REGULAMENT din 16 aprilie 2004

REGULAMENT Ministerul Muncii, Solidarită?ii Sociale ?i Familiei
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 7 mai 2004
Intrat în vigoare
07.05.2004
Forma consolidată din
07.05.2004

de abilitare a persoanelor fizice și persoanelor juridice pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește condițiile necesare pentru persoanele fizice și juridice care solicită abilitarea pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Normele generale de protecție a muncii, precum și procedura de abilitare a acestora.

Articolul 2

Pe baza evaluării capacității și competenței solicitantului de a presta servicii în domeniul protecției muncii, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei emite Certificatul de abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii, denumit în continuare certificat de abilitare.

Articolul 3

(1) Persoanele fizice și persoanele juridice abilitate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei pot încheia contracte de prestări de servicii cu persoane juridice, care desfășoară activități cu personal angajat, pentru următoarele activități din domeniul protecției muncii:

a) elaborarea documentațiilor necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare a persoanelor juridice din punct de vedere al protecției muncii, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea protecției muncii nr. 90/1996, republicată, precum și cu art. 1 alin. (4) și art. 3 alin. (5) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, republicată, cu modificările ulterioare;

b) elaborarea și/sau completarea instrucțiunilor tehnice, de lucru, precum și a instrucțiunilor/regulilor proprii de aplicare a normelor de protecție a muncii în funcție de particularitățile proceselor de muncă, în conformitate cu art. 5 alin. (6) și art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 90/1996, republicată;

c) consultanță în vederea efectuării instructajului de protecție a muncii, precum și a testării cunoștințelor în domeniul protecției muncii la categoriile de personal stabilite de conducerea unității contractante, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 90/1996, republicată, cu art. 86 și art. 100 alin. (1) din Normele generale de protecție a muncii, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății și familiei nr. 508/933/2002;

d) consultanță pentru cercetarea accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă, în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, republicată, și pentru întocmirea dosarului de cercetare;

e) verificarea dotărilor echipamentelor tehnice cu aparatură de măsură și control al parametrilor tehnologici, a dispozitivelor de protecție, precum și a dotărilor cu mijloace de prevenire și avertizare a stărilor de pericol, în conformitate cu art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 90/1996, republicată, și informarea conducătorului unității;

f) studii referitoare la procesele tehnologice și/sau de muncă și evaluarea factorilor de risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, inclusiv stabilirea măsurilor de asigurare a unor condiții normale de lucru;

g) verificarea documentațiilor de proiectare și execuție a construcțiilor, a mașinilor/echipamentelor tehnice, precum și a tehnologiilor de fabricație, cu respectarea legislației în vigoare;

h) consultanță în vederea elaborării documentației necesare pentru certificarea mașinilor/echipamentelor tehnice și echipamentelor individuale de protecție, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 119/2004 privind stabilirea condițiilor pentru introducerea pe piață a mașinilor industriale, Hotărârea Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecție și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, cu art. 12 alin. (4) și art. 15 alin. (3) din Legea nr. 90/1996, republicată;

i) formarea specialiștilor în domeniul protecției muncii, în conformitate cu art. 20 lit. m) din Legea nr. 90/1996, republicată, și cu art. 114 din Normele generale de protecție a muncii;

j) instruirea, testarea și perfecționarea profesională a persoanelor cu atribuții în domeniul protecției muncii, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 90/1996, republicată;

k) orice alte servicii care vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) reprezintă răspunderea angajatorului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 4

Prestările de servicii în domeniul protecției muncii se pot efectua numai de către persoanele cu studii și competență în domeniu, după cum urmează:

a) persoanele care au lucrat cel puțin 5 ani în cadrul compartimentelor de specialitate ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Inspecției Muncii și inspectoratelor teritoriale de muncă, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și caselor teritoriale de pensii și care, la data depunerii dosarului în vederea abilitării, sunt în activitate în alte unități sau sunt pensionate, cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile funcționarilor publici;

b) persoanele cu studii superioare și cu atribuții în domeniul protecției muncii din unități, aflate în activitate sau pensionate, având o vechime de cel puțin 5 ani în această activitate;

c) persoanele cu studii medii cu o vechime de cel puțin 10 ani în domeniul protecției muncii din unități;

d) persoanele cu studii superioare tehnice care au absolvit cursuri postuniversitare de minimum 8 săptămâni în domeniul protecției muncii.

