Capitolul II — Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor

Pe această pagină

Articolul 98

(1) Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

(2) Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Articolul 99

Constituie abateri disciplinare:

a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții;

d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g) nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea;

h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune;

(la 18-10-2018, Litera j) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

k) absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului;

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni;

(la 18-10-2018, Litera n) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

o) nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

(la 18-10-2018, Litera o) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

p) obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor;

r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;

(la 18-10-2018, Litera r) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat;

ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

(la 18-10-2018, Litera t) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

(la 26-01-2012, Art. 99 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )

Articolul 99^1

(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

(la 26-01-2012, Art. 99^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )

Articolul 100

(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertismentul;

b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;

(la 18-10-2018, Litera b) a alin. (1) din Articolul 100 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 153, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;

(la 18-10-2018, Litera c) a alin. (1) din Articolul 100 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 153, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;

d^1) retrogradarea în grad profesional;

(la 18-10-2018, Alin. (1) al articolului 100 din Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 154, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

e) excluderea din magistratură.

(2) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

(la 18-10-2018, Articolul 100 din Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 155, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )

(la 26-01-2012, Art. 100 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )

Notă Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 363 din 8 iunie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 20 iulie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI , republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 20 iulie 2022 - 2 septembrie 2022, dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură are efect permanent, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 3 septembrie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Articolul 101

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplica de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.