Articolul UNIC
Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După alineatul (3) al articolului 1 se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
"(4) Despăgubirilor acordate prin hotărâri ale comisiilor județene și a municipiului București în baza Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, li se aplică procedura prevăzută la Capitolul V^1.
(5) Până la data la care sursele de finanțare prevăzute la art. 14^1 alin. (4) vor fi operaționale și la dispoziția Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar, plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se va face de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, din fondurile transferate în acest scop de la Ministerul Economiei și Finanțelor."
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării de despăgubiri în conformitate cu prevederile prezentei legi Fondul Proprietatea funcționează ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societăți de investiții de tip închis, cu personalitate juridică, din categoria altor organisme de plasament colectiv."
3. La articolul 3, literele a) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (AOPC) și nu intră sub incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia.
.....................................................................
g) titlu de valoare nominală nevalorificat este orice titlu de valoare nominală emis de Ministerul Finanțelor Publice, neutilizat de către deținător sau dobânditorul subsecvent înregistrat al acestuia, în cadrul procesului de privatizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care se convertește în titluri de despăgubire, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii prevăzute în prezenta lege; la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează puterea circulatorie a titlurilor de valoare nominală nevalorificate."
4. La articolul 3, după litera g) se introduc trei noi litere, literele h), i) și j), cu următorul cuprins:
"h) titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acordă pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire;
i) titlurile de conversie sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea". Titlurile de conversie nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de conversie cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de conversie nu sunt titluri de participare ale AOPC și nu intră sub incidența Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia;
j) investitor este persoana fizică sau juridică ce deține acțiuni emise de Fondul Proprietatea."
5. La articolul 5 alineatul (1), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) drepturile stabilite prin titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod,cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a acestor drepturi, cu excepția transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută;
......................................................................
c) au o durată limitată de existență și circulație, respectiv până la conversia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, până la preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege;".
6. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) În vederea valorificării titlurilor de despăgubire, titlurilor de plată, titlurilor de conversie, după caz, valoarea despăgubirilor menționată în deciziile de despăgubire/titlurile respective se rotunjește la leu prin majorare pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv și prin neglijarea fracțiunilor de până la 49 de bani inclusiv."
7. Alineatul (1) al articolului 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Prin derogare de la prevederile privind constituirea societăților de investiții de tip închis din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre a Guvernului, Fondul "Proprietatea" este organizat ca organism de plasament colectiv, din categoria altor organisme de plasament colectiv (AOPC), sub forma unei societăți de investiții de tip închis, prevăzută la art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fondul "Proprietatea" funcționează în conformitate cu prevederile prezentei legi. Unde prezenta lege nu dispune se aplică în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și, în completare, prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
"7^1. Alineatul (2) al articolului 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
«(2) Hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea" va conține în mod explicit cadrul juridic aplicabil funcționării respectivei societăți comerciale, precum și actul constitutiv al acesteia. Actul constitutiv va putea fi modificat prin hotărârea adunării generale a acționarilor Societății Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A., cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990
privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 297/2004
privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și numai cu avizul prealabil al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.»"
------------
Pct. 7^1 al articolului unic din Titlul I [care modifică alin. (2) al art. 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005] a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
8. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Fondul «Proprietatea» funcționează sub forma unei societăți de investiții de tip închis, deținută inițial în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către persoane fizice sau juridice, potrivit prezentei legi. Transmiterea acțiunilor din proprietatea statului se realizează fie prin transfer direct către persoanele despăgubite, respectiv deținătorii de titluri de despăgubire și/sau de conversie, fie către persoanele care subscriu în cadrul ofertei/ofertelor publice de vânzare lansate de Ministerul Finanțelor Publice. Ministerul Finanțelor Publice va putea derula oferta publică de vânzare conform prevederilor Legii nr. 297/2004
, cu modificările și completările ulterioare, și reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare."
