– structura organizatorică, atribuțiile compartimentelor funcționale, programul de funcționare;
– numele și prenumele persoanelor din conducerea spitalului;
– coordonatele de contact ale spitalului, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail, adresa paginii de internet;
– sursele de finanțare, bugetul de venituri și cheltuieli;
– programele și strategiile spitalului;
– lista cuprinzând categoriile de servicii medicale oferite;
– drepturile și obligațiile pacienților;
i) întocmirea, anuală, a raportului privind accesul la informațiile de interes public;
j) culegerea de date și informații utile pentru o mai eficientă comunicare interumană, intrainstituțională și interinstituțională;
k) formarea unei baze de date complete pentru o mai bună comunicare cu structurile ce fac parte integrantă din organigrama spitalului, cu instituțiile similare și alte instituții.
l)
VI. COMPARTIMENT INFORMATICĂ
Articolul 68
Compartimentul Informatică este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) răspunde de buna funcționare a echipamentelor informatice care aparțin Spitalului Clinic de Urgență;
b) asigurarea utilizării în bune condiții/în condiții optime de lucru, a echipamentelor informatice;
c) verificarea lucrărilor privind service-ul de întreținere periodic, a echipamentelor informatice;
d) instruirea periodică a personalului spitalului referitor la utilizarea aplicațiilor informatice;
e) întreținerea și actualizarea, precum și backup-ul periodic (la un interval de maxim 7 zile) și permanent al bazei de date medicale a spitalului;
f) participarea la colectarea și transmiterea la termen a situațiilor cerute de Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București;
g) asigurarea colaborării cu Serviciul de evaluare și statistică medicală, cu care confruntă baza de date;
h) asigurarea colaborării/execuției contractului cu firmele furnizoare sau beneficiare de sisteme informatice cu care spitalul se află sau urmează să se afle în relații contractuale, astfel încât legislația în vigoare privind datele informatice să fie respectată;
i) asigurarea colaborării cu organismele statului solicitante de situații sau rapoarte despre activitatea informatică sau implicând sistemele informatice;
j) menținerea în parametri corespunzători a tehnicii de calcul din dotarea spitalului (computere, servere, rețea);
k) răspunde de implementarea hard și soft a semnăturii digitale la nivelul spitalului;
l) răspunde la toate solicitările conducerii spitalului, secțiilor și departamentelor spitalului privind sistemul informatic și informațional;
m) asigurarea securității și confidențialității bazelor de date ale spitalului;
n) centralizarea necesarului de tehnică de calcul la nivelul Spitalului Clinic de Urgență și elaborarea propunerilor justificative pentru înlocuirea și/sau achiziționarea acestuia;
o) participarea la recepționarea echipamentelor de calcul noi, prin încheierea procesului-verbal de predare-primire în acest sens și urmărirea ca acestea să se încadreze în parametrii tehnici impuși de către achizitor;
p) întocmirea și ținerea evidenței complete a echipamentelor informatice și elaborarea propunerii pentru consumabilele necesare echipamentelor informatice, în colaborare cu secțiile, serviciile, compartimentele și laboratoarele din cadrul Spitalului Clinic de Urgență;
q) informarea conducerii spitalului cu privire la toate situațiile întocmite.
VII. SERVICIUL INTERN DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE (SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ - SITUAȚII DE URGENȚĂ; SSM-SU, PSI, PC)
Articolul 69
Serviciul intern de prevenire și protecție (Securitate și Sănătate în Muncă - Situații de Urgență; SSM-SU, PSI, PC) este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) efectuarea instructajului pe linie de sănătate și securitatea muncii, pentru întreg personalul angajat în unitate, conform legislației în vigoare;
b) la propunerea șefului de secție/structură/asistent șef/conducător structură (care este responsabil de intervenția/măsura dispusă în urgență), dispunerea sistării unei activități sau oprirea din funcțiune a echipamentelor tehnice, atunci când este constatată o stare de pericol iminent de accidentare, sau de îmbolnăvire profesională, după caz;
c) verificarea, ori de câte ori este nevoie, a noxelor - dacă acestea se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă, pe sectoare de activitate și pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate, sau de către laboratoare proprii abilitate, precum și propunerea de măsuri tehnice și organizatorice de reducere a acestora, atunci când este cazul;
d) asigurarea evidenței accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, participarea la cercetarea accidentelor de muncă;
e) întocmirea și actualizarea planului de protecție civilă, planului de evacuare, planului de apărare împotriva dezastrelor (Planul Alb);
f) organizarea activității pentru întocmirea, păstrarea, actualizarea și aplicarea documentelor operative și de conducere a Comisiei de Protecție Civilă;
g) organizarea și conducerea antrenamentelor și exercițiilor de protecție civilă, șeful locului de muncă fiind responsabil de instruirea permanentă și periodică, precum și de evidența/necesitatea efectuării exercițiilor împreună cu serviciul intern de prevenire și protecție;
h) întocmirea documentațiilor tehnice, evidențelor și situațiilor privind măsurile de protecție civilă pe linie de alarmare, adăpostire, transmisiuni, evacuare, protecție antichimică, sanitară, etc.;
i) întocmirea documentațiilor pentru propuneri de alocări de fonduri din bugetul spitalului pentru cheltuieli de protecție civilă;
j) asigurarea instruirii și informării personalului în probleme de securitate, sănătate și PSI la locul de muncă;
