Notă Conform art. 1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 11 mai 2011 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 25 mai 2011, pentru sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1 , aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm", începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm", astfel cum prevăd dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare. Sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile aferente acestora, prevăzute la pozițiile 134-166 din anexa nr. 1 , libere de sarcini, trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm". Clădirile cu altă destinație decât aceea de cinematograf, împreună cu terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa nr. 2 , aflate în proprietatea privată a statului, trec în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm". Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 11 mai 2011 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 25 mai 2011 a fost respinsă de art. unic din LEGEA nr. 105 din 18 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 22 aprilie 2013. Articolele II-IV din LEGEA nr. 101 din 13 aprilie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 aprilie 2023 prevăd: Articolul II Fostele sedii ale reprezentanțelor Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „România-Film“, denumită în continuare R.A.D.E.F. „România-Film“, oficiile administrative, depozitele de film zonale, spațiile tehnice, laboratoarele, atelierele, garajele, precum și terenurile aferente acestora, aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi în evidența patrimonială și exploatarea R.A.D.E.F. „România-Film“, sunt prevăzute în anexa nr. 1 și se supun regimului juridic stabilit de prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 6 din anexa nr. III la Hotărârea Guvernului nr. 530/1991 privind înființarea de regii autonome și societăți comerciale în domeniul cinematografiei, cu modificările și completările ulterioare. Articolul III Sălile și grădinile de spectacol cinematografic care nu se află în posesia R.A.D.E.F. „România-Film“ la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt prevăzute în anexa nr. 2. Articolul IV (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic care au trecut din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. „România-Film“, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective, conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost preluate și/sau cu privire la care nu au fost îndeplinite formalitățile de predare-primire constând în încheierea protocolului de predare-primire sau, după caz, de adoptare a hotărârii de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului, sunt prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4. (2) Etapele procedurale necesare preluării de către autoritățile administrației publice locale a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4 sunt următoarele: a) notificarea R.A.D.E.F. „România-Film“, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu privire la intenția de a prelua imobilul respectiv; b) transmiterea de către R.A.D.E.F. „România-Film“, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la primirea comunicării potrivit lit. a), a următoarelor informații cu privire la imobilul solicitat, fără ca enumerarea să fie limitativă: (i) activul și pasivul; (ii) numărul de salariați; (iii) bunurile mobile aflate în inventar; (iv) investițiile realizate de către și/sau în beneficiul R.A.D.E.F. „România-Film“ între data intrării în vigoare a prevederilor art. II din Legea nr. 328/2006 și data notificării potrivit dispozițiilor lit. a) și, după caz, documentațiile tehnice necesare efectuării expertizelor; c) notificarea R.A.D.E.F. „România-Film“ de către autoritatea administrației publice locale, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data primirii informațiilor prevăzute la lit. b), cu privire la: (i) manifestarea de voință privind încheierea protocolului de predare-primire a imobilului care face obiectul solicitării, în condițiile acoperirii cheltuielilor studiilor sau expertizelor prealabile, după caz, ulterior emiterii unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului în acest scop; (ii) renunțarea motivată la preluarea imobilului care a făcut obiectul notificării prevăzute la lit. a), după caz. d) întocmirea de către R.A.D.E.F. „România-Film“ a protocolului de predare-primire și transmiterea acestuia, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării de la lit. c) pct. (i), către unitatea administrativ-teritorială în vederea semnării; e) adoptarea de către autoritatea administrației publice locale a hotărârii privind încheierea protocolului prevăzut la lit. d), în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data primirii acestuia de la R.A.D.E.F. „România-Film“; f) încheierea și punerea în aplicare a protocolului de predare-primire, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii consiliului local al comunei/orașului/ municipiului prevăzute la lit. e). (3) În cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 4, dispozițiile alin. (2) se completează cu etapele procedurale necesare evaluării imobilului în cauză, în vederea achitării contravalorii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială interesată. (4) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică și în cazul acelor săli și grădini de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4, care au fost preluate de autoritățile administrației publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/municipiului și/sau încheierea protocolului de predare-primire cu R.A.D.E.F. „România-Film“. (5) R.A.D.E.F. „România-Film“ va informa Ministerul Culturii cu privire la schimbarea situației juridice a imobilelor aflate în posesia sa, respectiv cu privire la toate imobilele predate autorităților administrației publice locale, pe baza protocoalelor de predare-primire, în termen de cel mult 30 de zile de la producerea evenimentului, respectiv de la semnarea protocolului de predare-primire. (6) Preluarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic de către autoritățile administrației publice locale se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute la art. II pct. 2-4 din Legea nr. 328/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și cu achitarea contravalorii investițiilor realizate de către și/sau în beneficiul R.A.D.E.F. „România-Film“ între data intrării în vigoare a prevederilor art. II din Legea nr. 328/2006 și data notificării, potrivit dispozițiilor alin. (2) lit. a). (7) În considerarea strategiei proprii de dezvoltare locală, autoritățile administrației publice locale primitoare au obligația de a stabili, în condițiile legii, destinația, investițiile necesare, modul de exploatare și, după caz, obiectivele și regulile de funcționare a instituției publice care asigură exploatarea bunului imobil preluat cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (2), ținând cont de situația bunului imobil, constatată la data semnării protocolului de predare-primire, care poate fi: a) în funcție de starea de folosință: (i) bunuri imobile aflate în folosință, cu destinație de cinematograf sau altă destinație culturală/artistică sau, după caz, cu destinație economică/comercială; (ii) bunuri imobile aflate în conservare/scoase din uz; b) în funcție de investițiile efectuate în cazul imobilelor prevăzute la lit. a) pct. (i): (i) bunuri imobile cu investiții publice/private finalizate și amortizate; (ii) bunuri imobile cu investiții publice/private în executare sau aflate în perioada de amortizare. (8) Pentru realizarea investițiilor necesare în imobilul preluat, inclusiv reabilitare, dotare și/sau modernizare, după caz, fără ca enumerarea să fie limitativă, autoritățile administrației publice locale beneficiază de un termen de cel mult 6 ani, calculat de la data: a) ultimului act de punere în aplicare a protocolului de predare-primire a imobilului prevăzut la alin. (7) lit. a) și lit. b) pct. (i), fără a depăși 6 luni de la data încheierii acestuia sau de la data intrării în vigoare a prezentei legi, după caz, în situația protocolului încheiat înaintea acestei date; b) încetării perioadei de amortizare a investiției sau, după caz, de la data acordării investitorului de despăgubiri de către autoritățile administrației publice locale, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate. (9) În imobilul reabilitat în condițiile alin. (8) autoritățile administrației publice locale și/sau instituțiile publice care asigură exploatarea acestuia, după caz, sunt obligate să asigure condiții pentru desfășurarea de activități cultural-artistice, corespunzător prevederilor legale aplicabile, inclusiv difuzarea de: a) producții cinematografice realizate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006 , cu modificările și completările ulterioare; b) producții autohtone de arhivă și producții cinematografice europene, după caz. (10) Obligațiile prevăzute în prezenta lege se mențin în sarcina autorităților administrației publice locale și/sau a instituțiilor publice care asigură exploatarea