------------
Alin. (1) al art. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 8 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(2) Fondul "Proprietatea" se înregistrează la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca alt organism de plasament colectiv (AOPC), de tip special constituit în scopul acordării despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, distinct de alte categorii de AOPC menționate în reglementările Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, pe baza următoarelor documente:
a) certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului, în copie legalizată;
b) încheierea judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului prin care se autorizează constituirea Fondului "Proprietatea" și se dispune înregistrarea acestuia, în copie;
c) contractul de depozitare încheiat cu un depozitar autorizat, în original și în formă autentică;
d) actul constitutiv al Fondului "Proprietatea", în copie;
e) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru reprezentanții Fondului "Proprietatea" în relația cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;
f) raportul de evaluare întocmit potrivit art. 9^2 alin. (2);
g) pentru reprezentantul compartimentului de control intern, documentele prevăzute la art. 34 alin. (1) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor, aprobat prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 67/2004, cu modificările ulterioare;
h) reglementările interne ale Fondului "Proprietatea", în original, având conținutul stabilit în regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare menționat la lit. g);
i) pentru membrii Consiliului de supraveghere al Fondului "Proprietatea", documentele prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004, cu modificările ulterioare;
j) prospect întocmit cu respectarea prevederilor Regulamentului nr. 809/2004 privind implementarea Directivei 2003/71/EC cu privire la informațiile ce trebuie cuprinse în cadrul prospectelor, precum și cu privire la forma, referințele la alte informații, publicarea prospectelor și diseminarea anunțurilor publicitare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 149 din 30 aprilie 2004.
------------
Alin. (3) al art. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 8 al articolului unic din Titlul I a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
9. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
"Art. 7^1. - (1) De la data constituirii Fondului "Proprietatea" și până la data intrării în vigoare a contractului încheiat de Fondul "Proprietatea" cu societatea de administrare, Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea realizează toate operațiunile de administrare a acestuia, inclusiv în ceea ce privește administrarea portofoliului de instrumente financiare al Fondului "Proprietatea", prin încheierea de acte de dispoziție cu privire la activele și sumele ce au fost sau vor fi transferate în temeiul prezentei legi sau dobândite în orice alt mod după constituirea Fondului "Proprietatea".
(2) Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde în solidar cu Consiliul de Supraveghere al Fondului "Proprietatea" pentru deciziile adoptate până la data intrării în vigoare a contractului încheiat cu societatea de administrare.
(3) Politica de investiții este stabilită de către Consiliul de Supraveghere al Fondului "Proprietatea" sau de societatea de administrare, după caz, cu respectarea următoarelor limitări investiționale:
a) Fondul "Proprietatea" poate investi în toate categoriile de active menționate în art. 101 alin. (1) și art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile prezentului articol;
b) Fondul "Proprietatea" nu poate deține mai mult de 20% din activele sale în valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare, neadmise la tranzacționare, cu excepția titlurilor de stat și a obligațiunilor emise de Ministerul Economiei și Finanțelor, în cazul cărora nu se instituie limită de deținere. În calculul limitei de deținere în valori mobiliare neadmise la tranzacționare, se exclud din valoarea activelor neadmise la tranzacționare valorile mobiliare neadmise la tranzacționare dobândite de la statul român în temeiul prezentei legi, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Transporturilor și de la S.C. Electrica S.A.;
c) Fondul "Proprietatea" poate investi în depozite constituite în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și în instrumente ale pieței monetare menționate la art. 101 alin. (1) lit. a), b) și g) din Legea nr. 297/2004 și poate să dețină conturi curente și numerar în lei și valută;
d) Fondul "Proprietatea" poate achiziționa numai acele bunuri mobile și imobile necesare pentru desfășurarea activității sale;
e) Fondul "Proprietatea" nu poate deține mai mult de 10% din activele sale în acțiunile menționate la alin. (4) și în instrumentele pieței monetare menționate la art. 101 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, emise de un singur emitent, cu excepția titlurilor de stat;
f) Fondul "Proprietatea" nu poate deține mai mult de 10% din activele sale în instrumente financiare emise de entități aparținând aceluiași grup;
g) Fondul "Proprietatea" nu poate deține mai mult de 10% din activele sale în titluri de participare emise de OPCVM și/sau AOPC;
