Caută.ro
RO | EN

LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978

LEGE Abrogat Marea Adunare Na?ională
Intrat în vigoare
08.10.1978
Forma consolidată din
18.10.2000
Cuprins

privind asigurarea sănătății populației

(actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000)*)

---------------

*) Actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000 de: Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 (simpla și republicată); Legea nr. 126 din 22 decembrie 1992; Legea nr. 100 din 26 mai 1998; Legea nr. 146 din 27 iunlie 1999; Ordonanța de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999; Ordonanța nr. 109 din 31 august 2000; Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000.

Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism situeaza în centrul întregii opere de edificare a noii orinduiri - factorul esențial al dezvoltării economico-sociale -, satisfacerea în condiții tot mai bune a cerințelor sale de viața, dezvoltarea sa armonioasă, fizica, intelectuală și morala, afirmarea deplina a capacității de muncă și de creație a fiecărui membru al societății. Telul suprem al politicii partidului și statului, esenta însăși a orinduirii noastre, este asigurarea bunastarii și fericirii omului, progresul material și spiritual al poporului.

În spiritul umanismului revolutionar ce caracterizează întreaga politica a partidului și statului, în cadrul programului general de dezvoltare economică și socială a tarii, de ridicare a gradului de civilizatie și cultura a poporului, societatea asigura tuturor cetățenilor condiții tot mai bune pentru întărirea continua a stării de sănătate, pentru ocrotirea și consolidarea familiei, creșterea, pregătirea și educarea noilor generații, crearea unei ambiante generale cît mai favorabile dezvoltării sanatoase, menținerii vigorii și tineretii întregii natiuni.

Prevenirea și combaterea cauzelor imbolnavirilor, prelungirea duratei activității și a vieții omului, creșterea unor generații viguroase constituie principii de bază ale politicii, partidului și statului în domeniul sănătății publice.

În acest scop, societatea aloca în parte importanța din mijloacele sale materiale pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice, sociale, culturale și sanitare, care să conducă la dezvoltarea și întărirea continua a sănătății populației, la valorificare factorilor naturali pentru consolidarea acesteia, la refacerea capacității de muncă, la perfecționarea calității asistenței medicale, la ridicarea nivelului de pregătire a personalului sanitar și la îmbunătățirea continua a dotării unităților sanitare.

Potrivit Constituției, statul garantează dreptul la ocrotirea sănătății și asigura accesul neingradit al tuturor cetățenilor tarii, fără deosebire de naționalitate, rasa, sex sau religie, la asistența medicală.

Organele de conducere a activității sanitare, unitățile și întregul personal sanitar răspund de înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul sănătății publice, de aplicarea programelor privind asigurarea sănătății și a tuturor celorlalte măsuri de imbunatatire permanenta a asistenței medicale.

Medicii, întregul personal sanitar, trebuie să fie militanti activi pentru asigurarea sănătății, sa manifeste dragoste pentru om, daruire și pasiune în realizarea obligațiilor ce le revin, să fie oricînd la dispoziția cetățenilor, să aibă în întreaga lor activitate o înaltă ținuta morala, să-și ridice permanent nivelul pregătirii profesionale.

În concordanta cu progresul tehnico-științific și cu cerințele pe care le impune evoluția societății este necesar ca asistența medicală a populației să se perfecționeze neintrerupt și să asigure cele mai corespunzătoare mijloace și metode de prevenire și combatere a imbolnavirilor. Cercetarea științifică medicală - factor de baza al progresului multilateral al activității de asigurare a sănătății - trebuie să fie legată tot mai strins de om, de cunoașterea proceselor fundamentale ale vieții, de cerințele practicii medicale.

Unitățile sanitare, organizațiile socialiste, întreaga colectivitate și fiecare cetățean în parte au obligația să contribuie activ la crearea și menținerea condițiilor corespunzătoare de viața și de muncă în vederea apărării și dezvoltării stării de sănătate a populației.

În scopul stabilirii cadrului juridic unitar de desfășurare și perfecționare a activității din domeniul asigurării sănătății populației, intaririi răspunderii ce revine organelor, unităților și personalului sanitar.

Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.

Capitolul 1 — Principii generale ↑ Cuprins

Capitolul 2 — Organizarea activității de asigurare a sănătății populației ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Unitățile sanitare, atribuțiile și răspunderile acestora

Articolul 16

Rețeaua unităților sanitare de baza se compune din dispensare medicale, dispensare policlinici și spitale, organizate pe principiul teritorial sau al locului de muncă.

Unitățile sanitare, ca organe de execuție, răspund, față de consiliile populare și organele de conducere sanitară, de realizarea întregului complex de măsuri, stabilit potrivit legii, pentru asigurarea sănătății populației din raza lor de activitate.

Unitățile sanitare din întreprinderi și instituții de învățămînt răspund de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin și în fața organelor de conducere colectivă ale acestora.

Fondurile necesare pentru funcționarea unităților sanitare, inclusiv cele pentru retribuirea personalului sanitar, se prevăd în bugetele consiliilor populare comunale, orășenești, municipale, județene și a municipiului București. Unitățile sanitare organizate pe lîngă întreprinderi beneficiază și de mijloace materiale asigurate, potrivit legii, din fondurile pentru acțiuni sociale ale acestora. De asemenea, întreprinderile sînt obligate să asigure spațiul și celelalte mijloace necesare pentru întreținerea și buna funcționare a unităților sanitare respective.

Articolul 17

Unități sanitare se pot organiza în condițiile prevăzute de lege și în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor.

Pentru activitatea medico-sanitară, aceste unități sînt subordonate și Ministerului Sănătății.

Articolul 19

Dispensarul medical constituie unitatea sanitară de baza care se organizează în comune, orașe și municipii, întreprinderi și instituții de învățămînt, pentru aplicarea măsurilor sanitare și acordarea asistenței medicale generale, profilactice sau curative, populației din teritoriul stabilit.

În cadrul dispensarului medical funcționează cabinete medicale de consultații și tratamente de medicina generală și, după caz, cabinete de stomatologie, stationare de adulti și copii, casa de nașteri, puncte sanitare, punct de laborator și radiologie și alte asemenea.

Dispensarul policlinic este unitatea sanitară organizată în orașe și municipii, care funcționează cu cabinete de medicina generală și cabinete de consultații și tratamente de specialitate.

Articolul 20

În fiecare comuna se organizează un dispensar medical, care răspunde de realizarea întregului complex de măsuri pentru asigurarea sănătății populației din toate localitățile componente.

În comunele cu număr mare de locuitori, dispensarele medicale se pot organiza și cu cabinetele de specialitate.

Pentru acordarea asistenței de specialitate, dispensarele conlucreaza cu spitalul cel mai apropiat, stabilit de direcția sanitară.

