LEGE nr. 469 din 12 decembrie 2006

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006
Intrat în vigoare
30.12.2006
Forma consolidată din
30.12.2006

pentru modificarea și completarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, se modifica și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, literele b), n) și o) se abroga.

2. La articolul 2 se introduc doua noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

"(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 7 și ale art. 20, următorii termeni și expresii se definesc după cum urmează:

a) produs cosmetic finit - produsul cosmetic în formula sa finala, asa cum este pus pe piața și oferit consumatorului final, sau prototipul acestuia;

b) prototip - primul model sau proiect al unui produs cosmetic care nu a fost fabricat în loturi și de la care produsul cosmetic finit este copiat sau dezvoltat.

(3) Pentru aplicarea prevederilor art. 6, următoarea expresie se defineste astfel:

- ingredient cosmetic - orice substanța chimica sau preparat de origine sintetică ori naturala folosit în compozitia unui produs cosmetic, cu excepția compozitiilor de parfumare și aromatizare."

3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Produsele cosmetice puse pe piața nu trebuie să pericliteze sănătatea umană atunci când sunt folosite în condiții normale sau previzibile în mod rezonabil de folosire, ținându-se seama, în special, de prezentarea produsului, etichetarea, instrucțiunile privind păstrarea și utilizarea acestuia, precum și de orice alta indicație sau informație prevăzută de producător, de reprezentantul sau autorizat sau de orice altă persoană responsabilă pentru punerea pe piața a produsului. Aceste indicații sau informații nu vor scuti nicio persoana, în nicio circumstanță, să se conformeze altor dispoziții ale prezentei legi."

4. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:

"Art. 5^1. - Ministerul Sănătății Publice ia toate măsurile necesare pentru a fi puse pe piața numai acele produse care se conformează prevederilor prezentei legi și ale Ordinului ministrului sănătății nr. 1.448/2005 privind categoriile de produse cosmetice și listele cuprinzând substantele ce pot fi utilizate în compozitia produselor cosmetice, cu modificările și completările ulterioare."

5. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Fără a afecta ducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. 5, se interzice punerea pe piața a produselor cosmetice în a căror compoziție se găsesc:

a) substanțe prevăzute în anexa nr. II la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare;

b) substanțe în afară limitelor de admisibilitate și a condițiilor prevăzute în anexa nr. III, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare;

c) agenți de colorare, alții decât cei prevăzuți în anexa nr. IV, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la colorarea parului;

d) agenți de colorare prevăzuți în anexa nr. IV, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, în alte condiții decât cele specificate, cu excepția produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la colorarea parului;

e) conservanti, alții decât cei stabiliți în anexa nr. VI, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare;

f) conservanti, în afară limitelor de admisibilitate și a condițiilor impuse de anexa nr. VI, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cazului în care sunt folosite alte concentratii, pentru scopuri specifice, care rezultă din prezentarea produsului;

g) filtre UV, altele decât cele stabilite în anexa nr. VII, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare;

h) filtre UV, folosite în afară limitelor de admisibilitate și a condițiilor impuse în anexa nr. VII, Partea I, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare;".

6. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Prevederile Ordinului ministrului industriei și resurselor și al ministrului sănătății și familiei nr. 309/729/2001 privind inventarul pentru ingredientele folosite în produsele cosmetice au valoare indicativa, fără sa constituie o lista a substanțelor autorizate pentru a fi folosite în produsele cosmetice."

7. La articolul 7, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Fără a se afecta ducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. 5, se interzic:

a) comercializarea produselor cosmetice a căror formula finala, pentru a îndeplini cerințele prezentei legi, a fost testata pe animale folosindu-se o metoda, alta decât cea alternativa, după ce aceasta din urma a fost validată și adoptată la nivelul Comunității Europene, ținându-se seama de evoluția procesului de validare din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică;

b) comercializarea produselor cosmetice având ingrediente sau combinatii de ingrediente care, pentru a îndeplini cerințele prezentei legi, au fost testate pe animale folosindu-se o metoda, alta decât cea alternativa, după data la care aceasta din urma a fost validată și adoptată la nivelul Comunității Europene, ținându-se seama de evoluția procesului de validare din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică;

c) testarea pe animale a produselor cosmetice finite, pentru a îndeplini cerințele prezentei legi;

d) testarea pe animale a ingredientelor sau combinatiilor de ingrediente, pentru a îndeplini cerințele prezentei legi, după data la care aceste teste trebuie să fie înlocuite de metodele alternative validate sau stabilite de Comisia Europeană.

