NORMĂ nr. 16 din 18 decembrie 2003

NORMĂ Banca Na?ională a României
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 940 din 29 decembrie 2003
Intrat în vigoare
01.02.2004
Forma consolidată din
01.02.2004

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările și completările ulterioare,

Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit prezentele norme.

Articolul I

Normele metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 24 aprilie 2000, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) În sensul Legii nr. 190/1999, creditorii ipotecari, denumiți în continuare împrumutători, sunt instituțiile de credit persoane juridice române, așa cum au fost definite prin Legea privind activitatea bancară nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare, sucursalele din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine, societățile de credit ipotecar, așa cum au fost definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 200/2002 privind societățile de credit ipotecar, și Agenția Națională pentru Locuințe."

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Supravegherea prudențială a activității instituțiilor de credit persoane juridice române și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine se realizează de Banca Națională a României, în condițiile Legii nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare, iar supravegherea emisiunii și tranzacționării titlurilor de valoare și a obligațiunilor ipotecare se realizează de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.)."

3. După litera c) a articolului 3 se introduce litera d) cu următorul cuprins:

"d) consiliul de administrație, în cazul societăților de credit ipotecar."

4. Alineatul 2 al articolului 4 va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul instituțiilor de credit persoane juridice române și al sucursalelor din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine creditele ipotecare de valoare mare se acordă cu avizul comitetului de risc, iar în cazul Agenției Naționale pentru Locuințe și al societăților de credit ipotecar aceste credite se acordă cu avizul unui organ cu atribuții similare comitetului de risc, înființat în acest scop."

5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Creditele ipotecare se acordă pe bază de contract de credit ipotecar prin care se stabilesc cel puțin condițiile de scadență, dobândă și valoare a garanțiilor, precum și clauzele referitoare la neonorarea la scadență a principalului și/sau a dobânzii.

(2) Valoarea unui credit ipotecar nu poate depăși 75% din valoarea imobilului pentru achiziționarea căruia se solicită creditul și/sau din valoarea devizului estimativ, astfel încât valoarea garanțiilor, prevăzută în raportul de evaluare întocmit în condițiile art. 8 alin. (2), să nu fie mai mică de 133% din valoarea utilizată a creditului ipotecar."

6. Liniuța a treia de la litera a) a alineatului (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

"- informații despre bonitatea solicitantului. În acest scop se face o analiză comparativă între veniturile solicitantului, inclusiv cele ale membrilor familiei sale, și angajamentele de plată asumate. La evaluarea bonității solicitantului se are în vedere ca ratele de plătit, respectiv principalul și dobânda, să reprezinte cel mult 35% din veniturile nete ale solicitantului și ale familiei sale, calculate ca diferență între veniturile totale și angajamentele asumate evidențiate în declarația prevăzută la art. 7 lit. a) liniuța a 3-a;"

7. Prima teză a alineatului (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

"(2) Referatele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de un raport de evaluare a devizului estimativ și a imobilului și, după caz, a altor bunuri ce urmează să fie aduse în garanție."

8. A doua liniuță a alineatului (1) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"- constituirea de garanții, în conformitate cu dispozițiile legii, și semnarea contractului de garanție în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de credit ipotecar."

9. Prima teză a alineatului (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"(2) În cadrul garanțiilor constituite pentru creditul ipotecar sunt acceptate numai ipoteci de rang I și privilegii, în afara cazului în care prin legea specială de constituire și funcționare a împrumutătorilor se prevede altfel."

Articolul II

În tot cuprinsul Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, următorii termeni se vor înlocui astfel:

a) bănci persoane juridice române, inclusiv Casa de Economii și Consemnațiuni, se va înlocui cu instituții de credit persoane juridice române;

b) bănci persoane juridice străine se va înlocui cu instituții de credit persoane juridice străine.

Articolul III

Prevederile prezentelor norme nu se aplică contractelor/convențiilor care urmează a se încheia în baza certificatelor de solvabilitate emise de împrumutători până la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

Articolul IV

Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 februarie 2004.

Președintele Consiliului de administrație

al Băncii Naționale a României,

Mugur Isărescu,

guvernator

Președintele Comisiei Naționale

a Valorilor Mobiliare,

Gabriela Anghelache

București, 18 decembrie 2003.

Nr. 16.

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.