Dispensarele medicale comunale funcționează în subordinea direcției sanitare județene sau a Direcției sanitare a municipiului București.

În comunele unde sînt organizate spitale, acestea îndeplinesc și atribuțiile dispensarului medical comunal.

Articolul 21

În orașe și municipii se organizează unu sau mai multe dispensare medicale sau dispensare policlinici, în raport cu numărul populației și teritoriul stabilit de direcția sanitară, corespunzător normelor unitare de structura.

Dispensarul medical din orașe și municipii funcționează în subordinea direcției sanitare județene sau a Direcției sanitare a municipiului București. Pentru acordarea asistenței de specialitate, dispensarul medical conlucreaza cu spitalul stabilit de direcția sanitară.

Dispensarul policlinic se organizează în subordinea spitalului și asigura atît asistența de medicina generală, cît și cea de specialitate pentru populația din teritoriul stabilit.

Articolul 22

Pe lîngă întreprinderi și instituții de învățămînt, în raport cu numărul personalului muncitor sau, după caz, al elevilor ori studenților, se pot organiza, potrivit legii, dispensare medicale sau dispensare policlinici.

Dispensarele medicale sau dispensarele policlinici organizate pe lîngă întreprinderi sau instituții de învățămînt sînt subordonate, după caz, direcției sanitare județene sau spitalului care asigura asistența medicală pentru unitatea respectiva.

Articolul 23

Dispensarul medical îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

a) urmărește respectarea stricta a normelor de igiena publică, asigurarea protecției sanitare a fîntînilor, celorlalte surse de apa potabilă, a condițiilor de igiena în alimentația publică, în colectivitatile de copii, tineret și la locurile de muncă;

b) aplica măsurile de prevenire și combatere a bolilor, precum și celelalte măsuri prevăzute în programele de sănătate;

c) asigura asistența medicală a femeii gravide, mamei și copilului;

d) urmărește evoluția stării de sănătate a personalului muncitor, a elevilor și studenților și, în funcție de specificul activității acestora, face propuneri organelor prevăzute de lege pentru aplicarea măsurilor sanitare necesare;

e) desfășoară activități de educație sanitară și antreneaza activul sanitar obștesc și întreaga populație la realizarea măsurilor profilactice;

f) efectuează analiza imbolnavirilor care produc incapacitate temporară de muncă în întreprinderile fără dispensar propriu și constata incapacitatea temporară de muncă;

g) acorda asistența medicală de urgenta în caz de boala sau accident;

h) acorda asistența medicală generală, profilactica și curativă, efectuează tratamente în dispensar ori, după caz, la domiciliul bolnavilor, precum și analize de laborator;

i) asigura continuarea ingrijirilor medicale de către spitale în cazurile în care nu are posibilități de diagnostic sau tratament, precum și în cazul bolnavilor sau suspectilor de boli infectioase care necesita internarea obligatorie;

j) acorda ingrijirile medicale în stationarul cu paturi pentru cazurile de îmbolnăviri care necesita o supraveghere medicală permanenta și nu impun internarea în spital.

Articolul 24

Dispensarul medical din întreprinderi, pe lîngă atribuțiile prevăzute de art. 23, controlează respectarea condițiilor igienice și aplicarea măsurilor privind înlăturarea factorilor nocivi de la locul de muncă, efectuează controlul medical periodic și la încadrarea în munca, analizează imbolnavirile care determina incapacitate de muncă, luînd măsuri pentru reducerea acestora și întărirea continua a stării de sănătate a personalului muncitor.

Spitalul

Articolul 31

Statia de salvare se organizează în structura spitalului județean, iar în municipiul București, în subordinea direcției sanitare, pentru asigurarea, în condițiile legii, a cerințelor de transport cu mijloace speciale ale unităților sanitare din raza sa de activitate și a asistenței medicale de urgenta. În acest scop, formațiunile statiei de salvare au obligația de a răspunde solicitărilor cu promptitudine, de a acorda primele îngrijiri medicale și de a asigura transportul sanitar.

Articolul 32

Programul de muncă al statiei de salvare este de 24 de ore, fără întrerupere, inclusiv duminica și sărbătorile legale.

Centrul de recoltare și conservare a singelui

Articolul 33

Centrul de recoltare și conservare a singelui se organizează în structura spitalului județean.

În municipiul București, atribuțiile centrului de recoltare și conservare a singelui se îndeplinesc de Centrul de hematologie din subordinea Ministerului Sănătății.

Centrul asigura recoltarea și conservarea singelui, precum și prepararea unor derivate din singe necesare asistenței medicale. În acest scop efectuează analize și examene periodice ale donatorilor și participa la acțiunile de educație sanitară a populației, în vederea donarii de singe.

Totodată, centrul îndrumă activitatea de recoltare și conservare a singelui, în teritoriul pe care îl deservește.

Cresa și leaganul de copii

Articolul 34

Cresa este unitatea sanitară care asigura, în condițiile legii, creșterea, educarea și asistența medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, ai căror părinți sau sustinatori legali sînt încadrați în munca, se afla în perioada de studii ori în alte situații similare.

Leaganul de copii este unitatea sanitară cu activitate permanenta prin care se asigura ocrotirea, creșterea, educarea și îngrijirea medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, fără sustinatori legali sau care prezintă anumite afecțiuni ori se afla în alte situații prevăzute de lege.

Cresa și leaganul de copii funcționează, în condițiile prevăzute de lege, în subordinea consiliilor populare sau a spitalelor. Cresa de copii, organizată potrivit normelor unitare de structura pe lîngă o unitate socialistă, funcționează și în subordinea acesteia.

Articolul 35

Cresa și leaganul de copii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) asigura un program educativ, complex, adaptat fiecărei grupe de vîrsta, în vederea stimulării dezvoltării sanatoase a copiilor și însușirii deprinderilor igienice adecvate virstei;

b) acorda îngrijirea medicală și asigura măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor, în special a celor transmisibile;

c) asigura alimentația rațională și individualizata, precum și folosirea de mijloace specifice pentru creșterea rezistentei și întărirea organismului copiilor.

Sanatoriul și preventoriul

Articolul 36

În zonele cu factori naturali de cura de importanța și eficienta deosebită se organizează sanatorii, pe grupe de afecțiuni, care asigura asistența medicală prin utilizarea, în principal, a factorilor naturali, în scopul recuperării integrale a bolnavilor, consolidării stării de sănătate și a capacității de muncă a acestora.

Articolul 37

Preventoriile se organizează în scopul recuperării integrale a celor care au suferit de unele boli contagioase, îndeosebi tuberculoza, precum și pentru prevenirea imbolnavirilor persoanelor care provin din mediu favorizant apariției unor astfel de îmbolnăviri.