imobilului, după caz, pentru o perioadă de cel puțin 30 de ani, calculată de la darea în folosință a imobilului. (11) În situația în care imobilul preluat de autoritățile administrației publice locale în condițiile prezentei legi nu mai poate fi utilizat/reabilitat, acesta poate fi demolat și terenul aferent poate fi utilizat pentru realizarea unui alt obiectiv de interes public, conform hotărârii consiliului local al comunei/orașului/municipiului, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute la alin. (7)-(10). (12) În cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic preluate de către autoritățile administrației publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului și/sau încheierea protocolului de predare-primire, obligațiile prevăzute la alin. (7)-(10) se aplică de la data ultimului act de punere în aplicare a protocolului de predare-primire încheiat conform prevederilor prezentei legi, dar nu mai târziu de 6 luni de la data încheierii acestuia. (13) În termenul prevăzut la alin. (10) se interzice autorităților administrației publice locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorități administrativ-teritoriale. Hotărârile emise cu încălcarea dispozițiilor tezei anterioare sunt nule de drept. (14) Constituie contravenție: a) nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) lit. f), care se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, precum și nerespectarea termenului prevăzut la alin. (8) și (10), care se sancționează cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei; b) nerespectarea obligației de a realiza investițiile conform prevederilor alin. (7), care se sancționează cu revocarea dreptului de administrare. (15) În situația aplicării dispozițiilor alin. (14) lit. b), prin hotărâre a Guvernului, imobilul se transferă în domeniul public al județului, cu respectarea dispozițiilor art. 294 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol de predare-primire încheiat cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor prezentei legi. (16) Constatarea și sancționarea contravențiilor se fac, la sesizarea R.A.D.E.F. „România-Film“, de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului culturii, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului culturii, publicat în Monitorul Oficial al României, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare. (17) Până la data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (2) lit. e), R.A.D.E.F. „România-Film“ are obligația administrării imobilelor care nu au fost predate autorităților administrației publice locale. (18) În situația neadoptării hotărârii la termenele și în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), c) și e), prin hotărâre a Guvernului, imobilul se transferă în domeniul public al județului, cu respectarea dispozițiilor art. 294 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare. (19) În lipsa manifestării de voință a consiliului județean privind preluarea imobilului, exprimată în termen de cel mult 120 de zile de la notificarea de către R.A.D.E.F. „România-Film“ a incidenței dispozițiilor alin. (15) sau, după caz, ale alin. (18), acesta trece în domeniul public al statului și în administrarea R.A.D.E.F. „România-Film“. (20) La intervenirea oricăreia dintre situațiile prevăzute la alin. (15) și (18), R.A.D.E.F. „România-Film“ are obligația notificării consiliului județean pe raza căruia se află imobilul. (21) Dispozițiile alin. (3)-(14) se aplică în mod corespunzător și consiliilor județene aflate în situațiile prevăzute la alin. (15) și (18). (22) În temeiul informării prevăzute la alin. (5) și, după caz, pe baza informațiilor cuprinse în anexele și documentele puse la dispoziție de către R.A.D.E.F. „România-Film“, Ministerul Finanțelor, în baza solicitării Ministerului Culturii, va actualiza inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului. Anexa nr. 1 Imobile cu destinație tehnică și/sau administrativă din patrimoniul R.A.D.E.F. „România-Film“ Nr. crt. Denumirea Județul Adresa 1 Depozit subteran filme (adăpost ALA) București Municipiul București, str. Thomas Masaryk nr. 25 2 Laboratorul Mogoșoaia (sediul R.A.D.E.F.) București Municipiul București, șos. Străulești nr. 3-5 3 Sediul administrativ Bacău Bacău Municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 4 4 Atelier Botoșani Orașul Săveni, Bd. Republicii nr. 88 5 Sediul administrativ Brașov - cinematograf Astra Brașov Municipiul Brașov, Str. Lungă nr. 1 6 Sediul administrativ Brăila - cinematograf Bulevard Brăila Municipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 57 7 Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor Cluj Cluj Municipiul Cluj-Napoca, str. Maiakovski (actuală Septimiu Mureșan) nr. 31-35 8 Atelier tehnic + depozit șopron Cluj Municipiul Cluj-Napoca, Str. Tipografiei nr. 16 9 Sediul administrativ cinematograf Studio (Popular) Constanța Municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 46 10 Clădire administrativă (fost sediu filială Covasna) Covasna Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kossuth Lajos nr. 3 11 Clădire complex tehnic Dolj Municipiul Craiova, str. Matei Basarab nr. 18 12 Hol din cinematograful Jean Negulescu Dolj Municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3 13 Sediu (atelier) Gorj Municipiul Târgu Jiu, aleea V. Alecsandri nr. 42 14 Clădire anexă la cinematograf Căliman Harghita Municipiul Toplița, str. N. Bălcescu nr. 35 15 Sediu secție Ialomița Municipiul Slobozia, str. Matei Basarab nr. 132 16 Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor Iași Iași Municipiul Iași, aleea Cimitirul Evreiesc nr. 2 17 Atelier auto Maramureș Municipiul Baia Mare, str. Horea nr. 38 18 Atelier întreținere Maramureș Municipiul Baia Mare, str. Horea nr. 38 19 Clădire administrativă cu anexe (sediu) Mehedinți Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. M. Vasilescu nr. 12 20 Depozit Neamț Municipiul Piatra-Neamț, str. M. Viteazul nr. 31 21 Spațiu de 152 mp din cinematograful Pietricica Neamț Municipiul Piatra-Neamț, piața M. Kogălniceanu nr. 4 22 Sediu secție Satu Mare Municipiul Satu Mare, str. Ioan Slavici nr. 6 23 Atelier revizie + garaj Satu Mare Municipiul Satu Mare, str. Ioan Slavici nr. 6 24 Clădire atelier Sibiu Municipiul Sibiu, Str. Pielarilor nr. 23 25 Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor Timiș Timiș Municipiul Timișoara, str. Elena Nicoară nr. 16A Anexa nr. 2 Imobile care nu se mai află în posesia R.A.D.E.F. „România-Film“ Nr. crt. Denumirea Adresa Număr de locuri Modul în care a ieșit din patrimoniu Observații 0 1 2 3 4 5 2.1. Imobile transferate în baza Legii nr. 303/2008 1 Columna Județul Alba, municipiul Alba Iulia, Str. Zorilor nr. 8 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 2 Victoria Județul Alba, orașul Teiuș, Str. Clujului nr. 90 219 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 3 Arta - complex cinematografic cu 2 săli Județul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Alecsandri nr. 2 250 + 60 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 4 Grădina de vară Arta Județul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Alecsandri nr. 2 445 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 5 Studio Județul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Goldiș nr. 1-3 587 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 6 Grădiște Județul Arad, municipiul Arad, str. P. Rareș nr. 25 310 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 7 Solidaritatea Județul Arad, municipiul Arad, Str. Codrului nr. 1 261 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 8 Popular Județul Arad, orașul Sântana, Str. Muncii nr. 58 220 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 9 Ghioroc Județul Arad, comuna Ghioroc nr. 86 186 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 10 București Județul Argeș, municipiul Pitești, calea București nr. 2 459 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 11 Orizont Județul Bacău, municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 165 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 12 Capitol Județul Bacău, municipiul Onești, Str. Poștei nr. 3 457 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 13 Uranus Județul Bacău, orașul Târgu Ocna, str. C. Dionisie nr. 1 285 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 14 Libertatea - complex cinematografic cu 3 săli Județul Bihor, municipiul Oradea, Str. Independenței nr. 1 961 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 15 Transilvania Județul Bihor, municipiul Oradea, piața Regele Ferdinand nr. 2 399 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 16 Bihorul Județul Bihor, municipiul Beiuș, str. Andrei Șaguna nr. 2 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 17 Cabina de proiecție cinema Pacea Județul Bihor, orașul Aleșd, str. Bobâlna nr. 10 0 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 18 Bulevard Județul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, Str. Republicii nr. 39 200 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 19 Unirea Județul Botoșani, municipiul Botoșani, Str. Unirii nr. 24 