Ținând seama de prevederile Legii nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-a înființat în subordinea ministrului administrației și internelor Direcția generală anticorupție, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu,
luând în considerare faptul că accelerarea luptei împotriva corupției în administrația publică constituie una dintre sarcinile prioritare pe Capitolul 24 "Justiție și afaceri interne", a cărei neîndeplinire poate sta la baza activării clauzei de amânare a aderării României la Uniunea Europeană,
pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană, în contextul monitorizării stricte pe care Comisia Europeană o aplică,
se impune luarea unor măsuri imediate, extraordinare pentru ca ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției generale anticorupție să fie abilitați să efectueze activități de descoperire a infracțiunilor de corupție ce intră în competența Parchetului Național Anticorupție, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor, precum și acordarea pentru personalul acestei structuri a unor sporuri specifice.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(1) Direcția generală anticorupție este structura specializată a Ministerului Administrației și Internelor, cu personalitate juridică, pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.
(2) Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției generale anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor.
Notă Decizie de admitere: RIL nr. 8/2025 , publicat în Monitorul Oficial nr. 850 din 16 septembrie 2025: Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 .
(1) Direcția generală anticorupție administrează sistemul telefonic call-center anticorupție, constituit în scopul sesizării de către cetățeni a faptelor de corupție, asigurând preluarea apelurilor și transmiterea acestora către parchetul competent, conform legii.
(2) Sistemul telefonic call-center anticorupție, înființat la nivelul Direcției generale anticorupție, reprezintă o alternativă la celelalte linii telefonice puse la dispoziția publicului de alte instituții publice, pentru sesizarea faptelor de corupție.
(3) Sesizările care nu au ca obiect săvârșirea unor fapte de corupție se transmit de către Direcția generală anticorupție organelor competente, în conformitate cu prevederile legale.
(4) Direcția generală anticorupție centralizează, stochează și pune la dispoziția autorităților abilitate datele privind apelurile primite, în condițiile legii.
(5) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în condițiile legii, Direcția generală anticorupție având obligația de a asigura confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal colectate și stocate pe timpul efectuării apelurilor.
(6) Regulamentul de operare al sistemului telefonic call-center anticorupție se aprobă prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului justiției.
(7) În vederea popularizării sistemului telefonic prevăzut la alin. (1), instituțiile publice asigură afișarea de materiale informative la sediile proprii, respectiv distribuirea acestora către populație. Materialele informative se pun la dispoziția instituțiilor publice, în mod gratuit, de Direcția generală anticorupție.
Magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați în funcții de conducere la Direcția generală anticorupție și la structurile subordonate acesteia, din Ministerul Afacerilor Interne, beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute pentru judecătorii și procurorii detașați în funcții de conducere în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare.
La articolul 21 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Polițiștii care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne beneficiază de un spor lunar de 30% din salariul de bază.
«Art. 23. - Persoanele arestate preventiv în cauzele care sunt de competența Departamentului Național Anticorupție sunt deținute în locuri anume stabilite în cadrul Departamentului Național Anticorupție, încadrate cu personal detașat de la Administrația Națională a Penitenciarelor, sau, după caz, în secțiile de arest preventiv ale penitenciarelor ori în arestul Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.»
Drepturile prevăzute la art. 2 și 3 se asigură din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 1 septembrie 2005.