Articolul 1
(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, autorizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor publice de transport în comune, orașe, municipii, județe, asociații de dezvoltare intercomunitară și alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale.
(la 31-12-2018, Alineatul (1) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(2) Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional privind înființarea, organizarea și funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București și ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sau al altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale.
(la 31-12-2018, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(3) Transportul local și județean de persoane poate fi serviciul public de transport așa cum acesta este definit de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-12-2018, Alineatul (3) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(4) Serviciul public de transport local și județean de persoane se organizează de către autoritățile administrației publice locale, pe raza unităților administrativ-teritoriale, cu respectarea următoarelor principii:
(la 31-12-2018, Partea introductivă a alineatului (4) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
a) promovarea concurenței între operatorii de transport, respectiv transportatorii autorizați, cărora li s-a atribuit executarea serviciului;
b) garantarea accesului egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport și al transportatorilor autorizați la piața serviciului public de transport local și județean;
(la 31-12-2018, Litera b) din Alineatul (4), Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
c) garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciul public de transport local și județean;
(la 31-12-2018, Litera c) din Alineatul (4), Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social și de mediu ale localităților sau județului respectiv;
e) administrarea eficientă a bunurilor aparținând sistemelor de transport proprietate a unităților administrativ-teritoriale;
f) utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului public de transport local și județean;
(la 31-12-2018, Litera f) din Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
g) deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor și a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;
h) asigurarea executării unui serviciu public de transport public suportabil în ceea ce privește tariful de transport;
(la 31-12-2018, Litera h) din Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
i) recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare prin tarife/taxe suportate de către beneficiarii direcți ai transportului, denumiți în continuare utilizatori, și prin finanțarea de la bugetele locale, asigurându-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport și transportatorii autorizați;
j) autonomia sau independența financiară a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați;
k) susținerea dezvoltării economice a localităților prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne;
l) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, ale personalului instituțiilor publice și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale prin servicii de calitate;
m) protecția categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local;
n) integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimație de călătorie pentru toate traseele și pentru toate mijloacele de transport ale serviciului public local și județean;
(la 31-12-2018, Litera n) din Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
o) dispecerizarea serviciului public de transport local și județean de persoane realizat prin programe permanente;
(la 31-12-2018, Litera o) din Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
p) consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/sau ale transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind serviciul public de transport local și județean, precum și modalitățile de funcționare a acestui serviciu.
(la 31-12-2018, Litera p) din Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(5) Statul sprijină prin măsuri legislative și economice dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor publice de transport local și județean, precum și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local și județean.
(la 31-12-2018, Alineatul (5) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(6) Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară și de alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, în domeniul serviciului public de transport local și județean sunt:
(la 31-12-2018, Partea introductivă a alineatului (6) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
a) înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru serviciul public de transport local și județean, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorități locale, respectiv județene de transport;
(la 31-12-2018, Litera a) din Alineatul (6), Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
b) Abrogată.
(la 31-12-2018, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
c) asigurarea transparenței în procedurile de achiziție publică;
d) informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului public de transport local și județean;
(la 31-12-2018, Litera d) din Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
e) Abrogată.
(la 31-12-2018, Litera e) din Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
f) corelarea capacității mijloacelor de transport de persoane cu fluxurile de călători existente;
g) asigurarea continuității serviciilor publice de transport prin programele de transport sau de funcționare, după caz, corelate cu fluxurile de călători existente;
(la 31-12-2018, Litera g) din Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
h) atribuirea contractelor de servicii publice definite la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, prevederilor Legii nr. 51/2006 a legislației în domeniul achizițiilor publice.
(la 31-12-2018, Litera h) din Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(7) Serviciile publice de transport local și județean se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind legalitatea transportului, condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor și de exploatare a infrastructurii, precum și condițiile privind siguranța circulației.
(la 31-12-2018, Alineatul (7) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
(8) În toate raporturile generate de executarea serviciilor publice de transport local, protecția vieții umane și a mediului este prioritară.
(la 31-12-2018, Alineatul (8) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )
Notă La data de 4 aprilie 2020, LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a respins ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a adus modificări art. 1 din prezenta lege. Prin urmare, art. 1 a revenit la forma anterioară modificărilor aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019 .