(1) Structura organizatorică a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este prevăzută în anexa nr. 1.
(2) În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, se pot organiza și alte servicii, birouri sau oficii.
(3) Structura personalului și numărul salariaților, pentru fiecare serviciu, birou sau oficiu, se stabilesc în condițiile legii, prin ordin al președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(4) Atribuțiile individuale ale membrilor și personalului tehnic-administrativ se stabilesc prin fișa postului.
(1) În termen de 5 zile de la numire, membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor au obligația alegerii unui președinte dintre consilierii de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice care și-au exprimat intenția de a candida.
(2) Candidaturile se depun într-un termen de cel mult 48 de ore de la numirea membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, la o comisie constituită în acest scop, formată din 3 persoane, alese în ordinea descrescătoare a clasamentului notelor obținute la concursul de admitere în Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
(3) În măsura în care dintre membrii desemnați potrivit alin. (2) unul sau mai mulți dintre aceștia își exprimă intenția de a candida la președinția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, din comisie vor face parte următorii clasați.
(4) Procedura de votare se organizează în termen de 24 de ore de la expirarea perioadei de depunere a candidaturilor.
(5) Membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pot contesta procedura de alegere a președintelui într-un termen de 24 de ore de la validarea votului. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor, de către comisia pentru organizarea procedurii de alegere a președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(6) Procedura de alegere a președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei și care are calitatea de act de învestitură a președintelui.
(7) În situația în care unul dintre termenele prevăzute la alin. (1), (2), (4) și (5) se împlinește într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește corespunzător.
(1) Președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului la cererea scrisă și motivată a majorității membrilor, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi revin potrivit legii.
(2) După luarea la cunoștință a cererii, Colegiul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor convoacă de urgență membrii în plen și se ia act, prin proces-verbal semnat de către aceștia, asupra măsurii revocării.
(3) Măsura de revocare poate fi contestată într-un termen de 5 zile de la luarea la cunoștință, la instanța competentă.
(4) Revocarea din funcția de președinte nu conduce la pierderea calității de membru al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(5) În caz de vacanță a funcției de președinte, într-un termen de cel mult 7 zile se procedează la alegerea noului președinte.
(1) Până la data de 31 decembrie 2006, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor funcționează fără personalitate juridică, iar președintele acestuia îl reprezintă în relațiile care nu implică raporturi patrimoniale cu celelalte autorități și instituții publice naționale sau internaționale.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor dobândește personalitate juridică, iar președintele acestuia îl angajează patrimonial prin semnătura sa în raporturile cu terții, având calitatea de ordonator terțiar de credite.
(3) În situația în care președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nu își poate îndeplini atribuțiile pe o perioadă mai mare de 3 zile, acesta are obligația de a-și delega prin ordin atribuțiile unuia dintre membrii Colegiului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(1) În scopul organizării eficiente a activității, președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor are următoarele atribuții manageriale:
a) aprobă, ulterior dobândirii personalității juridice, Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
b) ia măsuri pentru organizarea și buna funcționare a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
c) înaintează primului-ministru, ulterior dobândirii personalității juridice, propunerile de numire a membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru candidații declarați admiși la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de soluționare a contestațiilor;
d) asigură și verifică respectarea prevederilor legale și a regulamentelor, atât de către membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și de personalul tehnic-administrativ;
e) asigură și răspunde de repartizarea aleatorie a contestațiilor către consilierii de soluționare a contestațiilor;
f) desemnează membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor care urmează să îndeplinească și alte atribuții decât cele privind activitatea de soluționare a contestațiilor, în condițiile legii;
g) răspunde de organizarea activității de formare profesională continuă;
h) convoacă Colegiul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sau sesizează Comisia de disciplină ori de câte ori este cazul;
i) numește personalul tehnic-administrativ, aprobă delegarea, detașarea, dispune promovarea și aplică sancțiunile pentru această categorie de personal, conform dispozițiilor legale în vigoare;
j) ia măsuri pentru respectarea de către personalul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a tuturor drepturilor și obligațiilor stabilite prin reglementările legale în vigoare și a regulamentelor interne;
k) răspunde de modul de organizare a arhivei;
l) numește consilierul de serviciu, stabilind locul, atribuțiile și programul de desfășurare a activității acestuia;
m) prezintă și susține în fața Parlamentului raportul de activitate anual, pe care îl transmite spre informare și Cancelariei Primului-Ministru;
n) coordonează activitatea de redactare și editare a Buletinului Oficial al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
o) asigură constituirea de baze de date privind litigiile cu care a fost sesizat spre soluționare Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;
p) colaborează cu Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice în scopul promovării unor politici optime în domeniul achizițiilor publice.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor emite ordine.
(3) Îndeplinirea atribuțiilor manageriale prevăzute la alin. (2) nu conduce la restrângerea sarcinilor care decurg din calitatea de membru al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(1) Colegiul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este format din 3 membri aleși prin vot cu majoritate simplă de toți membrii Consiliului, dintre consilierii de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice care și-au exprimat intenția de a candida.
(2) Procedura de alegere a Colegiului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor se desfășoară cu respectarea procedurii de alegere a președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prevăzută la art. 7.
(3) Colegiul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este ales pentru o perioadă de 2 ani, numărul de mandate nefiind limitat.
(4) La ședințele Colegiului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pot participa și reprezentanți ai altor instituții, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în condițiile prevăzute la art. 263 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.
