(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1. activitate conexă transportului rutier - activitate complementară care se desfășoară în legătură cu transportul rutier;
2. activitate de transport rutier - suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanțe și în condiții prestabilite;
3. autoturism - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;
4. autobuz - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare, și care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;
5. autobuz urban - autobuz la care majoritatea locurilor sunt în picioare;
6. autocar - autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat și echipat numai pentru transportul de persoane așezate pe scaune, având spații speciale pentru transportul bagajelor pe distanțe mari, amenajat și dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicția de a transporta persoane în picioare;
7. autorizație de transport internațional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiții unul sau mai multe transporturi de tranzit sau destinație pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate;
8. autogară - spațiu special delimitat, amenajat și dotat pentru a permite plecarea și sosirea autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum și condiții și servicii pentru autobuze și pentru persoanele aflate în așteptare;
9. cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinație, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public. În condițiile în care în interiorul unei localități există două sau mai multe puncte de plecare sau de destinație, după caz, localitatea respectivă va fi considerată cap de traseu;
10. cabotaj - operațiune de transport rutier efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puțin două puncte de încărcare/descărcare aflate pe teritoriul României; deplasarea fără încărcătură a unui vehicul rutier între două operațiuni consecutive de transport internațional nu este considerată cabotaj;
11. certificat de competență profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere;
12. certificat de transport în cont propriu - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condiția de competență profesională, aceasta având acces la activitatea de transport rutier în cont propriu;
13. contract de închiriere de vehicule rutiere - contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar;
14. copia conformă a certificatului de transport în cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și utilizate de întreprindere, altele decât cele menționate la art. 2, cu care se efectuează operațiuni de transport rutier în cont propriu, numai cu respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere;
15. copia conformă a licenței de transport - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier, altele decât cele menționate la art. 2, numai cu respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere;
16. cursă - traseu parcurs de un autobuz care, după atingerea capului de traseu de destinație, revine la capul de traseu de plecare, în cadrul aceleiași operațiuni de transport de persoane;
16^1. declarație pentru transportul internațional de persoane, act prin care un operator de transport declară că va efectua transport rutier public în calitate de subcontractant în cadrul unui serviciu regulat de transport de persoane în trafic internațional;
16^2. defecțiune tehnică minoră - defecțiune tehnică ce nu are efect semnificativ asupra siguranței rutiere și protecției mediului, precum și alte neconformități minore, inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului rutier;
16^3. defecțiune tehnică majoră - defecțiune tehnică ce are efect semnificativ asupra siguranței rutiere, inclusiv în ceea ce privește ceilalți participanți la trafic, și asupra protecției mediului, precum și alte neconformități majore, inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului rutier;
16^4. defecțiune tehnică periculoasă - defecțiune tehnică ce constituie un risc imediat privind siguranța rutieră;
17. document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, și care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei și a tipului de transport rutier efectuat;
18. grafic de circulație - document care conține denumirea traseului, autogările, stațiile publice și capetele de traseu aflate pe un traseu, distanțele dintre acestea, orele de plecare, respectiv de sosire, zilele în care se efectuează transporturile;
19. grup de persoane dinainte constituit - grup pentru care o organizație sau o persoană autorizată care este responsabilă cu încheierea contractului și plata colectivă a serviciilor a primit rezervările și a efectuat plățile înainte de plecare. Pe tot parcursul transportului componența grupului trebuie să rămână aceeași;
20. inspecție tehnică periodică - operațiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care privește în principal sistemele și componentele acestora ce contribuie la siguranța circulației, protecția mediului și încadrarea în categoria de folosință;
21. intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic național și/sau internațional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport;
21^1. încărcătura utilă admisibilă - diferența dintre masa totală maximă autorizată și masa proprie a vehiculului rutier;
22. întreprindere - agent economic, persoană fizică, asociație familială sau persoană juridică, cu/fără scop patrimonial, orice asociație ori grup de persoane fără personalitate juridică, cu/fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate;
23. licență pentru activități conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfășoare activități conexe transportului rutier;
24. licență de transport - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, aceasta având acces la transportul rutier public;
25. licență de traseu - document care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic național pe un anumit traseu, conform programului de transport;
26. masă totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, așa cum este declarată de constructorul acestuia;
28. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislației în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerințele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare;