Rețeaua farmaceutica

Articolul 38

Asigurarea cu medicamente a populației și a unităților sanitare se realizează prin farmacii, oficii farmaceutice și alte unități ale comerțului socialist prevăzute de lege, repartizate pe întreg teritoriul tarii.

Farmaciile se organizează, potrivit normelor unitare de structura, în subordinea oficiului farmaceutic și îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) eliberează și, după caz, prepara medicamente și alte produse farmaceutice cu respectarea stricta a dispozițiilor legale;

b) răspund de asigurarea necesarului de produse farmaceutice, de conservarea și preschimbarea acestora în cadrul termenelor de valabilitate;

c) desfășoară acțiuni de combatere a automedicatiei și a abuzului de medicamente.

Articolul 39

Oficiul farmaceutic se organizează în județe și în municipiul București în subordinea direcțiilor sanitare.

Oficiul farmaceutic răspunde față de consiliul popular județean sau al municipiului București de întreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare și control al acestora, asigurind aprovizionarea ritmica cu produse farmaceutice, tehnico-medicale și materiale sanitare a farmaciilor, unităților sanitare și a populației, precum și prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate.

Centrul sanitaro-antiepidemic

Secțiunea 2 — Organele de conducere colectivă ale unităților sanitare

Secțiunea 3 — Îndrumarea, controlul și coordonarea activității de asigurare a sănătății

Capitolul 3 — Personalul sanitar ↑ Cuprins

Articolul 57

Asistența medicală a populației se asigura de personalul sanitar format din:

a) personal sanitar cu pregătire superioară;

b) personal sanitar mediu;

c) personal sanitar auxiliar;

Profesiunea de medic, farmacist sau dentist se practica numai de persoanele cu diploma de absolvire a unui institut de învățămînt superior de specialitate și care sînt autorizate, potrivit Statutului personalului sanitar, de Ministerul Sănătății.

Articolul 58

Medicii, farmaciștii, întregul personal sanitar răspund, potrivit legii, de calitatea asistenței medicale acordate și au obligația sa acționeze cu înaltă responsabilitate cetateneasca și profesională pentru prevenirea și combaterea imbolnavirilor, să aibă o atitudine profund umană în întreaga lor activitate, să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională.

Secțiunea 1 — Învățămîntul medical și farmaceutic

Articolul 59

Prin învățămîntul medical și farmaceutic se realizează formarea și educarea personalului sanitar mediu și cu pregătire superioară necesar asigurării sănătății populației.

Articolul 60

Personalul sanitar mediu se pregătește în licee sanitare, care se organizează, potrivit legii, în subordinea Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Învățămîntului.

Articolul 61

Procesul de pregătire și educare a elevilor se realizează prin lecții, lucrări practice, lucrări de laborator, instruire practica și alte activități instructiv-educative, în unități de învățămînt și unități sanitare, pe baza planurilor și programelor de învățămînt elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Învățămîntului.

Articolul 62

Studiile liceului sanitar se încheie cu examenul de bacalaureat, care se desfășoară potrivit normelor stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului.

Absolvenții liceului sanitar, după efectuarea stagiului de practicant de 9-12 luni în unități sanitare și susținerea examenului de calificare, vor exercita profesiunea de sora medicală, laborant, tehnician și alte funcții prevăzute în nomenclatorul de funcții pentru personalul sanitar cu pregătire medie.

Absolvenții liceului sanitar cu diploma de bacalaureat au dreptul sa participe la concursul de admitere în oricare instituție de învățămînt superior.

Articolul 63

Medicii, farmaciștii și dentistii se pregătesc în institute medico-farmaceutice sau facultăți de medicina ori farmacie organizate, potrivit legii, în subordinea Ministerului Educației și Învățămîntului și Ministerului Sănătății.

Articolul 64

Instituțiile de învățămînt superior medical și farmaceutic sînt obligate să asigure pregătirea multilaterala a studenților, pentru ca fiecare medic, farmacist și dentist să poată îndeplini, în condiții optime, obligațiile de asigurare a asistenței medicale generale - profilactice, curative și de recuperare medicală -, sa dea dovadă de o înaltă ținuta morala în exercitarea profesiei.

Articolul 65

Învățămîntul superior medical și farmaceutic se desfășoară integrat cu asistența medicală și cercetarea științifică medicală, potrivit planurilor și programelor de învățămînt elaborate de Ministerul Sănătății și de Ministerul Educației și Învățămîntului.

Articolul 66

Studiile în învățămîntul superior medical și farmaceutic se încheie printr-un examen de diploma.

Absolvenții care au promovat examenul obțin diploma, pe baza căreia pot exercita, în condițiile legii, profesiunea de medic, farmacist sau dentist.

Articolul 67

Personalul didactic, medici și farmacisti, din învățămîntul superior medical și farmaceutic are obligația sa desfășoare activitate didactica integrată cu asistența medicală și cu cercetarea științifică, sa participe la acțiunile de specializare și de perfecționare profesională a personalului sanitar, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Învățămîntului.

Articolul 68

În vederea asigurării calității asistenței medicale la nivel corespunzător și a stabilizarii cadrelor medicale în comune, după absolvirea învățămîntului superior medicii vor efectua, în condițiile prevăzute de lege, o perioadă de practica în spitale sau alte unități sanitare, pe baza unui program stabilit de Ministerul Sănătății, sub îndrumarea nemijlocită a unor medici cu experienta și competența profesională deosebită, după care vor lucra în unitățile în care au fost repartizați.

Articolul 69

Organizarea, îndrumarea și controlul desfășurării procesului de învățămînt medical și farmaceutic se asigura de către Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului.

Secțiunea 2 — Obligațiile personalului sanitar cu pregătire superioară

Articolul 70

Personalul sanitar cu pregătire superioară cuprinde medici, farmacisti, precum și biologi, chimisti și alt personal de specialitate cu pregătire superioară, care lucrează în domeniul asigurării sănătății.

