HOTĂRÂRE nr. 1.792 din 13 decembrie 2006

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.014 din 20 decembrie 2006
Intrat în vigoare
20.12.2006
Forma consolidată din
20.12.2006
Cuprins

privind transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm" în domeniul public al unor orașe, municipii și/sau județe și în administrarea consiliilor locale sau, după caz, județene ale acestora

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea imobilelor, alcătuite din clădiri cu destinația de cinematograf și terenul aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm" în domeniul public al unor orașe, municipii și/sau județe și în administrarea consiliilor locale sau, după caz, județene ale acestora.

Articolul 2

(1) Imobilele prevăzute la art. 1 au, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, destinațiile stabilite potrivit anexei.

(2) Consiliile locale sau, după caz, județene care administrează imobilele prevăzute la art. 1 sunt obligate să păstreze destinația acestora potrivit anexei.

Articolul 3

Personalul cinematografelor prevăzute la art. 1 este preluat de consiliile locale sau județene, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în condițiile legii.

Articolul 4

Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar de la data transmiterii.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

--------------

Ministrul culturii și cultelor,

Adrian Iorgulescu

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 13 decembrie 2006.

Nr. 1.792.

Anexa

Nr. crt.Adresa imobiluluiPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulCaracteristicile tehnice ale imobilelorDestinațieValoare de inventar lei (RON) 1.Cinematograf "Patria" Mun. Brașov, B-dul 15 Noiembrie nr. 50 Jud. BrașovRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local BrașovCapacitate (nr. de locuri) - 789 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 850 mp, Suprafață construită 801 mp, Suprafață teren 1164 mpSediu al Filarmonicii Brașov71.777,77 2.Cinematograf "Modern" Mun. Suceava, Str. Petru Rareș nr. 1, Jud. SuceavaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local SuceavaCapacitate (nr. de locuri) - 501 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 890 mp, Suprafață construită 800 mp, Suprafață teren 1350 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale43.219,66 3.Cinematograf "Tineretului" Mun. Caransebeș, B-dul 15 Noiembrie nr. 50, Jud. Caraș-SeverinRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local CaransebeșCapacitate (nr. de locuri) - 522 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 661 mp Suprafață construită 628 mp Suprafață teren 904 mpSediu al casei de cultură și pentru difuzare filme4.449,93 4.Cinematograf "Chioarul" Orașul Șomcuța Mare Str. Ioan Buteanu nr. 1, Jud. MaramureșRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Șomcuța MareCapacitate (nr. de locuri) - 298 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 360 mp Suprafață construită 340 mp Suprafață teren 413 mpSediu al casei de cultură și pentru difuzare filme6.628,66 5.Cinematograf "Arta" Orașul Cristuru Secuiesc, P-ța Libertății nr. 35, Jud. HarghitaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Cristuru SecuiescCapacitate (nr. de locuri) - 355 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 625 mp, Suprafață construită 625 mp, Suprafață teren 809 mpSediu al casei de cultură și pentru difuzare filme21.785,09 6.Cinematograf "Capitol" Mun. Timișoara, Bd. C.D. Loga nr. 2, Jud. TimișRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local TimișoaraCapacitate (nr. de locuri) - 1079 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 2422 mp, Suprafață construită 1865 mp, Suprafață teren 5957 mpSediu și sală de concerte pentru Filarmonica "Banatul"12.653,48 7.Cinematograf "Victoria", Municipiul Călărași, Bd. 1 Mai nr. 2, Jud. CălărașiRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local CălărașiCapacitate (nr. de locuri) - 150 Clădire și teren: Suprafață construită 150 mp, Suprafață teren 300 mpÎn folosința Bibliotecii Județene "Alexandru Odobescu"4.578,00 8.Cinematograf "Transilvania" Mun. Oradea, P-ța Regele Ferdinand nr. 2, Jud. BihorRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local OradeaCapacitate (nr. de locuri) - 399 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 647 mp, Suprafață construită 480 mp, Suprafață teren 675 mpSală pentru spectacole, manifestări culturale, inclusiv difuzare filme3.058,56 9.Complex cinematografic - 3 săli "Libertatea" Mun. Oradea, Str. Independenței nr. 1, Jud. BihorRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Județean BihorCapacitate (nr. de locuri) - 961 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 1857 mp, Suprafață construită 1572 mp, Suprafață teren 1572 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale11.109,79 10.Cinematograf "Republica", Mun. Cluj-Napoca, P-ța Mihai Viteazul nr. 11, Jud. ClujRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Cluj-NapocaCapacitate (nr. de locuri) - 1010 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 1962 mp, Suprafață construită 1463 mp, Suprafață teren 1463 mpValorificarea potențialului turistic și cultural al municipiului și difuzare filme47.166,55 11.Cinematograf "Progresul", Orașul Drăgășani, Str. Gib Mihăescu nr. 31, Jud. VâlceaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local DrăgășaniCapacitate (nr. de locuri) - 298 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 589 mp, Suprafață construită 487 mp, Suprafață teren 487 mpSediu al casei de cultură și pentru difuzare filme4.279,48 12.Cinematograf "Pescăruș", Mun. Brăila, Carier Viziru I., Jud. BrăilaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local BrăilaCapacitate (nr. de locuri) - 355 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 736,29 mp, Suprafață construită 682,29 mp, Suprafață teren 750 mpSediu al casei de cultură și pentru difuzare filme25.535,77 13.Cinematograf "Lumina" Orașul Gura Humorului, Str. Piața Republicii nr. 15, Jud. SuceavaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Gura HumoruluiCapacitate (nr. de locuri) - 150 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 552,82 mp, Suprafață construită 469 mp, Suprafață teren 469 mpSediu pentru organizarea de activități social-culturale, educative și difuzare filme5.287,66 14.Cinematograf "Zarand" Municipiul Brad Str. Moților nr. 13, Jud. HunedoaraRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local BradCapacitate (nr. de locuri) - 623 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 912 mp, Suprafață construită 788 mp, Suprafață teren 788 mpSală pentru spectacole și concerte, inclusiv difuzare filme3.982,18 15.Cinematograf "Victoria", Municipiul Covasna str. Gh. Doja nr. 1, județul CovasnaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local CovasnaCapacitate (nr. de locuri) - 300 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 520 mp, Suprafață construită 494 mp, Suprafață teren 494 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale12.851,40 16.Cinematograf "Transilvania" Municipiul Miercurea Ciuc str. Majlath Gustav nr. 2, Județul HarghitaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Miercurea CiucCapacitate (nr. de locuri) - 501 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 950 mp, Suprafață construită 860 mp, Suprafață teren 1450 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale41.106,27 17.Cinematograf "Alutus" Municipiul Slatina, Bd. A.I. Cuza nr. 28 Județul OltRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local SlatinaCapacitate (nr. de locuri) - 612 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 1124 mp, Suprafață construită 1124 mp, Suprafață teren 1124 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale10.492,35 18.Cinematograf "Flacăra" Municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. Tineretului nr. 1 Județul VâlceaRegia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film"Consiliul Local Râmnicu- VâlceaCapacitate (nr. de locuri) - 362 Clădire și teren: Suprafață desfășurată 689 mp, Suprafață construită 613 mp, Suprafață teren 688 mpSală pentru spectacole cinematografice și alte manifestări culturale15.539,85

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilelor care se transmit din domeniul privat al

statului și din administrarea Regiei Autonome de Distribuție

și Exploatare a Filmelor "Româniafilm" în

domeniul public al unor orașe, municipii și/sau județe

și în administrarea consiliilor locale sau, după caz, județene ale acestora

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.