29. operator de transport rutier - orice întreprindere care deține certificat unic de înregistrare, având ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, deținătoare a unei licențe de transport și care efectuează transport rutier public cu vehicule rutiere deținute cu orice titlu, cu excepția comodatului, denumite în continuare vehicule deținute;
30. operator de transport rutier român - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în România;
31. operator de transport rutier străin - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaționale;
32. operator pentru activități conexe transportului rutier - orice întreprindere care desfășoară activități conexe transportului rutier și care a obținut în prealabil licența pentru activități conexe transportului rutier;
33. persoană desemnată - persoană fizică, managerul activității de transport rutier, care îndeplinește pentru întreprindere condițiile de onorabilitate și competență profesională, care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă, permanent și efectiv, activitatea de transport a întreprinderii;
34. program de transport interjudețean - program întocmit și aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulație, capetele de traseu, autogările, stațiile publice, numărul autovehiculelor necesare, precum și capacitatea de transport minimă a acestora. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;
35. program de transport județean - program propus și aprobat de consiliile județene prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, tipul, capacitatea și numărul autovehiculelor necesare;
36. serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane care asigură transportul persoanelor, potrivit graficelor de circulație, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligația respectării graficelor de circulație, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi condiționat cel mult de o rezervare prealabilă;
37. serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură doar transportul anumitor categorii determinate de persoane, în măsura în care acest serviciu se desfășoară în condițiile prevăzute la pct. 36. Serviciul regulat special de transport de persoane include:
a) transportul muncitorilor între domiciliu și locul de muncă;
b) transportul elevilor și al studenților spre și dinspre instituțiile de învățământ;
c) transportul militarilor și al familiilor acestora între domiciliu și unitatea militară;
38. stație publică - punct de pe traseul unui serviciu regulat de transport de persoane, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc autovehiculele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate;
39. serviciu ocazional de transport de persoane - activitate de transport public de persoane, realizată pe bază de contract unic pentru fiecare cursă, care nu poate fi definită ca serviciu regulat sau ca serviciu regulat special, prin care se transportă grupuri de persoane dinainte constituite, la inițiativa unei persoane, cu ocazia unor evenimente, manifestări speciale, călătorii circulare cu caracter de agrement, turism și altele asemenea;
40. traseu - parcurs care asigură legătura dintre capul de traseu de plecare și capul de traseu de destinație, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale. În funcție de amplasarea capetelor de traseu și de itinerarul dintre acestea, traseele pot fi locale, județene, interjudețene și internaționale. Traseele dintr-o asociație de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul public rutier de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale. Traseele dintre municipiul București și alte localități sunt trasee interjudețene, cu excepția traseelor dintre municipiul București și localitățile din județul Ilfov, care sunt trasee locale. Traseele dintre aceleași două capete de traseu pe itinerare diferite se consideră trasee diferite;
41. transport rutier - operațiune prin care se realizează deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a traseului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operațiunile de încărcare/descărcare și de întocmire/distribuire a documentelor însoțitoare transportului, realizate sau supravegheate de conducătorul vehiculului ori al ansamblului de vehicule, sunt operațiuni incluse în activitatea de transport;
42. transport rutier cu mase totale maxime autorizate depășite - transport rutier efectuat cu vehicule rutiere ale căror mase, inclusiv încărcătura acestora, depășesc masa totală maximă autorizată prevăzută în certificatul de înmatriculare;
43. transport rutier în trafic național - transport rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul României, fără a depăși teritoriul statului;
44. transport rutier în trafic internațional - transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare și localitatea de destinație, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state;
45. transport rutier în zona de mic trafic de frontieră - transport rutier care implică deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului învecinat, pe o distanță de cel mult 30 km față de frontieră, dacă acordurile bilaterale încheiate între statele respective nu prevăd altfel;
46. transport rutier local - transport rutier efectuat în interiorul zonei administrativ-teritoriale a unei localități, fără a depăși limitele acesteia;
46^1. transport rutier local de persoane - transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, efectuat în interiorul unei localități, precum și în limitele unei asociații intercomunitare având ca obiect transportul rutier public de persoane, este considerat transport local*);
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
Conform pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 218 din 2 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 11 iunie 2009 care completează ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 11 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 17 iunie 2008, cu art. II^1, transportul rutier local de persoane, așa cum este definit la art. 3 alin. (1) pct. 46^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, va fi reglementat, organizat, controlat și gestionat în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea serviciilor comunitare de utilitate publică nr. 51/2006, coroborate cu prevederile corespunzătoare din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007.