Articolul 5

Certificatul de abilitare se acordă pentru efectuarea activităților prevăzute la art. 3 alin. (1), dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la art. 4, precum și condițiile generale și specifice din prezentul regulament.

Articolul 6

Condițiile generale pentru solicitanții menționați la art. 3 alin. (1) sunt cunoașterea prevederilor Legii nr. 90/1996, republicată, ale Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor generale de protecție a muncii și ale normelor specifice de securitate a muncii pentru ramurile, subramurile și activitățile din economia națională pentru care se solicită certificatul de abilitare.

Articolul 7

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), condițiile specifice se referă la cunoașterea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001, republicată, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.345/2002 pentru stabilirea modelului și conținutului cererii de înregistrare și ale certificatului de înregistrare a comerciantului și ale Hotărârii Guvernului nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurii de autorizare a funcționării comercianților - anexa nr. 5 referitoare la procedura de autorizare a funcționării comercianților din punct de vedere al protecției muncii.

Articolul 8

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) nu sunt necesare condiții specifice.

Articolul 9

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) nu sunt necesare condiții specifice.

Articolul 10

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. d), condițiile specifice se referă la cunoașterea Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidența accidentelor de muncă și declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidența bolilor profesionale, precum și a celorlalți indicatori care definesc morbiditatea profesională.

Articolul 11

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) nu sunt necesare condiții specifice.

Articolul 12

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. f), condițiile specifice sunt după cum urmează:

a) solicitantul trebuie să fie absolvent al cursurilor postuniversitare de minimum 8 săptămâni privind metodele de evaluare a riscurilor;

b) solicitantul trebuie să posede cunoștințe în domeniu.

Articolul 13

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. g), condițiile specifice se referă la cunoașterea cerințelor esențiale de securitate și sănătate în muncă transpuse prin norme, standarde și alte reglementări în vigoare.

Articolul 14

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. h), condițiile specifice sunt după cum urmează:

a) solicitantul trebuie să fie absolvent al cursurilor postuniversitare de minimum 8 săptămâni privind certificarea;

b) solicitantul trebuie să posede cunoștințe despre reglementările în vigoare referitoare la certificarea calității de protecție a echipamentelor individuale de protecție;

c) solicitantul trebuie să posede cunoștințe despre reglementările în vigoare referitoare la certificarea calității din punct de vedere al securității muncii, a mașinilor/echipamentelor tehnice, cu modificările și completările ulterioare;

d) solicitantul trebuie să posede cunoștințe despre cerințele esențiale de securitate și sănătate în muncă transpuse în norme, standarde și alte reglementări în vigoare;

e) solicitantul trebuie să posede cunoștințe despre seria de standarde ISO 9000, EN 45000 și OHSAS 18001.

Articolul 15

(1) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a avea cunoștințe despre Normele metodologice privind avizarea documentațiilor cu caracter tehnic de informare și instruire în domeniul protecției muncii și de a demonstra cu documente că, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, deține sau are acces la spațiu, aparatură și mobilier, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecție a muncii.