h) valoarea conturilor curente și a numerarului deținut de Fondul "Proprietatea" nu trebuie să depășească 20% din activele sale. La calculul acestei limite se exclude din valoarea activelor numerarul dobândit de la statul român în temeiul prevederilor prezentului titlu. Această limită poate fi extinsă până la maximum 50% sub condiția ca sumele respective să provină din plasamente ajunse la scadență sau din vânzarea de instrumente financiare din portofoliu, iar depășirea respectivă să nu se întindă pe o perioadă mai mare de 90 de zile;
i) valoarea depozitelor bancare constituite de Fondul "Proprietatea" la aceeași instituție de credit nu poate reprezenta mai mult de 10% din activele sale;
j) expunerea Fondului "Proprietatea" la riscul de contraparte într-o tranzacție cu instrumente financiare derivate tranzacționate în afara piețelor reglementate nu poate depăși 10% din activele sale, indiferent de contraparte a tranzacției, iar expunerea globală față de instrumentele financiare derivate nu poate depăși 15% din alocarea totală a activului său net;
k) Fondul "Proprietatea" poate să depășească limitele privind investițiile în instrumentele financiare care sunt incluse în activul său în cazul exercitării drepturilor de subscriere aferente acestora, cu condiția ca depășirea să nu se întindă pe o perioadă mai mare de 120 de zile calendaristice.
(4) Fondul "Proprietatea" investește cel puțin 20% din activele sale în:
a) valori mobiliare înscrise la tranzacționare pe o piață reglementată, astfel cum este aceasta definită la art. 125 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, din România sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene;
b) valori mobiliare admise la cota oficială a unei burse dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene sau negociate pe o altă piață reglementată dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene, care operează în mod regulat și este recunoscută și deschisă publicului, cu condiția ca alegerea bursei sau a pieței reglementate să fie în prealabil aprobată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau să se regăsească în actul constitutiv al Fondului Proprietatea aprobat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;
c) valori mobiliare nou-emise, în condițiile art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare;
d) titluri de participare emise de OPCVM și/sau AOPC menționate în art. 101 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare;
e) valori mobiliare emise de OPCVM și/sau AOPC, admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.
"(5) Limitele investiționale menționate la alin. (3) și (4) pot fi modificate prin lege, cu avizul prealabil al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare."
------------
Alin. (5) al art. 7^1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 9 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
10. La articolul 9 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) alte tipuri de active stabilite prin hotărârea Guvernului de înființare a Fondului "Proprietatea", cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
11. La articolul 9 alineatul (2), literele a), b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) sumele rezultate din recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, reglementate în baza Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, după deducerea unui procent de 3% din care se vor plăti:
(i) cheltuielile cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 lei pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante;
(îi) comisioanele Băncii Comerciale Române sau a băncii desemnate pentru operațiunile bancare efectuate în vederea recuperării creanțelor României;
(iii) indemnizația membrilor și secretariatului Comisiei interdepartamentale constituite în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei interdepartamentale pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior și alte activități externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale și comerciale înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare;
(iv) costurile aferente unor eventuale litigii pierdute de Ministerul Economiei și Finanțelor aferente acestei activități;
b) sumele rezultate din recuperarea drepturilor care decurg din acordurile comerciale și de plăți guvernamentale și aranjamente tehnice bancare corespunzătoare, reglementate conform Ordonanței Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică internațională în baza acordurilor comerciale și de plăți guvernamentale, republicată, după deducerea unui procent de 3% din care se vor plăti:
(i) comisioanele Băncii Comerciale Române sau ale băncii desemnate pentru operațiunile bancare efectuate în vederea derulării operațiunilor în cadrul conturilor de cliring, barter și cooperare economică internațională;
(îi) indemnizația membrilor și secretariatului Comisiei interdepartamentale constituite în baza Ordonanței Guvernului nr. 59/1994, republicată;
(iii) costurile aferente unor eventuale litigii pierdute de Ministerul Economiei și Finanțelor aferente acestei activități;
d) 3% din sumele încasate de către instituțiile implicate în procesul de privatizare din fiecare vânzare a acțiunilor deținute la S.C Romtelecom - S.A. până la vânzarea întregii participații. Operațiunea se efectuează de instituțiile publice implicate în privatizare, cu modificarea corespunzătoare a bugetelor de venituri și cheltuieli."
