referitoare la reorganizarea Institutului de Hematologie București și stabilirea unor măsuri în aplicarea Legii nr. 4/1995 privind donarea de singe, utilizarea terapeutică a singelui uman și organizarea transfuzională în România
Guvernul României hotărăște:
(1) Pe data prezentei hotărâri Institutul de Hematologie București se reorganizează în Institutul Național de Hematologie Transfuzională, instituție cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății, și în Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului București.
(2) Institutul Național de Hematologie Transfuzională are ca obiect de activitate conducerea, organizarea, coordonarea și controlul activității transfuzionale, cercetarea științifică medicală, precum și învățământul medical de specializare în domeniul transfuziologiei sanguine.
(3) Structura, precum și normele de organizare și funcționare a Institutului Național de Hematologie Transfuzională se stabilesc și se aproba prin ordin al ministrului sănătății.
În structura Institutului Național de Hematologie Transfuzională se organizează Agenția Română a Singelui, care conduce, organizează, coordonează și controlează activitatea transfuzională în România.
Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului București se organizează ca unitate sanitară cu personalitate juridică, în subordinea Institutului Național de Hematologie Transfuzională, prin desprinderea unor laboratoare și compartimente din structura Institutului de Hematologie București.
(1) Patrimoniul - activ și pasiv - al Institutului de Hematologie București trece la Institutul Național de Hematologie Transfuzională și la Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului București, pe bază de protocol aprobat de Ministerul Sănătății.
(2) Personalul Institutului de Hematologie București se preia prin transfer de către Institutul Național de Hematologie Transfuzională și de Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului București.
(3) Drepturile salariale ale personalului din Institutul Național de Hematologie Transfuzională și ale celui din Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului București sunt cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Nivelul alocației/ recompensei a) alocație de hrană sau bon valoric pentru produse alimentare, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 4/199516.000 lei b) recompensă sub forma unor bonuri valorice pentru produse alimentare, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 4/199540.000 lei
(1) În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 4/1995 se stabilește următorul nivel al alocațiilor și recompenselor prevăzute de lege, ce vor fi indexate cu indicele creșterii prețurilor la produsele alimentare pentru consumurile colective:
(2) Cheltuielile privind donatorii onorifici de singe se suporta din bugetele locale, iar cele aferente donatorilor de plasma prin plasmoforeza, din bugetul alocat Ministerului Sănătății.
Centrele de transfuzie sanguina județene își modifica subordonarea pe data prezentei hotărâri, trecind de la direcțiile sanitare în subordinea Institutului Național de Hematologie Transfuzională.
(1) Reorganizarea unităților sanitare prevăzute în prezenta hotărâre se realizează în cadrul fondurilor bugetare alocate Ministerului Sănătății și al numărului de persoane aprobat.
(2) De la 1 ianuarie 1996, finanțarea centrelor de transfuzie sanguina se face prin Institutul Național de Hematologie Transfuzională, subordonat Ministerului Sănătății, din bugetul aprobat acestuia.
Pe data prezentei hotărâri se modifica anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 460/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății - poziția 26 de la subcapitolul "Institute, centre medicale", în sensul înscrierii Institutului Național de Hematologie Transfuzională în locul Institutului de Hematologie București.
Ministru de stat, ministrul muncii
Ministru de stat, ministrul finanțelor,