k) asigurarea evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale la locurile de muncă, prin identificarea factorilor de risc ca atare, în vederea eliminării sau diminuării riscurilor și/sau a prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, după caz;
l) urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor;
m) participarea la organizarea și coordonarea asistenței medicale în caz de calamități, catastrofe și alte situații deosebite;
n) participarea la coordonarea acordării primului ajutor calificat împreună cu inspectoratul pentru situații de urgență;
o) colaborarea cu medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire și protecție, precum și la completarea fișei de expunere la risc;
p) efectuarea instructajului introductiv general al noilor angajați, elevilor/studenților aflați în practică în cadrul Spitalului Clinic de Urgență;
q) asigurarea identificării și evaluării riscurilor la incendiu din unitate și asigurarea corelării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu natura și nivelul riscurilor;
r) solicitarea, inițierea și urmărirea finalizării tuturor demersurilor necesare, precum și obținerea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, prevăzute de lege, și asigurarea respectării condițiilor care au stat la baza eliberării acestora;
s) întocmirea, actualizarea permanentă și transmiterea Inspectoratului pentru Situații de Urgență a listei cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii și utilizate în activitatea curentă sub diferite forme;
t) elaborarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor și stabilirea atribuțiilor care revin salariaților, la locurile de muncă ale acestora;
u) efectuarea verificărilor referitoare la cunoașterea și respectarea, de către salariați, a instrucțiunilor necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor și verificarea respectării acestor măsuri, semnalate în mod corespunzător prin indicatoare de avertizare, de către persoanele din exterior care au acces în spital;
v) elaborarea și înaintarea spre aprobare a programelor de informare și pregătire specifică a personalului în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor și dezastrelor, în general;
w) controlarea modului de aplicare a prevederilor legale, pentru apărarea împotriva incendiilor, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență;
x) are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență și să ia măsuri, după posibilități, pentru limitarea și stingerea incendiului;
y) asigurarea realizării planului de intervenție în caz de incendiu;
z) asigurarea, verificarea sau realizarea planurilor de evacuare din clădirile spitalului;
aa) întocmirea registrelor de control pentru sistemele și instalațiile cu rol de protecție împotriva incendiilor;
bb) executarea controalelor periodice interne, pe care le prezintă sub formă de raport managerului;
cc) asigurarea organizării și coordonării unui serviciu voluntar pentru situații de urgență;
dd) elaborarea și supunerea spre analiza managerului Spitalului Clinic de Urgență a raportului anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva riscurilor la incendii;
ee) elaborarea procedurilor specifice serviciului.
ff) răspunde prin șeful de serviciu de asigurarea, montarea și funcționarea instalațiilor de semnalizare și avertizare a căilor de acces din incinta spitalului;
gg) asigură și răspunde de montarea și funcționarea instalațiilor de semnalizare și avertizare pe căile de acces din incinta spitalului;
hh) ia măsuri pentru asigurarea securității și sănătății salariaților în toate aspectele legate de muncă;
ii) ia măsuri pentru asigurarea corespunzătoare a condițiilor de muncă, prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale;
jj) să urmărească respectarea cu strictețe și să răspundă de îndeplinirea cerințelor normelor de protecția muncii;
kk) sarcini sau cerințe impuse de autoritatea competență pentru prevenirea accidentelor și bolilor profesionale;
VIII. SERVICIUL ACHIZIȚII PUBLICE, CONTRACTARE
Articolul 70
Personalul din cadrul Serviciul Achiziții Publice, Contractare este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) răspunde prin șeful de serviciu de fundamentarea, elaborarea și actualizarea planului anual și trimestrial al achizițiilor publice, pe baza necesarului întocmit de către secțiile/compartimentele/laboratoarele spitalului, cu încadrare în bugetul de venituri și cheltuieli anual aprobat;
b) operează modificările sau completările ulterioare în programul anual al achizițiilor, când situația o impune, cu avizul Comitetului Director al spitalului, aprobarea managerului și avizul Serviciului financiar contabil;
c) răspunde prin șeful de serviciu de efectuarea procedurilor de achiziție publică pentru diferite categorii de produse, servicii sau lucrări, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
d) răspunde prin șeful de serviciu de realizarea studiului pieței/cercetării de piață în vederea estimării valorii serviciilor/ produselor și propune conducerii spitalului cea mai avantajoasă procedură de achiziție;
e) răspunde de întocmirea documentației de atribuire aferentă fiecărei proceduri de achiziție în parte, în conformitate cu legislația și procedurile legale în domeniu;
f) răspunde de asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, a utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire și garantarea tratamentului egal și, ca atare, nediscriminarea agenților economici care participă la procedurile/licitațiile derulate de către spital;
g) răspunde prin șeful de serviciu de asigurarea aprovizionării cu produse și servicii, în cazul aplicării procedurii de achiziții directe și ținerea evidenței acestora;
h) răspunde de transmiterea spre publicare în SICAP (sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice), a anunțurilor de atribuire aferente fiecărei proceduri desfășurate în parte, și informarea ofertanților cu privire la rezultatele procedurii de achiziție;