12. După alineatul (2) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Procedurile și modalitățile de reținere și gestionare a sumelor aferente procentului de 3% prevăzut la alin. (2) lit. a) și b) se vor reglementa prin ordin al ministrului economiei și finanțelor."
13. După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins:
"Art. 9^1. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, capitalul social inițial este considerat subscris și integral vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiția înregistrării Societății Comerciale Fondul "Proprietatea" - S.A. la Oficiul Registrului Comerțului. Valoarea capitalului social inițial al Fondului "Proprietatea" se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
(2) Se mandatează Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de acționar unic al Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - Electrica - S.A. să dispună reprezentanților acestei societăți comerciale ca în cadrul adunărilor generale ale societăților la care Fondul Proprietatea a primit participații de la Electrica - S.A. să mandateze consiliile de administrație să înregistreze Fondul Proprietatea în registrele acționarilor respectivelor societăți comerciale. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de acționar unic, poate proceda la reducerea capitalului social al Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - Electrica - S.A.
(3) De la data constituirii Fondului Proprietatea și până la actualizarea registrelor acționarilor societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale menționate în anexă, drepturile nepatrimoniale aferente acțiunilor transferate Fondului "Proprietatea" se exercită de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Transporturilor, respectiv de către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - Electrica - S.A. în cadrul societății menționate în alin. (2).
(4) Se împuternicește Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ca împreună cu Fondul "Proprietatea" și pe bază de protocol de predare-primire să dispună cu privire la activele menționate în anexă la punctele 5.1-5.83, cât și cu privire la alte active ale statului aflate în administrarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în scopul consolidării portofoliului Fondului "Proprietatea", cu observarea valorii stabilite în conformitate cu prevederile art. 9^2 alin. (1) a respectivelor active și în limita capitalului social inițial.
(5) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate transmite Fondului "Proprietatea", pe bază de protocol de predare-primire și fără contraprestație, dreptul de proprietate asupra unor pachete suplimentare de acțiuni celor menționate în anexă, în măsura în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deține sau va deține o participație la capitalul social al societăților din anexă, alta decât cea deja transmisă Fondului "Proprietatea".
(6) Atât timp cât capitalul social al societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale menționate în anexă sau al altor societăți ale căror acțiuni sunt transferate Fondului Proprietatea de către statul român este deținut în totalitate de Fondul "Proprietatea" și statul român reprezentat prin entitățile menționate la art. 9 alin.(1) lit. a) - e), în cazul majorărilor de capital cu aporturi în natură ale statului român/respectivelor entități, acestea au obligația de a transfera Fondului "Proprietatea" acțiuni nou-emise astfel încât cota de participare a Fondului "Proprietatea" în respectiva societate, deținută anterior inițierii operațiunii de majorare, să nu fie diminuată. În termen de 15 zile de la înregistrarea hotărârii de majorare a capitalului social, acțiunile nou-emise se transferă Fondului "Proprietatea" de către entitatea implicată, în numele și pe seama statului român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu titlu de aport în natură al statului român la capitalul social al Fondului "Proprietatea", urmând a se proceda în mod corespunzător la majorarea capitalului social al Fondului "Proprietatea".
(7) Ulterior schimbării structurii acționariatului menționate în alin. (6), capitalul social al societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale respective se majorează cu valoarea terenurilor pentru care se eliberează certificatul de atestare a dreptului de proprietate, astfel:
a) în condițiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, dacă există cumpărător sau succesor în drepturi al acestuia, în sensul respectivei legi;
"b) cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (6) în privința Fondului «Proprietatea», dacă nu există cumpărător sau succesor în drepturi al acestuia, în sensul Legii nr. 137/2002
, cu modificările și completările ulterioare."
