În exercitarea funcțiilor prevăzute la art. 3, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse îndeplinește următoarele atribuții principale:
A. În domeniul afacerilor europene și relațiilor externe:
a) duce la îndeplinire obligațiile României ce decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, pentru domeniul său de activitate;
b) urmărește evoluția și dinamica politicilor și strategiilor Uniunii Europene, precum și corelația dintre acestea și politicile și strategiile naționale, pentru domeniul său de activitate;
c) elaborează și fundamentează documentele ce reflectă poziția României în raport cu politica și strategia Uniunii Europene pentru domeniul său de competență și asigură participarea la activitățile instituțiilor Uniunii Europene;
d) coordonează activitatea în domeniul relațiilor externe ale ministerului;
e) coordonează activitatea ministerului în relația cu Organizația Internațională a Muncii, Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și alte organizații internaționale;
f) derulează relații bilaterale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniul muncii, familiei și egalității de șanse din alte state;
g) negociază și urmărește încheierea și ratificarea instrumentelor juridice bilaterale, pentru domeniul său de activitate;
h) asigură managementul administrativ-financiar al programelor comunitare și al proiectelor cu finanțare nerambursabilă derulate de minister;
i) elaborează documentele programatice privind politicile sociale și de ocupare a forței de muncă finanțate din Fondul social european;
j) asigură coordonarea la nivel tehnic și financiar a programelor operaționale finanțate din Fondul social european;
k) asigură managementul asistenței financiare acordate de Uniunea Europeană în cadrul programelor PHARE de care beneficiază ca autoritate de implementare și, respectiv, pentru care a fost acreditat ca agenție de implementare;
l) asigură managementul asistenței financiare acordate de Uniunea Europeană prin Programul operațional sectorial dezvoltarea resurselor umane;
m) coordonează implementarea programelor de asistență bilaterală, precum și a altor programe de asistență financiară acordate de Uniunea Europeană, în conformitate cu aria de responsabilitate;
n) asigură președinția, secretariatul și organizarea reuniunilor Comitetului de monitorizare a Programului operațional sectorial dezvoltarea resurselor umane;
o) reprezintă România, în condițiile legii, la organismele internaționale și la instituțiile europene din domeniul său de activitate;
p) coordonează activitatea atașaților pe probleme de muncă și sociale.
Lit. A p) a art. 4 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 5 iunie 2007.
B. În domeniul politicilor sociale:
a) identifică și elaborează politici publice în domeniul social, în colaborare cu alte instituții ale administrației publice centrale și locale;
b) evaluează efectele sociale ale politicilor publice aflate în derulare;
c) elaborează rapoarte de monitorizare și evaluare cu privire la politicile publice inițiate și implementate la nivelul ministerului;
d) fundamentează, pe baza unor indicatori specifici, măsuri de protecție socială;
e) avizează proiectele de acte normative elaborate de ministere și de organe ale administrației publice centrale, pentru domeniul său de activitate.
C. În domeniul forței de muncă:
a) elaborează politici, strategii, planuri și proiecte de acte normative în domeniul ocupării forței de muncă și formării profesionale continue;
b) elaborează, actualizează și monitorizează Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă și Strategia pentru formare profesională continuă;
c) exercită controlul asupra modului în care sunt organizate și se desfășoară formarea profesională continuă și ucenicia la locul de muncă;
d) colaborează cu alte ministere și instituții la elaborarea Cadrului național al calificărilor din România;
e) propune și implementează din punct de vedere tehnic proiecte finanțate din fonduri europene sau din alte surse, precum și proiecte de colaborare bilaterală în domeniile ocupării forței de muncă și formării profesionale;
f) analizează, propune modificări și aprobă anual Programul național de ocupare a forței de muncă și Planul național de formare profesională, propuse de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
g) stabilește indicatorii de performanță și nivelul acestora, în baza cărora se încheie anual contractul-angajament cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
h) actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România, la propunerile diferiților utilizatori, precum și Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe de formare profesională finalizate cu certificate de calificare;
i) coordonează activitatea și asigură secretariatul tehnic al Comisiei Naționale de Promovare a Ocupării Forței de Muncă;
j) monitorizează și actualizează Registrul național de evidență a agenților de muncă temporară autorizați;
k) coordonează activitatea Observatorului Național al Ocupării și Formării Profesionale a Forței de Muncă;
l) aplică, în calitate de furnizor de ajutor de stat pentru formare profesională, legislația în domeniul ajutorului de stat.