i) răspunde de constituirea, avizarea și păstrarea dosarelor cu privire la achizițiile publice efectuate;
j) răspunde de urmărirea derulării contractelor încheiate de spital și asigurarea rezolvării sesizărilor referitoare la îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale;
k) asigurarea obligației de a permite accesul persoanelor la informațiile cuprinse în dosarul achiziției publice; având un caracter de document public, accesul se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii;
l) se asigură de constituirea comisiilor de evaluare a ofertelor pentru fiecare procedură de atribuire a contractelor de achiziții publice și comunică membrilor acestora atribuțiile ce le revin, conform legislației în vigoare;
m) întocmirea de referate și decizii pentru numirea comisiilor de evaluare în vederea atribuirii contractelor de achiziție publică;
n) participarea cu personal de specialitate ca membri în comisiile de evaluare pentru atribuirea contractelor de furnizare servicii și lucrări;
o) crearea unei baze de date care să cuprindă operatorii economici pentru achiziția publică de produse, servicii și lucrări necesare desfășurării activității instituției;
p) verificarea situațiilor cu privire la derularea cantitativă și valorică a contractelor pe baza aplicației informatice;
q) informarea în scris a conducerii spitalului, în timp util, asupra furnizorilor ce nu își respectă prevederile contractuale, pentru a se lua măsurile legale în realizarea contractelor și a nu afecta bunul mers al activității spitalului;
r) arhivarea documentelor repartizate, produse și gestionate, conform actelor normative în vigoare;
s) realizarea achizițiilor directe, doar în situații bine determinate, respectând procedura internă;
t) monitorizarea efectuării controlului preventiv asupra actelor ce intră în competența serviciului;
u) întocmirea situației anuale a comenzilor directe către furnizori și ținerea evidenței bunurilor și serviciilor achiziționate prin cumpărare/achiziționare directă;
v) întocmirea raportului anual privind contractele atribuite în anul anterior și transmiterea ca atare, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice;
w) elaborarea procedurilor specifice care reglementează activitatea de achiziții publice;
x) elaborarea și implementarea sistemelor de control intern (proceduri, instrucțiuni, etc.) adecvate riscurilor din activitățile de achiziții publice;
y) răspunde de continuitatea asigurării actului medical în condiții de siguranță, finalizând necesitățile secțiilor/structurilor prin întocmirea de contracte pentru aprovizionarea cu produse și servicii;
z) răspunde de continuitatea asigurării actului medical în condiții de siguranță prin înaintarea de îndată a contractelor încheiate către furnizori; se asigură de semnarea contractelor de către furnizori și apoi îndosarierea, păstrarea și arhivarea acestora în Spitalul Clinic de Urgență.
IX. SERVICIUL ADMINISTRATIV
Articolul 71
Serviciul Administrativ este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) întocmirea propunerilor pentru planul de investiții, de reparații curente și capitale, pentru imobile, instalații, echipamente și celelalte mijloace fixe din dotarea spitalului, necesare activității în general a spitalului, urmărirea îndeplinirii acestor planuri și raportarea managerului, periodic sau ori de câte ori situația o impune, despre desfășurarea acestora;
b) răspunde prin șeful de serviciu de elaborarea, împreună cu Compartimentul Tehnic, a planului de întreținere și reparații curente și/sau construcții al clădirilor, pe care îl supune spre aprobare managerului unității și Comitetului Director
c) răspunde prin șeful de serviciu de obținerea în timp util a tuturor autorizațiilor necesare bunei funcționări a clădirii și terenurilor, prin ținerea unei evidențe stricte a termenelor de valabilitate a celor existente și răspunde direct de consecințele absenței/lipsei acestora;
d) asigurarea întreținerii spațiilor verzi și a căilor de acces, precum și deszăpezirea acestora;
e) răspunde prin șeful de serviciu de asigurarea mentenanței instalațiilor, echipamentelor și aparaturii din dotarea spitalului, prin încheierea de contracte necesare în acest sens, planificarea și efectuarea verificărilor periodice ale acestora, conform legislației în vigoare;
f) răspunde prin șeful de serviciu de inițierea și finalizarea demersurilor pentru confortul și siguranța pacienților, în ceea ce privește clădirea, terenurile, dispozitivele medicale și aparatura medicală și conexă actului medical (exemplu, fără a fi limitativ: alimentare cu apă, agent termic, gaz natural, oxigen, aer comprimat, sistem vacuum, sistem de canalizare, sisteme de ventilație și aer condiționat, rețea electrică, tablouri electrice generale și secundare, rețea de gaze medicale de la alimentare până la sistemul de cuplare al pacientului, aparatură medicală, etc.);
g) răspunde de relația cu mediul, de inițierea și finalizarea tuturor avizelor necesare;
h) răspunde de managerizarea deșeurilor infecțioase și neinfecțioase din spital;
i) răspunde de relația cu ANMDMR-ul, inițiază și finalizează toate demersurile necesare, conform cadrului legal în vigoare;
j) organizarea activității de transport, elaborarea propunerii pentru achiziționarea autovehiculelor, înscrierea acestora la organele de poliție, efectuarea rodajului și asigurarea controlului zilnic, a reviziilor tehnice, reparațiilor curente și capitale ale autovehiculelor din inventarul propriu;
k) asigurarea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a utilajelor și a instalațiilor cu care sunt dotate autovehiculele;
l) asigurarea îndrumării și controlării întregii activități în sectorul de transporturi din cadrul Spitalului Clinic de Urgență.
