Tipizarea, standardizarea, normarea consumurilor de materii prime, materiale, combustibili și energie trebuie să asigure modernizarea continua a producției, introducerea și generalizarea tehnologiilor avansate, creșterea performantelor constructiv-functionale și a fiabilitatii produselor, reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibili și energie, recuperarea și valorificarea tuturor resurselor refolosibile.
Pentru îmbunătățirea activității de elaborare a normelor de tipizare, standardelor și normelor tehnice de consum, precum și pentru întărirea controlului și asigurarea respectării riguroase a acestor norme de către toate unitățile din economie, se instituie, pe lîngă Consiliul de Miniștri, ca organ de specialitate, Consiliul central pentru tipizare, standardizare, normare și calitate.
Anexa 1
Conținutul cadru al normelor de tipizare, elaborarea și aplicarea acestora
I. Conținutul cadru al normelor de tipizare
1. Nomenclatoarele de produse tipizate stabilesc sortimentele, tipurile și dimensiunile de produse admise a se proiecta și executa în producție; pentru materialele tipizate se vor preciza și principalele domenii de utilizare.
2. Nomenclatoarele de linii și instalații tehnologice tipizate stabilesc capacitatile unitare de producție, principalele consumuri specifice maxime de materii prime, materiale, combustibili și energie, precum și nivelul minim al productivitatii muncii.
3. Proiectele tip de construcții și tehnologii stabilesc, după caz, fluxul tehnologic, suprafețele și principalele dimensiuni ale obiectelor de construcții, soluțiile constructive, consumurile limita de materiale de construcții și instalații, precum și limita maxima a prețului de deviz pentru lucrările de construcții-montaj.
II. Elaborarea și aplicarea normelor de tipizare
2. Normele de tipizare, însușite de către consiliile tehnico-economice ale ministerelor și avizate de organele prevăzute de lege, se definitiveaza de către comisiile de specialitate de ramura.
3. Normele de tipizare se supun spre aprobare de Consiliul de Miniștri, la propunerea Consiliului central pentru tipizare, standardizare, normare și calitate.
4. Normele de tipizare se examinează anual în vederea actualizării și îmbunătățirii lor și se aplică în condițiile aprobate.
Anexa 2
Conținutul cadru al standardelor, elaborarea și aplicarea acestora
I. Conținutul cadru al standardelor
1. Standardele de stat - STAS - cuprind, în principal, reglementări referitoare la:
a) materii prime, materiale, combustibili și energie, precum și produse industriale și agricole, cu pondere însemnată în economia naționala;
b) subansamble și piese de uz general, precum și alte elemente ale mașinilor, utilajelor și instalațiilor;
c) lucrări de construcții;
d) prescripții și reguli cu caracter general privind lucrările de proiectare, metrologie, terminologie și clasificari; controlul calității produselor și alte prescripții de larga utilizare;
e) protecția vieții, a bunurilor materiale și a mediului înconjurător.
2. Standardele de ramura - STR - cuprind, în principal, reglementări referitoare la:
a) materii prime, materiale, combustibili și energie, produse sau componente specifice ramurii ori domeniului și pentru care nu sînt în vigoare standarde de stat sau pentru care prin standarde de stat s-au stabilit numai condiții principale;
b) selectii de sortimente, tipuri, articole, formate, marimi, dimensiuni și alte prescripții din standardele de stat, în scopul rationalizarii unor activități.
3. Standardele de întreprindere - ȘTI - cuprind, în principal, reglementări referitoare la:
a) selectii de sortimente, tipuri, articole, formate, marimi, dimensiuni și alte prescripții din standardele de stat sau de ramura, în scopul rationalizarii unor activități;
b) scule, dispozitive, verificatoare, semifabricate și alte produse care se fabrica în scopul folosirii numai în procesul de producție al unității, precum și, după caz, tehnologii de fabricație specifice unității respective;
c) subansamble sau piese realizate în cadrul cooperării în producție executate în unitate, dacă acestea nu sînt reglementate prin standarde de stat sau standarde de ramura.
4. Prescripțiile înscrise în standardele de ramura trebuie să respecte prevederile din standardele de stat, iar prescripțiile din standardele de întreprindere pe cele din standardele de stat și de ramura.
Prevederile din standarde trebuie să fie corelate cu cele din standardele internaționale.
În cazuri justificate, prescripțiile din standardele de stat și din standardele de ramura pot avea caracter experimental, pe o perioadă limitată, sau caracter de recomandare.
II. Elaborarea și aplicarea standardelor
1. Standardele de stat și cele de ramura se elaborează de unitățile de cercetare științifică și inginerie tehnologică, de proiectare, producție sau învățămînt, stabilite prin planurile anuale, cu participarea obligatorie a unităților producătoare și beneficiare interesate și a organelor de avizare prevăzute de lege.
Standardele de întreprindere se elaborează de unitatea interesată, iar în cazul în care privesc ansamble, subansamble sau piese realizate pe baza cooperării în producție, de către unitatea producătoare împreună cu unitatea care coordonează fabricarea produsului final.
Proiectele de standarde însușite de consiliile tehnico-economice se avizează de către organele prevăzute de lege.
Standardele de stat se supun aprobării Consiliului de stat la propunerea Consiliului central pentru tipizare, standardizare, normare și calitate, iar standardele de stat care se aproba potrivit prezentei legi de Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, se supun aprobării la propunerea comisiilor de ramura.
2. Standardele se examinează anual în vederea revizuirii sau reconfirmarii.
3. Standardele de stat sînt obligatorii la nivelul economiei naționale, standardele de ramura la nivelul ramurilor sau domeniilor de activitate la care se referă, iar cele de întreprindere numai în cadrul unității elaboratoare.
4. Pentru produsele cu caracter de unicat sau de artizanat, piesele de schimb ale utilajelor sau instalațiilor din import, producția și lucrările experimentale și în alte situații similare, părțile pot stabili prin contract, în caiete de sarcini sau documentații, prevederi de natura celor din standarde și norme de tipizare, pe baza cărora să execute și să livreze produsele contractate.
Anexa 3
Conținutul cadru al normelor tehnice de consum și de reparații, notelor de comanda pentru produse și tehnologii, prescripțiilor de utilizare a resurselor materiale și energetice, precum și elaborarea și aprobarea acestora
I. Conținutul cadru al normelor tehnice de consum
1. Normele tehnice de consum pe produs stabilesc consumurile maximale de materii prime, materiale, combustibili și energie raportate la unitatea de produs, pentru fiecare sortiment, tip sau varianta constructivă, corespunzător tehnologiei folosite.
2. Coeficienții tehnici de utilizare stabilesc proporția minima în care materialele utilizate se regăsesc în produsele finite pentru fiecare sortiment, tip sau varianta constructivă, corespunzător tehnologiei folosite.
II. Normele tehnice de reparații cuprind:
1. ciclul minim de funcționare între data punerii în funcțiune a unui fond fix și efectuarea primei reparații sau între doua reparații succesive, exprimat în ani, ore de funcționare sau kilometri parcursi, stabilit în condițiile asigurării unui grad ridicat de fiabilitate, atît a ansamblului, cît și a elementelor componente, precum și a respectării întocmai a normelor tehnice de exploatare;
2. durata limita de execuție a reparațiilor, exprimată în zile lucrătoare;
3. costul maxim al reparatiei, exprimat în procente din valoarea de înlocuire a fondului fix, în condițiile folosirii tuturor pieselor și subansamblelor care pot fi refolosite ca atare sau prin reconditionare.
III. Notele de comanda pentru produse și tehnologii fundamentează necesitatea și eficienta acestora și cuprind, pentru determinarea consumurilor materiale și energetice, următoarele:
1. principalii parametri tehnico-funcționali și calitativi ai produsului sau tehnologiei, inclusiv greutatea neta, care trebuie să fie îmbunătățită față de ai celor existente;
2. principalele consumuri specifice materiale și energetice la fabricarea și, după caz, în exploatarea produsului sau tehnologiei, care trebuie să fie mai reduse decît ale celor existente;
3. soluțiile de valorificare și cantitățile estimate de resurse materiale și energetice refolosibile;
4. estimarea costurilor de producție, din care limitele maxime ale cheltuielilor materiale, care trebuie să fie mai reduse decît ale celor existente.
Notele de comanda se elaborează cu respectarea stricta a normelor de tipizare, standardelor și prescripțiilor de utilizare a resurselor materiale și energetice.
În notele de comanda se prezintă comparatii cu produsele și tehnologiile similare din țara și străinătate privind parametrii tehnico-funcționali și calitativi, consumurile specifice materiale și energetice și costurile de fabricație.
IV. Prescripțiile de utilizare a resurselor materiale și energetice cuprind, în principal:
1. prescripții privind domeniile de utilizare a diferitelor grupe de materii prime și materiale și de folosire a materialelor inlocuitoare;
2. restrictii și interdicții de folosire a materialelor scumpe sau din import.
V. Elaborarea notelor de comanda
1. Notele de comanda se elaborează de unitățile beneficiare, producătoare sau de cercetare-proiectare, după caz.
Notele de comanda din competența Consiliului de Miniștri se supun aprobării la propunerea Consiliului central pentru tipizare, standardizare, normare și calitate, iar cele din competența organelor de conducere colectivă ale ministerelor coordonatoare de ramura, la propunerea comisiilor de specialitate de ramura.
2. Pentru lucrările de construcții-montaj, limitele de consum la principalele materiale se stabilesc prin documentațiile tehnico-economice de aprobare a lucrărilor de investiții, potrivit legii.
VI. Elaborarea și aprobarea prescripțiilor de utilizare a resurselor materiale și energetice
1. Prescripțiile tehnico-economice de utilizare se aproba de Consiliul de Miniștri, la propunerea Consiliului central pentru tipizare, standardizare, normare și calitate, pe baza documentațiilor elaborate de ministerele coordonatoare de ramura, cu avizul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe și Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie.
2. Pentru metale prețioase, staniu, nichel, molibden, wolfram, vanadiu și alte asemenea resurse, cantitățile maxime admise spre a fi consumate, stabilite conform prescripțiilor tehnico-economice de utilizare, se aproba trimestrial pe titulari de plan, prin decret al Consiliului de Stat.
VII. Elaborarea și aplicarea normelor tehnice de reparații
1. Normele tehnice de reparații cu caracter republican se elaborează de ministerele și organele centrale coordonatoare de ramura, cu avizul Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe și sînt obligatorii pentru toate unitățile, indiferent de subordonare.
2. Normele tehnice de reparații de ramura se elaborează de ministerele și organele centrale coordonatoare de ramura, cu avizul Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pentru fondurile fixe din ramura coordonata, necuprinse în normele republicane, sau pentru fondurile fixe cuprinse în normele republicane dar care funcționează în condiții specifice, diferite de cele normale avute în vedere la elaborarea acestora și sînt obligatorii pentru toate unitățile din ramura, indiferent de subordonare.
3. Normele de întreprindere privind reparația fondurilor fixe se elaborează pentru fondurile fixe necuprinse în normele tehnice de reparații cu caracter republican sau de ramura, de către unitățile economice care dețin fondul fix și care sînt obligate să le înainteze spre aprobare centralei ierarhic superioare.