------------
Litera b) a alin. (7) al art. 9^1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 13 al articolului unic din Titlul I a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(8) Până la data de 31 decembrie 2007, societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale menționate în anexă al căror capital social este deținut în totalitate de către Fondul "Proprietatea" și statul român, prin entitățile menționate la art. 9 alin. (1) lit. a)-e), își vor modifica actele constitutive în vederea asigurării conformității acestora cu dispozițiile prezentei legi și ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Entitățile menționate la art. 9 alin. (1) lit. a)-e) vor asigura modificarea actelor constitutive, în vederea asigurării conformității acestora cu dispozițiile prezentei legi și ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 9^2. - (1) Evaluarea activelor care formează capitalul social inițial al Fondului "Proprietatea" se realizează, în cazul societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale neadmise la tranzacționare, prin metoda capitalurilor proprii înregistrate la data de 31 decembrie 2004, iar în cazul celor admise la tranzacționare, pe baza prețului mediu ponderat aferent ultimelor 90 de ședințe de tranzacționare, cu obligația ca ziua de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare să fie cu cel mult 60 de ședințe de tranzacționare anterioară datei de adoptare a hotărârii Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea", prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea" urmând să se determine data de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare. În cazul societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale admise la tranzacționare pentru care, în perioada de referință menționată mai sus, nu s-au înregistrat tranzacții cu acțiuni care să reprezinte cumulat mai mult de 0,3% din totalul capitalului social al emitentului respectiv înregistrat în registrul acționarilor la data de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare, se utilizează metoda de evaluare aplicabilă societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale neadmise la tranzacționare. În cazul societăților care nu au depus situațiile financiare aferente anului 2004 la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, se vor lua în considerare ultimele situații financiare anuale înregistrate la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor.
(2) După înmatricularea Fondului "Proprietatea", dar anterior înregistrării la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare potrivit art. 7 alin. (2), Fondul "Proprietatea" contractează servicii de evaluare cu societăți înregistrate la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare care, pe baza termenelor de referință și metodelor de evaluare stabilite potrivit alin. (1) și, dacă este cazul, a hotărârii Guvernului pentru înființarea Fondului "Proprietatea", analizează corelația între valoarea activelor care formează capitalul social al Fondului "Proprietatea" și valoarea capitalului social al Fondului "Proprietatea" stabilită prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea". Selectarea evaluatorului are loc pe baza unei proceduri competitive deschise și transparente.
(3) Dacă prin raportul de evaluare se constată că valoarea activelor aportate nu coincide cu valoarea capitalului social inițial stabilită prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea", se procedează astfel:
a) în cazul în care valoarea activelor este mai mare - capitalul social al Fondului "Proprietatea" se majorează în mod corespunzător, acțiunile revenind integral statului român. Operațiunea de majorare se realizează de drept, operațiunea fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere al Fondului "Proprietatea", adoptată în temeiul raportului de evaluare;
b) în cazul în care valoarea activelor este mai mică - acțiunile corespunzătoare valorii lipsă se consideră neplătite și aparțin în întregime statului român.
(4) Până la data plății integrale, acțiunile neplătite sunt indisponibilizate în contul statului român la depozitarul central și nu pot fi vândute sau transmise persoanelor despăgubite și deținătorilor de titluri de despăgubire sau de conversie.
(5) Acțiunile neplătite nu se iau în calcul la stabilirea valorii unitare a activului net al Fondului "Proprietatea" și nu dau dreptul la repartizarea activului societății în cazul lichidării acesteia.
(6) Acțiunile neplătite nu se iau în calcul la stabilirea cvorumului de prezență în cadrul adunărilor generale ale acționarilor și nu dau drept de vot.
(7) Acțiunile neplătite se liberează progresiv, pe măsură ce statul român virează Fondului "Proprietatea" contravaloarea acestora, în numerar sau în natură, din sursele și în temeiul prezentei legi și al reglementărilor emise în aplicarea acesteia."