2) Șeful serviciului administrativ are, în principal, următoarele atribuții, în completarea celor de mai sus:
– organizează, îndrumă, verifică și răspunde de structurile din directa subordonare a Serviciului Administrativ: Bloc alimentar, Spălătorie, Compartiment Tehnic, Centrală telefonică, muncitori calificați/necalificați;
– îndrumă și controlează nemijlocit munca administrativă din directa subordonare;
– organizează, îndrumă și controlează activitățile structurilor din subordine care asigură deservirea secțiilor;
– supraveghează și ia măsuri pentru utilizarea patrimoniului administrativ - gospodăresc în condiții de maximă eficiență;
– administrează și gestionează bunurile mobile și imobile din patrimoniul spitalului, indiferent de titlul cu care sunt deținute;
– organizează gestionarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a materialelor și pieselor de schimb, a carburanților, lubrifianților și altor valori materiale aflate în dotare și asigură înscrierea numerelor de inventar pe mijloacele fixe, pentru cele din gestiunea sa
– urmărește folosirea și exploatarea bunurilor din dotare pentru satisfacerea necesităților spitalului, potrivit destinației acestora;
– asigură întreținerea, curățenia și administrarea sediului spitalului;
– organizează întreținerea și efectuarea lucrărilor/reparațiilor pentru clădiri, dotări și alte active din patrimoniul unității sanitare, în regie proprie sau cu terți, în cazul lipsei dotărilor și personalului propriu;
– întocmește notele de fundamentare și colaborează cu Serviciul achiziții publice, contractare pentru elaborarea Programului anual al achizițiilor publice de bunuri, servicii și lucrări pentru spital, referitor la furnizarea de utilități, servicii de curățenie și întreținere a echipamentelor din dotare, servicii de pază și protecție, lucrări și servicii de întreținere - reparații pentru echipamentele, utilajele și instalațiile din dotare, servicii de telefonie și de televiziune prin cablu, servicii de comunicații de date, alte servicii și materiale necesare pentru desfășurarea activităților administrative și de întreținere-deservire, pe baza estimărilor proprii și a solicitărilor necesare bunei funcționări a spitalului;
– monitorizează încheierea și derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii și lucrări de întreținere-reparații, care au fost încheiate la solicitarea Serviciului Administrativ și întreținere-deservire, confirmând îndeplinirea obligațiilor în vederea efectuării plății;
– participă la acțiunile de inventariere a bunurilor și valorilor pe care le gestionează și formulează propuneri pentru noi dotări cu mijloace fixe și obiecte de inventar pentru asigurarea echipamentului de lucru necesar, precum și cu alte bunuri;
– întocmește referatele pentru procurarea de servicii/materiale/produse/obiecte/bunuri etc., pe baza solicitărilor secțiilor/birourilor/compartimentelor/laboratoarelor/structurilor, etc. din spital sau din proprie inițiativă;
– asigură valorificarea materialelor rezultate din dezmembrarea bunurilor pentru care se obține aprobarea;
– are responsabilitatea întreținerii circuitelor funcționale ale spitalului;
– depozitează și distribuie mărfurile/bunurile, piesele de schimb, etc. pe care le preia în propria gestiune;
– face propuneri privind proiectul de buget, referitoare la cheltuielile cu bunurile, serviciile și lucrările de reparații-întreținere pentru spital;
– răspunde în legătură cu asigurarea pazei și protecției spitalului;
– identifică, monitorizează și evaluează factorii de risc pentru spital;
– asigură condițiile de funcționare a firmelor contractante cu spitalul (ex. bufet, ziare, etc.);
– asigură, printr-o întreținere adecvată, buna funcționare a echipamentelor și instalațiilor din spital, precum și menținerea acestora la un nivel tehnic care să respecte cerințele legale, pe toată durata utilizării lor;
– ia măsuri pentru aprovizionarea ritmică a structurilor din subordine, pentru reducerea consumurilor și optimizarea stocurilor de materiale;
– urmărește dotarea structurilor cu echipamente de lucru corespunzătoare și verifică exploatarea în condiții optime a acestor mijloace;
– ia măsurile necesare pentru buna desfășurare a activităților gospodărești, igienizarea locurilor de muncă, îmbunătățirea continuă a condițiilor de confort;
– asigură întreținerea spațiilor verzi și a căilor de acces, precum și deszăpezirea acestora;
– asigură verificarea la timp și în bune condiții a aparatelor și utilajelor aflate în dotarea structurilor pe care le coordonează, conform dispozițiilor în vigoare, luând măsurile necesare pentru buna întreținere a acestora;
– organizează păstrarea în bune condiții a arhivei instituției, în conformitate cu prevederile legale;
– verifică evidența tehnic operativă a bunurilor pe locuri de folosință, întocmirea documentației de casare a bunurilor aflate în patrimoniul unității (mijloace fixe, obiecte de inventar, etc.);
– verifică întocmirea bonurilor de mișcare a bunurilor și obiectelor de inventar spre secții și a bonurilor de transfer de la spital spre alte unități;
– coordonează, verifică și răspunde de colectarea selectivă a deșeurilor la nivelul spitalului, cu respectarea condițiilor legale;
– ia măsuri pentru stabilirea și realizarea planului de perfecționare a pregătirii profesionale a cadrelor din subordine pe care le coordonează;
– coordonează activitatea personalului din subordine, verifică prezența la serviciu și contrasemnează condica de prezență;
– în exercitarea atribuțiilor va aborda un comportament care să exercite o influență pozitivă asupra colaboratorilor;
– va informa pe cei interesați asupra modului de lucru din sfera sa de activitate;
– va folosi metode autorizate și recunoscute pentru creșterea eficienței și raționalizarea resurselor;
– să monitorizeze și să îmbunătățească activitățile legate de mediu;
– să respecte cu strictețe regulile de protecție a muncii și P.S.I.;
– urmărește și asigură îndeplinirea obligațiilor prevăzute în domeniul gestiunii deșeurilor nepericuloase (ex. servicii medicale, tehnico-medicale, administrative, etc.) și periculoase (infecțioase, anatomo-patologice, înțepătoare, chimice, etc.), rezultate din întreaga activitate a spitalului sau în legătură cu spitalul;
– răspunde de întreținerea circuitelor/rezervelor/serviciilor vitale/de calamitate (ex: funcționarea în condiții de siguranță a grupurilor electrogene, lifturilor, instalațiilor de aer comprimat și vacuum, aparaturii medicale, etc.).
Responsabilități:
– nu dezvăluie informațiile la care are acces în exercitarea funcției, dacă aceste dezvăluiri sunt de natură să prejudicieze imaginea sau drepturile spitalului sau ale salariaților, precum și ale altor persoane fizice sau juridice;
– respectă confidențialitatea datelor cu caracter personal ale personalului;
– respectă confidențialitatea datelor cu caracter personal ale pacienților, garantând anonimatul pacienților, cu excepția situațiilor prevăzute de lege;
– asigură protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, asigură protejarea documentelor medicale și nemedicale de pe secție.
Articolul 72
Serviciul Administrativ are în subordine Compartimentul tehnic, în care funcționează și Atelierul de întreținere și reparații; Blocul alimentar; Spălătoria; Centrala telefonică și termică; Call-center.
1. COMPARTIMENT TEHNIC
Articolul 73
Compartimentul tehnic, în care funcționează și Atelierul de întreținere și reparații, este în subordinea Serviciului administrativ și are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigurarea întocmirii documentațiilor tehnice pentru investiții, reparații capitale și realizarea acestora;
b) răspunde de efectuarea lucrărilor de reparații curente și/sau capitale, după caz, cu organizații/societăți abilitate în acest sens;
c) întocmirea și urmărirea respectării graficului de lucrări, cu contractanții în domeniu;
d) face parte din comisia de recepție și pune la dispoziția comisiei de recepție documentele necesare în vederea recepției, răspunde de convocarea comisiei de recepție în conformitate cu normativele în vigoare, pentru lucrările de investiții, reparații capitale, reparații curente, construcții-instalații și întocmirea, împreună cu aceștia, a procesului-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor ca atare;
e) analizarea și elaborarea propunerilor către conducerea spitalului, cu privire la măsurile care trebuie luate, pentru buna exploatare a mijloacelor fixe de bază existente și întocmirea, în colaborare cu celelalte compartimente ale spitalului, justificărilor tehnico-economice necesare;
f) asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru executarea lucrărilor de investiții nominalizate, investiții nenominalizate de construcții - montaj, reparații capitale, reparații curente, precum și a altor lucrări de aceeași natură;
g) întocmirea referatelor de justificare tehnico-economică pentru lucrări de investiții, reparații capitale, reparații curente și preocuparea pentru obținerea avizelor necesare autorizărilor din partea autorităților publice locale, în acest sens;
h) asigurarea îndrumării și controlării activității tehnice a atelierelor de întreținere (formațiilor de lucru), în domeniul construcțiilor, instalațiilor, echipamentelor și utilajelor;
i) stabilirea cauzelor degradării sau distrugerii construcțiilor, instalațiilor sau utilajelor și elaborarea propunerilor de măsuri corespunzătoare;
j) avizarea, din punct de vedere tehnic, propunerilor privind casarea aparatelor, instalațiilor și utilajelor din dotare, în conformitate cu legile în vigoare;
k) organizarea, conducerea și urmărirea întregii activități privind condițiile de colectare, evidență, evacuare și de depozitare temporară a deșeurilor periculoase, conform normelor legale;
l) ținerea la zi a evidenței corespondenței cu privire la problemele de mediu și gospodărirea apelor;
m) urmărirea și ținerea evidenței trimestriale a analizelor de apă evacuată, în rețeaua de canalizare a orașului;
n) întocmirea documentației privind obținerea autorizațiilor de mediu și a apelor;
o) executarea lucrărilor de reparații curente, reparații capitale și accidentale la instalațiile de apă-canal (spălătorie, pompe, conducte, boilere, cazane, pentru apă caldă și rece, instalații de încălzire, robinete, obiecte sanitare, conducte, instalații, etc.);
p) efectuarea lucrărilor de reparații curente, zugrăveli, întreținerea mobilierului, întreținerea tâmplăriei, în baza referatelor de necesitate aprobate de către șeful de secție, compartiment sau serviciu și vizate de către șeful Serviciului administrativ;
q) asigurarea bunei întrețineri a aparatelor, instalațiilor și utilajelor;
r) stabilirea cauzelor degradării sau distrugerii utilajelor și propunerea măsurilor corespunzătoare;
s) efectuarea montării instalațiilor și utilajelor în conformitate cu metodologia și competențele stabilite;
t) asigurarea bunei întrețineri a clădirilor și stabilirea cauzelor degradării sau distrugerii construcțiilor și propunerea măsurilor corespunzătoare;
u) întocmirea planului de aprovizionare cu piese de schimb din Nomenclatorul pentru aparatele, utilajele necesare;
v) întocmirea documentației în vederea obținerii autorizațiilor necesare conform legii în vigoare;
w) stabilirea necesarului de materiale pentru întreținere, reparații curente;
x) răspunde prompt la solicitarea secțiilor/structurilor spitalului și ia imediat măsurile de siguranță care se impun;
y) asigură stocul minim necesar pentru rezolvarea unor situații de avarie care pot apărea la instalațiile sanitare/electrice/gaze/etc.
2. BLOC ALIMENTAR
Articolul 74
Blocul alimentar este în subordinea Serviciului administrativ și are, în principal, următoarele atribuții:
a) prepararea alimentelor centralizat, pentru pacienții internați, precum și pentru personalul medical care servește masa la spital, cu dimensionarea bucătăriei în funcție de numărul de porții (prelucrare primară și prelucrare finală);
b) respectarea meniului zilnic, diferențiat pe afecțiuni, întocmit de către asistentele dieteticiene;
c) asigurarea livrării calitative a alimentelor preparate, în secțiile Spitalului Clinic de Urgență, în conformitate cu programul stabilit și circuitele funcționale aprobate;
d) respectarea normelor igienico-sanitare.
3. SPĂLĂTORIE
Articolul 75
Spălătoria este în subordinea Serviciului administrativ și are, în principal, următoarele atribuții:
a) respectarea instrucțiunilor de lucru privind procesul de spălare și dezinfectare a lenjeriei;
b) respectarea normelor și procedurilor de igienă/prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, curățenie și dezinfecție, gestionarea deșeurilor rezultate, calitate a serviciilor medicale asigurate pacienților;
c) utilizarea în procedurile de curățare/dezinfecție a lenjeriei de spital doar a produselor (ex. detergenți, etc.) avizate în acest scop, cu avizele minim necesare conform legislației în vigoare;
d) se asigură că lenjeria este călcată și împachetată,
e) asigurarea distribuirii lenjeriei ambalată în saci, către secții, conform programului stabilit și a circuitelor funcționale aprobate;
f) răspunde de supravegherea/inventarierea permanentă a stocului de lenjerie, calitatea acesteia, înlocuirea celei degradate/depreciate;
g) răspunde prin șeful de structură de respectarea normelor SSM, PSI, precum și de instruirea personalului privind procedurile de igienă/prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, curățenie și dezinfecție, gestionarea deșeurilor rezultate, calitatea serviciilor medicale asigurate pacienților, precum și de altele în vigoare;
h) se asigură de funcționarea permanentă a aparaturii/utilajelor, astfel încât să se asigure inclusiv o rezervă pentru asigurarea continuității asistenței medicale.
4. CENTRALĂ TELEFONICĂ; CALL-CENTER
Articolul 76
Centrala telefonică; Call-Center este în subordinea Serviciului administrativ și are, în principal, următoarele atribuții:
a) înființarea, întreținerea și repararea liniilor telefonice, aparatelor terminale de telefonie fixă, aparatelor de telefonie mobilă, faxurilor potrivit competenței legale;
b) asigurarea răspunsului la apelurile telefonice; direcționarea apelanților către secțiile/compartimentele solicitate de aceștia; oferirea informațiilor doar în limita în care au fost expres mandatate;
c) la dispoziția conducătorului unității informează, conform schemei de alarmare, personalul indicat;
d) se asigură/verifică în permanență funcționarea sistemului de telefonie al spitalului, atât la apelurile interne, cât și dinspre exterior;
e) transmite către personalul indicat dispozițiile managerului spitalului, inclusiv cu privire la raportările necesare.
X. SERVICIUL APROVIZIONARE-TRANSPORT
Articolul 77
Serviciul aprovizionare-transport este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) ducerea la îndeplinire/finalizarea aprovizionării cu produsele din contractele de achiziție;
b) asigurarea recepției calitative și cantitative a materialelor primite de la furnizori, cu întrunirea comisiei de recepție;
c) asigurarea depozitării materialelor primite în condiții conform cu normele medicale/de prevenire infecții/PSI în vigoare;
d) întocmirea situațiilor specifice activității de aprovizionare, inclusiv corelația contracte/acte adiționale - facturi și informează în timp util despre contractele cu risc de a fi neexecutate;
e) ține evidența stocurilor și efectuarea raportării săptămânale, inclusiv privind problemele de aprovizionare ale spitalului;
f) asigurarea amenajărilor și condițiilor igienico-sanitare/SSM/PSI a depozitelor și magaziilor, conform normativelor în vigoare și preocuparea, în special, pentru pregătirea obiectelor de conservare/păstrare (butoaie, bidoane, saci, containere, etc.);
g) se asigură de integritatea și permanența stocului de calamități;
h) anunță persoanele responsabile cu execuția contractului despre termenul de valabilitate și expirare, precum și de despre stocurile cu mișcare lentă pentru produsele existente în gestiuni;
i) se asigură că toate produsele recepționate au la bază contractul în termen;
j) se asigură de înregistrarea facturilor pentru materialele recepționate, însoțite de documentele necesare.
XI. COMPARTIMENT CULTE
Articolul 78
Compartimentul Culte este subordonat managerului și are, în principal, următoarele atribuții:
a) acordarea de asistență spirituală bolnavilor care nu pot să se deplaseze la capela din incinta Spitalului Clinic de Urgență și, deopotrivă, aparținătorilor acestora;
b) cultivarea unei atmosfere spirituale echilibrate a bolnavilor și sprijinirea, la cererea lor, a celor din altă confesiune, pentru a primi asistență religioasă din partea cultului de care aparțin;
c) realizarea serviciilor religioase;
d) colaborarea cu personalul medical pentru a cunoaște starea pacienților și apartenența religioasă declarată de către aceștia;
e) vizitarea cu regularitate a pacienților din spital;
f) ținerea unui registru la zi cu activitățile pastoral-misionare desfășurate;
g) poate participa și sprijini soluționarea în spirit ecumenic a tuturor ofertelor de ajutor umanitar promovate de către asociații și instituții, cu sau fără caracter religios, sau de la persoane particulare;
h) acordarea de asistență religioasă și salariaților Spitalului Clinic de Urgență, la solicitarea acestora.
Articolul 79
În desfășurarea activității sale, fiecare angajat al spitalului are următoarele obligații:
– studierea politicilor/procedurilor operaționale din domeniul propriu de activitate, înțelegerea și aplicarea acestora în activitatea pe care o desfășoară;
– îmbogățirea continuă a cunoștințelor și competențelor profesionale, atât prin valorificarea oportunităților de care beneficiază prin grija spitalului, cât și prin studiul individual;
– cunoașterea și aplicarea corectă a prevederilor/reglementărilor legale și a procedurilor interne ale spitalului;
– să asigure neutralitatea spitalului, conform statutului, față de interesele posibil divergente;
– să conștientizeze și să protejeze imaginea și prestigiul spitalului, inclusiv al calității sale de angajat al spitalului;
– îndeplinește și alte sarcini date de către șefii ierarhici, în limita legii și a competenței profesionale, înțelegând că sarcinile de serviciu nu sunt limitative și se vor completa ori de câte ori este nevoie, pentru bunul mers al activității;
– se va supune măsurilor administrative în ceea ce privește neîndeplinirea la timp și întocmai a sarcinilor prevăzute în fișa postului.
– Angajații Spitalului Clinic de Urgență respectă prevederile Declarației de confidențialitate - Anexa la Contractul Individual de Muncă, completată prin grija șefului de secție/structură.
În conformitate cu dispozițiile legale, fără a se limita la acestea:
În domeniul codului intern de control managerial:
– respectă și aplică reglementările cu privire la etică, integritate, evită conflictele de interese, previn și raportează fraudele și semnalează neregulile;
– asigură cunoașterea și susținerea valorilor etice și a valorilor organizației pentru respectarea și aplicarea reglementărilor cu privire la etică, integritate, astfel încât să fie evitate conflictele de interese, prevenite și raportate fraudele și semnalate neregularitățile;
– asigură întocmirea și actualizarea permanentă a documentului privind misiunea și viziunea entității publice, a regulamentelor interne, a fișelor posturilor;
– identifică funcțiile sensibile pe baza unor factori de risc;
– evaluează gradul de risc pentru activitățile pe care le desfășoară în vederea realizării obiectivelor specifice;
– propune măsuri pentru diminuarea riscurilor identificate și le înaintează conducerii spre avizare;
– asigură dezvoltarea sistemului de control intern/managerial la nivelul structurii din care face parte.
În domeniul calității serviciilor medicale:
– implementează procesul de îmbunătățire continuă a calității serviciilor medicale din spital;
– asigură aplicarea strategiei sanitare și politicii de calitate în domeniul medical în scopul asigurării sănătății pacienților spitalului.
În domeniul protecției datelor cu caracter personal:
– respectă normele procedurale în materia prelucrării datelor cu caracter personal;
– informează operativ conducerea spitalului despre vulnerabilitățile și riscurile semnalate în sistemul de securitate a prelucrării datelor cu caracter personal al structurii și propune măsuri pentru înlăturarea acestora.
În domeniul protecției mediului:
– prevenirea și controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului.
În domeniul arhivării:
– asigură păstrarea la locul de muncă (operativă) și depunerea la arhivă a documentelor după expirarea perioadei de păstrare operativă.
În domeniul apărării împotriva incendiilor:
– să cunoască și să respecte normele de apărare împotriva incendiilor;
– la terminarea programului de lucru să verifice aparatura electrică, starea ei de funcționare, precum și scoaterea acesteia din priză;
– să anunțe imediat despre existența unor împrejurări de natură să provoace incendii sau despre producerea unor incendii și să acționeze cu mijloacele existente pentru stingerea acestora;
– să acorde primul ajutor, când și cât este rațional posibil, semenilor, din inițiativa proprie sau la solicitarea victimelor, conducerii, pompierilor;
– să întrețină mijloacele de prevenire și stingere a incendiilor, instalațiile, echipamentul sau dispozitivul de lucru;
– să utilizeze instalațiile, utilajele, mașinile, aparatura și echipamentele potrivit instrucțiunilor tehnice;
– să acționeze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariției oricărui pericol iminent de incendiu;
– să furnizeze persoanelor abilitate toate datele și informațiile, de care are cunoștință, referitoare la producerea incendiilor;
– să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor și instalațiilor de apărare.
În domeniul securității și sănătății în muncă:
– să-și însușească și să respecte normele, instrucțiunile și reglementările în domeniul sănătății și securității în muncă și măsurile de aplicare a acestora;
– să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de securitate ale echipamentelor de muncă și ale clădirilor, precum și să utilizeze corect aceste dispozitive;
– să aducă la cunoștință conducătorului locului de muncă orice defecțiune tehnică sau altă situație care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
– să aducă la cunoștință conducătorului locului de muncă, în cel mai scurt timp posibil, accidentele de muncă suferite de persoana proprie, de alți participanți la procesul de muncă;
– să oprească lucrul la apariția unui pericol iminent de producere a unui accident și să informeze de îndată conducătorul locului de muncă;
– să coopereze cu angajatorul și/sau cu angajații cu atribuții specifice în domeniul securității și sănătății în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru a da angajatorului posibilitatea să se asigure că toate condițiile de muncă sunt corespunzătoare și nu prezintă riscuri pentru securitate și sănătate la locul său de muncă;
– să dea relații din proprie inițiativă sau la solicitarea organelor de control și de cercetare în domeniul securității muncii.
În domeniul normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale: aplică procedurile stipulate de codul de procedură:
– implementează și se asigură de aplicarea metodologiei de gestionare, triere, colectare, etc. privind deșeurile nepericuloase și periculoase rezultate din activitățile spitalului sau în legătură cu spitalul.
În domeniul dispozitivelor medicale:
– răspunde de aplicarea normelor din Titlul XX (Dispozitive Medicale) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– se îngrijește de măsurile privind asigurarea nivelului de securitate și performanță adecvat scopului pentru care sunt realizate dispozitivele medicale și a evitării generării de incidente, cu respectarea obligațiilor corespunzătoare acestora