(2) Metodele alternative celor prevăzute în anexa nr. 3 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările și completările ulterioare, se reglementează prin ordin al ministrului sănătății publice, pe măsura publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."

8. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Este interzisă folosirea în produsele cosmetice a substanțelor clasificate ca fiind cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere din categoriile 1, 2 și 3, asa cum sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase."

9. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Este permisă comercializarea produselor cosmetice care conțin:

a) substantele prevăzute în anexa nr. III, Partea a 2-a, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, în limitele și condițiile impuse, până la data stabilită în anexa menționată;

b) agenții de colorare prevăzuți în anexa nr. IV, Partea a 2-a, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, în limitele și condițiile impuse, până la data stabilită în anexa menționată;

c) conservantii prevăzuți în anexa nr. VI, Partea a 2-a, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, în limitele și condițiile impuse, până la data stabilită în anexa, cu excepția cazului în care sunt folosite alte concentratii, pentru scopuri specifice, care reies din prezentarea produsului;

d) filtrele UV prevăzute în anexa nr. VII, Partea a 2-a, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, în limitele și condițiile impuse, până la data stabilită în anexa menționată."

10. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) După expirarea datei stabilite potrivit alin. (1), substantele, agenții de colorare, conservantii și filtrele UV trebuie:

a) permisi definitiv; sau

b) interzisi definitiv, prin includerea în cuprinsul anexei nr. II la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare; sau

c) mentinuti, pentru perioada prevăzută în Partea a 2-a a anexelor nr. III, IV, VI și VII la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare; sau

d) eliminati, prin abrogarea pozițiilor respective din anexele la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, pe baza informațiilor științifice disponibile sau pentru că nu mai sunt folosiți."

11. La articolul 9, alineatele (2) și (3) se abroga.

12. La articolul 10, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 6, Ministerul Sănătății Publice poate autoriza folosirea pe teritoriul României a substanțelor care nu sunt prevăzute în lista de substanțe permise pentru anumite produse cosmetice, în următoarele condiții:".

13. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - Producătorul sau reprezentantul sau autorizat ori beneficiarul fabricării produsului cosmetic sau persoana responsabilă pentru punerea produselor cosmetice pe piața Comunității Europene va notifica autorității competente a statului membru unde s-a fabricat produsul sau unde acesta a fost importat pentru prima data adresa locului de fabricație ori a primului import în cadrul comunității, înainte de introducerea pe piața a acestora."

14. Articolul 12 se abroga.

15. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Notificarea este unica pe teritoriul Uniunii Europene.

(2) Notificarea devine efectivă din momentul transmiterii datelor.

(3) Orice modificare a informațiilor transmise Ministerului Sănătății Publice este adusă la cunoștința acestuia în termen de 30 de zile de la data apariției modificării.

(4) În conformitate cu prevederile art. 11, Ministerul Sănătății Publice reprezintă autoritatea competentă în România pentru notificarea produselor cosmetice."

16. La articolul 14, literele c), d) și e) ale alineatului (1) vor avea următorul cuprins:

"c) metoda de fabricație conform regulilor de buna practica de fabricație prevăzute în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 308/2001 pentru aprobarea Ghidului privind principiile de buna practica de fabricație pentru produsele cosmetice sau în reglementările altor state membre; prevederile ordinului menționat sunt aplicabile produselor cosmetice fabricate în România sau importate din tari terțe, care sunt introduse pentru prima data pe piața comunitara prin România;