"(8) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se reduce capitalul social al Fondului «Proprietatea» de la 14.240.540.675 lei la 13.757.592.587 lei, prin anularea unui număr de 482.948.088 acțiuni neplătite aparținând statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
------------
Alin. (8) al art. 9^2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 13 al articolului unic din Titlul I a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(9) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reducerea de capital social menționată la alin. (8) va fi înregistrată la oficiul registrului comerțului în baza hotărârii Consiliului de supraveghere al Fondului «Proprietatea». Hotărârea Consiliului de supraveghere al Fondului «Proprietatea» privitoare la reducerea de capital social va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și va avea același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.
------------
Alin. (9) al art. 9^2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 13 al articolului unic din Titlul I a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(10) Prin derogare de la prevederile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reducerea capitalului social va putea fi făcută imediat după publicarea hotărârii de reducere în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."
------------
Alin. (10) al art. 9^2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 13 al articolului unic din Titlul I a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
14. După alineatul (1) al articolului 10 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:
"(2) Prin derogare de la prevederile referitoare la majorare de capital social și la exercitarea dreptului de preferință prevăzute în Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile referitoare la majorarea de capital social și la exercitarea dreptului de preferință prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, majorarea capitalului social al Fondului "Proprietatea", în numerar sau în natură, din sursele menționate în art. 9 alin. (2), art. 9^1 alin. (5) sau art. 10 alin. (1), sau cu alte surse aportate de statul român în temeiul prezentei legi sau al reglementărilor emise în aplicarea acesteia, se realizează de drept, prin hotărârea Consiliului de supraveghere al Fondului "Proprietatea" și fără a fi necesară aprobarea adunării generale a acționarilor, fără promovarea vreunei oferte publice și fără prospect de emisiune, astfel:
a) anterior înregistrării Fondului "Proprietatea" la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare - fără acordarea dreptului de preferință acționarilor existenți, acțiunile nou-emise urmând să fie atribuite Ministerului Economiei și Finanțelor la valoare nominală;
b) ulterior înregistrării Fondului "Proprietatea" la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare - cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor existenți, acțiunile nou-emise urmând să fie atribuite la valoarea stabilită conform reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare aplicabile.
(3) Majorările de capital menționate la alin. 2 vor fi înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului în baza hotărârii Consiliului de supraveghere al Fondului "Proprietatea". Hotărârile Consiliului de supraveghe al Fondului "Proprietatea" privitoare la majorarea capitalului social vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și vor avea același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță."
15. După articolul 10 se introduce un articol nou, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
"Art. 10^1. - Orice vărsământ efectuat de statul român la Fondul "Proprietatea", în numerar sau natură, în temeiul prezentei legi, se consideră făcut cu prioritate pentru stingerea obligației de plată a acțiunilor subscrise și neplătite, fără distincție sau distribuție între surse sau sume, iar după îndestularea acestora pentru majorarea capitalului social al Fondului "Proprietatea".
16. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11 - (1) Entitățile menționate la art. 9 alin. (1) au obligația ca până la data de 30 septembrie 2007 să inițieze procedurile legale necesare pentru derularea de oferte publice inițiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim de 5% emise de societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale prevăzute în anexă, în vederea admiterii acțiunilor acestora la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de S.C. Bursa de Valori București - S.A. Procedurile de admitere la tranzacționare vor fi finalizate cel târziu la 31 decembrie 2008.
(2) Obligația prevăzută în alin. (1) nu se aplică în privința:
a) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care fac obiectul unei strategii de privatizare către un investitor strategic, aprobată de Guvernul României, caz în care instituția publică implicată stabilește oportunitatea și condițiile inițierii, derulării și încheierii de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim de 5%;
b) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale în care entitățile menționate la art. 9 alin. (1) dețin un număr de acțiuni care, împreună cu cele deținute de Fondul Proprietatea, nu le conferă drepturi de vot suficiente adoptării hotărârilor menționate în alin. (1);
c) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care nu îndeplinesc cerințele minime referitoare la emitent și acțiuni stabilite în Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare."
17. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Fondul «Proprietatea» va fi administrat de organele de conducere, astfel cum sunt acestea reglementate de actul constitutiv al Fondului «Proprietatea», aprobat prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990
, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
------------
Alin. (1) al art. 12 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 17 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(2) Societatea de administrare va fi selectată în urma unor licitații internaționale, regulamentul de organizare a acesteia, precum și competența comisiei de licitație urmând să fie stabilită prin hotărâre a Guvernului. Desemnarea societății de administrare se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, precum și a reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, emise în aplicarea acesteia.
