În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 33/2003 privind înființarea Centrului Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, precum și al art. 10 alin. (2) și al art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Centrul Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, denumit în continuare CERONAV, este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile CERONAV sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare, prevăzut în anexa nr. 1.
Structura organizatorică a CERONAV se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, la propunerea Consiliului de conducere al CERONAV.
CERONAV preia toate drepturile și obligațiile care decurg din activitatea curenta și din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, române sau străine, ale Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal pentru Exploatare Portuara Constanta, denumit în continuare CPPMC, și ale Centrului de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluviala Galați, denumit în continuare CPPNF, și se substituie acestora în litigiile aflate în curs de judecată.
(1) Patrimoniul CERONAV se constituie prin preluarea patrimoniului CPPMC și a patrimoniului CPPNF în conformitate cu balantele de verificare și situațiile financiare întocmite de cele doua persoane juridice la data de 31 martie 2003.
(2) Predarea-preluarea activului și pasivului se face pe bază de protocol în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a imobilelor proprietate publică a statului, care au datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care se afla în administrarea CPPMC și sunt înregistrate la pozițiile corespunzătoare cu nr. M.F. 38622, 38623 și 38625 din anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 45/2003 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.
(2) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a bunurilor proprietate publică a statului, care au datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3 și care se afla în administrarea CPPMC și, respectiv, a CPPNF, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 584/1997 privind transmiterea unor bunuri, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor.
(3) Terenurile proprietate publică a statului, înregistrate la pozițiile corespunzătoare cu nr. M.F. 38621 și 38624 din anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 45/2003, se transmit în administrarea CERONAV.
Se aprobă trecerea din domeniul privat al statului în proprietatea CERONAV, cu titlu gratuit, a imobilelor prevăzute la art. 6 alin. (1) și a bunurilor prevăzute la art. 6 alin. (2), la valoarea actualizată potrivit prevederilor legale.
(1) Obiectivul de investiții "Grupul de sali de învățământ", aflat în administrarea CPPMC, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 584/1997, se transmite în administrarea CERONAV.
(2) Obiectivul de investiții prevăzut la alin. (1) trece la data punerii lui în funcțiune, cu titlu gratuit, în proprietatea CERONAV.
(1) Pentru exercitarea atribuțiilor sale, atât în municipiul Constanta, cat și în celelalte localități din țara sau din străinătate, în care sunt organizate cursuri sau alte activități specifice, CERONAV utilizează un parc normat de 8 autoturisme, cu o norma de consum de combustibil de 350 litri pentru fiecare autoturism pe luna. Nu se considera depășiri ale consumului normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadrează în cantitatea de combustibil normata în raport cu numărul total de autoturisme aprobat pentru CERONAV.
(2) CERONAV poate stabili, cu aprobarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, normative proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiectul Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Finanțarea cheltuielilor curente ale CERONAV se asigura din venituri proprii realizate din:
a) organizarea de cursuri de pregătire și perfecționare profesională în domeniul transportului naval, prevăzute la lit. a) a art. 4 din anexa nr. 1, obligatorii pentru obținerea certificatelor de competența și atestatelor personalului navigant român, pe bază de tarife stabilite de consiliul de conducere și aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței;
b) efectuarea de prestații specifice, respectiv cursuri de inițiere, calificare, perfecționare, specializare, recalificare a tuturor categoriilor de personal prevăzute la lit. b), c), d) și e) ale art. 4 din anexa nr. 1, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, în baza tarifelor stabilite prin negociere și a contractelor încheiate, cu respectarea reglementărilor în vigoare;
c) efectuarea de lucrări de specialitate, suporturi de curs și de alte activități prevăzute la lit. f), i), j), k) și n) ale art. 4 din anexa nr. 1, prestații editoriale sau tipografice, în baza prețurilor și tarifelor proprii stabilite în condițiile legii;
d) închirierea bunurilor aflate în proprietate, cu aprobarea consiliului de conducere;
e) închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrare, în condițiile legii, cu aprobarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
(2) Finanțarea cheltuielilor de capital ale CERONAV se asigura din surse proprii, credite bancare și din alte sume legal constituite.
(3) CERONAV poate realiza și dispune de venituri și cheltuieli în valută, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.
(1) CERONAV întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli în conformitate cu normele metodologice aplicabile instituțiilor publice, elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.
(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se aproba de Consiliul de conducere al CERONAV, cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
(3) Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al CERONAV rămân la dispoziția acestuia și se folosesc în anul următor cu aceeași destinație.
CERONAV poate să încheie contracte sau convenții cu centre similare, instituții de învățământ, asociații profesionale și cu agenți economici din țara și din străinătate în vederea colaborării și cooperării pe plan național sau internațional în domeniul sau de activitate, cu respectarea condițiilor legale.
(1) Conducerea CERONAV este asigurată de către consiliul de conducere, compus din 7 membri, al cărui președinte este directorul general.
(2) Directorul general și ceilalți membri ai consiliului de conducere se numesc și se revoca prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
(3) Salarizarea și celelalte drepturi de personal ale directorului general, precum și indemnizațiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
(1) În conformitate cu alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, drepturile și obligațiile CPPMC și ale CPPNF, care decurg din contractele de muncă existente la data încetării activității acestora, vor fi transferate integral CERONAV, începând cu data infiintarii acestuia.
(2) Salarizarea personalului CERONAV se face potrivit reglementărilor aplicabile instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Drepturile salariale și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
(3) Personalul transferat beneficiază de salariile și drepturile avute anterior infiintarii CERONAV, până la încheierea noului contract colectiv de muncă.
(4) Personalul CERONAV nu se încadrează în categoria funcționarilor publici.
Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:
1. Poziția nr. 27 de la litera A va avea următorul cuprins:
27. Centrul Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, Integral venituri proprii, Constanta
2. Poziția nr. 28 de la litera A se abroga.
(2) Pozițiile corespunzătoare nr. MF 38622, 38623 și 38625 din anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 45/2003 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 10 februarie 2003, se abroga, iar la rubrica "ordonator tertiar de credite" se înlocuiește "Centrul de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă Constanta" cu "Centrul Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV".
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga:
a) Hotărârea Guvernului nr. 517/1992 privind schimbarea denumirii Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă Constanta și completarea obiectului de activitate al acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 17 septembrie 1992;
b) Hotărârea Guvernului nr. 584/1997 privind transmiterea unor bunuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 7 octombrie 1997.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Miron Tudor Mitrea Ministrul muncii și solidarității sociale, Marian Sarbu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
București, 10 aprilie 2003.
Anexa nr. 1
REGULAMENT
de organizare și funcționare a Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului
din Transporturi Navale - CERONAV
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și se transmit, cu titlu gratuit, în proprietatea Centrului Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
Denumire tehnică (pe scurt)
S,V - Școala Maiștri Militari Marina
S,V - Școala Maiștri Militari Marina
2 clădiri P, grinzi met., P+1,
S, S-E - teren Cons. Local
Anexa nr. 3
DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor proprietate publică a statului, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și se transmit, cu titlu gratuit, în proprietatea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
A. Bunurile aflate în administrarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal pentru Exploatare Portuară Constanța
Poligon tactic de intervenție la bordul navelor
Aparat de respirat izolant autonom
B. Bunurile aflate în administrarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluvială Galați
Radar complet pentru navigație fluvială
Display radar (monitor adițional interconectat)
Aparat de copiat tip xerox OCE 1825 ADF
Retroproiector cu accesorii
Panou cu cristale lichide (cu accesorii)
NOTĂ: Bunurile de la pozițiile 4, 5 și 6 din tabelul B au fost parțial finanțate de la bugetul de stat.