d) numele persoanei responsabile cu fabricarea sau importul pentru prima data al unui produs cosmetic în Comunitatea Europeană; persoana responsabilă trebuie să posede un nivel adecvat de calificare profesională sau experienta, în conformitate cu legislația și practica statului membru al Comunității Europene unde sunt fabricate ori unde sunt pentru prima data importate produsele cosmetice;

e) evaluarea siguranței pentru sănătatea umană a produsului cosmetic finit. Pentru aceasta, producătorul va ține seama de profilul toxicologic general al ingredientelor folosite, de structura lor chimica și de nivelul de expunere, în special de caracteristicile de expunere specifice zonei în care produsul va fi aplicat sau de populația căreia îi este destinat; pentru produsele destinate copiilor sub 3 ani, precum și pentru cele destinate exclusiv igienei intime externe trebuie să existe o evaluare specifică a securității pentru sănătatea umană. În cazul în care produsul se fabrica în diferite localități pe teritoriul României sau al celorlalte state membre ale Comunității Europene, producătorul poate să aleagă o singura locatie (loc), unde informațiile privind produsul sunt disponibile. În acest sens, la solicitarea autorităților competente pentru monitorizarea produsului sau a altor autorități cu atribuții de control, producătorul este obligat sa precizeze adresa la care informațiile sunt rapid accesibile;".

17. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor este autoritatea competentă în România pentru verificarea datelor prevăzute la alin. (1)."

18. La articolul 14, alineatul (2) se abroga.

19. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - Datele prevăzute la art. 14 vor fi prezentate în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea și într-o limbă acceptată de autoritățile competente."

20. La articolul 17, literele a), b), c), f), h) și i) ale alineatului (1) vor avea următorul cuprins:

"a) numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piața stabilite în Comunitatea Europeană sau abrevierea, dacă aceasta permite identificarea persoanelor respective;

b) sediul sau adresa din statul membru al Comunității Europene a producătorului sau a persoanei responsabile pentru introducerea pe piața, în Comunitatea Europeană, a unui produs cosmetic importat ori abrevierea sa, atât timp cat acesta este posibil de identificat;

c) țara de origine pentru produsele fabricate în afară Comunității Europene;

..................................................................

f) precautiile speciale la utilizare, în special cele referitoare la ingredientele menționate în coloana "Condițiile utilizării și precautii care trebuie să fie menționate pe eticheta" din anexele nr. III, IV, VI și VII la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, și care trebuie inscriptionate pe ambalaj și pe recipient, precum și informațiile speciale de avertizare pentru produsele cosmetice de uz profesional, în special cele pentru coafura. În cazul în care acest lucru nu este posibil din motive practice, va fi alăturat un prospect, o eticheta, o banderola ori un fluturas care va conține informațiile necesare consumatorilor, fie abreviat, fie prin utilizarea simbolului prevăzut în anexa nr. 3, care trebuie să figureze pe recipient și pe ambalaj;

..................................................................

h) numărul lotului de fabricație sau o indicație care să permită identificarea produsului. Atunci când dimensiunile reduse ale produsului nu permit, aceasta informație poate să apară numai pe ambalaj;

i) lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compozitia produsului cosmetic, în ordinea descrescătoare a greutatii în momentul incorporarii lor; aceasta lista este precedată de cuvântul "ingrediente". În cazul în care, din motive practice, acest lucru nu este posibil, prospectul, eticheta, banderola sau fluturasul atasat trebuie să conțină informația necesară consumatorului, în forma abreviata sau simbolul prevăzut în anexa nr. 3, care trebuie inscripționat pe ambalaj. Nu sunt considerate ingrediente: impuritatile din materiile prime folosite; materialele tehnice auxiliare folosite în preparat, dar care nu se regăsesc în produsul finit; materialele folosite în cantități strict necesare ca solventi sau purtători de parfum ori compozitii aromatice. Se vor menționa ingredientele în concentrație mai mica de 1% fără o ordine anume, după cele a căror concentrație este mai mare de 1%. Colorantii pot fi menționați după celelalte ingrediente, indiferent de ordine, conform numărului index de culoare sau denumirii prevăzute în anexa nr. VI la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pentru produsele cosmetice decorative comercializate în mai multe culori/nuante se menționează toți agenții de colorare folosiți, precedati de sintagma "poate conține" sau de simbolul "+/-". Compozitiile de parfumare sau de aromatizare și materiile lor prime vor fi menționate prin cuvântul "parfum", respectiv "aroma". Substantele cuprinse în anexa nr. III la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru care exista mențiunea de a fi inscriptionate pe ambalaj, vor fi incluse pe lista ingredientelor, indiferent de funcțiunea pe care o au în produsul cosmetic."

21. La articolul 17, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Acolo unde, din motive practice legate de dimensiunea sau de forma recipientelor ori a ambalajelor, nu este realizabila inscriptionarea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) și i), acestea se înscriu pe o eticheta, o banderola, un prospect sau un pliant care este alăturat produsului. În cazul sapunului, al bilelor pentru baie sau al altor produse de dimensiuni mici, unde este practic imposibil, din motive de dimensiune sau forma, să fie scrise informațiile prevăzute la alin. (1) lit. i) pe un prospect, o eticheta, o banderola, un pliant sau un fluturas atasat, aceste informații vor fi scrise pe un pliant pus în imediata vecinătate a recipientului în care produsul cosmetic este expus spre vânzare."

22. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - Informațiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. d)-f) și h) trebuie scrise în limba română, cu excepția listei cuprinzând ingredientele, unde se folosesc denumirile din Ordinul ministrului industriei și resurselor și al ministrului sănătății și familiei nr. 309/729/2001 privind inventarul pentru ingredientele folosite în produsele cosmetice ori din Nomenclatorul internațional pentru produse cosmetice - INCI, afișat pe site-ul Ministerului Sănătății Publice și pe cel al Uniunii Europene, sau, după caz, se aplică prevederile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 560/2001 privind unele măsuri pentru păstrarea confidențialității unor ingrediente din compozitia produselor cosmetice, iar colorantii vor fi înscriși conform numărului din indexul culorilor - Colour Index."

23. La articolul 20, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Producătorul sau persoana responsabilă cu plasarea pe piața Comunității Europene a produsului se poate folosi de faptul ca acesta nu a fost testat pe animale, prin specificare pe ambalaj sau pe orice alt document, nota, eticheta, banderola ce însoțește ori care se referă la produs, numai dacă producătorul sau furnizorii săi de materii prime nu a/au efectuat sau nu a/au solicitat testări pe animale pentru produsul cosmetic finit ori pe prototip sau nu a/au folosit niciun ingredient testat pe animale de către terțe persoane, în scopul formulării de produse cosmetice noi."

24. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - Reprezentanții împuterniciți ai organelor de control sunt obligați să respecte caracterul secret al informațiilor conținute în documentele prevăzute la art. 14 sau despre care au luat cunoștința în timpul acțiunilor de control."

25. La articolul 26, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Ministerul Sănătății Publice este autoritatea naționala competența care transmite informații Comisiei Europene referitoare la dispozițiile art. 14, în scopul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."

26. Articolul 29 se abroga.

27. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

"Art. 31. - Prevederile prezentei legi nu se aplică produselor care conțin substantele prevăzute în anexa nr. V la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.448/2005, cu modificările și completările ulterioare."

Articolul II

În tot cuprinsul Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, sintagma "Uniunea Europeană" se înlocuiește cu sintagma "Comunitatea Europeană" și sintagma "Ministerul Sănătății" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Sănătății Publice".

Articolul III

Ministerul Sănătății Publice va elabora și va aproba, prin ordin al ministrului, procedura de notificare a produselor cosmetice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, și va face publică lista produselor cosmetice notificate.

Articolul IV

Dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția dispozițiilor art. I pct. 1, 2, 7, 12-16, 20-23 și 25, care intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

Articolul V

Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

*

Prezenta lege transpune integral Directiva Consiliului 76/768/CEE privind armonizarea legislatiilor statelor membre în domeniul produselor cosmetice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/262 din 27 septembrie 1976.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TARACILA

București, 12 decembrie 2006.

Nr. 469.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.