"(3) Capitalul social inițial al Fondului «Proprietatea» este împărțit în acțiuni deținute de Ministerul Finanțelor Publice. O parte dintre acestea pot fi vândute de către Ministerul Finanțelor Publice prin operațiuni bursiere autorizate de reglementările operatorului de piață sau legislația aplicabilă, iar cealaltă parte va fi distribuită titularilor titlurilor de despăgubire sau ai titlurilor de conversie, după caz, în condițiile legii. Acțiunile vor fi distribuite persoanelor menționate în acest articol prin transformarea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de conversie, după caz, în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea», conform mecanismului prevăzut la cap. V^1. Realizarea conversiei acestor titluri în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» determină stingerea creanțelor constatate prin aceste titluri.
------------
Alin. (3) al art. 12 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 17 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(4) Fondul «Proprietatea» va fi admis la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de S.C. Bursa de Valori București - S.A. și fără promovarea unei oferte publice. Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de S.C. Bursa de Valori București - S.A. se realizează în baza prospectului menționat la art. 7 alin. (2) lit. j), actualizat, după caz, în conformitate cu prevederile alin. (4^1)."
------------
Alin. (4) al art. 12 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 17 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
"(4^1) În perioada cuprinsă între data întocmirii prospectului menționat la art. 7 alin. (2) lit. j) și data admiterii la tranzacționare, apariția oricărui nou eveniment sau modificarea informațiilor inițiale prezentate în cadrul prospectului trebuie să facă obiectul unui amendament aprobat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Solicitarea de admitere la tranzacționare pe piața reglementată administrată de S.C. Bursa de Valori București - S.A. se va face în termen de cel mult 90 de zile lucrătoare de la data înregistrării la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare."
------------
Alin. (4^1) al art. 12 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 17 al articolului unic din Titlul I a fost introdus de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
"(5) În situația lansării de către Ministerul Finanțelor Publice a unei oferte publice secundare de vânzare, prospectul pentru derularea ofertei publice secundare va fi același cu prospectul menționat la art. 7 alin. (2) lit. j), actualizat cu informații suficiente despre termenii ofertei și valorile mobiliare oferite, dacă este cazul, astfel încât să permită investitorilor să adopte o decizie cu privire la cumpărarea respectivelor valori mobiliare. Oferta publică secundară de vânzare lansată de Ministerul Finanțelor Publice se va derula cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004
, cu modificările și completările ulterioare. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc numărul acțiunilor ce urmează a fi oferite în cadrul vânzării și condițiile în care are loc lansarea și derularea ofertei publice secundare de vânzare."
------------
Alin. (5) al art. 12 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 17 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(6) Ulterior admiterii la tranzacționare a acțiunilor Fondului "Proprietatea", Ministerul Economiei și Finanțelor poate să deruleze alte oferte publice de vânzare și să vândă sau să cumpere acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" în condițiile legii.
(7)Admiterea acțiunilor pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București S.A. se efectuează prin derogare de la prevederile art. 213 alin. 1 lit. c) și art. 215 în privința plății integrale a acțiunilor și art. 217 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fondul "Proprietatea" poate iniția procedura necesară pentru admiterea acțiunilor acestuia la tranzacționare pe piețe internaționale de instrumente financiare.
(8) Acțiunile neplătite se tranzacționează numai după depunerea la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a dovezii plății integrale a acestora, care constă în certificatul de înregistrare de mențiuni emis de Oficiul Registrului Comerțului și într-o confirmare emisă de un auditor financiar/evaluator înregistrat la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
(9) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare va adopta reglementări pentru punerea în executare a prevederilor prezentei legi referitoare la funcționarea și înregistrarea de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a Fondului "Proprietatea", precum și la tranzacționarea acțiunilor emise de acesta."