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 20 Melodia Județul Botoșani, municipiul Dorohoi, str. A. I. Cuza nr. 22 355 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 21 Patria Județul Botoșani, orașul Săveni, Str. Centrală nr. 12 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 22 Prutul Județul Botoșani, orașul Ștefănești 309 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 23 Patria Județul Brașov, municipiul Brașov, bd. 15 Noiembrie nr. 50 789 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 24 Modern - complex cinematografic cu 3 săli Județul Brașov, municipiul Brașov, Str. Griviței nr. 47 705 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 25 Royal Județul Brașov, municipiul Brașov, Str. Mureșenilor nr. 7 510 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 26 Astra Județul Brașov, municipiul Brașov, Str. Lungă nr. 1 505 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 27 Transilvania Județul Brașov, municipiul Făgăraș, str. 13 Decembrie, bloc 100 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 28 Popular Județul Brașov, orașul Rupea, Str. Republicii nr. 143 346 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 29 Patria Municipiul București, sectorul 1, bd. Gh. Magheru nr. 12-14 1387 Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar executare nr. 57/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire 30 Excelsior Municipiul București, sectorul 1, bd. Ion Mihalache nr. 174 801 Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 54/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 16.04.2018 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire 31 Cotroceni Municipiul București, sectorul 6, șos. Cotroceni nr. 9 150 Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 58/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 24.04.2018 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire 32 Giulești Municipiul București, sectorul 1, calea Giulești nr. 56A 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 33 Imobil + teren - Grădina de vară Parc Municipiul București, sectorul 1, Bd. Poligrafiei nr. 1 150 Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 55/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 14.04.2018 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire 34 Gloria Municipiul București, sectorul 3, aleea Bucovina nr. 7 652 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 35 Favorit Municipiul București, sectorul 6, Drumul Taberei nr. 24A 944 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 36 Dacia Județul Buzău, municipiul Buzău, Piața Daciei nr. 1 642 Sentința civilă nr. 3.335/2013 - Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Dosar nr. 4.250/114/2013 pentru punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 652/24.02.2011 prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire în baza Legii nr. 303/2008 ; Dosar de executare silită nr. 2.147/2013 prin BNP Cucu Lucian Ciprian - proces-verbal de predare a imobilului și de încredințare a bunurilor imobile din 23.12.2013 către municipiul Buzău Legea nr. 303/2008 37 Flacăra Județul Călărași, municipiul Oltenița, Bd. Republicii nr. 154 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 38 Grădina de vară Flacăra Județul Călărași, municipiul Oltenița, str. Flacăra nr. 1 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 39 Dacia Județul Caraș-Severin, municipiul Reșița, Str. Republicii nr. 15 634 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 40 Tineretului Județul Caraș-Severin, municipiul Caransebeș, Piața Revoluției nr. 2 522 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 41 Hercules Județul Caraș-Severin, orașul Băile Herculane, str. 1 Mai nr. 5 453 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 42 Astra Județul Caraș-Severin, orașul Bocșa, str. 1 Decembrie nr. 24 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 43 Caraș Județul Caraș-Severin, orașul Oravița, str. 1 Decembrie nr. 57 302 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 44 Victoria Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Bd. Eroilor nr. 51 464 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 45 Arta Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Str. Universității nr. 3 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 46 Favorit Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, str. Horea nr. 4-6 294 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 47 Dacia - complex cinematografic cu 2 săli Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, str. Lingurari F.N. 400 + 250 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 48 Mărăști - complex cinematografic cu 2 săli Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu F.N. 350 + 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 49 Grădina de vară Pacea Județul Cluj, municipiul Turda, Str. Republicii nr. 38 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 50 Arta Județul Cluj, municipiul Dej, Piața 16 Februarie nr. 3 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 51 Bobâlna Județul Cluj, municipiul Dej, Str. Mioriței nr. 1 300 transferat in baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 52 Pacea Județul Cluj, municipiul Gherla, piața Ștefan cel Mare nr. 1 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 53 Republica Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 56 1000 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 54 Pescăruș Județul Constanța, municipiul Mangalia, Str. Rozelor nr. 1A 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 55 Eforie Sud Județul Constanța, localitatea Eforie Sud, Bd. Republicii nr. 41 188 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 56 Grădina de vară Perla Județul Constanța, localitatea Eforie Nord 1694 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 57 Grădina de vară Farul Județul Constanța, municipiul Mangalia, str. Mihai Viteazul F.N. 1142 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 58 Grădina de vară Venus Județul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Venus 1258 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 59 Grădina de vară Saturn Județul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Saturn 954 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 60 Lumina Județul Constanța, orașul Negru Vodă, Str. Constanței nr. 34 299 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 61 Arta Județul Covasna, municipiul Sfântu Gheorghe, str. Korosi Cs. Sandor nr. 10 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 62 Victoria Județul Covasna, municipiul Covasna, str. Gh. Doja nr. 1 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 63 Petofi Județul Covasna, municipiul Târgu Secuiesc, str. Kossuth Lajos nr. 2 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 64 Independența Județul Dâmbovița, municipiul Târgoviște, Str. Independenței nr. 2 668 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 65 Arta Județul Galați, municipiul Tecuci, str. Ion Petrovici nr. 1 370 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 66 Transilvania Județul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, str. Majlath Gustav nr. 2 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 67 Harghita Județul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, str. Petofi Sandor nr. 38 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 68 Studio Județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Rakoczi Ferencz nr. 3 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 69 Arta Județul Harghita, orașul Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 35 355 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 70 Victoria Județul Hunedoara, municipiul Petroșani, Str. 1 Decembrie nr. 89 546 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 71 Unirea Județul Hunedoara, municipiul Petroșani, Str. Aviatorilor nr. 2 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 72 Cultural Județul Hunedoara, municipiul Lupeni, str. T. Vladimirescu nr. 1 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 73 Zarand Județul Hunedoara, municipiul Brad, Str. Moților nr. 13 623 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 74 Luceafărul Județul Hunedoara, municipiul Vulcan, str. M. Viteazul nr. 18 355 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 75 Dacia Județul Hunedoara, orașul Hațeg, str. T. Vladimirescu nr. 3 353 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 76 Retezatul Județul Hunedoara, orașul Uricani, Str. Muncii nr. 19 355 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 77 Minerul Județul Hunedoara, orașul Lonea, Str. Republicii nr. 22 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 78 Lumina Județul Hunedoara, comuna Ilia, Str. Libertății nr. 10 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 79 Galax Județul Ialomița, municipiul Slobozia, Bd. Unirii nr. 19 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 80 Pacea Județul Ialomița, municipiul Urziceni, str. București nr. 27 250 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 81 Grădina de vară Amara Județul Ialomița, orașul Amara 1000 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 