LEGE nr. 352 din 10 iulie 2003

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 21 iulie 2003
Intrat în vigoare
21.07.2003
Forma consolidată din
21.07.2003
Cuprins

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul I

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 15 din 28 ianuarie 1999 privind înființarea Academiei Române de Aviatie, emisă în temeiul art. 1 pct. 9 lit. d) din Legea nr. 259/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 29 ianuarie 1999, cu următoarele modificări și completări:

1. Titlul ordonanței va avea următorul cuprins:

ORDONANȚĂ

privind înființarea Școlii Superioare de Aviație Civilă

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Se înființează Școala Superioară de Aviatie Civilă prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă - București.

(2) Școala Superioară de Aviatie Civilă, denumita în continuare Școala, este instituție publică având personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Articolul 2

(1) Școala se constituie și funcționează conform prevederilor prezentei ordonanțe, în baza Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 26 ianuarie 2001, și a reglementărilor și recomandărilor emise de organizațiile internaționale ale aviației civile la care România este parte.

(2) Școala realizează pregătirea de specialitate a personalului pentru prestarea activităților aeronautice civile, precum și pregătirea periodică, specializarea și perfecționarea profesională a personalului aeronautic în funcție, în conformitate cu cerințele specifice ale organizațiilor internaționale ale aviației civile și ale Comunității Europene în domeniul aviației civile. Nomenclatorul specializărilor pentru aviația civilă se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(3) Școala poate desfășura și alte operațiuni aeriene civile cu respectarea prevederilor legale specifice, activități de cercetare științifică și prestări de servicii pentru necesitățile proprii sau pentru terți, pe bază de contract, precum și editare, traducere, multiplicare, tipărire și comercializare de reglementări tehnice, publicații și lucrări proprii, specifice domeniului sau de activitate, pe bază de tarife stabilite în condițiile legii.

(4) Școala se finanțează din venituri proprii, surse atrase și din fonduri alocate de la bugetul de stat.

(5) Școala are sediul în municipiul București, Str. Gratioasa nr. 13, sectorul 1.

4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Patrimoniul inițial al Școlii se constituie prin preluarea activului și pasivului Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă - București, conform datelor din bilanțul contabil al acestuia la data de 31 decembrie 1998, cu modificările acestuia pe perioada cat centrul a funcționat sub denumirea ”Academia Română de Aviație”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) Conducerea Școlii este asigurata de consiliul de conducere. Consiliul de conducere, denumit în continuare consiliu, este compus din 7-9 persoane. Președintele consiliului este și directorul general al Școlii.

(2) Membrii consiliului și președintele acestuia se numesc și se revoca prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(3) Durata mandatului membrilor consiliului Școlii este de 4 ani și acesta poate fi prelungit pe durate de câte 4 ani.

(4) Indemnizațiile membrilor consiliului și salariul directorului general se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

6. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

Articolul 5

Școala întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, care se aproba de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, la propunerea consiliului.

7. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

Articolul 6

(1) Finanțarea cheltuielilor pentru funcționarea Școlii, precum și a cheltuielilor de investiții, retehnologizare și achizitionare material aeronautic se asigura din surse proprii, surse atrase și, în completare, din fonduri alocate cu destinație specială de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

(2) Excedentele anuale rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor.

8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

Articolul 7

Prestațiile și serviciile specifice asigurate de către Școala se fac pe bază de tarife aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, la propunerea consiliului.

9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

Articolul 8

Școala se organizează și funcționează potrivit regulamentului de organizare și funcționare, aprobat de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului.

10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

Articolul 9

(1) Personalul de instruire al Școlii are calitatea de instructor și asigura instruirea teoretică și practica, în conformitate cu cerințele organizațiilor internaționale ale aviației civile la care România este parte.

(2) Instructorii care asigura instruirea teoretică trebuie să fie absolvenți ai învățământului superior de lungă durata, cu diploma, și să aibă experienta în domeniul de referința. Instructorii care asigura instruirea în zbor sintetic și în zbor pe aeronave trebuie să fie atestați în conformitate cu reglementările aeronautice în vigoare.

(3) Pentru desfășurarea procesului de instruire și perfecționare profesională Școala poate folosi, în condițiile legii, cadre didactice universitare, precum și alți specialiști români și străini.

11. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

Articolul 10

Salarizarea personalului Școlii se stabilește potrivit reglementărilor privind salarizarea personalului din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.

12. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

Articolul 11

(1) Durata cursurilor de pregătire de specialitate a personalului în vederea atestării acestuia pentru efectuarea activităților aeronautice civile se propune de către consiliul Școlii în baza standardelor, cerințelor și recomandărilor organizațiilor internaționale ale aviației civile privind instruirea personalului la care România este parte și se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

(2) În fiecare an ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, la propunerea consiliului Școlii, aproba numărul de cursanți stabilit în funcție de necesitățile aviației civile, pe baza studiilor statistice și a propunerilor agenților aeronautici.

13. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

Articolul 12

(1) Admiterea în Școala se face pe baza criteriilor și condițiilor stabilite prin regulament, aprobat de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, la propunerea consiliului.

(2) Înscrierea la cursurile de perfecționare profesională se face în baza cererilor agenților aeronautici sau la solicitarea persoanei interesate, în condițiile îndeplinirii criteriilor stabilite de reglementările aeronautice în vigoare.

14. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

Articolul 13

(1) Candidații admiși la cursurile de pregătire de specialitate pentru efectuarea activităților aeronautice civile au calitatea de cursanți.

(2) Cursanții care au cetățenie română și încheie cu Școala un contract prin care se obliga ca vor lucra cel puțin 5 ani în sistemul aviației românești pot beneficia de o bursa acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, care să asigure acoperirea tuturor cheltuielilor de instruire teoretică și practica.

15. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

Articolul 14

(1) Personalului aeronautic admis la cursurile de pregătire periodică, de specializare sau de perfecționare profesională i se asigura, pe toată durata cursurilor, de către agenții aeronautici la care sunt angajați, drepturile cuvenite pentru funcțiile deținute, potrivit contractului individual de muncă și contractului colectiv de muncă.

(2) Cheltuielile pentru instruirea teoretică și practica a personalului aeronautic înscris la cursurile prevăzute la alin. (1) se suporta de către agenții aeronautici care au solicitat instruirea acestora sau de către persoanele fizice, dacă instruirea se face la cererea lor.

16. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:

Articolul 15

(1) Cheltuielile de instruire se aproba de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, la propunerea consiliului Școlii, pe baza calculatiei de cheltuieli curente și de capital, după caz, necesare executării fiecărui program de instruire.

17. Articolul 16 se abrogă.

18. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

Articolul 17

(1) La încheierea cursurilor de specialitate pentru efectuarea activităților aeronautice civile se va susține un examen de absolvire, iar la terminarea cursurilor de perfecționare profesională se va prezenta și se va susține o lucrare de absolvire.

(2) Probele teoretice și practice, precum și criteriile de apreciere pentru examenul de absolvire se stabilesc de către consiliul Școlii pe baza reglementărilor aeronautice.

(3) Stagiile de practica se vor efectua în cadrul Școlii și/sau al agenților aeronautici, potrivit contractelor încheiate de Școala cu aceștia.

(4) Tematica lucrării de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională se stabilește de către consiliul Școlii, în colaborare cu agenții aeronautici care au desemnat cursanții respectivi.

19. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

Articolul 18

Absolvenților cursurilor de pregătire de specialitate pentru efectuarea activităților aeronautice civile li se eliberează un atestat, iar absolvenților cursurilor de pregătire periodică, specializare și perfecționare profesională li se eliberează un certificat. Modelul atestatului și al certificatului se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

20. Alineatul (1) a articolului 19 va avea următorul cuprins:

Articolul 19

(1) Personalul preluat la înființarea Școlii, existent la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, se considera transferat în interes de serviciu și păstrează salariile avute până la negocierea acestora conform reglementărilor în vigoare.

21. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

Articolul 20

Școala nu face parte din sistemul național de învățământ și educație și nu este supusă dispozițiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor.

22. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

Articolul 21

Punctul 26 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2001*) privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, va avea următorul cuprins:

26.

Școala Superioară de Aviație Civilă

Extrabugetară și alocații de la bugetul de stat

București.

*) Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 740/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 9 iulie 2003.

23. Ordonanța Guvernului se completează cu o anexa care va avea următorul cuprins:

ANEXĂ

PATRIMONIUL Școlii Superioare de Aviație Civilă

Denumirea

Valoarea

- mii lei -

A. Mijloace fixe, terenuri și obiecte de inventar

89.699.922

Mijloace fixe

87.341.880

Construcții, din care:

5.156.523

- clădire bloc școală, teren (Str. Grațioasă nr. 13,

sectorul 1, București)

2.966

- împrejmuire, infrastructură și rețele

87.517

- containere pentru personal și materiale

1.566.040

- atelier dotări specifice (hangar)

3.500.000

Echipamente tehnologice, din care:

11.677.536

- stații radio pentru comunicații

408.850

- simulator de zbor FRASCA 242

8.163.860

- echipamente pentru mentenanța aeronavelor

2.600.095

- sistem de navigație aeriană

272.873

- centrală telefonică

231.858

Aparate și instalații de măsurare, din care:

4.433.750

- laborator multimedia pentru instruire teoretică

1.115.461

- boroscop cu fibră optică flexibilă

217.062

- sistem electronic pentru determinarea elementelor meteo

201.234

- echipamente pentru teste aviatice

638.366

- server rețea, calculatoare și conexe

2.261.627

Mijloace de transport, din care:

55.498.630

- avioane monomotor tip CESSNA 172 S (4 buc.)

16.742.659

- avioane bimotor tip PIPER SENECA V (2 buc.)

37.543.048

- avioane tip BN-2 (3 buc.)

10.410

- suport mobil pentru echipamente de zbor

536.623

- mijloace de transport auto

665.890

Mobilier, aparatură birotică

10.379.136

Imobilizări necorporale

196.305

Obiecte de inventar

2.358.042

B. Mijloace bănești, decontări, cheltuieli și materiale

43.371.485

Disponibilități bănești

309.229

Mijloace bănești și alte valori

57.457

Decontări și debitori

1.483.776

Cheltuieli

40.441.249

Materiale

1.079.774

TOTAL GENERAL (A+B)

133.071.407"

Articolul II

Ordonanța Guvernului nr. 15/1999 privind înființarea Academiei Române de Aviatie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 29 ianuarie 1999, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VIOREL HREBENCIUC

București, 10 iulie 2003.

Nr. 352.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.