47. transport rutier județean - transport rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul aceluiași județ;
48. transport rutier interjudețean - transport rutier care se efectuează între capul de traseu de plecare și capul de traseu de destinație, situate pe teritoriul a două județe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor județe; în sensul prezentei ordonanțe de urgență, transportul rutier dintre municipiul București și alte județe este considerat transport rutier interjudețean, cu excepția transportului dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov, care este considerat transport local*);
49. transportator rutier - orice întreprindere care, în activitatea sa, pentru transportul public sau transportul în cont propriu al persoanelor ori al mărfurilor, utilizează vehicule sau ansambluri de vehicule rutiere deținute, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;
50. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulației pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanțe de urgență sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile și tractoarele, definite astfel:
a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine și a autovehiculelor cu două sau 3 roți;
b) remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
c) semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercită o forță verticală semnificativă;
d) tractor - vehicul rutier care, prin concepție și construcție, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje;
51. vehicule istorice - vehicule pentru care perioada trecută de la încetarea fabricației tipurilor respective, care au utilizat același tip de caroserie și același tip de motor, este de cel puțin 30 de ani, originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deținătorii au obținut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate de autoritatea competentă.
(2) De asemenea, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, ansamblul format din autovehicul și remorcă/semiremorcă și ansamblul format din tractor și remorcă/semiremorcă sunt considerate vehicule rutiere.
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
(1) Deoarece conform prevederilor art. 3 pct. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, transportul rutier efectuat între municipiul București și localitățile județului Ilfov este definit ca transport local, prevederile art. 19, art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. v) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu se aplică în cazul transportului în regim de taxi efectuat cu autovehiculele taxi prevăzute la alin. (2).
(2) Autovehiculele taxi care fac obiectul prevederilor alin. (1) vor fi stabilite prin protocol încheiat între Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu consultarea asociațiilor reprezentative, și vor avea atașat pe portieră, alături de ecusonul atribuit, un ecuson suplimentar, stabilit prin protocolul respectiv."
(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, autoritatea competentă.
(2) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are următoarele atribuții:
a) elaborează strategiile naționale de dezvoltare a activităților de transport rutier;
b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere și al activităților conexe acestora;
c) elaborează programe de dezvoltare durabilă și de modernizare a sistemului național de transport rutier, de siguranță și securitate a transporturilor rutiere și de protecție a mediului;
d) asigură condițiile unui mediu concurențial normal în activitatea de transport rutier, în corelație cu celelalte moduri de transport și între operatorii de transport rutier;
e) stabilește norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum și pentru operatorii de activități conexe transportului rutier;
f) asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier, precum și de către ceilalți utilizatori ai infrastructurii rutiere;
g) asigură dezvoltarea cercetării și elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere;
h) monitorizează piața transporturilor rutiere în scopul constatării apariției situațiilor de criză și adoptă măsurile necesare acestor situații;
i) stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;
j) stabilește condițiile tehnice și metodologia pentru efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, precum și a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;
k) stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a produselor și materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piață.
(3) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuții:
a) exercită autoritatea de registru și inspecție de stat în transporturile rutiere;
b) organizează și ține evidența tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepția celor care aparțin instituțiilor din sistemul național de apărare și siguranță publică;
c) elaborează programe privind echiparea rețelei de transport rutier cu infrastructuri și sisteme telematice de culegere a datelor, precum și cu centre de control și/sau informare a traficului rutier și de monitorizare a operațiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în vigoare și a siguranței traficului rutier;
d) elaborează norme privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora și controlează respectarea lor;
e) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naționale și internaționale în activitățile specifice domeniului transporturilor rutiere;
f) autorizează activitățile de transport rutier public și în cont propriu, în trafic național și/sau internațional, și eliberează în acest sens licențe, certificate de transport în cont propriu și autorizații de transport internațional, prin intermediul autorităților prevăzute de legislația în vigoare, în conformitate cu procedurile specifice stabilite pentru operatorii de transport rutier, întreprinderi și operatorii de activități conexe transportului rutier, precum și atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor și convențiilor la care România este parte;
g) autorizează centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere și școlile de conducători auto;
h) elaborează norme obligatorii pentru pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto, a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, precum și a instructorilor de conducere auto și a profesorilor de legislație rutieră;
i) asigură cadrul privind condițiile în care se execută transportul combinat de mărfuri și promovarea acestuia în conformitate cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;
j) asigură realizarea unui sistem de supraveghere și monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane;
k) elaborează, cu avizul Ministerului Sănătății, norme privind examinarea medicală a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, precum și pentru verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;
l) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință, conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;
m) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele și materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în țară sau importate și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare;
n) evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;
o) certifică încadrarea în normele de poluare și siguranță rutieră a vehiculelor rutiere destinate transportului internațional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;
p) omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, controlează, la producător și la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea sau anularea certificatului de omologare;
q) autorizează operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz;
r) autorizează înființarea și funcționarea stațiilor de inspecție tehnică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;
s) asigură efectuarea inspecției tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în România și certificării autenticității acestora, în vederea înmatriculării/ reînmatriculării sau la cerere;
t) clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort și vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;
u) acordă operatorilor de transport rutier străini autorizații de transport internațional valabile pe teritoriul României.