(1) În realizarea obiectului său de activitate, stabilit potrivit legii, care se întemeiază pe principiul autonomiei, confidențialității, transparenței, relevanței, proporționalității, deontologiei statistice și raportului cost/eficiență, Institutul Național de Statistică are următoarele atribuții:
a) elaborează sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, tehnologiile și standardele specifice de obținere a indicatorilor;
b) organizează și conduce cercetările statistice referitoare la fenomenele și procesele economico-sociale, prin recensăminte, anchete statistice totale sau prin sondaje;
c) proiectează, tipărește și difuzează formularele cercetărilor statistice și instrucțiunile de completare aferente;
d) culege, prelucrează și stochează date și informații în vederea asigurării bazelor de date statistice;
e) coordonează elaborarea clasificărilor și a nomenclatoarelor unitare de interes național din domeniul său de activitate;
f) proiectează, realizează și exploatează sistemul informatic statistic;
g) elaborează studii și analize pentru caracterizarea evoluției economico-sociale;
h) desfășoară activități de cercetare științifică în domeniul statisticii;
i) informează opinia publică, precum și autoritățile publice cu privire la evoluția economică și socială a țării și furnizează utilizatorilor interesați indicatorii statistici obținuți;
j) organizează și conduce unitățile subordonate, stabilește atribuțiile și normele de funcționare ale acestora;
k) colaborează cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și cu serviciile publice, pentru compatibilizarea sistemului statisticii oficiale cu celelalte sisteme informaționale; sprijină aceste organisme pentru asigurarea pregătirii personalului cu atribuții în activitatea de statistică;
l) avizează metodologiile cercetărilor statistice organizate de ministere, instituții centrale și de alte servicii publice, în vederea asigurării oportunității cercetărilor și corectitudinii metodelor statistice utilizate;
m) organizează perfecționarea pregătirii profesionale în domeniul statisticii a personalului institutului, din unitățile sale subordonate și din celelalte servicii de statistică oficială și acționează pentru formarea unei culturi statistice la nivel național;
n) reprezintă România în relațiile internaționale în domeniul statistic și cooperează cu organizații similare din alte țări, cu organismele de specialitate ale Organizației Națiunilor Unite și agențiile sale, cu alte organisme internaționale;
o) asigură compatibilitatea sistemului statistic național cu sistemele statistice utilizate de organismele Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene și de alte organisme internaționale, conform obligațiilor asumate.
(2) Institutul Național de Statistică îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 2 Institutul Național de Statistică este autorizat:
a) să solicite și să obțină gratuit datele și informațiile statistice de la toate persoanele fizice și juridice care se află, dețin capital sub orice formă sau desfășoară o activitate de orice fel pe teritoriul României;
b) să stabilească termenele și periodicitățile de furnizare a datelor statistice solicitate;
c) să utilizeze, în afara numărului de personal aprobat, agenți statistici pentru culegerea datelor și să contracteze servicii pentru culegerea datelor din gospodăriile populației și de la persoanele juridice cuprinse în cercetările statistice; în categoria agenților statistici intră anchetatorii, precum și gospodăriile populației, în cazul în care acestea constituie unități de observare statistică;
d) să contracteze, în condițiile legii, servicii specializate pentru realizarea cercetărilor, analizelor și studiilor statistice;
e) să constate contravenții și să aplice amenzi, în condițiile legii, pentru refuzul sau întârzierea transmiterii datelor statistice solicitate, pentru comunicarea de date eronate sau incomplete, pentru refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de conducerea serviciilor de statistică oficială documentele și evidențele necesare în vederea verificării datelor statistice, precum și pentru neaplicarea măsurilor dispuse de serviciile de statistică oficială;
f) să gestioneze fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu prevederile legale, și să utilizeze și personal suplimentar de specialitate pentru realizarea lucrărilor, în limita fondurilor, pe perioada derulării proiectelor. Cuantumul indemnizațiilor personalului suplimentar de specialitate se stabilește prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.
(1) Persoanele juridice sunt obligate să furnizeze gratuit Institutului Național de Statistică datele și informațiile statistice, la termenele, periodicitățile și în forma solicitată, în conformitate cu metodologia cuprinsă în instrucțiunile emise de Institutul Național de Statistică.
(2) Persoanele fizice sunt obligate să furnizeze Institutului Național de Statistică datele personale și cele privind gospodăria și activitatea economică, necesare în vederea efectuării recensămintelor și anchetelor statistice. Datele personale de natura celor privind convingerile ideologice, apartenența politică, cazierul judiciar, sănătatea și viața intimă pot fi culese și prelucrate numai cu acordul persoanelor, respectându-se prevederile referitoare la confidențialitatea datelor statistice.
(3) Pentru domeniile de cercetare specifice, aflate în competența ministerelor de resort și a altor autorități publice, Institutul Național de Statistică încheie convenții pentru schimbul reciproc de date statistice.
(1) Institutul Național de Statistică este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, care are atribuții directe în problemele activității de integrare europeană. În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine și instrucțiuni.
(2) Atribuțiile vicepreședintelui sunt stabilite prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.
(3) În cazul în care președintele Institutului Național de Statistică nu își poate exercita atribuțiile curente, îl deleagă pe vicepreședinte să exercite aceste atribuții.
(4) Președintele reprezintă instituția în raporturile cu alte autorități ale administrației publice centrale și cu terțe persoane juridice, cu persoanele fizice, precum și cu organizații din țară și din străinătate. Președintele poate da împuternicire de reprezentare și altor persoane din cadrul Institutului Național de Statistică.
(5) Președintele îndeplinește, în domeniul său de activitate, următoarele atribuții generale:
a) organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici;
b) inițiază și avizează proiecte de lege, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, în condițiile stabilite de metodologia aprobată de Guvern;
c) acționează pentru aplicarea strategiei proprii a Institutului Național de Statistică, integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
d) fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
e) urmărește proiectarea și realizarea investițiilor din sistemul Institutului Național de Statistică, în baza bugetului aprobat;
f) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații internaționale al căror domeniu de activitate interesează;
g) urmărește și controlează aplicarea convențiilor și acordurilor internaționale la care România este parte și ia măsuri pentru realizarea condițiilor în vederea integrării în structurile europene și în alte organisme internaționale;
h) colaborează cu instituțiile de învățământ superior de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul statisticii oficiale.
(6) Președintele Institutului Național de Statistică este membru de drept în Consiliul de coordonare a activității de statistică.
(1) Secretarul general al Institutului Național de Statistică este subordonat președintelui.
(2) Secretarul general este înalt funcționar public, numit în condițiile legii.
(3) Secretarul general are următoarele atribuții principale:
a) coordonează buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter funcțional din cadrul Institutului Național de Statistică și asigură legătura operativă dintre președinte și conducătorii tuturor compartimentelor din institut și conducătorii unităților subordonate;
b) colaborează cu secretarii generali din celelalte instituții în probleme de interes comun;
c) coordonează activitatea de elaborare a politicilor și principiile directoare pentru managementul de resurse din cadrul compartimentelor;
d) îndeplinește și alte însărcinări prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Statistică ori încredințate de președinte.
(1) Structura organizatorică a Institutului Național de Statistică este prevăzută în anexa nr. 1. Structura organizatorică a direcțiilor regionale și a direcțiilor județene este stabilită prin ordin al președintelui.
(2) Numărul maxim de posturi ale Institutului Național de Statistică este de 1.977, exclusiv demnitarii.
(3) Atribuțiile și sarcinile compartimentelor Institutului Național de Statistică se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al președintelui.
(4) Salarizarea personalului din cadrul Institutului Național de Statistică, precum și din unitățile sale subordonate se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din instituțiile publice centrale și serviciilor descentralizate ale acestora.
(1) În subordinea Institutului Național de Statistică funcționează:
a) 8 direcții regionale de statistică - centre de regiuni de dezvoltare, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare, și 34 de direcții județene de statistică la nivelul celorlalte județe, ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2;
b) Editura "Revista Română de Statistică" și Centrul Național de Pregătire în Statistică, instituții publice cu personalitate juridică, finanțate integral din venituri proprii, prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Numărul de personal, constituirea compartimentelor, statul de funcții, atribuțiile și regulamentele de organizare și funcționare pentru instituțiile din subordine, prevăzute la alin. (1), se aprobă prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.
(3) Prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică pot fi create și în alte orașe decât cele reședință de județ, precum și în sectoarele municipiului București colective, birouri și servicii pentru culegerea/diseminarea datelor statistice, în funcție de cerințele specifice activității lor, în cadrul numărului maxim de posturi aprobat.
(4) Editura "Revista Română de Statistică" poate să asigure difuzarea unor publicații și date statistice la cerere, pe bază de prețuri și tarife aprobate prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.
(1) Autoritățile administrației publice asigură direcțiilor teritoriale de statistică, potrivit competențelor, spațiile corespunzătoare necesare pentru desfășurarea activității.
(2) Consiliile locale și județene care nu pot asigura spațiile corespunzătoare unităților teritoriale de statistică vor asigura, în condițiile legii, amplasamente pentru construirea de sedii proprii.
(3) Institutul Național de Statistică va include în bugetele anuale cheltuielile de capital necesare în vederea construirii sau achiziționării unor astfel de obiective.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 765/2003 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 8 iulie 2003.
Președintele Institutului
Clementina Ivan Ungureanu
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Ministrul finanțelor publice,
București, 29 ianuarie 2004.
Anexa 1
Numărul maxim de posturi este de 1977
Institutului Național de Statistica
┌──────────────────────┐ ┌──┤Directia de integrare │ ┌─────────────┐ │ │europeana și cooperare│ │ CCAS ├──┐ │ │ internationala*) │ └─────────────┘ │ │ └──────────────────────┘ │ ┌──────────┐ │ ┌──────────────────────┐ ┌─────────────┐ ├──────┤Presedinte├─────┼──┤ Directia de audit și │ │ Cabinetul ├──┘ └────┬─────┘ │ │ control │ │Presedintelui│ │ │ └──────────────────────┘ └─────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ │ │ │ Serviciul juridic și │ │ └──┤ contencios**) │ │ └──────────────────────┘ ┌──────────────┐ │ │Vicepresedinte├─────────┼───────────────────────────────────────┐ └──────────────┘ │ ┌────────────────┐ │ ├────┤Secretar General├┐ │ │ └─────┬──────────┘│ │ │ | │ │ ┌-----------------------------┼----------┴---┐ │ │ | │ | │ │ ┌───────┬───────┬────────┬────────┼───┬──────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │┌──┴┐ │ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ │ ┌┴┐ ┌┴┴┐ ├f3 │ │A│ │B│ │C│ │D│ │ │E├─(e) │F │ │ │ ├─┘ ├─┘ ├─┘ ├─┘ │ ├─┘ ├──┘ ├f4 │ ├a1 ├b1 ├c1 ├d1 │ ├e1 ├f1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├f5 │ └a2 ├b2 ├c2 └d2 │ ├e2 └f2 │ │ │ │ │ │ │ │ └b3 ├c3 │ ├e3 │ │ │ │ │ │ │ └c4 │ └e4 │ │ │ │ │ │ ------------------------------- │ │ │ │ ┌──────┴────────────┐ │ │ │Centrul Național de│ │ │ │ Pregatire în │ │ │ │ Statistica │ │ │ └───────────────────┘ │ │ ┌───────────────────┐ │ │ │ Editura Revista │ │ │ │ Română de ├──┘ │ │ Statistica │ │ └───────────────────┘ │ ┌──────────┴─────────┐ │ │ ┌──────┴────────┐ ┌────────┴──────┐ │ 8 Direcții │ │ 34 Direcții │ │ regionale de │ │ judetene de │ │statistica****)│ │statistica****)│ └───────────────┘ └───────────────┘
