Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut
1. Se înființează Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, cu sediul social în localitatea Iernut, strada Energeticianului, nr.1/A, județul Mureș, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" prin reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut, care se desființează.
2. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut are ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea - Diviziunea 72 cod CAEN.
(la 24-10-2008, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul IX din HOTĂRÂREA nr. 1.342 din 22 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 24 octombrie 2008 )
3. Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut preia toate drepturile și toate obligațiile Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut.
3.1. Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut se substituie în toate litigiile în curs ale Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut.
4. Personalul Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut se preia de către Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut.
5. Regulamentul de organizare și funcționare și structura organizatorică a Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut, se aprobă de consiliul de administrație și se validează prin decizia președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești". Directorul instituției îndeplinește atribuțiile ordonatorului de credite potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
6. Conducerea Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut este asigurată de :
a) consiliul de administrație format din 7 membri;
b) director.
6.1. Din componența consiliului de administrație fac parte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, un reprezentant al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești", președintele consiliului științific și directorul unității, care este și președintele consiliului de administrație.
6.2. Conducerea executivă este asigurată de director numit prin decizia președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecție, organizat conform legislației în vigoare. La expirarea acestui termen, în funcție de performanțele realizate, numirea directorului poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.
6.3. Atribuțiile conducerii sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut.
7. Valoarea totală a patrimoniului, cuprins în anexa nr. 2a), care se preia în administrare de către Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Iernut, nou înființată, de la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Iernut, care se desființează, potrivit prevederilor art. 2 din prezenta hotărâre, este de 4.381.744 lei RON.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.