(2) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a prezenta materialul didactic (manuale, suport de curs, norme, standarde, cărți, broșuri etc.) și testele de verificare a cunoștințelor, avizate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

(3) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a demonstra că lectorii au o vechime în domeniul protecției muncii de cel puțin 3 ani și se încadrează în următoarele categorii:

a) sunt din rețeaua direcțiilor de specialitate în domeniu din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, C.N.P.A.S. și caselor teritoriale de pensii, Inspecției Muncii și inspectoratelor teritoriale de muncă;

b) sunt din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. București sau Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INSEMEX - Petroșani;

c) sunt pensionari proveniți din rețeaua compartimentelor de specialitate în domeniu din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și caselor teritoriale de pensii, Inspecției Muncii și inspectoratelor teritoriale de muncă, I.N.C.D.P.M. București și INSEMEX - Petroșani;

d) sunt cadre didactice care predau cunoștințe generale în domeniul protecției muncii pentru instituțiile de învățământ liceal, tehnic, de maiștri, postliceal și superior.

(4) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a demonstra că deține avizul Ministerului Educației și Cercetării.

Articolul 16

(1) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. j), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a avea cunoștințe despre Normele metodologice privind avizarea documentațiilor cu caracter tehnic de informare și instruire în domeniul protecției muncii și de a demonstra cu documente că, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, deține sau are acces la spațiu, aparatură și mobilier, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecție a muncii.

(2) Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. j), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a prezenta materialul didactic (manuale, suport de curs, norme, standarde, cărți, broșuri etc.) și testele de verificare a cunoștințelor, avizate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

(3) Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească lectorii sunt similare cu cele prevăzute la art. 15 alin. (3).

Articolul 17

Pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. k), condițiile specifice se referă la obligativitatea solicitantului de a avea cunoștințe despre:

a) Normele metodologice privind locul de muncă cu pericol deosebit și pericol iminent de accidentare;

b) Normele metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru realizarea măsurilor de protecție a muncii;

c) Normele metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidența accidentelor de muncă și declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidența bolilor profesionale, precum și a celorlalți indicatori care definesc morbiditatea profesională.

Capitolul II — Procedura de acordare a certificatului de abilitare ↑ Cuprins

Articolul 18

În vederea obținerii certificatului de abilitare, persoanele fizice și juridice interesate vor înainta secretariatului Comisiei de abilitare a persoanelor fizice și persoanelor juridice pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei - Serviciul sănătate și securitate în muncă un dosar cu documentele necesare, conform prezentului regulament.

Articolul 19

Pentru persoanele fizice care solicită abilitarea din punct de vedere al protecției muncii, dosarul trebuie să conțină următoarele documente:

a) cererea-tip de acordare a certificatului de abilitare (anexa nr. 1) semnată în original;

b) curriculum vitae;

c) copii ale documentelor care atestă studiile (diplome de studii);

d) copii ale documentelor care atestă pregătirea profesională (certificate sau adeverințe de absolvire a cursurilor de formare și/sau de instruire, testare și perfecționare în domeniul protecției muncii);

e) documente care atestă vechimea în:

- domeniul protecției muncii;

- ramurile, subramurile și activitățile economiei naționale pentru care se solicită certificatul de abilitare (copie a cărții de muncă și adeverințe în original de la locurile de muncă, din care să reiasă obiectul de activitate al unității, cu specificarea codului CAEN);

f) copie a deciziei de pensionare, în cazul pensionarilor;

g) copii ale documentelor care dovedesc atestarea sa de către instituții abilitate, ca de exemplu: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii (evaluarea riscurilor), Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INSEMEX - Petroșani, organisme abilitate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (medii explozive), Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (cazane și recipiente sub presiune, mecanisme și instalații de ridicat), Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. (instalații de alimentare cu gaze naturale) și altele;

h) documente care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 lit. a), art. 14 lit. a), art. 15 și art. 16, după caz.