82 Victoria Județul Iași, municipiul Iași, Piața Unirii nr. 5 902 Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.765/4.08.2017) Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT fără protocol de predare- primire 83 Dacia Județul Iași, municipiul Iași, Piața Voievozilor nr. 14 500 Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.766/4.08.2017) Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT fără protocol de predare- primire 84 Tineretului Județul Iași, municipiul Iași, str. Al. Lăpușneanu nr. 18 150 Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.767/4.08.2017) Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT fără protocol de predare- primire 85 Republica Județul Iași, municipiul Iași, str. Al. Lăpușneanu nr. 12 858 Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.768/4.08.2017) Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT fără protocol de predare- primire 86 1 Mai Județul Iași, orașul Hârlău, str. Bogdan Vodă nr. 2 392 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 87 Minerul Județul Maramureș, municipiul Baia Mare, Piața Libertății nr. 7 549 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 88 Unirea Județul Maramureș, municipiul Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă nr. A1 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 89 Muncitoresc Județul Maramureș, municipiul Sighetu Marmației, Str. Libertății nr. 1 497 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 90 Minerul Județul Maramureș, orașul Baia Sprie, str. Săsar nr. 4 298 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 91 Chioarul Județul Maramureș, orașul Șomcuta Mare, str. Ioan Buteanu nr. 1 298 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 92 Dacia Județul Maramureș, municipiul Baia Mare, Piața Revoluției nr. 7 800 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Baia Mare fără protocol de predare-primire 93 Porțile de Fier Județul Mehedinți, municipiul Drobeta-Turnu Severin, calea Traian nr. 65 483 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 94 Grădina de vară Porțile de Fier Județul Mehedinți, municipiul Drobeta-Turnu Severin, bd. Carol nr. 7 1200 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 95 Arta Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 35-37 742 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 96 Patria Județul Mureș, municipiul Reghin, str. Petru Maior nr. 58 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 97 Doina Județul Mureș, orașul Sovata, str. M. Eminescu nr. 10 328 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 98 Flacăra Județul Mureș, orașul Luduș, Str. Republicii nr. 14 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 99 Cozla - complex cinematografic cu 2 săli Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 7 350 + 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 100 Unirea Județul Neamț, municipiul Roman, str. N. Titulescu nr. 4 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 101 Ozana Județul Neamț, orașul Târgu-Neamț, str. M. Kogălniceanu nr. 2 351 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 ; preluat de UAT Târgu-Neamț fără protocol de predare-primire 102 Alutus Județul Olt, municipiul Slatina, bd. A. I. Cuza nr. 28 612 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 103 Victoria Județul Olt, municipiul Slatina, str. Lipscani nr. 42 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 104 Modern Județul Olt, orașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 2 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 105 Unirea Județul Prahova, orașul Slănic, Str. Slănicului nr. 13 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 106 Scala Județul Sălaj, municipiul Zalău, str. Simion Bărnuțiu nr. 1 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 107 Silvania Județul Sălaj, orașul Cehu Silvaniei, str. Gh. Pop de Băsești nr. 1 327 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 108 Luceafărul Județul Satu Mare, municipiul Satu Mare, bd. L. Blaga nr. 1 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 109 Arta Județul Satu Mare, municipiul Carei, Str. 25 Octombrie nr. 1 160 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 110 Modern Județul Suceava, municipiul Suceava, str. Petru Rareș nr. 1 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 111 Arta Județul Suceava, municipiul Suceava, str. Gh. Doja nr. 5 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 112 Vama Județul Suceava, comuna Vama, satul Vama 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 113 Moldova Județul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 35 298 transferat în baza Legii nr. 303/2009 Legea nr. 303/2009 114 Luceafărul Județul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 2 150 transferat în baza Legii nr. 303/2010 Legea nr. 303/2010 115 Turris Județul Teleorman, municipiul Turnu Măgurele, str. Vlad Țepeș, bloc 32 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 116 Modern Județul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Carpați nr. 10 480 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 117 Unirea Județul Teleorman, orașul Zimnicea, str. Mihai Viteazul nr. 1 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 118 Dacia Județul Timiș, municipiul Timișoara, Str. Zborului nr. 7 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 119 Timiș Județul Timiș, municipiul Timișoara, Bd. Revoluției nr. 7 770 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 120 Victoria Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Porumbescu nr. 2 355 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 121 Arta Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Văcărescu nr. 18 400 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 122 Grădina de vară Arta Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Văcărescu nr. 18 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 123 Unirea Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Mureș nr. 3 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 124 Fratelia Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Izlaz nr. 40 288 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 125 Freidorf Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. N. Andreescu nr. 97 330 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 126 Victoria Județul Timiș, municipiul Lugoj, str. Alex. Mocioni nr. 5 331 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 127 Urania Județul Timiș, orașul Jimbolia, Str. Republicii nr. 37 511 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 128 Grădina de vară Urania Județul Timiș, orașul Jimbolia, Str. Republicii nr. 37 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 129 Amfora Județul Timiș, orașul Recaș, str. Crișan nr. 113 258 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 130 Mara Județul Timiș, comuna Cărpiniș, Str. Principală nr. 96 316 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 131 Steaua Județul Timiș, comuna Variaș, Str. Principală nr. 29A 324 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 132 Muncitoresc Județul Timiș, comuna Periam 274 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 133 Grădina de vară Muncitoresc Județul Timiș, comuna Periam 150 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 134 Libertatea Județul Timiș, comuna Dudeștii Vechi 296 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 135 Cultural Județul Timiș, comuna Cenad 423 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 136 Romanța Județul Timiș, satul Grabăț 268 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 137 Gottlob Județul Timiș, satul Gottlob 180 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 138 1 Mai Județul Timiș, satul Tomnatic 235 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 139 Grădina de vară Dacia Județul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Isaccei nr. 16 1121 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 140 Dacia Județul Vâlcea, orașul Olănești, Str. Băilor nr. 4 261 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 141 Grădina de vară Dacia Județul Vâlcea, orașul Olănești, str. T. Vladimirescu 670 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 142 Parc Județul Vâlcea, orașul Băile Govora, Str. Parcului 320 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 143 Victoria Județul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. Republicii nr. 250 397 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 144 Dacia - complex cinematografic cu 2 săli Județul Vaslui, municipiul Huși, str. G-ral Teleman nr. 15 311 + 151 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 145 Doina Județul Vrancea, municipiul Adjud, str. V. Alecsandri nr. 1 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 146 Republica Județul Vrancea, orașul Panciu, Bd. Independenței nr. 1 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 147 Unirea Județul Vrancea, municipiul Focșani, Str. Republicii nr. 18 100 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 148 Grădina de vară N. Bălcescu Județul Vrancea, municipiul Focșani, Parc N. Bălcescu nr. 1 1350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 