D. În domeniul legislației muncii:
a) elaborează politici, programe și proiecte de acte normative în domeniul legislației muncii și urmărește aplicarea acestora;
b) elaborează și coordonează activitatea de sistematizare, simplificare și îmbunătățire a legislației muncii, din domeniul său de activitate;
c) elaborează proiecte de acte normative referitoare la raporturile de muncă, la contractele colective de muncă, la timpul de muncă și odihnă, la disciplina muncii, răspunderea patrimonială, jurisdicția muncii și la documentele de dovedire a vechimii în muncă;
d) efectuează studii, analize și documentări privind oportunitatea inițierii sau modificării unor acte normative privind legislația muncii;
e) coordonează și asigură aplicarea unitară a prevederilor din domeniul legislației muncii;
f) asigură aplicarea legislației privind contractele colective de muncă și conflictele de interese;
g) asigură reprezentarea în fața instanțelor de judecată în problemele din domeniul de activitate al ministerului;
h) soluționează în termenul legal contestațiile formulate de societățile comerciale ale căror cereri de autorizare ca agent de muncă temporară au fost respinse de direcțiile de muncă și protecție socială.
E. În domeniul veniturilor salariale:
a) elaborează propuneri privind sistemul de salarizare pentru personalul contractual din sectorul bugetar, colaborează cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici privind sistemul de salarizare pentru funcționarii publici și realizează controlul aplicării legislației din acest domeniu;
b) propune strategii cu privire la salarizarea în regii autonome, companii și societăți naționale și în societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
c) elaborează sistemul de ajustare a salariilor în raport cu evoluția inflației;
d) elaborează metodologia de calcul al nivelului salariului de bază minim brut garantat în plată;
e) monitorizează, potrivit acordurilor încheiate cu organismele financiare internaționale, evoluția fondului de salarii la operatorii economici;
f) îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege privind constatarea și aplicarea sancțiunilor în instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii;
g) analizează și avizează actele normative elaborate de ministere și de alte organe centrale privind cheltuielile de personal în sectorul regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, precum și al institutelor naționale de cercetare-dezvoltare.
F. În domeniul securității și sănătății în muncă:
a) elaborează politici, programe și proiecte de acte normative, precum și metodologii privind securitatea și sănătatea în muncă;
b) elaborează programe privind acțiuni de interes național în domeniul securității și sănătății în muncă;
c) recunoaște și desemnează organismele de evaluare a conformității sau de inspecție și laboratoarele de încercări pentru: mașini industriale, echipamente individuale de protecție, echipamente și sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potențial explozive și explozivi de uz civil; publică și actualizează lista acestora și supraveghează activitatea acestora;
d) elaborează politici și strategii în domeniul de asigurare și prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
e) avizează lucrări de cercetare din domeniul securității și sănătății în muncă și analizează temele, programele și proiectele de cercetare științifică elaborate de institute de profil.
G. În domeniul parteneriatului social:
a) negociază și încheie înțelegerile cu partenerii sociali pentru domeniul său de activitate;
b) avizează și controlează conformitatea reprezentativității partenerilor sociali cu prevederile legale în vigoare;
c) constituie și gestionează baza de date și registrele de evidență privind organizațiile patronale, sindicale și alte organizații ale societății civile;
d) elaborează criteriile și formele activității de mediere a conflictelor de muncă și reglementează formarea mediatorilor pentru domeniul său de activitate;
e) asigură consultarea permanentă a partenerilor sociali asupra inițiativelor legislative din sfera sa de activitate;
f) coordonează activitatea de dialog social desfășurată la nivelul ministerului și al instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa;
g) asigură legătura cu Parlamentul, Consiliul economic și social, cu sindicatele, patronatele și cu alți parteneri ai societății civile, pentru domeniul său de activitate.
H. În domeniul egalității de șanse între femei și bărbați:
a) coordonează aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați;
b) elaborează proiecte de acte normative, planuri naționale de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați și asigură aplicarea acestora;
c) avizează proiecte de acte normative inițiate de alte autorități, în vederea integrării și respectării principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
d) elaborează rapoarte, studii, analize și prognoze privind aplicarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în toate domeniile de activitate.