Articolul 20

(1) Pentru persoanele juridice care solicită abilitarea din punct de vedere al protecției muncii, dosarul trebuie să conțină următoarele documente:

a) cererea-tip de acordare a certificatului de abilitare (anexa nr. 1), semnată în original;

b) actul constitutiv al societății comerciale, cu menționarea, în cadrul obiectului de activitate al persoanei juridice, a activităților de prestări de servicii în domeniul protecției muncii, stabilite conform art. 3;

c) fișa de prezentare a persoanei juridice;

d) persoana nominalizată să coordoneze activitatea de prestări de servicii în domeniul protecției muncii, desfășurată în cadrul persoanei juridice, și care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4;

e) curriculum vitae al coordonatorului activității și al personalului de specialitate în domeniul protecției muncii (experți pe domenii);

f) copii ale documentelor care atestă studiile (diplome de studii) pentru personalul de conducere și de administrare a persoanei juridice, pentru coordonatorul activității și pentru personalul de specialitate în domeniul protecției muncii;

g) copii ale documentelor care atestă pregătirea profesională (certificate sau adeverințe de absolvire a cursurilor de formare și/sau de instruire, testare și perfecționare în domeniul protecției muncii) pentru personalul de conducere și de administrare a persoanei juridice, pentru coordonatorul activității și pentru personalul de specialitate în domeniul protecției muncii;

h) copii ale documentelor care să ateste o vechime minimă de 3 ani în domeniul protecției muncii pentru personalul de specialitate angajat ca experți;

j) cazierul personalului de conducere și administrare a persoanei juridice, precum și cazierul coordonatorului activității în domeniul protecției muncii;

j) documente care atestă vechimea în:

- activitatea de protecție a muncii;

- ramurile, subramurile și activitățile economiei naționale pentru care se solicită certificatul de abilitare (copie a cărții de muncă și adeverințe în original de la locurile de muncă, din care să reiasă obiectul de activitate al unității, cu specificarea codului CAEN) a persoanei care va coordona activitatea de prestări de servicii în domeniu, precum și a personalului de specialitate în domeniul protecției muncii;

k) documente care să ateste angajarea, de către persoana juridică, a coordonatorului activității de prestări de servicii în domeniul protecției muncii;

l) documente care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 lit. a), art. 14 lit. a), art. 15 și 16, după caz, în funcție de activitățile pentru care se solicită certificatul de abilitare.

(2) La interviu persoana juridică va fi reprezentată de patronul firmei și persoana sau persoanele nominalizate să coordoneze activitatea în domeniul protecției muncii.

(3) Din fișa de prezentare a persoanei juridice, însoțită de memoriu, trebuie să rezulte:

a) capacitatea persoanei juridice de a presta servicii în domeniul protecției muncii, dovedită prin: număr de salariați, număr de ingineri, juriști, alți specialiști, documente referitoare la sediu (amplasamentul, schița spațiului disponibil), dacă are acces la cabinet amenajat, dotarea cu mobilier, aparatură, materiale de instruire, de testare și mijloace de propagandă, eventuale recomandări etc.;

b) pregătirea profesională și experiența personalului de specialitate (experți pe domenii), a celui de conducere și de administrare, cursuri de formare și instruire/perfecționare, în domeniul protecției muncii, absolvite. În funcție de activitățile pentru care se solicită certificatul de abilitare, se vor prezenta copii de pe documentele care dovedesc atestarea de către instituții abilitate, ca de exemplu: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii (evaluarea riscurilor), Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INSEMEX - Petroșani, organisme abilitate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (medii explozive), Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (cazane și recipiente sub presiune, mecanisme și instalații de ridicat), Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. (instalații de alimentare cu gaze naturale) și altele.

Articolul 21

(1) În cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se înființează Comisia de abilitare a persoanelor fizice și persoanelor juridice pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii, denumită în continuare Comisia de abilitare, ale cărei atribuții sunt:

a) analizarea documentației prin care se solicită abilitarea;

b) organizarea unui examen scris și a unui interviu cu solicitanții pentru evaluarea competenței și capacității de a presta servicii în domeniul protecției muncii. Examenul scris și interviul se susțin de către toți solicitanții, fără excepții, condiția de promovare la examenul scris fiind obținerea a minimum 7 puncte din 10;

c) evaluarea, în funcție de ramurile, subramurile și activitățile pentru care se solicită abilitarea, a gradului de îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 12 lit. a), art. 14 lit. a), art. 15 și, după caz, art. 16;

d) realizarea, dacă este cazul, a unui audit la sediul solicitantului;

e) aprobarea sau respingerea solicitării de abilitare.

(2) Componența și modul de organizare și funcționare ale Comisiei de abilitare se stabilesc prin ordin al secretarului de stat coordonator al activității de securitate și sănătate în muncă, din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 22

(1) Certificatul de abilitare prezentat în anexa nr. 2 se eliberează dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:

a) persoana fizică sau, în cazul persoanei juridice, coordonatorul activității de prestări de servicii în domeniul protecției muncii îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 și dovedește aceasta cu documente;

b) solicitantul îndeplinește, după caz, condițiile prevăzute la art. 12 lit. a), art. 14 lit. a), art. 15 și 16;

c) dosarul depus la secretariatul Comisiei de abilitare este complet;

d) solicitantul este declarat "admis" la examenul susținut în fața Comisiei de abilitare.

(2) În cazul în care solicitantul nu îndeplinește una dintre condițiile de mai sus, dosarul se restituie pe bază de semnătură, solicitantul având dreptul să mai depună documentația o singură dată, în vederea unei examinări ulterioare.

(3) Certificatul de abilitare se eliberează în termen de 30 de zile de la data susținerii examenului.

Articolul 23

(1) Valabilitatea certificatului de abilitare este de 3 ani. Pentru reînnoirea acestuia, personalul de specialitate va absolvi, obligatoriu, cursuri de instruire și perfecționare în domeniul protecției muncii. Cheltuielile pentru aceste cursuri vor fi suportate de către titularul certificatului de abilitare.

(2) Modificarea oricărei condiții inițiale în baza căreia s-a obținut certificatul de abilitare conduce la încetarea valabilității acestuia.

Articolul 24

Inspectoratele teritoriale de muncă vor verifica respectarea de către persoanele care dețin certificatul de abilitare a tuturor condițiilor prevăzute în prezentul regulament, a modului de desfășurare a activității și vor propune Comisiei de abilitare, dacă este cazul, retragerea certificatului de abilitare.

Capitolul III — Procedura de reînnoire și/sau de extindere a certificatului de abilitare ↑ Cuprins

Articolul 25

Reînnoirea certificatului de abilitare se face la expirarea termenului, la modificarea condițiilor inițiale sau în situația extinderii domeniilor de activitate pentru care a fost eliberat certificatul de abilitare.

Articolul 26

Cererea de reînnoire a certificatului de abilitare se va depune cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Articolul 27

În vederea reînnoirii și/sau extinderii certificatului de abilitare, persoanele fizice și persoanele juridice abilitate vor prezenta următoarele documente:

a) cerere pentru reînnoirea și/sau extinderea certificatului de abilitare (anexa nr. 1), semnată în original;

b) certificatul de abilitare;

c) originalul și copia documentelor care justifică reînnoirea și/sau extinderea certificatului de abilitare (certificatul de absolvire a cursurilor de instruire și perfecționare în domeniul protecției muncii ori de pregătire profesională în alte ramuri și subramuri de activitate etc.);

d) document de la primărie, care să ateste că persoana fizică este autorizată să desfășoare activități independente, potrivit legii, sau, în cazul persoanei juridice, actul constitutiv (statut și/sau contract de societate) și dovada înmatriculării societății comerciale în registrul comerțului;

e) documente care să ateste că pentru o perioadă de cel puțin 3 ani deține sau are acces la spațiu, aparatură și mobilier, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecție a muncii, în cazul în care solicită certificat de abilitare pentru activitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i).

Articolul 28

(1) Solicitanții vor susține un examen scris și un interviu în vederea reînnoirii certificatului de abilitare, condiția de promovare la examenul scris fiind obținerea a minimum 7 puncte din 10.

(2) Pentru persoanele fizice/juridice abilitate care solicită extinderea domeniului pe parcursul valabilității certificatului, Comisia de abilitare va decide acordarea extinderii numai pe baza documentelor justificative.

Capitolul IV — Obligațiile și răspunderile persoanelor fizice și persoanelor juridice abilitate să presteze servicii în domeniul protecției muncii ↑ Cuprins

Articolul 29

Persoanele fizice și persoanele juridice abilitate să presteze servicii în domeniul protecției muncii au următoarele obligații:

a) prezentarea unui raport semestrial asupra activității desfășurate în domeniul protecției muncii, care se va înainta către inspectoratul teritorial de muncă până la data de 20 a lunii următoare încheierii semestrului, întocmit conform formularului prevăzut în anexa nr. 3;

b) cunoașterea legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, a Legii nr. 90/1996, republicată, a Normelor generale de protecție a muncii și a normelor specifice de securitate a muncii, corespunzătoare obiectului de activitate al unităților cu care încheie contracte de prestări de servicii în domeniul protecției muncii; c) cunoașterea metodelor de evaluare a nivelului de risc profesional, după caz, și de stabilire a locurilor de muncă cu pericol deosebit;

d) evaluarea situației protecției muncii, potrivit contractului de prestări de servicii, în strictă corelare cu prevederile actelor normative în vigoare;

e) respectarea strictă a regulilor și măsurilor de protecție a informațiilor confidențiale privind persoanele juridice contractante de prestări de servicii;

f) menținerea capacității tehnice și organizatorice care să permită prestarea serviciilor în domeniul protecției muncii în condițiile pentru care a fost emis certificatul de abilitare.

Articolul 30

Persoanele fizice și juridice care dețin certificat de abilitare au răspunderea pentru:

a) calitatea și legalitatea serviciilor prestate;

b) sesizarea în scris a angajatorului asupra unor deficiențe ale echipamentelor tehnice/mașini (lipsa sau nefuncționarea aparaturii de măsură și control, a dispozitivelor de protecție etc.), care pot genera accidente de muncă sau boli profesionale;

c) sesizarea în scris a angajatorului asupra unor riscuri care pot genera accidente cu urmări grave, constatate cu prilejul prestării serviciilor;

d) sesizarea în scris a angajatorului și a inspectoratului teritorial de muncă în situația refuzului angajatorului de a lua măsurile corespunzătoare propuse în cazul existenței unor riscuri care pot genera accidente de muncă cu urmări grave, constatate cu prilejul prestării serviciilor;

e) prestarea serviciilor numai în domeniile (ramuri, subramuri și activități) și condițiile pentru care s-a eliberat certificatul de abilitare.

Capitolul V — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 31

(1) Contractul de prestări de servicii în domeniul protecției muncii, încheiat între prestator și beneficiar, nu absolvă angajatorul de răspunderea ce îi revine, potrivit legii, pentru asigurarea securității și sănătății salariaților săi în exercitarea profesiei și a atribuțiilor pentru care au fost angajați.

(2) Persoanele fizice/juridice angajate pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii trebuie să fie în număr suficient pentru a se putea ocupa de organizarea măsurilor de protecție și prevenire, ținând cont de mărimea întreprinderii/unității și/sau de riscurile la care sunt expuși angajații, precum și de distribuția acestora în cadrul întreprinderii/unității.

Articolul 32

Tarifele pentru plata serviciilor prestate se stabilesc, în funcție de complexitatea acestor servicii, pe bază de negocieri între părțile contractante.

Articolul 33

Pentru depunerea dosarelor și eliberarea certificatelor de abilitare nu se percep taxe.

Articolul 34

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

-------

la regulament

-------------

Nr. și data de înregistrare

la persoana solicitantă

............/.......

Către

MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE

Comisia de abilitare a persoanelor fizice și persoanelor

juridice pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii

Prin prezenta vă rugăm să analizați dosarul anexat, în vederea eliberării Certificatului de abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii. Avem competență, capacitate și personal cu pregătire corespunzătoare.

În susținerea celor de mai sus vă prezentăm următoarele:

1. Denumirea/numele și prenumele, precum și sediul/adresa persoanei juridice/fizice ..........................., cod poștal ....... telefon acasă ......, telefon serviciu ....., fax ........ .

2. Numele și prenumele patronului sau persoanei fizice ..................

3. Numele și prenumele, pregătirea profesională și experiența personalului care va presta asemenea servicii:*1) ......................................

┌────┬─────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────┐ │Nr. │ │ │ │ │crt.│Numele și prenumele │ Pregătirea profesională │Funcții îndeplinite*2)│ ├────┼─────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────┼─────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────┼─────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────┼─────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤ └────┴─────────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────────┘

4. Activitățile pentru care se solicită certificatul de abilitare (conform art. 3 din regulament): ................................................

5. Ramurile și subramurile economiei naționale pentru care se solicită certificatul de abilitare (conform CAEN): .....................................

Semnătura

---------------

*1) Se va completa numai de către persoanele juridice.

*2) Se vor completa funcțiile îndeplinite în activitatea de prestare de servicii în domeniul protecției muncii din cadrul persoanei juridice (coordonator al activității, expert tehnic, executant etc.).

Anexa 2

--------

la regulament

--------------

ROMÂNIA

MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI

CERTIFICAT DE ABILITARE

pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii

Nr. 43PS ...... din ....

Se abilitează persoana fizică/juridică ..........................*1) pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii pentru următoarele ramuri, subramuri și activități:

- ramurile și subramurile: .........................................

....................................................................

....................................................................

- activitățile conform anexei care face parte integrantă din prezentul certificat.

Serviciile prestate vor respecta cu strictețe prevederile Legii protecției muncii nr. 90/1996, republicată, Normele generale de protecție a muncii, normele metodologice, normele specifice de securitate a muncii și celelalte acte normative referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.

Valabil până la ........., cu posibilitate de prelungire.

----------

*1) Se vor completa denumirea și adresa persoanei fizice/juridice.

Secretar de stat,

................

Președintele Comisiei de abilitare

a persoanelor fizice și persoanelor

juridice pentru a presta servicii în

domeniul protecției muncii,

.............................

Anexa

-----

la Certificatul de abilitare nr. .......

----------------------------------------

LISTA

activităților de prestări de servicii în domeniul protecției

muncii, pentru care se eliberează certificatul de abilitare*)

a) elaborarea documentațiilor necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare a persoanelor juridice din punct de vedere al protecției muncii, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea protecției muncii nr. 90/1996, republicată, precum și cu art. 1 alin. (4) și art. 3 alin. (5) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, republicată, cu modificările ulterioare;

b) elaborarea și/sau completarea instrucțiunilor tehnice, de lucru, precum și a instrucțiunilor proprii de aplicare a normelor de protecție a muncii în funcție de particularitățile proceselor de muncă, în conformitate cu art. 5 alin. (6) și art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 90/1996, republicată;

c) consultanță în vederea efectuării instructajului de protecție a muncii, precum și a testării cunoștințelor în domeniul protecției muncii la categoriile de personal stabilite de conducerea unității contractante, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 90/1996, republicată, și cu art. 86 din Normele generale de protecție a muncii;

d) consultanță pentru cercetarea accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă, în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, republicată, și pentru întocmirea dosarului;

e) verificarea dotărilor echipamentelor tehnice cu aparatură de măsură și control al parametrilor tehnologici, a dispozitivelor de protecție, precum și a dotărilor cu mijloace de prevenire și avertizare a stărilor de pericol, în conformitate cu art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 90/1996, republicată, și informarea conducătorului unității;

