LEGE nr. 2 din 9 ianuarie 2007

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 16 ianuarie 2007
Intrat în vigoare
19.01.2007
Forma consolidată din
19.01.2007

privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 63/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din strainatate

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 63 din 30 august 2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din strainatate, adoptata în temeiul art. 1 pct. VI.15 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 1 septembrie 2006, cu urmatoarele modificari și completari:

1. La articolul I punctul 1, litera l) a alineatului (1) al articolului 5 va avea urmatorul cuprins:

"l) o indemnizatie lunara în lei pentru fiecare copil aflat în întreținere în tara, până la implinirea varstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor liceale ori universitare, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 de ani;".

2. La articolul I punctul 4, litera d) a articolului 22 va avea urmatorul cuprins:

"d) controlul medical anual - 3 zile lucratoare."

3. La articolul I punctul 7, litera f) a articolului 37 va avea urmatorul cuprins:

"f) o indemnizatie lunara în valută pentru plata taxei de scolarizare pentru fiecare copil până la vârsta de 26 de ani, care urmeaza studii elementare, gimnaziale, liceale sau universitare în tara unde parintele își desfășoară activitatea, în situația în care sistemul de invatamant de stat din tara respectiva nu ofera în localitatea de reședința instruire în domeniul ales, precum și în situațiile în care unitatile de invatamant de stat percep taxe de scolarizare. Aceasta indemnizatie se acordă cu condiția promovarii anului de studii precedent sau a examenelor din anul respectiv, pe bază de documente justificative, lunar, trimestrial sau anual, și nu poate depăși 500 euro lunar;".

4. La articolul I punctul 8, alineatul (1) al articolului 38 va avea urmatorul cuprins:

"Art. 38. - (1) Unitatile trimitatoare pot sa aprobe ca misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din strainatate sa utilizeze, fără afectarea schemei de personal aprobate activității de baza și a fondului de salarii al ministerului, persoane fizice, cetățeni români sau straini, de pe plan local ori persoane nesalariate din cadrul acestor reprezentante, cu respectarea legislației din tara respectiva. Sumele acordate pentru activitatea prestata se stabilesc în raport cu nivelul studiilor, cu munca depusa și cu timpul efectiv lucrat și se platesc potrivit prevederilor anexei nr. 4, conform echivalarii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe."

5. La articolul I, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 9^1, cu urmatorul cuprins:

"9^1. La articolul 41 alineatul (1), litera b) va avea urmatorul cuprins:

«b) o indemnizatie lunara la nivelul alocatiei de stat pentru copii, impozabila, pentru fiecare copil aflat în întreținere în tara, până la implinirea varstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor liceale ori universitare, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 de ani.

Indemnizatia nu se acordă pentru copiii care repeta anul scolar, cu excepția cazurilor în care repetentia este cauzata de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;»"

Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VACAROIU

București, 9 ianuarie 2007.

Nr. 2.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.