privind stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 și a drepturilor aferente anului 1993 și 1994 pentru persoanele ale căror terenuri agricole se afla în patrimoniul regiilor autonome cu activitatea agricolă, institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă
Parlamentul României hotărăște:
(1) Societățile comerciale agricole pe acțiuni cu capital majoritar de stat, înființate în baza Legii nr. 15/1990, vor asigura persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, pe lângă dividendele cuvenite potrivit legii și produse agricole sau bani, la opțiunea scrisă a acestora.
(2) Drepturile constind în produse agricole, prevăzute la alineatul precedent, vor reprezenta echivalentul valoric a cel puțin 600 kg grîu STAS pe hectar, cu reflectarea corespunzătoare în cheltuielile societății comerciale respective.
(3) Societățile comerciale agricole pe acțiuni, care nu cultiva grîu, vor acorda acționarilor produse agricole sau bani, reprezentind echivalentul valoric a cel puțin 600 kg grîu STAS pe hectar.
Drepturile constind în produse agricole sau în bani, stabilite potrivit art. 1, se acordă începând cu producția anului 1994.
(1) Persoanele fizice ale căror terenuri se afla în patrimoniul regiilor autonome cu activitate agricolă, institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, ca efect al unor legi speciale, altele decît cele de expropriere, vor primi pentru anul 1993 cantitatea de 300 kg grîu STAS pe hectar sau alte produse agricole, în echivalent sau contravaloarea acestora, la opțiunea scrisă a persoanelor fizice îndreptățite.
(2) Începând cu anul 1994, persoanele prevăzute la alin. (1) vor primi cantitatea de cel puțin 600 kg grîu STAS pe hectar sau alte produse agricole în echivalent sau contravaloarea acestora, la opțiunea scrisă a persoanelor fizice îndreptățite.
(3) În cazul în care unitățile nominalizate la alin. (1) nu pot onora în totalitate cantitățile prevăzute la alin. (1) și (2) vor achită contravaloarea diferenței cantitative în condițiile prezentei legi.
Drepturile prevăzute de prezenta lege se calculează la prețul minim garantat al griului, în vigoare la data efectuării plății.
Persoanele fizice care nu și-au primit drepturile stabilite în temeiul prevederilor Legii nr. 46/1992 și ale Legii nr. 29/1993, precum și cele care beneficiază de prevederile prezentei legi sunt îndreptățite să le pretindă în termenul general de prescripție prevăzut de lege. Cererile sunt scutite de taxa de timbru.
Sumele cuvenite persoanelor fizice, potrivit prevederilor legii, sunt neimpozabile.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 1 și art. 5 din Legea nr. 46/1992 privind stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor fizice care dețin acțiuni în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
----------------------------