149 Cota indiviză de 2/3 - Festival Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 34 - transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 150 Corso Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 27 456 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 151 Dacia Județul Arad, municipiul Arad, Bd. Revoluției nr. 49-53 741 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 152 Mureșul Județul Arad, municipiul Arad, Bd. Revoluției nr. 98 465 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 153 Craiovița Județul Dolj, municipiul Craiova, bd. Oltenia F.N. 504 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 154 Grădina de vară Patria Județul Dolj, municipiul Craiova, Str. Unirii nr. 82 950 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 155 Modern Județul Dolj, municipiul Craiova, str. Madona Dudu nr. 3-5 175 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 156 Țiglina Județul Galați, municipiul Galați, Str. Brăilei nr. 165 800 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 157 Doina Județul Galați, municipiul Galați, str. Gh. Asachi nr. 60 600 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 158 Grădina de vară Central Județul Galați, municipiul Galați, str. Lahovary nr. 4 2000 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 159 Dacia Județul Galați, municipiul Galați, Str. Oțelarilor nr. 11 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 160 Flacăra Județul Galați, municipiul Galați, bd. Henri Coandă nr. 7 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 161 Modern Județul Olt, orașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 2 500 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 162 Doina Județul Suceava, municipiul Fălticeni, Str. Republicii nr. 276 450 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 163 Republica Județul Tulcea, orașul Măcin, Str. Florilor nr. 4 300 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 164 Independența Județul Vaslui, municipiul Vaslui, Str. Victoriei nr. 100 650 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 165 Modern Județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 80 501 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 166 Victoria Județul Vrancea, orașul Mărășești, Str. Republicii nr. 1 350 transferat în baza Legii nr. 303/2008 Legea nr. 303/2008 2.2. Imobile transferate în baza Legii nr. 10/2001 167 Nădlac Județul Arad, orașul Nădlac, Str. Victoriei nr. 32 280 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 58/19.04.2006 Legea nr. 10/2001 168 Tihuța Județul Bistrița-Năsăud, comuna Prundu Bârgăului, Str. Principală nr. 35 161 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 65/12.05.2006 Legea nr. 10/2001 169 Lira - complex cinematografic cu 2 săli Județul Brăila, municipiul Brăila, str. Cojocari nr. 21 399 + 79 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 181/13.10.2006 Legea nr. 10/2001 170 Cota indiviză de 35% din Grădina de vară Central Județul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 5 1000 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 25/2005 completată cu Decizia nr. 70/15.04.2005 Legea nr. 10/2001 171 Negoiul Județul Brașov, municipiul Făgăraș, Str. Republicii nr. 21 501 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 prin Sentința civilă nr. 1.939/CA, Dosar nr. 999/62/2012 Tribunalul Brașov și aprobarea RADEF transmisă cu Adresa nr. 1.823/23.03.2015 Legea nr. 10/2001 172 Scala Municipiul București, sectorul 1, bd. Gh. Magheru nr. 2-4 900 Sentința civilă nr. 211/18.02.2009 Tribunalul București - Secția a III-a civilă - Dosar nr. 43.485/3/2006, definitivă prin Decizia nr. 294/29.01.2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă - Dosar nr. 43.485/3/2006* și Dispoziția RADEF nr. 131/6.12.2016 + Proces-verbal nr. 1/6.12.2016 (RADEF nr. 7.510/6.12.2016) și Proces-verbal nr. 2/6.12.2016 (RADEF nr. 7.515/6.12.2016) Legea nr. 10/2001 173 Dacia Municipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 137 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 51/6.04.2006, decizie pusă în aplicare prin BEJ Dorina și Lucian Gont - Dosar de executare nr. 1.238/2009 și predat imobilul cu proces-verbal Legea nr. 10/2001 174 Popular Municipiul București, sectorul 2, str. Mătăsari nr. 31 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 10/3.07.2006, modificată și completată prin Decizia nr. 177/11.10.2006 Legea nr. 10/2001 175 Grădina de vară Modern (Libertății) Municipiul București, sectorul 4, Str. 11 Iunie nr. 79 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 32/21.02.2006 Legea nr. 10/2001 176 București Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 26 1015 Sentința civilă nr. 661/29.05.2015 + Sentința civilă nr. 696/8.06.2016 - pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă + Decizia civilă nr. 346/23.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, toate pronunțate în Dosarul nr. 36.831/3/2009**, hotărâri definitive și irevocabile; Hotărârea nr. 21/2018 a Consiliului de Administrație al RADEF + Dispoziția nr. 20.023/2018 a primarului general al municipiului București, Hotărârea Comitetului creditorilor debitoarei RADEF din 28.01.2019 + Procesul-verbal de predare-primire din 5.02.2019 (RADEF nr. 742/6.02.2019) Legea nr. 10/2001 177 Lumina Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 32 500 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 38/21.03.2008; Proces-verbal nr. 2.392/24.03.2008 Legea nr. 10/2001 178 Cota indiviză de 1/3 din Festival Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 34 - retrocedată cota indiviză de 1/3 persoanelor îndreptățite sau moștenitorilor acestora Legea nr. 10/2001 179 Lira Municipiul București, sectorul 5, Calea 13 Septembrie nr. 196 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 57/18.04.2006 Legea nr. 10/2001 180 Grădina de vară Lira Municipiul București, sectorul 5, Calea 13 Septembrie nr. 196 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 57/18.04.2006 Legea nr. 10/2001 181 Timpuri Noi Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 24 280 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 și Sentinței civile nr. 221/2011 - Dosarul nr. 3.862/117/2011 Tribunalul Cluj, pusă în aplicare de BEJ Mircea Bolos - Dosar de executare nr. 1.069/2011 - proces-verbal f.n. de predare din 16.01.2012 Legea nr. 10/2001 182 Jean Negulescu Județul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3 382 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 241/10.11.2005 Legea nr. 10/2001 183 Teren 984 mp din Grădina de vară Jean Negulescu Județul Dolj, municipiul Craiova, str. M. Kogălniceanu nr. 2-4 150 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 1/10.01.2013; Sentința civilă nr. 1.019/30.05.2011 Dosar nr. 34.966/3/2007 - Tribunalul București - Secția a III-a civilă Legea nr. 10/2001 184 Republica Județul Galați, municipiul Galați, Str. Domnească nr. 35 851 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 29/20.02.2006 Legea nr. 10/2001 185 București Județul Giurgiu, municipiul Giurgiu, str. Mircea cel Bătrân nr. 16 420 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 180/13.10.2006 Legea nr. 10/2001 186 Grădina de vară București Județul Giurgiu, municipiul Giurgiu, str. Mircea cel Bătrân nr. 16 200 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 180/13.10.2006 Legea nr. 10/2001 187 Miorița Județul Harghita, municipiul Gheorghieni, Str. Libertății nr. 22 400 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Sentința civilă nr. 776/2005 - Tribunalul Harghita Legea nr. 10/2001 188 Cultural Județul Harghita, comuna Ciumani, Str. Principală nr. 256 300 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 prin Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF de punere în aplicare a Dispoziției nr. 62/2003 a Consiliului Local Ciumani Legea nr. 10/2001 189 Tisa Județul Maramureș, comuna Câmpulung la Tisa, Str. Principală nr. 852 200 retrocedat în baza Deciziei nr. 532/2005 emise de Comisia specială de retrocedare a Guvernului și a Deciziei RADEF nr. 42/23.02.2007 Legea nr. 10/2001 190 Tineretului Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 13 200 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 96/27.06.2008, pusă în aplicare prin BEJ Olariu Titu Traian - Dosar de executare nr. 77/2008 și predat imobilul cu proces-verbal Legea nr. 10/2001 191 Flacăra Județul Neamț, municipiul Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 211 390 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 98/17.07.2007 Legea nr. 10/2001 192 Flacăra Județul Olt, municipiul Caracal, str. Antonius Caracalla nr. 5 501 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 207/18.10.2005 Legea nr. 10/2001 193 Aro cu grădină Județul Prahova, municipiul Ploiești, Str. Romană nr. 32 271 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 30/20.02.2006 Legea nr. 10/2001 194 Cota indiviză de 3/4 din complexul cinematografic Perla Județul Prahova, orașul Sinaia, str. Carol I nr. 25 250 + 270 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 128/2005 + Decizia civilă nr. 517/2005 Curtea de Apel București Legea nr. 10/2001 195 Popular Județul Satu Mare, municipiul Satu Mare, str. Ștefan cel Mare nr. 18 150 retrocedat pe cale judecătorească în 2005 Legea nr. 10/2001 196 Pacea Județul Sibiu, municipiul Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29 634 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 208/18.10.2005 Legea nr. 10/2001 197 Progresul Județul Sibiu, municipiul Mediaș, str. I. G. Duca nr. 11 567 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 61/08.05.2006 Legea nr. 10/2001 198 Grădina de vară Select Județul Timiș, orașul Sânnicolau Mare, str. V. Babeș nr. 8 150 retrocedat de primărie prin Dispoziția nr. 577/03.03.2009 Legea nr. 10/2001 199 Select - complex cinematografic cu 2 săli Județul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Isaccei nr. 6A 380 + 55 retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 ; Decizia RADEF nr. 79/27.05.2005, completată cu Decizia RADEF nr. 121/27.07.2005 Legea nr. 10/2001 2.3. Imobile ieșite din patrimoniul RADEF prin transferuri în baza unor hotărâri ale Guvernului, vânzare, executare silită, dare în plată etc. 200 Cinematograful-grădină Cetate Județul Alba, municipiul Alba Iulia, str. M. Viteazul nr. 31 750 transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 din domeniul privat al statului și din administrarea RADEF în domeniul public al municipiului Alba Iulia și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, județul Alba Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 201 Progresul Județul Alba, municipiul Aiud, Str. Băilor nr. 42 - preluat fără protocol de predare-primire de către UAT Aiud, demolat de primărie fără acordul RADEF în 2018 Hotărâre de consiliu local 202 Progresul Județul Arad, municipiul Arad, Calea Timișorii nr. 32 232 vândut în baza Sentinței civile nr. 3.338/15.04.2009 Judecătoria Arad - Secția civilă; Decizia civilă nr. 421/A/27.09.2009 Tribunalul Arad - Secția civilă; Sentința civilă nr. 1.269/14.12.2009 Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă; Sentința civilă nr. 3.670/15.04.2010 Judecătoria Arad - Secția Civilă - validare preț; proces-verbal din 2.08.2010 în Dosarul de executare nr. 559/6.07.2010 BEJ Horia Pasculescu Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67 , Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006 , Ordinul ministrului culturii nr. 2.461/2004 203 Popular Județul Arad, orașul Chișineu-Criș, Str. Înfrățirii nr. 66 200 vândut în baza Sentinței civile nr. 78/24.01.2007 Judecătoria Chișineu-Criș + Decizia civilă nr. 536/R/3.05.2007 + Oferta reală de plată RADEF nr. 5.392/17.07.2007 depusă de CD TOURS - S.R.L. Arad Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67 , Ordinul ministrului culturii nr. 2.461/2004, Legea nr. 99/1990, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 204 Grădina de vară Popular Județul Arad, orașul Chișineu-Criș, Str. Înfrățirii nr. 66 300 vândut în baza Sentinței civile nr. 78/24.01.2007 Judecătoria Chișineu-Criș + Decizia civilă nr. 536/R/03.05.2007 + Oferta reală de plată RADEF nr. 5.392/17.07.2007 depusă de CD TOURS - S.R.L. Arad 205 Mureșul Județul Arad, orașul Lipova, str. N. Titulescu nr. 10 374 vândut în baza Sentinței civile nr. 393/R/29.03.2007 Tribunalul Arad - Dosar nr. 946/250/2006 + Oferta reală de plată în Dosar nr. 1/9.01.2008 depusă la BEJ Gheorghe Carciumaru + proces-verbal din 17.01.2008 - Dosar de executare nr. 1/2008 Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67 206 Dacia Județul Argeș, municipiul Pitești, cartier Craiovei 501 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 16/14.02.2014 Decizia nr. 2.979/17.12.2013 - Tribunalul Argeș - Secția civilă; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 207 Orion Județul Bacău, municipiul Bacău, str. M. Eminescu nr. 33 419 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 103/12.05.2010 Sentința comercială nr. 1.757/29.01.2009 - Dosar nr. 10.619/2007 Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Adresa nr. 3.501/29.04.2010 prin care vânzătoarea a renunțat la calea de atac; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 208 Patria Județul Bihor, municipiul Oradea, Str. Transilvaniei nr. 4 652 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 204/24.10.2012 Decizia nr. 1.623/14.04.2011 Dosar nr. 4.745/1/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 209 Crișana Județul Bihor, municipiul Oradea, Str. Republicii nr. 77 450 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 178/6.09.2012 Decizia comercială nr. 720/17.02.2011 - Dosar nr. 5.330/111/2007 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 210 Victoria Județul Bihor, municipiul Salonta, Piața Libertății nr. 14 325 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 205/24.10.2012 Decizia nr. 1.623/14.04.2011 Dosar nr. 4.745/1/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 211 Pescăruș Județul Brăila, municipiul Brăila, cartier Viziru I 355 transferat în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 ; scos din patrimoniu și din evidențele financiar-contabile ale RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014 Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 ; Decizia Comitetului Director al RADEF nr. 9/26.08.2014 212 Cosmos Județul Brașov, municipiul Brașov, str. Uranus nr. 1 500 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 1/3.01.2006 Ordinul nr. 1/2000 al președintelui Oficiului Național al Cinematografiei 213 Grivița Municipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 166 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 106/11.12.2009 Sentința comercială nr. 8.984/29.06.2007 Dosar nr. 17.669/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă definitivă prin Decizia nr. 141/28.03.2008 și irevocabilă prin Decizia nr. 409/11.02.2009; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 13/4.12.2009 214 Feroviar Municipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 80 - imobilul a fost demolat în baza Hotărârii Guvernului nr. 590/2010 ; scos din patrimoniul și evidența financiar-contabilă a RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014 Hotărârea Guvernului nr. 590/2010 ; Decizia Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014 215 Grădina de vară Parc - spațiu (478 mp) Municipiul București, sectorul 1, Bd. Poligrafiei nr. 1 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 289/24.11.2011 și Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 495/28.02.2011 de BNP Maria Magdalena Terovan Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 10/30.09.2009; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 2/22.02.2011 de mandatare pentru semnare contract de vânzare, antecontract și actele necesare încheierii contractului de vânzare 216 Floreasca Municipiul București, sectorul 2, str. S.V. Rahmaninov nr. 2 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 111/2.06.2010 Hotărârea nr. 12/12.11.2009 a Consiliului de administrație al RADEF; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 217 Melodia Municipiul București, sectorul 2, șos. Ștefan cel Mare nr. 131 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 192/1.10.2012 Sentința comercială nr. 14.095/18.12.2008 Dosarul nr. 40.983/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 218 Munca Municipiul București, sectorul 3, șos. Mihai Bravu nr. 221 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 13/18.01.2011 Sentința comercială nr. 613/13.01.2009 Dosarul nr. 15.959/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 219 Doina Municipiul București, sectorul 3, Str. Doamnei nr. 9 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 109/18.12.2009 Sentința comercială nr. 11.686/13.12.2006 Dosarul nr. 2.909/2005 cu număr unic 19.482/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă definitivă în baza Deciziei comerciale nr. 136/15.03.2007 date în Dosarul nr. 440/2007 de Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială, în baza Deciziei nr. 315/1.02.2008 date în Dosarul nr. 440/2/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Hotărârea nr. 12/12.11.2009 a Consiliului de administrație al RADEF 220 Grădina de vară Doina Municipiul București, sectorul 3, Str. Doamnei nr. 9 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 109/18.12.2009 221 Modern Municipiul București, sectorul 4, Bd. Libertății nr. 1A 150 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 28/01.02.2010 Sentința comercială nr. 5.458/20.04.2007 Dosarul nr. 20.809/3/2006 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Decizia comercială nr. 485/24.10.2007 Dosarul nr. 20.809/3/2006 (dosar vechi nr. 1.484/2007) - Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială; Decizia comercială nr. 3.076/28.10.2008 Dosarul nr. 20.809/3/2006 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 222 Cultural Municipiul București, sectorul 4, bd. Al. Obregia nr. 31 525 Contract de dare în plată nr. 268/20.12.2012 încheiat pentru stingerea totală a obligației de plată din Contractul de cesiune de creanță încheiat între Centrul Național al Cinematografiei și S.C. TOM-AL-VER IMPEX - S.R.L. autentificat cu nr. 4.026/20.12.