Articolul 71

În exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea și unitatea în care își desfășoară activitatea, are următoarele obligații principale:

a) să aplice și sa folosească procedeele și mijloacele pe care le are la dispoziție pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate și prevenirea imbolnavirilor;

b) sa controleze aplicarea stricta a normelor de igiena, sa vegheze la menținerea și promovarea sănătății fiecărui cetățean, sa desfășoare o susținută activitate de educație sanitară;

c) sa urmărească modul cum sînt asigurate condițiile igienice la locul de muncă și sa dispună măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea pericolelor de imbolnavire a personalului muncitor;

d) să aplice cu promptitudine măsurile de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, profesionale și a bolilor cronice;

e) să asigure asistența medicală permanenta a bolnavilor pe care îi are în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător și sa promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicatiilor și cronicizarea bolilor;

f) sa prescrie și sa folosească numai medicamentele și produsele biologice de uz uman necesare pentru efectuarea tratamentului, cuprinse în nomenclatorul de medicamente și produse biologice de uz uman, sa prevină și sa combata abuzul de medicamente, sa semnaleze organelor competente reactiile neprevăzute ale acestora;

g) sa folosească gimnastica medicală pentru tratarea și recuperarea medicală a bolnavilor, corectarea deficiențelor fizice și functionale și sa recomande practicarea exercițiilor fizice pentru întărirea organismului și menținerea sănătății;

h) sa întocmească corect și cu simt de răspundere documentele medicale, potrivit normelor legale;

i) sa participe, în caz de producere a unor calamitati naturale, epidemii sau accidentari, la acțiunile de prim-ajutor și de asistența medicală;

j) sa manifeste deplina înțelegere față de bolnavi, sa evite orice atitudine care poate influența negativ evoluția bolii; sa nu primească sau sa condiționeze, în orice fel, acordarea ingrijirilor medicale ori îndeplinirea celorlalte atribuții ce-i revin de obținerea unor sume de bani ori alte avantaje materiale;

k) sa acorde primul ajutor și să asigure asistența medicală bolnavului pînă la dispariția stării de pericol pentru sănătatea sau viața acestuia ori pînă la internarea bolnavului într-o unitate sanitară;

l) să asigure continuitatea asistenței medicale, sa răspundă la solicitarile bolnavilor și sa locuiască în localitatea în care se afla unitatea sanitară; în acest scop, consiliile populare vor sprijini cadrele medicale pentru obținerea, potrivit legii, a locuințelor necesare.

Articolul 72

Farmacistul are următoarele obligații principale:

a) sa participe, alături de medic, la activitatea de apărare și îngrijire a sănătății populației, prevenirea abuzului de medicamente și combaterea automedicatiei;

b) sa îndrume populația asupra modului de utilizare a medicamentelor, respectării dozelor prescrise și a consecințelor folosirii incorecte a acestora; sa popularizeze în rindul cetățenilor folosirea plantelor medicinale în profilaxia și tratamentul unor boli;

c) sa prepare și sa elibereze medicamentele prevăzute în Farmacopeea română, cu respectarea stricta a normelor tehnice, stabilite de Ministerul Sănătății;

d) sa urmărească în permanenta calitățile fizico-chimice ale medicamentelor, sa sisteze consumul celor necorespunzătoare și sa semnaleze, de îndată, organelor competente, modificările constatate;

e) să asigure păstrarea, conservarea și securitatea medicamentelor, potrivit dispozițiilor legale, și sa nu elibereze medicamentele cu termen de valabilitate expirat;

f) sa colaboreze permanent cu medicul pentru utilizarea rațională și eficienta a mijloacelor terapeutice și sa-l informeze ori de cîte ori apar probleme deosebite în consumul de medicamente;

g) sa urmărească cu strictețe respectarea riguroasă a tehnologiilor de fabricație și a calității produselor farmaceutice în cazul în care își desfășoară activitatea într-o unitate de producție a medicamentelor.

Articolul 73

Biologul, chimistul și celălalt personal de specialitate cu pregătire superioară din unitățile sanitare au obligația sa participe, potrivit specialitatii lor, alături de medic și farmacist, la activitatea de asistența medicală a populației.

Secțiunea 3 — Obligațiile personalului sanitar mediu și auxiliar

Articolul 74

Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali și alte cadre cu pregătire medie de specialitate.

Articolul 75

Personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al medicului și are, în principal, următoarele obligații:

a) participa la acțiunile de prevenire și combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educație sanitară;

b) asigura igiena individuală și îngrijirea permanenta a bolnavului, administrează alimentația și medicamentele prescrise;

c) efectuează, potrivit indicatiei medicului, tratamente și îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator și alte prestații medicale; acorda primul ajutor medical;

d) supraveghează în permanenta starea bolnavilor și informează pe medic asupra evoluției bolii, răspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primească sau sa pretindă sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire;

e) răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor și instrumentarului și a celorlalte materiale din dotare și executa pregătirea și sterilizarea instrumentarului și materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare.

În rețeaua farmaceutica personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al farmacistului și executa operații de recepție, preparare și eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisă manipularea de către acest personal a produselor toxice sau stupefiante.

Articolul 76

Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori și alt asemenea personal care asigura curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplinește alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a unității.

Secțiunea 4 — Disciplina personalului sanitar

Articolul 77

Personalul sanitar are obligația să aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli și să respecte normele medicale de tratament.

Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrității corporale sau a sănătății, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viața unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 78

Actele, datele și informațiile medicale obținute de personalul sanitar în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă.

Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informațiilor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziții legale.

Articolul 79

(1) Abrogat.

(2) Personalului sanitar căruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultații, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, să facă tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepția situațiilor de acordare a primului ajutor.

------------

Alin. (1) al art. 79 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000.

Articolul 80

Abrogat.

------------

Art. 80 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000.

Articolul 81

Abrogat.

------------

Art. 81 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000.

Capitolul 4 — Întărirea stării de sănătate a populației și prevenirea imbolnavirilor ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Igiena mediului de viața și munca

Secțiunea 2 — Apărarea și dezvoltarea sănătății mamei, copilului și tineretului

Articolul 97

Părinții săi ceilalți ocrotitori legali au obligația, la orice solicitare a unităților sanitare, să prezinte copilul pentru examinare medicală și aplicarea măsurilor profilactice.

Secțiunea 3 — Prevenirea și combaterea bolilor transmisibile

Articolul 98

Prevenirea și combaterea bolilor transmisibile constituie o obligație permanenta pentru organele, unitățile și personalul sanitar, precum și pentru unitățile socialiste și toți cetățenii.

În îndeplinirea acestei obligații organele, unitățile și personalul sanitar răspund de:

a) declararea, tratamentul și, după caz, izolarea obligatorie a bolnavilor, suspectilor de boli transmisibile și al purtatorilor de germeni patogeni;

b) vaccinarea preventivă, efectuarea investigatiilor clinice, epidemiologice și de laborator, aplicarea tratamentelor profilactice și curative, precum și urmărirea realizării măsurilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare;

c) supravegherea epidemiologica a foștilor bolnavi, suspectilor sau purtatorilor de germeni patogeni și interzicerea primirii, încadrării, menținerii sau reluării activității acestora în colectivități de copii, în sectorul alimentar, la exploatarea instalațiilor centrale de alimentare cu apa potabilă și în alte unități, dacă prezenta lor constituie pericol pentru sănătatea populației;

d) aplicarea de măsuri sanitare speciale, la punctele de trecere a frontierei de stat, în localități și unități, pentru persoane, alimente, mărfuri, vehicule și altele.