Colegiul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor are următoarele atribuții:
b) elaborează și propune spre aprobare președintelui, ulterior dobândirii personalității juridice, Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
c) elaborează și propune spre aprobare membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, reuniți în plen, Codul etic aplicabil personalului acestuia;
d) analizează activitatea desfășurată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și întocmește raportul de activitate anual, pe care îl înaintează președintelui, în vederea aprobării acestuia de către membrii reuniți în plen;
e) propune președintelui măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi;
f) formulează puncte de vedere la proiectele de acte normative în domeniul achizițiilor publice, la solicitarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice;
g) propune președintelui componența completelor de soluționare a contestațiilor la începutul fiecărui an calendaristic, urmărind pe cât posibil asigurarea continuității acestora;
h) propune președintelui schimbarea membrilor completelor de soluționare a contestațiilor, în cazurile în care, potrivit legii, se impune acest lucru;
i) soluționează cererile membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și le supune spre aprobare președintelui;
j) avizează proiectul de buget al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Serviciul registratură, arhivă și bibliotecă are următoarele atribuții:
a) întocmește și completează registrul general de dosare, opisul alfabetic, condica ședințelor de soluționare a contestațiilor și orice alte registre speciale;
b) primește și înregistrează actele de sesizare ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, dosarele de la alte instanțe, precum și restul corespondenței;
c) ține evidența actelor de sesizare, precum și a circulației acestora în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
d) arhivează dosarele soluționate;
e) întocmește citațiile și toate celelalte acte de procedură dispuse de membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
f) completează borderourile și predă corespondența privind activitatea de soluționare a contestațiilor pentru expediere;
g) tehnoredactează deciziile completelor de soluționare a contestațiilor sau orice alte lucrări repartizate de președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
h) comunică deciziile completelor de soluționare a contestațiilor în termenul prevăzut de lege;
i) asigură păstrarea în bună stare a dosarelor și registrelor;
j) înaintează curților de apel dosarele în care s-a formulat plângere;
k) ține evidența legislației, jurisprudenței și a doctrinei;
l) ține evidența și gestiunea bibliotecii;
m) informează periodic Serviciul economic-administrativ asupra necesarului de carte sau de alte publicații;
n) informează periodic membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu privire la actele normative în domeniu, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I;
o) asigură accesul părților la dosarele în curs de soluționare.
(1) Serviciul economic-administrativ are următoarele atribuții:
a) răspunde de aprovizionarea cu materialele necesare desfășurării activității Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
b) asigură, ulterior dobândirii personalității juridice, gestionarea și administrarea resurselor materiale și bănești ale Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor;
c) verifică modul în care se respectă regulile de acces al publicului în incinta Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor;
d) întocmește corespondența cu caracter administrativ a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor;
e) duce la îndeplinire măsurile pentru asigurarea pazei sediului Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, securitatea bunurilor, paza contra incendiilor și protecția muncii;
f) ține legătura cu Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în scopul asigurării de către aceasta a sprijinului logistic;
g) îndeplinește orice alte sarcini cu caracter administrativ dispuse de președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
h) asigură fundamentarea și elaborarea proiectului de buget propriu al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor; proiectul de buget pentru anul 2007 se înaintează Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru includerea în proiectul de buget al Cancelariei Primului-Ministru, în mod distinct;
i) întocmește, ulterior dobândirii personalității juridice, raportările financiar-contabile și operative potrivit legii;
j) propune modul de cheltuire a fondurilor puse la dispoziție;
k) analizează petițiile înregistrate și face propuneri președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în legătură cu modul de soluționare;
l) face mențiune în registrul de petiții, înregistrând cererile și răspunsurile privind accesul la informațiile publice;
m) organizează activitatea de formare și perfecționare profesională a membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a personalului tehnic-administrativ;
n) organizează, ulterior dobândirii personalității juridice, procedurile legale privind recrutarea, încadrarea, numirea, promovarea, transferul, detașarea, delegarea ori încetarea din funcție a membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a personalului tehnic-administrativ;
o) fundamentează și întocmește deciziile de stabilire a drepturilor salariale ale membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale personalului tehnic-administrativ, pe care le supune aprobării președintelui;
p) coordonează activitatea de completare, actualizare și de ținere a evidenței fișelor posturilor din cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
q) coordonează activitatea de completare, actualizare și de ținere a evidenței declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese pentru membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit legii;
r) alcătuiește și gestionează dosarele profesionale ale membrilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(2) Oficiul de informare și relații publice din cadrul Serviciului economic-administrativ are următoarele atribuții:
a) asigură îndeplinirea obligației de furnizare a informațiilor cu caracter public cu privire la activitatea de soluționare a contestațiilor, prin afișare în locuri vizibile la sediul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor ori prin publicarea pe pagina web proprie;
b) identifică știrile difuzate în mass-media, care au un impact asupra activității Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, verifică veridicitatea informațiilor și asigură informarea corectă a opiniei publice;
c) redactează comunicate și participă la conferințe de presă, furnizând informațiile de interes public, în scopul unei informări corecte și complete;
d) sprijină membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în exercitarea dreptului la replică;
e) asigură legătura Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu mass-media în vederea garantării transparenței activității desfășurate, în condițiile legii;
f) organizează și gestionează pagina web a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
g) redactează Buletinul Oficial al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
h) orice alte atribuții stabilite în sarcina oficiului de conducerea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.