LEGE Nr. 41 din 24 mai 1995

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 105 din 30 mai 1995
Intrat în vigoare
30.05.1995
Forma consolidată din
30.05.1995

pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului cultural național

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului cultural național, emisă în temeiul art. 1 lit. l) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 31 august 1994, cu următoarele modificări:

a) Articolul 7 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Monumentele istorice apartinatoare statului sau unităților administrativ-teritoriale se declara, potrivit legii, ca făcând parte din domeniul public sau domeniul privat al statului, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, prin lege, la propunerea Ministerului Culturii și a Departamentului pentru Administrație Publică Locală."

b) Articolul 9 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) Comisia Naționala a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice se reorganizează în Comisia Naționala a Monumentelor Istorice și este organ științific de specialitate al Ministerului Culturii, având rolul de consultanța și avizare științifică în domeniul cercetării, inventarierii, evidentei, evaluării, protecției, conservării-restaurarii, punerii în valoare și revitalizarii monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.

Comisia Naționala a Monumentelor Istorice funcționează pe baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului culturii și este formată din președinte, numit de ministrul culturii, și din membri activi și onorifici desemnați conform regulamentului acesteia."

c) Articolul 9 litera c) va avea următorul cuprins:

"c) În cadrul Ministerului Culturii se reorganizează Direcția monumentelor istorice.

Directorul Direcției monumentelor istorice este, de drept, secretar al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice;"

d) La articolul 9 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

"De la data intrării în vigoare a prezentei legi, se înființează Institutul Național al Monumentelor Istorice, instituție publică având personalitate juridică, subordonat Ministerului Culturii, cu atribuții în domeniul cercetării, expertizarii pentru avizari și evidentei monumentelor istorice.

Personalul din cadrul Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice se transfera, în interesul serviciului, la Ministerul Culturii și la unitățile subordonate acestuia, prin exceptare de la prevederile art. 2 al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 1/1994."

e) Articolul 18 alineatele 2 și 3 devin alineatul 2, având următorul cuprins:

"Zonele de protecție a monumentelor istorice au forme și dimensiuni diferite și sunt delimitate topografic. Ele se stabilesc prin studii de specialitate, întocmite prin grija Direcției monumentelor istorice, în colaborare cu organismele specializate din teritoriu ale Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și ale autorităților administrației publice locale."

f) Articolul 22 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Lucrările de conservare și lucrările de restaurare a monumentelor istorice pot fi proiectate și executate numai de specialiștii înscriși în Registrul specialiștilor în domeniul conservării și restaurarii monumentelor istorice și numai pe baza normelor de conservare și restaurare, avizate de Comisia Naționala a Monumentelor Istorice. Finanțarea acestor lucrări se face prin bugetul de stat."

g) Articolul 25 litera g) va avea următorul cuprins:

"g) interzicerea folosirii bunurilor de patrimoniu ocrotite la organizarea de spectacole, ca recuzita cinematografica."

h) Articolul 28 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Restaurarea bunurilor culturale de interes național ocrotite se efectuează de către laboratoarele specializate și potrivit prevederilor normelor de restaurare."

i) Articolul 31 va avea următorul cuprins:

"ART. 31. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, orice prevederi contrare se abroga."

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 8 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NASTASE

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

prof.univ. dr. OLIVIU GHERMAN

----------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.