18. După articolul 12 se introduce un articol nou, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
"Art. 12^1. - (1) Acțiunile emise de Fondul "Proprietatea" dau dreptul la vot, în condițiile menționate mai jos:
a) în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", fiecare acțiune dă dreptul la un vot;
b) în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 3% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, iar acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot;
c) în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 5% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot, iar acțiunile reprezentând între 3% și 5% inclusiv, trei acțiuni dau dreptul la un vot,
d) participațiile deținute de un acționar reprezentând peste 5% dau dreptul la vot astfel: acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot, acțiunile reprezentând între 3% și 5% inclusiv, trei acțiuni dau dreptul la un vot, iar acțiunile reprezentând peste 5% nu conferă drept de vot.
(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică Ministerului Economiei și Finanțelor.
(3) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acționarilor pentru adoptarea unei hotărâri privind majorarea capitalului social, cu excepția majorărilor de capital care se realizează de drept, reducerea capitalului social, dizolvarea anticipată a Fondului "Proprietatea", este necesară, atât la prima, cât și la a doua convocare, prezența acționarilor care să reprezinte cel puțin 50% din numărul total al drepturilor de vot.
------------
Alin. (4) al art. 12^1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 18 al articolului unic din Titlul I a fost abrogat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
(5) Ulterior datei la care participația statului scade sub 33% din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acționarii pot decide cu privire la dreptul de vot conform numărului de acțiuni și asupra cvorumului, cu respectarea dispozițiilor dreptului comun în materie."
19. Alineatul (2) al articolului 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia Centrală este formată din 9 membri și are următoarea componență:
a) președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;
b) vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar;
c) vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul proprietății funciare, și vicepreședintele Autorității pentru Restituirea Proprietăților care coordonează Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.
d) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului;
e) doi reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor;
f) doi reprezentanți ai Ministerului Justiției."
20. După articolul 13, se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar."
21. Alineatul (2) al articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Centrala va emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. Comisia Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți".
22. După articolul 14, se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:
"Art. 14^1. - (1) Se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Direcția, a cărei activitate va fi coordonată de un vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților numit prin decizie a primului-ministru.
(2) Numărul vicepreședinților cu rang de subsecretar de stat ai Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se suplimentează de la doi la trei.
(3) Atribuția principală a Direcției constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform prezentei legi și normelor emise în aplicarea acesteia, în limita unei sume de maximum 500.000 lei, cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h. Plata sumelor înscrise în titlurile de plată se face într-o singură tranșă în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei și în 2 tranșe pe o perioadă de 2 ani în cazul despăgubirilor în numerar în cuantum de peste 250.000 lei. Persoanele îndreptățite la despăgubiri în cuantum de peste 500.000 lei pot opta pentru acordarea de despăgubiri în numerar în cuantum de maxim 500.000 lei, diferența urmând a fi acordată în acțiuni la S.C. - "Fondul Proprietatea " S.A.
"(4) Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul «Proprietatea», din sumele obținute ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice, după deducerea cheltuielilor efectuate de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice."
------------
Alin. (4) al art. 14^1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la pct. 22 al articolului unic din Titlul I a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 142 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 14 iulie 2010.
23. Alineatul (2) al articolului 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."
24. După alineatul (2) al articolului 16 se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
(2^2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării."
25. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 18. (1) După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
(2) În cazul în care în titlul de despăgubire au fost individualizate mai multe persoane, fără a fi stabilită contravaloarea despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre acestea, despăgubirile în numerar, în limita sumei prevăzute la art. 14^1 alin. (3), vor fi acordate reprezentantului comun, desemnat prin procură încheiată în formă autentică. În cazul în care în titlul de despăgubire emis a fost stabilită contravaloarea despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptățite individualizate în cuprinsul acesteia, despăgubirile în numerar urmează a fi acordate fiecăreia dintre persoanele îndreptățite, în cotele indicate în titlul de despăgubire, raportate la suma prevăzută la art. 14^1 alin. (3)."
26. După capitolul V se introduce un nou capitol, capitolul V^1, intitulat "Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea", cuprinzând articolele 18^1 - 18^9, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL V^1
Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea"