Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23 din 24 martie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 28 martie 2005, cu următoarele modificări:
1. La articolul unic punctul 2, articolul 20 va avea următorul cuprins:
Articolul 20
(1) Consiliile județene pot înființa, în condițiile legii, servicii publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes județean.
(2) Patrimoniul Corpului gardienilor publici se preia, în condițiile legii, de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.
(3) Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București repartizează până la data de 30 noiembrie 2005 patrimoniul prevăzut la alin. (2) autorităților administrației publice locale pentru înființarea Poliției Comunitare din unitatea administrativ-teritorială proprie și serviciilor publice înființate potrivit alin. (1).
2. La articolul unic punctul 3, alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:
Articolul 21
(1) Drepturile și obligațiile născute din contractele încheiate de corpurile gardienilor publici se preiau de Poliția Comunitară sau, după caz, de serviciile publice prevăzute la art. 20 alin. (1), cu acordul beneficiarilor activităților prestate de personalul acestor corpuri.