I. În domeniul afacerilor sociale și politicilor familiale:
a) elaborează politicile și strategiile naționale în domeniul asistenței sociale;
b) coordonează sistemul național de asistență socială în conformitate cu responsabilitățile stabilite prin legislația în domeniu;
c) coordonează și monitorizează implementarea politicilor și strategiilor sectoriale de dezvoltare în domeniul social prin care sunt promovate drepturile familiei, copilului, persoanelor cu handicap, persoanelor vârstnice, victimelor violenței în familie, precum și ale grupurilor vulnerabile;
d) realizează planificarea strategică, coordonarea și cooperarea tehnică pentru implementarea politicilor de incluziune socială;
e) elaborează Raportul național strategic privind incluziunea socială și protecția socială, precum și Planul național strategic privind incluziunea socială;
f) realizează diagnosticarea sărăciei și a riscului de excluziune socială; elaborează și propune indicatori din domeniul incluziunii sociale;
g) coordonează elaborarea și implementarea planurilor strategice județene în domeniul incluziunii sociale și protecției sociale;
h) elaborează actele normative care reglementează sistemul național de asistență socială, coordonează, aprobă sau, după caz, avizează reglementările sectoriale în domeniu;
i) coordonează aplicarea unitară a legislației și strategiilor din domeniu, la nivel teritorial;
j) elaborează, implementează și monitorizează propuneri de acorduri bilaterale, programe de colaborare internațională, precum și de proiecte cu finanțare externă rambursabilă și nerambursabilă;
k) implementează ansamblul reglementărilor comunitare în domeniu și elaborează documentele și rapoartele naționale privind îndeplinirea obligațiilor care îi revin României în calitate de stat membru;
l) participă la elaborarea și monitorizarea strategiei și a programelor naționale privind dezvoltarea populației, în contextul îmbătrânirii demografice;
m) monitorizează aplicarea, la nivel național, a Strategiei regionale europene de implementare a planului internațional de acțiune privind îmbătrânirea și elaborează rapoarte naționale;
n) organizează și coordonează procesul de acreditare în domeniul serviciilor sociale;
o) promovează parteneriatul public-privat în aplicarea programelor și proiectelor în domeniu;
p) îndrumă și monitorizează activitatea autorităților și instituțiilor cu atribuții în domeniul asistenței sociale, precum și a furnizorilor publici și privați de servicii sociale;
q) elaborează, implementează, finanțează/cofinanțează și monitorizează programele sociale din domeniu, cu finanțare de la bugetul de stat;
r) stabilește indicatorii de performanță și nivelul acestora, în baza cărora se elaborează contractul anual de gestiune și performanță managerială care se încheie cu Agenția Națională pentru Prestații Sociale;
s) analizează și avizează planul anual de evaluare, monitorizare și control al Inspecției Sociale;
t) colaborează cu alte ministere și instituții la elaborarea și implementarea programelor naționale și internaționale;
u) acordă subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică din domeniul de activitate al ministerului, în condițiile prevăzute de lege;
v) propune acordarea statutului de utilitate publică asociațiilor și fundațiilor din domeniul său de activitate, în condițiile prevăzute de lege.
J. În domeniul asigurărilor sociale și legilor speciale:
a) elaborează politici și programe, în colaborare cu alte ministere și organe ale administrației publice centrale, în domeniul pensiilor și al altor drepturi de asigurări sociale;
b) exercită controlul asupra implementării politicilor și programelor de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale;
c) elaborează metodologia de aplicare a prevederilor legale din domeniul stabilirii drepturilor de pensii, altor drepturi de asigurări sociale și a drepturilor acordate prin legi speciale, la propunerea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale;
d) desfășoară activități privind notificarea și raportarea către Consiliul Concurenței a ajutoarelor de stat legiferate și acordate de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;
e) elaborează legislația pentru crearea cadrului instituțional necesar implementării și funcționării sistemului de pensii administrate privat.
K. În domeniul managementului resurselor umane:
a) asigură, prin compartimentul de specialitate, recrutarea, selectarea, promovarea, în condițiile legii, după criteriul competenței și fără nicio discriminare, a funcționarilor publici, a personalului contractual, procesul de evaluare a performanțelor profesionale ale acestora, precum și alte atribuții ce îi revin din actele normative în vigoare;
b) coordonează și controlează activitatea de resurse umane din instituțiile subordonate, aflate în coordonarea și sub autoritatea sa;
c) elaborează programul anual de formare profesională, în condițiile legii;
d) propune ministrului strategia resurselor umane ale ministerului.
L. În domeniul economico-financiar și de investiții:
a) fundamentează și promovează proiectele de bugete care se administrează de către aparatul propriu sau de către instituțiile aflate în subordinea ori sub autoritatea sa;
b) elaborează proiectul bugetului anual pentru activitatea proprie și a instituțiilor subordonate;
c) elaborează programele de investiții anuale și multianuale;
d) organizează controlul financiar preventiv la nivelul ministerului și avizează organizarea acestuia la nivelul instituțiilor subordonate, potrivit legii;
e) monitorizează execuția bugetară și ia măsuri operative pentru asigurarea plății tuturor drepturilor de protecție socială, în limita fondurilor aprobate;
f) fundamentează, pe baza evoluției indicatorilor specifici, inițierea măsurilor de protecție socială pentru prestațiile existente sau propune, după caz, acordarea de noi prestații;
g) propune susținerea financiară pentru actele normative inițiate.
M. Alte domenii de activitate:
a) îndeplinește activități de audit public intern, potrivit legii;
b) editează buletine informative și organizează seminarii, conferințe, expoziții tematice și alte acțiuni similare în țară și în străinătate, în domeniul său de activitate; cheltuielile legate de tipărirea și difuzarea buletinelor informative, precum și cele legate de organizarea seminariilor, conferințelor, expozițiilor și celorlalte acțiuni tematice se asigură din alocațiile bugetare aprobate Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;
c) elaborează, implementează și dezvoltă sistemul informatic în domeniul de activitate al ministerului;
d) exercită controlul asupra activităților desfășurate de instituțiile subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa.