Articolul 146
(1) Depozitarul central este acea persoană juridică, constituită sub forma societății pe acțiuni, emitentă de acțiuni nominative, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorizată și supravegheată de A.S.F., care efectuează operațiunile de depozitare a instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, precum și orice operațiuni în legătură cu acestea.
(la 15-01-2015, Alin. (1) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. )
(2) Depozitarul central va efectua operațiuni de compensare-decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, în conformitate cu prevederile art. 143.
(la 15-01-2015, Alin. (2) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. )
Notă Potrivit alin. (3) al art. 155 din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017, la data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, prevederile art. 146 alin. (2), art. 148, art. 151 alin. (1) și (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare se abrogă. Reproducem mai jos prevederile alin. (2) al art. 69 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 "(2) CSD-urile solicită toate autorizațiile care sunt necesare în scopurile prezentului regulament și notifică conexiunile relevante dintre CSD-uri în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a tuturor standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolelor 17, 26, 45, 47 și 48 și, atunci când este cazul, al articolelor 55 și 59."
(3) Prevederile prezentului titlu nu se aplică depozitarului titlurilor de stat.
(4) Emitenții pentru care se efectuează operațiuni de depozitare încheie contracte cu depozitarul central, care efectuează și operațiuni de registru pentru aceștia, furnizând informații, în conformitate cu prevederile prezentului articol sau la solicitarea acestora. Depozitarul central este competent să furnizeze informații autorităților competente cu privire la acționarii emitenților, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
(la 09-01-2015, Alin. (4) al art. 146 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. )
(4^1) Acționarii sau, după caz, intermediarii au obligația de a transmite depozitarului central copia cărții de identitate pentru persoane fizice, copia certificatului de înregistrare sau un document din care să rezulte constituirea entității sau un document similar conform dreptului național al acționarului.
(la 09-01-2015, Alin. (4^1) al art. 146 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 30 decembrie 2014. )
(5) Depozitarul central va furniza emitenților informațiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate, putând presta servicii pentru îndeplinirea obligațiilor emitentului față de deținătorii de instrumente financiare.
(la 15-01-2015, Alin. (5) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. )
(5^1) Abrogat.
(la 01-04-2017, Alineatul (5^1) din Articolul 146 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 )
(6) În vederea determinării structurii acționariatului unui emitent, la o anumită dată de referință, intermediarii vor raporta depozitarului central titularii subconturilor individualizate deținute de aceștia.
(7) Raportarea prevăzută la alin. (6) se va efectua astfel:
a) pentru un anumit instrument financiar, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării depozitarului central;
b) pentru toate instrumentele financiare, în termen de 3 zile lucrătoare de la datele de 30 iunie și 31 decembrie.
(la 15-01-2015, Alin. (7) al art. 146 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 10 din 8 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 26^1 al art. 203 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. )
Notă Potrivit alin. (2) al art. 286 din LEGEA nr. 126 din 11 iunie 2018 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018, la data reautorizării depozitarului central potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se abrogă art. 143-150, art. 151 alin. (1)-(3), art. 152-156 și art. 272 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.