HOTĂRÂRE nr. 218 din 27 februarie 2003

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 5 martie 2003
Intrat în vigoare
05.03.2003
Forma consolidată din
05.03.2003

privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat și a unor venituri ale populației începând cu luna martie 2003

În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 81 alin. (2) și al art. 168 alin. (3) și (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, al art. 15 alin. (3) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003 nr. 632/2002 și al art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Începând cu luna martie 2003 pensionării din sistemul public de pensii ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata, sunt mai mici sau egale cu suma de 6.797.103 lei, reprezentând echivalentul în lei, la 28 februarie 2003, al unui punctaj mediu anual de 3 puncte, beneficiază de indexarea pensiilor în condițiile prezentei hotărâri.

Articolul 2

(1) Valoarea unui punct de pensie se actualizează prin indexare cu 3,5%.

(2) Valoarea actualizată a punctului de pensie este de 2.345.001 lei.

Articolul 3

(1) În cazul persoanelor al căror punctaj mediu anual a fost stabilit conform prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.474/2002 privind aplicarea în luna ianuarie 2003 a celei de-a treia etape de recorelare a pensiilor din sistemul public, pensia indexata rezultă prin aplicarea valorii actualizate a punctului de pensie asupra punctajului mediu anual.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1998 -31 decembrie 2000, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu un procent de 3,5%.

(3) De la prevederile alin. (1) se exceptează și persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie -31 martie 2001, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu un procent de 2%.

(4) Cuantumul pensiei indexate potrivit prevederilor alin. (3) nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat corespunzător punctajului mediu estimat, pentru fiecare categorie de pensie.

(5) Punctajul mediu estimat, pe categorii de pensii, este cel prevăzut la art. 2 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 523/2001 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii și a unor venituri ale populației pentru trimestrul II al anului 2001.

(6) Cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plata pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2001 și al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, respectiv 7.035.003 lei.

Articolul 4

În situația în care din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plata, se menține cuantumul avantajos.

Articolul 5

(1) Pentru drepturile de pensie deschise în baza Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, cuantumurile se stabilesc conform prevederilor art. 76 alin. (1) și (3) din legea menționată mai sus, luându-se în considerare valoarea punctului de pensie în suma de 2.345.001 lei, stabilită conform prevederilor art. 81 din același act normativ.

(2) De la prevederile alin. (1) se exceptează persoanele ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata în luna februarie 2003, sunt mai mari decât suma de 6.797.103 lei, reprezentând echivalentul în lei la data de 28 februarie 2003 al unui punctaj mediu anual de 3 puncte.

(3) Cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plata, calculat conform prevederilor alin. (1) și (2) pentru pensionării al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte, nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, în suma de 7.035.003 lei.

Articolul 6

Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plata în luna februarie 2003, stabilite în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, se indexează cu un procent de 3,5%.

Articolul 7

Sumele rezultate din indexarea pensiilor în sistemul public, conform prevederilor prezentei hotărâri, se evidențiază distinct pe talonul de pensie.

Articolul 8

(1) Începând cu luna martie 2003 se indexează cu 3,5% următoarele venituri ale populației:

a) pensiile I.O.V.R.;

b) indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, din a 91-a zi de concediu medical;

c) indemnizația de maternitate, precum și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, din a 91-a zi de concediu de maternitate, respectiv de concediu medical;

d) indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, din a 91-a zi de concediu pentru creșterea copilului;

e) indemnizațiile lunare acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;

f) indemnizațiile și sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor și văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată.

(2) Măsura de protecție socială prevăzută la alin. (1) se aplică indemnizațiilor menționate la lit. b) și c), care au îndeplinit anterior lunii martie 2003 sau în cursul acestei luni condiția prevăzută de lege pentru acordarea indexării și ale căror cuantumuri nu depășesc plafonul de 3 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003, respectiv 20.886.000 lei.

(3) Măsura de protecție socială prevăzută la alin. (1) se aplică indemnizațiilor menționate la lit. d), care au îndeplinit anterior lunii martie 2003 sau în cursul acestei luni condiția prevăzută de lege pentru acordarea indexării și ale căror cuantumuri nu depășesc valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003, respectiv 6.962.000 lei.

Articolul 9

Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de protecție socială prevăzute de prezenta hotărâre se suporta din aceleași fonduri ca și drepturile de baza.

Articolul 10

Prezenta hotărâre se aplică începând cu luna martie 2003.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

──────────────

p. Ministrul muncii

și solidarității sociale,

Ion Giurescu,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul apărării naționale,

Ioan Mircea Pascu

p. Ministrul de interne,

Toma Zaharia,

secretar de stat

București, 27 februarie 2003.

Nr. 218.

──────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.