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan Protocol înregistrat cu nr. 911/11.02.2011 între RADEF și Centrul Național al Cinematografiei; Raport de expertiză tehnică întocmit de expert evaluator al proprietății imobiliare Dumitrascu George la 31.12.2011 și confirmat pentru data de 31.12.2012; Contract de cesiune de creanță autentificat cu nr. 4.026/20.12.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan 223 Victoria Județul Călărași, municipiul Călărași, bd. 1 Mai nr. 2 150 transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 ; scos din patrimoniul și din evidențele financiar-contabile ale RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014 Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 ; Decizia Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014 224 Dacia Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 235 650 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 19/28.01.2010, rectificat cu Încheierea nr. 1.336/1.03.2010 - BNP Maria Magdalena Terovan, completat cu Contractul de tranzacție nr. 75/29.03.2012 Decizia nr. 133/Ap. din 11.11.2008 Dosarul nr. 7.911/62/2007 - Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială; Decizia nr. 06/09.09.2009 și Decizia nr. 9/22.10.2009, emise de Comitetul director al RADEF; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 12/12.11.2009 de aprobare a procesului-verbal de negociere nr. 8.420/11.11.2009; Legea nr. 346/2004 ; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 225 Grădina de vară Tomis Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 9A 2527 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 68/18.03.2011 Art. 12 din Legea 346/2004 ; Sentința comercială nr. 12.535/19.11.2008 Dosarul nr. 10.456/3/2008 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă cf. Deciziei nr. 2.418/23.06.2010 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială - Dosarul nr. 10.456/3/2008; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Regulamentul privind vânzarea prin negociere directă a unora dintre activele aflate în administrarea RADEF în vederea punerii în aplicare a titlurilor executorii ce vizează aceste active, aprobat în ședința Consiliului de administrație din 3.08.2009; proces-verbal de negociere a clauzelor contractuale privind vânzarea activului, înregistrat la RADEF cu nr. 6.693/6.10.2010; Antecontract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 303/8.10.2010 la BNP Maria Magdalena Terovan, modificat conform actului adițional autentificat cu nr. 5/12.01.2011 la BNP Maria Magdalena Terovan 226 Căliman Județul Harghita, municipiul Toplița, str. N. Bălcescu nr. 35 302 Proces-verbal de executare silită (predare imobil) - BEJ Cotfas Marin Cornel de punere în executare a Sentinței civile nr. 169/2007 a Judecătoriei Toplița - întocmit la 11.03.2009 - Dosar ex. nr. 192/2008 Sentința civilă nr. 169/2007 Dosarul nr. 209/326/2006 - Judecătoria Toplița 227 Ialomița Județul Ialomița, municipiul Slobozia, str. M. Basarab nr. 132 360 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 253/12.12.2012 Sentința comercială nr. 1.616/28.01.2009 Dosarul nr. 16.735/3/2008 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Antecontract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.086/9.12.2009 de BNP Maria Magdalena Terovan și modificat prin acte adiționale autentificate de BNP Maria Magdalena Terovan 228 Copou Județul Iași, municipiul Iași, bd. Copou nr. 48 500 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 285/29.12.2010 Decizia comercială nr. 2.419/23.06.2010 Dosarul nr. 553/2/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, rămasă irevocabilă 229 Select Județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 49 300 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 178/6.09.2012 Sentința comercială nr. 10.606/10.11.2010 - Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 230 Spațiu de 665 mp din Pietricica Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Piața M. Kogălniceanu nr. 4 500 vândut în baza Sentinței comerciale nr. 3.955/22.03.2007 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 90/3.12.2009 Sentința comercială nr. 3.955/22.03.2007 Dosarul nr. 46.203/3/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Decizia comercială nr. 597/3.12.2007 Dosarul nr. 3.725/2/2007 (dosar vechi nr. 1.310/2007) - Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială; Decizia nr. 2.778/08.10.2008 Dosarul nr. 3.725/2/2007 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 231 Cota indiviză de 1/4 din complexul cinematografic Perla Județul Prahova, orașul Sinaia, str. Carol I nr. 25 - vândut în baza Contractului de vânzare nr. 46/13.03.2017 Hotărârea nr. 13/28.02.2017 a Consiliului de administrație al RADEF 232 Dorna Județul Suceava, municipiul Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu nr. 36 300 vândut în baza Contractului de vânzare nr. 43 din 23.02.2012 Sentința comercială nr. 11.750/14.12.2006 Dosarul nr. 38.805/3/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național 233 Lumina Județul Suceava, orașul Gura Humorului, Piața Republicii nr. 15 150 transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 234 Capitol Județul Timiș, municipiul Timișoara, bd. C. D. Loga nr. 2 1079 transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 235 Grădina de vară Capitol Județul Timiș, municipiul Timișoara, bd. C. D. Loga nr. 2 2500 transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 236 Studio Județul Timiș, municipiul Timișoara, str. Lenau nr. 2 708 Contract de dare în plată nr. 255/14.12.2012 încheiat cu Rusimovici Nada pentru stingerea totală a obligației de plată din Contractul de cesiune de creanță autentificat cu nr. 3.944/14.12.2010 de BNP Maria Magdalena Terovan încheiat între Rusimovici Nada și Grancea Cornel și Contractul de cesiune de creanță nr. RADEF 104/23.04.2012 încheiat între S.C. FILM LOCATION GUIDE - S.R.L. și Grancea Cornel Încuviințare executare silită dispusă prin Încheierea civilă nr. 542/EX Camera de consiliu din 13.06.2012 - Judecătoria Timișoara - Dosarul nr. 15.620/352/2012 și pornită din Dosarul de executare nr. 246/ex/2012 - BEJ Capotescu Ioan; Somația emisă la 28.06.2012 în Dosarul de executare nr. 246/ex/2012 - BEJ Capotescu Ioan; Adresa de înființare a popririi executorii transmise Băncii Transilvania - Timișoara și înregistrată cu nr. 11.610/3.07.2012, prin care BEJ Capotescu Ioan a dispus înființare poprire asupra contului RADEF; Notificare nr. 393/24.09.2012 transmisă prin BEJ Adrian Moianu; titlurile executorii – Contract de cesiune de creanță autentificat cu nr. 1.147/23.04.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan, Contract de cesiune nr. 156/5.08.2010, Contractul de cesiune de creanță autentificat cu nr. 3.944/14.12.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan 237 Tineretului Județul Tulcea, municipiul Tulcea, str. Babadag nr. 4A 350 Contract de dare în plată autentificat cu nr. 151/29.03.2013 la BNP Maria Magdalena Terovan (înregistrat la RADEF cu nr. 35/18.03.2015) încheiat pentru stingerea totală a obligației de plată din contractul de cesiune de creanță încheiat între S.C. MEDIA PRO DISTRIBUTION - S.R.L. și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L., autentificat cu nr. 1.654/7.08.2013 de BNP Maria Magdalena Terovan Contract de cesiune de creanță din 5.02.2013 încheiat între S.C. MEDIA PRO DISTRIBUTION - S.R.L. și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L.; Proces-verbal de conciliere din 12.03.2013 încheiat între RADEF și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L., autentificat cu nr. 1654/7.08.2013 de BNP Maria Magdalena Terovan 238 Flacăra Județul Vâlcea, municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Tineretului nr. 1 362 transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 239 Progresul Județul Vâlcea, municipiul Drăgășani, str. Gib Mihăescu nr. 31 298 transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 NOTE: Imobile dezmembrate Observații Cota indiviză de 1/3 din Cinematograful Festival și teren plus anexe sunt restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 , pe cale judiciară. Cota indiviză de 2/3 din Cinematograful Festival a fost transferată în baza Legii nr. 303/2008 ; este înscrisă în anexa nr. 2.2., pct. 149 Cinematograful Jean Negulescu este restituit parțial în temeiul Legii nr. 10/2001 , pe cale judiciară. Holul Cinematografului Jean Negulescu este intabulat în cartea funciară ca spațiu aflat în administrarea RADEF; imobilul este înscris în anexa nr. 4 Teren de 984 mp din Grădina de vară Jean Negulescu este restituit în temeiul Legii nr. 10/2001 , pe cale judiciară. Grădina de vară Jean Negulescu se află în administrarea RADEF pentru cota de teren care excedează suprafeței de 984 mp restituite pe cale judiciară; imobilul este înscris în anexa nr. 4 Cota indiviză de 3/4 din complexul cinematografic Perla, Sinaia, este restituită în temeiul Legii nr. 10/2001 , pe cale judiciară. Cota indiviză de 1/4 din complexul cinematografic Perla, Sinaia, a fost vândută în temeiul legilor speciale în domeniul privatizării; este înscrisă în anexa nr. 2.3 pct. 231 Imobil/teren/Grădina de vară Parc - spațiu (478 mp) a fost preluat de sectorul 1 al UAT București