ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 16 din 14 martie 2007 (*actualizata*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
19.03.2007
Forma consolidată din
28.07.2007

privind unele măsuri pentru intarirea capacității administrative a României în vederea indeplinirii obligațiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene

(actualizata până la data de 28 iulie 2007*)

----------------

*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 28 iulie 2007, cu modificările și completările aduse de LEGEA nr. 236 din 12 iulie 2007.

Prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru intarirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeana au fost aprobate unele măsuri administrative necesare asigurarii capacității de absorbtie ridicata a fondurilor comunitare.

Avandu-se în vedere faptul ca în perioada 2007-2009 România va fi beneficiara unor importante transferuri financiare în cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, se impune cu necesitate continuarea aplicarii acestor măsuri și în anul 2007, astfel încât toate structurile responsabile cu integrarea în Uniunea Europeana și cu gestionarea fondurilor comunitare sa beneficieze de un numar sporit de personal calificat.

Aplicarea termenelor destul de indelungate prevăzute în legislatia naționala în vigoare la acest moment ar conduce la intarzieri în realizarea structurilor responsabile pentru intarirea capacității administrative a României și, implicit, la intarzieri în ceea ce priveste capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare.

Se impune astfel adoptarea, în regim de urgenta, a prezentului act normativ, care are drept scop consolidarea capacității administrative de gestionare a instrumentelor structurale, prin intarirea structurii de personal, creandu-se în acest fel premisele indeplinirii angajamentelor României asumate ca stat membru al Uniunii Europene.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

În sensul prezentei ordonante de urgenta, prin posturi cu atribuții în indeplinirea obligațiilor ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene se înțelege:

a) posturile aferente structurilor cu sarcini privind gestionarea fondurilor comunitare;

b) posturile din aparatul sistemului judiciar și celelalte categorii de personal din autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în implementarea angajamentelor asumate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naționale anticoruptie pe perioada 2005-2007 și a Planului de actiune pentru implementarea Strategiei naționale anticoruptie pe perioada 2005-2007 și prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de actiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007.

Articolul 2

(1) Prin derogare de la prevederile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul functionarilor publici, republicată, condițiile de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea functiilor publice vacante prevăzute la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării concursului.

------------

Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 236 din 12 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 25 iulie 2007.

(2) Ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se va face în condițiile legii.

Articolul 3

(1) Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor pentru posturile prevăzute la art. 1 este cea stabilita prin Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei functionarilor publici, cu urmatoarele excepții:

a) autoritățile și instituțiile publice în ale caror state de functii se afla postul scos la concurs au obligația să solicite avizul Agentiei Naționale a Functionarilor Publici cu cel puțin 13 zile înainte de data sustinerii concursului;

b) Agentia Naționala a Functionarilor Publici are obligația sa emita, în condițiile legii, avizul prevăzut la lit. a) și sa transmita numele, prenumele și functia deținută de reprezentantul acesteia în comisia de concurs, în termen de doua zile de la data primirii solicitarii;

c) autoritatea sau institutia publică organizatoare a concursului are obligația de a constitui comisia de concurs și comisia de solutionare a contestatiilor cu cel puțin 10 zile înainte de data sustinerii concursului;

d) autoritatea sau institutia publică în al carei stat de functii se afla postul scos la concurs are obligația de a afisa la sediul sau, precum și, după caz, de a publică în presa și, acolo unde exista, pe pagina de internet, cu cel puțin 10 zile înainte de data sustinerii concursului, urmatoarele informații: denumirea institutiei, data organizarii concursului, numărul functiilor publice vacante pentru care se organizeaza concursul și datele de contact pentru obtinerea de informații suplimentare;

e) candidatii depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, în termen de 8 zile de la data publicarii anuntului prevăzut la art. 2 alin. (1);

f) comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs, pe baza indeplinirii condițiilor de participare la concurs, în termen de 24 de ore de la data expirarii termenului prevăzut la lit. e).

(2) Pentru functiile publice din cadrul compartimentelor implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeana, care necesita un nivel ridicat de cunoastere a unei limbi de circulatie internationala, este stabilita, la solicitarea justificata a autorității sau a institutiei publice și cu avizul Agentiei Naționale a Functionarilor Publici, o proba de limba străină. În acest caz, modalitatea de evaluare a probei se propune odata cu solicitarea avizului de către autoritatea sau institutia publică și se aproba de Agentia Naționala a Functionarilor Publici.

------------

Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 236 din 12 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 25 iulie 2007.

Articolul 4

Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga prevederile art. 4 și 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru intarirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeana, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul

integrarii europene,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul muncii,

solidaritatii

sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul

administrației

și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul

finanțelor publice,

Sebastian Teodor

Gheorghe Vladescu

București, 14 martie 2007.

Nr. 16.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.