A = Directia generală de conturi naționale și sinteze macroeconomice
a1 = Directia de conturi naționale și sinteze macroeconomice
a2 = Directia de statistica preturilor
B = Directia generală de coordonare, diseminare și relatii cu publicul
b1 = Directia coordonare sistem statistic național și teritorial
b2 = Directia de administrare baze de date, diseminare și relatii cu publicul
b3 = Directia de populatii statistice***)
C = Directia generală de statistica întreprinderilor
c1 = Directia statisticii industriei și construcțiilor
c2 = Directia statisticii comerțului și a serviciilor de piața
c3 = Directia statisticii structurale de intreprindere
c4 = Directia registrului statistic al întreprinderilor
D = Directia generală de statistici agricole și mediu
d1 = Directia statisticii agricole
d2 = Directia statisticii silviculturii și mediului
E = Directia generală de statistica sociala și demografie
e = Oficiul de studii și proiectii demografice
e1 = Directia statisticii pieței muncii
e2 = Directia statisticii condițiilor de viața
e3 = Directia statisticii serviciilor sociale
e4 = Directia de statistica populatiei și recensaminte
F = Directia generală de coordonare a sistemului informatic statistic
f1 = Directia de proiectare și întreținere a aplicatiilor informatice statistice
f2 = Directia de administrare a sistemului informatic statistic și inginerie de sistem
f3 = Directia de buget și contabilitate
f4 = Directia de politici și management resurse umane
f5 = Directia de achizitii investitii și servicii administratie generală***)
Notă *) Cuprinde și Unitatea de implementare a programelor Phare (U.I.P.)
Notă **) Include și compartimentul pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea și multiplicarea informațiilor clasificate
Notă ***) Include și personal contractual
Notă ****) Funcționează ca servicii publice deconcentrate.
Anexa 2
I. Instituții publice, cu personalitate juridică, aflate în subordinea Institutului Național de Statistică, finanțate de la bugetul de stat:
Direcția Regională de Statistică Alba
Direcția Județeană de Statistică Arad
Direcția Județeană de Statistică Argeș
Direcția Județeană de Statistică Bacău
Direcția Județeană de Statistică Bihor
Direcția Județeană de Statistică Bistrița-Năsăud
Direcția Județeană de Statistică Botoșani
Direcția Județeană de Statistică Brașov
Direcția Regională de Statistică Brăila
Direcția Județeană de Statistică Buzău
Direcția Județeană de Statistică Caraș-Severin
Direcția Regională de Statistică Cluj
Direcția Județeană de Statistică Constanța
Direcția Județeană de Statistică Covasna
Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița
Direcția Regională de Statistică Dolj
Direcția Județeană de Statistică Galați
Direcția Județeană de Statistică Gorj
Direcția Județeană de Statistică Harghita
Direcția Județeană de Statistică Hunedoara
Direcția Județeană de Statistică Ialomița
Direcția Județeană de Statistică Iași
Direcția Județeană de Statistică Ilfov
Direcția Județeană de Statistică Maramureș
Direcția Județeană de Statistică Mehedinți
Direcția Județeană de Statistică Mureș
Direcția Regională de Statistică Neamț
Direcția Județeană de Statistică Olt
Direcția Județeană de Statistică Prahova
Direcția Județeană de Statistică Satu Mare
Direcția Județeană de Statistică Sălaj
Direcția Județeană de Statistică Sibiu
Direcția Județeană de Statistică Suceava
Direcția Județeană de Statistică Teleorman
Direcția Regională de Statistică Timiș
Direcția Județeană de Statistică Tulcea
Direcția Județeană de Statistică Vaslui
Direcția Județeană de Statistică Vâlcea
Direcția Județeană de Statistică Vrancea
Direcția Regională de Statistică Călărași
Direcția Județeană de Statistică Giurgiu
Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
II. Instituții publice, cu personalitate juridică, aflate în subordinea Institutului Național de Statistică, finanțate integral din venituri proprii:
1. Editura "Revista Română de Statistică"
2. Centrul Național de Pregătire în Statistică.