fără protocol de predare-primire în temeiul Legii nr. 303/2008 . Imobilul este notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 . Suprafața de 665 mp din Cinematograful Pietricica este înstrăinată prin act de vânzare, conform legilor speciale. Suprafața ce excedează 665 mp din Cinematograful Pietricica se află în administrarea RADEF; imobilul este înscris în anexa nr. 4 Cota procentuală de 35% din Grădina de vară Central, Brăila, a fost retrocedată în temeiul Legii nr. 10/2001 . Cota procentuală de 65% din Grădina de vară Central, Brăila, urmează a fi predată UAT Brăila conform Legii nr. 303/2008 ; imobilul este înscris în anexa nr. 3 Anexa nr. 3 Imobile gestionate de către R.A.D.E.F. „România-Film“ pentru care nu au fost îndeplinite formalitățile de predare-primire sau, după caz, nu a fost emisă o hotărâre de consiliu local al comunei/orașului/municipiului potrivit dispozițiilor art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia 3.1. Lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, fără carte funciară deschisă, care vor fi predate unităților administrativ-teritoriale Nr. crt. Denumirea Adresa 1. Balada Județul Argeș, municipiul Câmpulung, cartier Visoi III 2. Forum Județul Bacău, municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 4 3. Oituz Județul Bacău, municipiul Onești, bd. Oituz nr. 25 4. Cultural Județul Botoșani, municipiul Dorohoi, str. D-tru Furtună nr. 3 5. Unirea Județul Brăila, municipiul Brăila, str. Aleea Cinematografului nr. 5 6. Cota indiviză de 65% din Grădina de vară Central Județul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 5 7. Măgura Județul Brașov, municipiul Codlea, Str. Lungă nr. 131 8. Grădina de vară Neon Județul Constanța, localitatea Eforie Nord 9. Studio (Popular) Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 46 10. Minerul Județul Gorj, municipiul Motru, Str. Trandafirilor nr. 16 11. Modern Județul Hunedoara, municipiul Hunedoara, Str. Arenei nr. 3 12. Patria Județul Hunedoara, municipiul Orăștie, str. N. Bălcescu nr. 5 13. Grădina de vară Amfiteatru Județul Ialomița, municipiul Slobozia, str. M. Basarab nr. 132 14. Dunărea Județul Olt, orașul Corabia, str. Carpați nr. 112 15. Premiera (fost Patria) Județul Prahova, municipiul Ploiești, Piața Victoriei nr. 4 16. Tineretului Județul Prahova, municipiul Ploiești, str. Ștefan cel Mare nr. 8 17. Central Județul Prahova, municipiul Câmpina, bd. Carol nr. 69 18. Măgura Județul Sălaj, orașul Șimleu Silvaniei, piața Iuliu Maniu nr. 2 (fostă Republicii) 19. Cozia Județul Vâlcea, localitatea Căciulata, str. Calea lui Traian nr. 782 20. Oltul Județul Vâlcea, orașul Călimănești, str. Calea lui Traian nr. 698 21. Oltețul Județul Vâlcea, orașul Bălcești 3.2. Lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, cu carte funciară deschisă, care vor fi predate unităților administrativ-teritoriale Nr. crt. Denumirea Adresa 1. Central Județul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 10 2. Tineretului Județul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, str. Gh. Șincai nr. 22 3. Dacia Județul Arad, comuna Pecica, str. Bella Breiner nr. 16 4. Fox Județul Cluj, municipiul Turda, Str. Castanilor nr. 1 5. Tineretului - complex cinematografic cu 2 săli Județul Cluj, municipiul Turda, Str. Tineretului nr. 1 6. Grădina de vară Albatros Județul Constanța, localitatea Mamaia, bd. Mamaia nr. 1 7. Dacia - complex cinematografic cu 3 săli Județul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, bd. Decebal nr. 3-5 Anexa nr. 4 Imobile a căror preluare se realizează prin achitarea contravalorii de către unitatea administrativ-teritorială Nr. crt. Denumirea^1)2)3) Adresa 1 Dacia Județul Alba, municipiul Alba Iulia, Bd. Victoriei nr. 25 2 Muncitorul Județul Alba, orașul Zlatna, str. Avram Iancu nr. 6 3 Flacăra Județul Bistrița-Năsăud, orașul Năsăud, Piața Unirii nr. 2 (fostă Str. Grănicerului nr. 24) 4 Flamura Municipiul București, sectorul 4, Șos. Giurgiului nr. 119 5 Tineretului Județul Buzău, municipiul Buzău, str. N. Bălcescu nr. 36 6 Grădina de vară Tineretului Județul Buzău, municipiul Buzău, str. N. Bălcescu nr. 36 7 Orizont Județul Călărași, municipiul Călărași, Str. Prelungirii București nr. 20 (fost nr. 2) 8 Florin Piersic (fost Republica) Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, piața Mihai Viteazul nr. 11-13 9 Flacăra Municipiul Drobeta-Turnu Severin, Bd. Revoluției 16-22 Decembrie 1989 nr. 22 10 Modern - complex cinematografic cu 2 săli + grădină Municipiul Ploiești, Șos. Vestului (fosta Str. Inelului) nr. 3 11 Arta Județul Sibiu, municipiul Sibiu, piața Aurel Vlaicu nr. 1 12 Popular Județul Sibiu, orașul Cisnădie, Str. Cetății nr. 15 13 Luceafărul Județul Timiș, comuna Teramia Mare 14 Heracleea Județul Tulcea, orașul Babadag, str. Mihai Viteazul nr. 82 15 Central Județul Olt, municipiul Caracal, Str. Victoriei nr. 8 16 Grădina de vară Progresul Județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. N. Bălcescu nr. 2 bis 17 Sebastian Papaiani (fost Modern) Județul Argeș, municipiul Pitești, Str. Victoriei nr. 20 18 Muscelul Județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. D. I. Berechet nr. 1 19 Grădina de vară Muscelul Județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. D. I. Berechet nr. 1 20 Central Județul Bacău, municipiul Bacău, str. N. Bălcescu nr. 12 21 Bulevard Județul Brăila, municipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 57 22 Europa (Miorița) Municipiul București, sectorul 2, Calea Moșilor nr. 127 23 Cosmos Municipiul București, sectorul 2, șos. Pantelimon nr. 357A 24 Progresul Județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, Str. Victoriei nr. 36 25 Monteoru Județul Buzău, comuna Merei, satul Monteoru 26 Grădina de vară Monteoru Județul Buzău, comuna Merei, satul Monteoru 27 Danubius Județul Caraș-Severin, localitatea Moldova Nouă, str. Coșbuc F.N. 28 Bulevard Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 169A 29 Grădina de vară Eforie Sud Județul Constanța, localitatea Eforie Sud, str. T. Vladimirescu nr. 2 30 Gloria Județul Dâmbovița, orașul Găești, Str. 13 Decembrie 1918 nr. 6 31 Patria Județul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 15 32 Sergiu Nicolaescu (fost Victoria) Județul Gorj, municipiul Târgu Jiu, Str. Siretului nr. 8A 33 Patria Județul Hunedoara, municipiul Deva, Bd. 1 Decembrie nr. 5 34 Parângul Județul Hunedoara, municipiul Petroșani, Aleea Poporului nr. 1 35 Libertății Județul Ilfov, orașul Buftea, șos. București-Târgoviște nr. 123 36 Mon Amour (fost Dacia) Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, str. Ștefan cel Mare nr. 14 37 Favorit Județul Prahova, orașul Mizil, str. M. Bravu nr. 108 38 Bârladul Județul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. Republicii nr. 83 39 Capitol Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 36 40 Grădina de vară Capitol Municipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 36 41 Munca Județul Dâmbovița, orașul Moreni, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 8 (fosta str. Lct. Pantea Ion nr. 8) 42 Grădina de vară Gloria-Titan Municipiul București, sectorul 3, aleea Stănilă nr. 2 43 Dobrogea Județul Constanța, municipiul Medgidia, Str. Republicii nr. 14 44 Grădina de vară Jupiter Județul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Jupiter 45 Victoria Județul Satu Mare, municipiul Satu Mare, piața Păcii nr. 1 Hol Jean Negulescu^4) Județul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3 46 Drumul Sării Municipiul București, sectorul 6, Drumul Sării nr. 8 47 Luceafărul Municipiul București, sectorul 3, bd. I. C. Brătianu nr. 6 48 Luceafărul Județul Botoșani, municipiul Botoșani, str. Dobrogeanu Gherea nr. 3 Teren din Grădina de vară Jean Negulescu^5) Județul Dolj, municipiul Craiova, str. M. Kogălniceanu nr. 2-4 49 Independența Județul Dolj, orașul Filiași, Str. Stadionului nr. 2 (fostă bd. Racoteanu nr. 160, fostă Stadion nr. 2) 50 Miorița Județul Vâlcea, orașul Horezu, str. T. Vladimirescu nr. 67 Spațiu din cinematograful Pietricica^6) Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, piața M. Kogălniceanu nr. 4 51 Flacăra Județul Hunedoara, municipiul Hunedoara, bd. Dacia nr. 5 52 Patria Județul Alba, orașul Cugir, str. Al. Sahia nr. 24 53 Dunărea Județul Mehedinți, municipiul Orșova, Centrul civic nr. 52 54 Lumina Județul Olt, municipiul Slatina, str. Dinu Lipatti nr. 30 55 Concordia Județul Prahova, orașul Azuga, Str. Postăvăriei nr. 1 56 Lumina Județul Dolj, municipiul Craiova, str. Drumul Jiului nr. 2 ^1) Imobilele de la punctele 1-16 se află în proprietatea tabulară a RADEF „România-Film“. ^2) Imobilele de la punctele 17-38 se află în domeniul public sau privat al statului, fără carte funciară. ^3) Imobilele de la punctele 39-56 se află în domeniul public sau privat al statului, cu drept de administrare intabulat. ^4) Se regăsește și în anexa nr. 1 nr. crt. 12 și în anexa nr. 2.2 nr. crt. 182. ^5) Rămas în administrarea RADEF după retrocedarea activului „Grădina de vară Jean Negulescu“ (anexa nr. 2.2 nr. crt. 183). ^6) Rămas în administrarea RADEF după vânzarea activului „Cinematograful Pietricica“ (anexa nr. 2.3 nr. crt. 230).