Articolul 99

Personalul sanitar care constata sau este informat de existenta unui caz de boala transmisibila are obligația de a lua imediat toate măsurile pentru prevenirea răspîndirii bolii în rindul populației sau în colectivități și de a informa de îndată unitatea sanitară ierarhic superioară.

De asemenea, personalul sanitar este obligat sa ia măsuri de urgenta pentru izolarea bolnavului, efectuarea anchetei epidemiologice preliminare, identificarea sursei de infectie, înregistrarea și supravegherea, prin examinari clinice și de laborator, a persoanelor cu care bolnavul a venit în contact, precum și alte măsuri în raport de specificul bolii transmisibile.

Articolul 100

În cazul apariției unui focar epidemic, în caz de iminenta de epidemie ori în situații de calamitate naturala, Ministerul Sănătății, unitățile sanitare și personalul sanitar au obligația sa dispună următoarele:

a) interzicerea consumului și comercializării alimentelor, obiectelor, materialelor ori substanțelor contaminate sau provenite din mediu contaminat, ori reconditionarea sau distrugerea acestora;

b) efectuarea dezinfectiei, dezinsectiei sau deratizarii în anumite zone, localități, locuri de muncă, gospodării și mijloace de transport;

c) stabilirea măsurilor necesare cu privire la transportul sau interzicerea transportării cadavrelor în afară localității unde s-a produs decesul;

d) restrîngerea sau suspendarea, pe perioade limitate, în condițiile legii, a activității unităților socialiste, a circulației de persoane, vehicule, de mărfuri, de alimente, de obiecte ori de alte bunuri din și în spre anumite zone sau localități;

e) stabilirea sarcinilor de intervenție operativă ce revin unităților de asistența medicală și de cercetare științifică medicală, cu privire la prevenirea și combaterea bolilor transmisibile.

Articolul 101

Orice persoană care se afla pe teritoriul Republicii Socialiste România are obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, dispuse de unitățile sanitare.

Bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea este obligatorie se stabilesc de Ministerul Sănătății.

Articolul 102

Organele de militie au obligația ca, la cererea personalului sanitar, sa acorde sprijin pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, față de persoanele care refuza sau se opun acestor măsuri.

Articolul 103

Pentru intervenția urgenta, în situația apariției unor focare de boli epidemice, se constituie la Ministerul Sănătății o rezervă antiepidemica de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate și alte materiale specifice. Volumul rezervei antiepidemice se aproba anual prin planul național unic.

Articolul 104

Ministerul Sănătății asigura schimbul de informații epidemiologice cu organele sanitare competente din alte state sau cu organizațiile internaționale corespunzătoare, potrivit regulamentelor internaționale, convențiilor, acordurilor și înțelegerilor internaționale la care Republica Socialistă România este parte.

Secțiunea 4 — Prevenirea și combaterea bolilor cronice netransmisibile

Articolul 105

Pentru prevenirea și combaterea bolilor cronice netransmisibile - cardiovasculare, cancer, reumatism, de nutriție și alte boli -, precum și pentru eliminarea factorilor ce favorizează apariția acestora, organele, unitățile și personalul sanitar sînt obligate sa organizeze acțiuni largi de profilaxie, să efectueze studii pentru cunoașterea factorilor care influențează negativ starea de sănătate, sa depisteze și sa trateze imbolnavirile în faze precoce în vederea recuperării bolnavului.

Articolul 106

Unitățile sanitare sînt obligate sa ia în evidenta persoanele la care se depisteaza bolile cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sănătății și să asigure tratamentul de specialitate corespunzător.

Articolul 107

În cazul imbolnavirilor cu incapacitate temporară de muncă, personalul medical este obligat sa stabilească, concomitent cu indicațiile de tratament, măsurile de recuperare a capacității de muncă și sa urmărească, împreună cu unitățile socialiste, respectarea acestora. Totodată, unitățile sanitare vor sprijini încadrarea persoanelor care suferă de asemenea boli într-o activitate corespunzătoare capacității lor de muncă.

Articolul 108

Bolnavii psihici care, din cauza stării de tulburare în care se afla, pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală proprie sau a altora ori tulbura, în mod repetat și grav, condițiile normale de viața sau de muncă sau pot savirsi fapte prevăzute de legea penală, sînt supuși obligatoriu la tratament medical într-o unitate sanitară, potrivit legii.

Secțiunea 5 — Educația fizica și sportul

Articolul 109

În scopul dezvoltării armonioase, fizice și morale, a fiecărui cetățean, calirii și fortificarii organismului, prevenirii imbolnavirilor, creșterii capacității de muncă și de creație, precum și pentru folosirea în mod util și placut a timpului liber, conducerile unităților socialiste au obligația sa dezvolte practicarea educației fizice și sportului, turismului de masa, excursiilor, drumetiilor, de către preșcolari, elevi, studenți și întreg personalul muncitor, precum și sa imbunatateasca conținutul educativ al acestor activități.

Articolul 110

Unitățile și întregul personal sanitar au obligația sa sprijine și sa orienteze activitatea de educație fizica și sport a cetățenilor, ținînd seama de specificul muncii acestora, de starea de sănătate și capacitatea lor fizica.

Articolul 111

Instituțiile de învățămînt sînt obligate sa dezvolte și să asigure creșterea eficientei educației fizice în învățămîntul de toate gradele, sa organizeze activitatea sportiva de masa a elevilor și studenților, sa realizeze programe diversificate de educație fizica și sport, în scopul intaririi organismului și formării unor deprinderi sanatoase de muncă și viața.

Totodată, instituțiile de învățămînt și profesorii de educație fizica sînt obligați, la recomandarea medicului, să aplice programe speciale de gimnastica pentru elevii și studenții care prezintă deficiente în dezvoltarea lor fizica.

Articolul 112

Unitățile socialiste sînt obligate sa desfășoare o intensa activitate de atragere a oamenilor muncii la practicarea sistematica a educației fizice și sportului și, cu sprijinul medicului de întreprindere, sa dezvolte gimnastica de reconfortare în producție, în vederea inlaturarii oboselii și creșterii randamentului în munca.

Articolul 113

Ministerul Sănătății, împreună cu Consiliul Național pentru Educatei Fizica și Sport, elaborează norme igienico-sanitare pentru cultura fizica și sport, dezvolta cercetările privind creșterea continua a capacității fizice a organismului, organizează activitatea de medicina sportiva, asigura controlul și asistența medico-sanitară a sportivilor de performanță.

Secțiunea 6 — Educația sanitară a populației

Articolul 114

Educația sanitară are ca scop însușirea de către populației a cunoștințelor necesare cu privire la igiena individuală, a mediului, alimentația rațională, prevenirea imbolnavirilor, evitarea abuzului de medicamente, pentru formarea deprinderilor igienice, cunoașterea principalelor semne de boala și acordarea, în caz de nevoie, a primului ajutor.