f) studii referitoare la procesele tehnologice și/sau de muncă și evaluarea factorilor de risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, inclusiv stabilirea măsurilor de asigurare a unor condiții normale de lucru;

g) consultanță în vederea verificării documentațiilor de proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor tehnice, precum și a tehnologiilor de fabricație, cu respectarea normelor de protecție a muncii și/sau a standardelor, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/1996, republicată;

h) consultanță în vederea elaborării documentației necesare pentru certificarea echipamentelor tehnice și echipamentelor individuale de protecție, precum și pentru avizarea prototipurilor de echipament individual de protecție și de lucru, în conformitate cu art. 12 alin. (4) și art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 90/1996, republicată, și cu legislația în vigoare;

i) formarea specialiștilor în domeniul protecției muncii, în conformitate cu art. 20 lit. m) din Legea nr. 90/1996, republicată, și cu art. 114 din Normele generale de protecție a muncii;

j) instruirea, testarea și perfecționarea profesională a persoanelor cu atribuții în domeniul protecției muncii, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 90/1996, republicată;

k) orice alte servicii care vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.

Secretarul Comisiei de abilitare a

persoanelor fizice și persoanelor juridice

pentru a presta servicii în domeniul

protecției muncii,

.............................

------------

Notă *) Se vor completa denumirea și adresa titularului de autorizație (persoana fizică sau persoana juridică), precum și numele și prenumele coordonatorului activității de prestări de servicii în domeniul protecției muncii, după caz.

Anexa 3

--------

la regulament

--------------

Nr. ...../...

Denumirea persoanei juridice/Numele persoanei fizice ............ Adresa ............................................... Localitatea .............., județul .................. Cod poștal ........ telefon .......... fax ........... Posesor al Certificatului de abilitare nr. ..... din .... RAPORT DE ACTIVITATE SEMESTRIAL ──┬───────┬─────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┐ N │Activi-│ │ Date referitoare la beneficiar │ │ r.│tatea │Bene-├─────┬─────┬─────┬──────┬───────────────────────────────────┤ │ │desfă- │fici-│Pro- │Numa-│Numa-│Dacă │ │ │ c │șurată │arul │filul│rul │rul │s-au │ │O│ r │ │ │ de │total│de │inre- │ Felul evenimentelor │s│ t.│ │ │acti-│ de │par- │gis- │ │r│ │ │ │vita-│sala-│tici-│trat │ │v│ │ │ │ te │riati│panti│eveni-│ │a│ │ │ │ │ │ la │mente │ │t│ │ │ │ │ │acti-├───┬──┼─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬────┤i│ │ │ │ │ │vita-│Da │Nu│Acci-│Acci-│Acci-│Inci-│Îmbol-│Cau-│i│ │ │ │ │ │ tea │ │ │dente│dente│dente│dente│naviri│za │ │ │ │ │ │ │des- │ │ │usoa-│ de │ de │peri-│profe-│eve-│ │ │ │ │ │ │fasu-│ │ │ re │munca│tra- │ cu- │siona-│ni- │ │ │ │ │ │ │rata │ │ │ │ │seu │loase│ le │men-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │sau │ │ │tu- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │lui │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │circu│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │latie│ │ │ │ │ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┼───────┼────-┼─────┼─────┼─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┤ ──┴───────┴────-┴─────┴─────┴─────┼───┼──┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼─┘ Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ ───────────────-──────────────────┴───┴──┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴────┘ Titularul certificatului de abilitare,*1) ...................................... Coordonatorul activității de prestări de servicii în domeniul protecției muncii,*2) ................................

--------------

*1) Semnătura persoanei fizice sau semnătura și ștampila conducătorului persoanei juridice.

*2) Valabil numai pentru persoane juridice.

---------------