Articolul 115

Activitatea de educație sanitară se desfășoară pe baza planului unic de educație sanitară, adoptat de Consiliul Sanitar Superior, care cuprinde, în principal, următoarele:

a) educarea copiilor și tinerilor în probleme sanitare și de prim-ajutor, precum și în vederea formării deprinderilor igienice;

b) integrarea educației sanitare în procesul general instructiv-educativ al instituțiilor de învățămînt de toate gradele;

c) dezvoltarea acțiunilor de educație sanitară privind familia și creșterea copiilor;

d) educația sanitară a oamenilor muncii în vederea formării comportamentului igienic necesar prevenirii imbolnavirilor, bolilor profesionale sau accidentelor, precum și a intaririi capacității de muncă, combaterii abuzului de medicamente, de alcool, a fumatului și a altor deprinderi dăunătoare sănătății;

e) diversificarea și îmbunătățirea conținutului materialelor educativ-sanitare prin presa, radioteleviziune, cinematografie sau alte modalități;

f) antrenarea populației la înfăptuirea programelor de sănătate pentru prevenirea și combaterea imbolnavirilor.

Articolul 116

Ministerul Sănătății coordonează, controlează și răspunde de realizarea planului unic de educație sanitară.

Ministerul Educație și Învățămîntului, Consiliul Culturii și Educației Socialiste, celelalte ministere, organe centrale și locale, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Organizația Pionierilor, Radioteleviziunea Română, Consiliul Național pentru Educație Fizica și Sport, Societatea de Cruce Roșie din Republica Socialistă România, precum și presa centrala și locală, sînt obligate să-și aducă contribuția, prin mijloace specifice, la realizarea acțiunilor de educație sanitară.

Capitolul 5 — Asistența medicală a populației ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Asistența medicală generală și de urgenta

Articolul 117

Asistența medicală a populației se acordă, de regula, în unitățile sanitare.

Asistența medicală poate fi acordată și la locul de muncă, la domiciliu sau la locul accidentului, după caz.

Articolul 118

Toți cetățenii au dreptul la asistența medicală, asigurata de către dispensarul medical, dispensarul policlinic sau, după caz, spitalul cel mai apropiat, în raza căruia se afla domiciliul ori locul de muncă.

Articolul 119

Internarea bolnavului se efectuează, în principal, în cazul bolilor transmisibile, al urgentelor sau al unor boli cronice care impun aplicarea unui tratament sau efectuarea unor investigații în condiții de spitalizare.

Internarea în spital se face, de regula, la indicația medicului specialist sau, în situații deosebite, a medicului din dispensar. Aceștia sînt obligați, cu excepția urgentelor medico-chirurgicale, să asigure efectuarea analizelor necesare pentru stabilirea diagnosticului în condiții de ambulator și scurtarea perioadei de internare.

Dacă spitalul de care aparține bolnavul nu poate asigura ingrijirile medicale necesare este obligat să asigure internarea bolnavului într-un alt spital sau într-o unitate de specialitate.

Articolul 120

Concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă a personalului muncitor se acordă de conducerea unității socialiste pe baza certificatului medical.

Certificatele medicale pentru incapacitate temporară de muncă se eliberează, în condițiile prevăzute de lege, de către unitatea sanitară care deservește personalul muncitor din unitatea socialistă respectiva.

În caz de urgenta medicală, unitatea care acorda asistența de urgenta este obligată sa confirme în scris diagnosticul, tratamentul aplicat și durata de spitalizare sau de imobilizare obligatorie la domiciliu; certificatul medical se eliberează de unitatea sanitară de care aparține bolnavul, după verificarea datelor comunicate de unitatea care a acordat asistența medicală de urgenta și a stării de sănătate a persoanei în cauza.

Articolul 121

Spitalele au obligația sa comunice dispensarului, pentru bolnavii care au fost în tratamentul lor, toate datele necesare continuării tratamentului.

Articolul 122

Unitățile sanitare sînt obligate să asigure permanent asistența medicală necesară, programarea judicioasă pe ore și specialități a tuturor bolnavilor care solicită consultații sau tratament, în asa fel încît sa evite aglomeratia și asteptarile indelungate ale acestora.

Articolul 124

Ingrijirile medicale se efectuează cu consimțămîntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sînt îndreptățite a-și da acordul.

În cazuri grave, în care pentru salvarea vieții minorului, precum și a persoanelor lipsite de discernămînt ori în neputință de a-și manifesta voința, este necesară o îngrijire medicală de urgenta, iar consimțămîntul sau încuviințarea persoanelor în drept nu se poate obține în timp util, îngrijirea medicală va fi efectuată de medic pe proprie răspundere.

În cazul refuzului de îngrijiri medicale, se va solicita declarația scrisă în acest sens, medicul fiind obligat sa informeze bolnavul ori persoana indreptatita a-și da consimțămîntul asupra consecințelor ce decurg din neacceptarea acestor îngrijiri.

Prevederile acestui articol nu se aplică în cazurile în care, potrivit legii, pentru apărarea sănătății publice, îngrijirea medicală este obligatorie.

Articolul 125

Asistența medicală de urgenta se acordă de toate unitățile sanitare permanent, la orice ora din zi sau noapte, indiferent de domiciliul persoanei.

Personalul sanitar este obligat sa acorde primul ajutor medical indiferent de specialitate, de locul unde se afla, sau dacă este în timpul ori în afară programului de lucru.

Acordarea primului ajutor la locul accidentului sau imbolnavirii constituie o obligație și pentru formațiunile sanitare ale Crucii Roșii din Republica Socialistă România, de la locurile de muncă, din comune, orașe sau municipii, precum și pentru echipele speciale de salvare.

Articolul 126

Transportul de urgenta al accidentatilor, bolnavilor și femeilor gravide, cu mijloace sanitare de transport rutiere, navale, și aeriene, se asigura prin grija unității sanitare teritoriale.

Articolul 127

Toți cetățenii, începînd de la vîrsta școlară, sînt obligați să-și însușească cunoștințele privind acordarea primului ajutor.

Orice persoană care este de fața la producerea unei accidentari sau îmbolnăviri grave este obligată sa acorde primul ajutor în limita posibilităților sale, sa anunțe unitatea sanitară cea mai apropiată, sa sprijine personalul sanitar în acordarea primului ajutor medical, sa pună la dispoziție mijloacele de transport de care dispune și să asigure transportul gratuit al accidentatilor și bolnavilor pînă la unitatea sanitară cea mai apropiată. Aceste măsuri se aplică și pentru femeile gravide a căror stare necesita asistența medicală de urgenta.

Articolul 128

Unitățile socialiste sînt obligate sa sprijine acțiunea de instruire și educație sanitară a populației în probleme de prim-ajutor.

Ministerul Sănătății împreună cu Societatea de Cruce Roșie din Republica Socialistă România și Ministerul Educației și Învățămîntului asigura instruirea și educația sanitară a populației în probleme de prim-ajutor.

Secțiunea 2 — Terapia cu singe, plasma și derivate de singe.

Prelevarea și transplantarea de tesuturi și organe umane

Capitolul 6 — Asistența medicală, balneara și climatica ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Organizarea asistenței medicale în stațiunile balneare și climatice

Articolul 138-144

Abrogate.

-------------

Art. 138-144 au fost abrogate de art. 21 din Ordonanța nr. 109 din 31 august 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 426 din 2 septembrie 2000.

Secțiunea 2 — Prospectarea, exploatarea și protecția factorilor naturali balneari și climatici

Articolul 145-155

Abrogate.

-------------

Art. 145-155 au fost abrogate de art. 21 din Ordonanța nr. 109 din 31 august 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 426 din 2 septembrie 2000.

Capitolul 7 — Medicamentele, produsele biologice, aparatele și produsele tehnico-medicale ↑ Cuprins

Articolul 156-168

Abrogate.

-------------

Art. 156-168 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanța de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999.

Articolul 169

Ministerul Sănătății, în colaborare cu organele centrale interesate, asigura informarea și documentarea personalului sanitar asupra medicamentelor, produselor biologice de uz uman*), aparatelor și produselor tehnico-medicale, precum și asupra noilor cuceriri ale științei și tehnicii în domeniul medicinei.

Publicitatea privind medicamentele, produsele biologice*), aparatele și produsele tehnico-medicale se face numai cu avizul Ministerului Sănătății.

-------------

*)Prevederile referitoare la produsele medicamentoase cuprinse în art. 169 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanța de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999.

Articolul 170

Abrogat.

-------------

Art. 170 a fost abrogat de art. 110 din Ordonanța de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999.

Articolul 171

Aparatele*) și produsele tehnico-medicale ce se folosesc în investigațiile și tratamentul medical și în alte activități în legătură cu asistența medicală, protezele ortopedice, dentare, oculare, auditive, mijloacele speciale de mișcare și alte asemenea se autoriza de Ministerul Sănătății.

--------------

*) Prevederile referitoare la dispozitivele medicale cuprinse în art. 171 au fost abrogate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 2 noiembrie 2000.

Articolul 172

Punerea în circulație, utilizarea sau experimentarea pe om a medicamentelor, produselor biologice de uz uman*), aparatelor**) și produselor tehnico-medicale care nu sînt autorizate sau, după caz, înregistrate de Ministerul Sănătății, sînt interzise și se sancționează potrivit legii.

-------------

*) Prevederile referitoare la produsele medicamentoase, cuprinse la art. 172 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanța de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999.

**) Prevederile referitoare la dispozitivele medicale cuprinse în art. 172 au fost abrogate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 2 noiembrie 2000.

Capitolul 8 — Cercetarea științifică medicală ↑ Cuprins

Articolul 173

Cercetarea științifică medicală are ca obiective principale aprofundarea cunoașterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viața moderna, prevenirea imbolnavirilor, frînarea proceselor degenerative ale organismului, prelungirea duratei vieții și a perioadei de activitate a omului, aplicarea de noi metode și tehnici de profilaxie, diagnostic, tratament și recuperare, utilizarea intensiva a resurselor indigene, a plantelor medicinale și a factorilor naturali de cura.

Articolul 174

Ministerul Sănătății împreună cu Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie răspund de orientarea cercetării științifice medicale pentru rezolvarea problemelor esențiale ale asigurării sănătății populației, de legarea acestora de cerințele dezvoltării armonioase, fizice și psihice, a omului, de realizarea obiectivelor planului unic de cercetare științifică medicală.

Ministerul Sănătății conduce activitatea de cercetare științifică medicală și răspunde de promovarea noului în domeniul medicinei, de ridicare permanenta a calității asistenței medicale în toate unitățile sanitare prin aplicarea și generalizarea rezultatelor științifice.

Articolul 175

Cercetarea științifică este integrată cu activitatea de asistența și de învățămînt medical și se desfășoară în cadrul planului unic de cercetare științifică medicală.

Planul unic de cercetare trebuie să cuprindă următoarele orientări prioritare:

a) aprofundarea cunoașterii multilaterale a organismului uman, a proceselor și mecanismelor care condiționeaza starea de sănătate și a celor care provoacă îmbolnăviri;

b) creșterea posibilităților de adaptare ale organismului și colectivității la factorii mediului ambiant, la condițiile noi de viața și de muncă;

c) prevenirea și combaterea imbolnavirilor prin identificarea și reducerea factorilor de risc și îmbunătățirea metodelor și mijloacelor de depistare precoce, de tratament și de recuperare;

d) perfecționarea asistenței medicale a populației, în raport cu evoluția stării de sănătate și cu dezvoltarea social-economică a tarii;

e) dezvoltarea producției de medicamente și de aparatura medicală, prin valorificarea resurselor indigene și asigurarea cercetărilor pentru introducerea lor în practica medicală.

La cercetarea științifică în domeniul ocrotirii sănătății participa și unități de cercetare din alte domenii și ramuri de activitate.

Articolul 176

Academia de Științe Medicale, potrivit statutului sau, organizează și controlează întreaga activitate de cercetare științifică medicală și răspunde de realizarea planului unic de cercetare la nivelul dezvoltării stiintelor medicale pe plan mondial, precum și de obținerea unor rezultate cu aplicabilitate practica, care să ducă la perfecționarea asistenței medicale.

În acest scop, Academia de Științe Medicale are, în principal, următoarele atribuții:

a) elaborează planul unic de cercetare științifică medicală și îl adapteaza periodic la necesitățile asigurării sănătății, pe baza dinamicii stării de sănătate a populației și în raport cu nivelul stiintelor medicale;

b) organizează, îndrumă și controlează activitatea de cercetare științifică inclusă în planul unic de cercetare medicală, indiferent de subordonarea unităților sau colectivelor care desfășoară aceasta activitate;

c) organizează concentrarea potențialului de cercetare pentru înfăptuirea obiectivelor prevăzute în planul unic de cercetare și scurtarea perioadei de cercetare-valorificare;

d) organizează și coordonează, pe domenii, activitatea de cercetare, astfel încît să se asigure aplicarea unor metodologii unitare de cercetare și obținerea de rezultate utile pentru practica medicală și cercetarea științifică;

e) face propuneri de valorificare a rezultatelor cercetării în activitatea practica și urmărește rezultatele obținute;

f) ia măsuri pentru utilizarea rațională a bazei materiale, organizează laboratoare centrale dotate cu aparatura de virf în vederea utilizării acesteia în comun de către cercetare, învățămînt și practica medicală;

g) organizează și asigura, prin colectivele de cercetare, îndrumarea tehnica și metodologică a unităților sanitare, potrivit programului stabilit de Ministerul Sănătății;

h) organizează și controlează perfecționarea pregătirii profesionale a personalului de cercetare, precum și utilizarea judicioasă a acestuia în activitățile integrate, de cercetare, învățămînt și practica medicală;

i) stimuleaza activitatea creatoare a întregului personal sanitar și sprijină introducerea de noi tehnici și mijloace în cercetarea științifică și practica medicală.

Articolul 177

Institutele, centrele și colectivele de cercetare medicală, instituțiile de învățămînt superior medical și farmaceutic, spitalele clinice sînt obligate sa realizeze obiectivele ce le revin prin planul unic de cercetare, sa urmărească valorificarea în practica medicală și activitatea de microproducție a rezultatelor cercetării științifice și sa acorde asistența tehnica de specialitate pentru unitățile de profil din rețeaua sanitară, să asigure și, după caz, sa sprijine activitățile de formare și perfecționare a cadrelor.

Articolul 178

Personalul de cercetare științifică medicală este obligat sa cunoască temeinic problemele de sănătate publică din domeniul sau de activitate, să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională, să-și aducă contribuția la descoperirea de noi metode și mijloace pentru îmbunătățirea asistenței medicale a populației.

Articolul 179

Ministerul Sănătății stabilește unitățile și condițiile în care se pot experimenta mijloace și metode noi de profilaxie, diagnostic, tratament și recuperare medicală și aproba introducerea în practica medicală a rezultatelor cercetării științifice.

Articolul 180

Uniunea societăților de științe medicale, organizația obsteasca, științifică și profesională a personalului sanitar, trebuie să contribuie, potrivit statutului sau, la dezbaterea și difuzarea rezultatelor cercetării științifice și practicii medicale, la organizarea unui larg schimb de experienta în scopul perfecționării continue a pregătirii profesionale și al creșterii calității asistenței medicale.

Articolul 181

Academia de Științe Medicale și Uniunea societăților de științe medicale asigura schimbul de informații științifice în domeniul asigurării sănătății publice și contribuie la afirmarea științei și practicii medicale românești pe plan internațional.

Capitolul 9 — Activitatea medico-legală ↑ Cuprins

Articolul 182

Asistența medico-legală consta în efectuarea de expertize, examinari, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viața, a cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor, precum și în alte situații prevăzute de lege.

Articolul 183

Decesul unei persoane sau faptul ca copilul s-a născut mort se constata și se certifica de medic, cu excepția cazurilor în care, potrivit legii, constatarea se poate face de alte organe.

Articolul 184

Comitetele și birourile executive ale consiliilor populare care exercită atribuții de stare civilă vor inregistra decesul unei persoane constatat potrivit art. 183, numai pe baza certificatului constatator de moarte, eliberat de unitatea sanitară.

Articolul 185

În cazul decesului survenit în unitățile sanitare, autopsierea este obligatorie în scopul precizarii sau confirmării cauzei decesului. Autopsierea se face de medicul legist sau de medicul desemnat în acest scop de direcția sanitară, în unitatea sanitară respectiva, cu excepția cazurilor medico-legale care fac necesară efectuarea autopsiei în alt loc.

În situația în care se constată că decesul a survenit din culpa personalului sanitar, medicul legist sau cel desemnat de direcția sanitară să efectueze autopsia este obligat sa sesizeze organele judiciare competente.

Ori de cîte ori exista suspiciuni ca moartea unei persoane a fost cauzată din culpa medicală, la efectuarea autopsiei este obligatorie și prezenta procurorului. De asemenea, procurorul are dreptul sa ceara, atunci cînd este necesar, refacerea autopsiei de către o comisie medico-legală, în prezenta sa.

Directorul unității sanitare poate aproba, cu avizul medicului șef de secție, neefectuarea autopsiei dacă nu exista impedimente de ordin medico-legal.

Articolul 186

Situațiile și condițiile în care se acordă asistența medico-legală, actele ce se întocmesc sau se eliberează, se stabilesc potrivit legii.

Capitolul 10 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 187

Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, după caz, precum și materială sau civilă, a persoanei vinovate.

Practicarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decît cele autorizate de Ministerul Sănătății, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiții decît cele stabilite potrivit legii, constituie infracțiune și se sancționează de legea penală.

De asemenea, constituie infracțiune și se sancționează de legea penală condiționarea ingrijirilor medicale de primirea unor sume de bani sau de obținerea altor avantaje materiale.

Articolul 188

Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sînt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată acesteia.

Articolul 189

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.

Pe aceeași dată se abroga:

- Legea sanitară și de ocrotire nr. 236/1930, publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie 1930, cu modificările ulterioare;

- Legea nr. 508/1939 privind reglementarea practicii de cosmetician, publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 9 iunie 1939;

- Legea nr. 189/1943 pentru organizarea sanitară a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din 23 martie 1943, cu modificările ulterioare;

- Decretul nr. 141/1953 pentru prevenirea și combaterea bolilor venerice, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 9 aprilie 1953;

- Decretul nr. 212/1953 privind reglementarea practicii profesiunii de medic, publicat în Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953;

- Decretul nr. 974/1965 privind înființarea, organizarea și funcționarea Inspectoratului sanitar de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 30 decembrie 1965, cu modificările ulterioare;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 297/1952 privitoare la ocrotirea copilului, publicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 14 mai 1952;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1830/1953 pentru reorganizarea asistenței medico-sanitare a muncitorilor, tehnicienilor și funcționarilor din întreprinderile industriale, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 38 din 13 iunie 1953;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 190/1954 pentru crearea și manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul Ministerului Sănătății;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1022/1954 privind acordarea de gratuitate la internarea și transportul anumitor categorii de bolnavi și insotitorilor lor, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 36 din 7 iulie 1954;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri 1302/1955 privind aprobarea regulamentului pentru paza sanitară a frontierelor, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 46 din 22 august 1955;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri și a Uniunii Generale a Sindicatelor din România nr. 9/1960 cu privire la organizarea odihnei și tratamentului oamenilor muncii în stațiunile climaterice și balneoclimaterice;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 202/1970 privind trecerea unor unități sanitare din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare județene;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 558/1970 privind îmbunătățirea activității balneoclimatice și modificarea unor dispoziții din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 405/1965, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 560/1970 privind reglementarea asistenței medicale cu plata, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;

- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1946/1970 privind trecerea unor unități sanitare din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare,

- precum și orice alte dispoziții contrare.

---------------------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.