(1) Actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.
(2) Cetățeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autoritățile străine respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetățeniei române, să solicite transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale competent/competentă ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României.
(3) Transcrierea certificatelor/extraselor/extraselor multilingve de stare civilă se efectuează în străinătate cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare de carieră, iar în țară cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu/ultimul domiciliu avut în România al titularului sau al solicitantului, după caz, și avizul conform al șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al sectorului municipiului București, iar refuzul acestora se motivează.
(3^1) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), cetățeanul român poate să solicite transcrierea acestor acte la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie din cadrul unității administrativ-teritoriale, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (7)-(9) când cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competent/competentă să soluționeze cererea.
(4) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autoritățile străine se face în registrele de stare civilă române ale misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare de carieră ale României, acreditate să exercite funcții consulare în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă.
(5) Transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve eliberate de autoritățile străine, care nu conțin toate rubricile prevăzute de certificatele de stare civilă române sau acestea nu sunt completate, se efectuează pe baza documentului original emis de autoritățile străine și a altor înscrisuri autentice, emise de autoritățile publice competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor ce trebuie înscrise la rubricile respective, prezentate de solicitant.
(6) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve privind cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepția celor care au redobândit cetățenia română sau cărora li s-a acordat cetățenia română, în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului București și cu avizul conform al șefului Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.
(7) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează:
a) cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului București și cu avizul conform al șefilor serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor municipiului București;
b) cu aprobarea primarilor municipiilor reședință de județ și cu avizul conform al șefilor serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor.
(8) Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română și care au/au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria unității administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află:
a) ultimul loc de domiciliu avut în țară, înainte de pierderea cetățeniei române;
b) adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetățeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări;
c) domiciliul stabilit după redobândirea cetățeniei române în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în cazul în care persoanele dețin pașaport în care este menționat domiciliul din străinătate, competența aparține Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București.
(8^1) În situațiile prevăzute la alin. (6)-(8), dacă titularul a decedat înainte de transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de naștere, ofițerul de stare civilă competent poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la sesizarea ofițerului de stare civilă competent să transcrie certificatul de deces. În situația în care acesta din urmă este competent să transcrie și certificatul de naștere, procedează mai întâi la transcrierea certificatului de naștere și ulterior transcrie certificatul de deces.
(8^2) Transcrierea certificatului de naștere în situația prevăzută la alin. (8^1) se face în baza certificatului sau extrasului de stare civilă eliberat de autoritățile străine, a referatului întocmit din oficiu de către ofițerul de stare civilă competent, precum și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii prezentate de către solicitantul transcrierii certificatului de deces.
(9) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română se face în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice ori ai oficiilor consulare de carieră ale României, acreditate să exercite funcții consulare în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă.
(10) În situațiile prevăzute la alin. (7)-(9) cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune, personal, de către titulari sau reprezentanții legali ai acestora, în termen de 6 luni de la data depunerii jurământului de credință față de România. Pentru minori cererea de transcriere poate fi depusă, de către unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita și personal.
(11) Cetățenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localități care au aparținut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state, pot solicita întocmirea actelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civilă ce se găsește în păstrarea Arhivelor Naționale, cu aplicarea prevederilor art. 10 alin. (5). Transcrierea acestor extrase în registrele de stare civilă se face cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului și cu avizul conform al șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor sau, după caz, al șefului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al sectorului municipiului București.
(12) În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români aflați în străinătate față de care s-a dispus o măsură de protecție specială, șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României pot transcrie în registrele de stare civilă române, din oficiu, cu titlu gratuit, actele de stare civilă întocmite de autoritățile străine, la sesizarea autorităților străine competente ori, după caz, a autorităților române cu atribuții în materie de protecție a copiilor.
(12^1) În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români născuți în străinătate față de care s-a dispus o măsură de protecție specială, în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ai căror părinți nu solicită transcrierea certificatelor de naștere, primarul unității administrativ-teritoriale de la domiciliul persoanei, membrilor familiei, asistentului maternal care asigură creșterea și îngrijirea copilului sau în a cărei rază se află serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la solicitarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(12^2) Transcrierea în situația prevăzută la alin. (12^1) se face în baza certificatului sau extrasului de stare civilă eliberat de autoritățile străine și a copiei hotărârii comisiei pentru protecția copilului ori a instanței de judecată prin care a fost stabilită măsura de protecție specială și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii.
(12^3) În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români născuți în străinătate și aflați în țară cu părinții sau cu persoana desemnată în condițiile art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care părinții nu solicită transcrierea certificatelor de naștere, primarul unității administrativ-teritoriale de la domiciliul oricăruia dintre părinți poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la solicitarea serviciului public de asistență socială.
(12^4) Transcrierea prevăzută la alin. (12^3) se face în baza raportului de anchetă socială întocmit de serviciul public de asistență socială care solicită transcrierea și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii. În cazul în care părinții au domicilii diferite, se prezintă declarația unuia dintre părinți din care să rezulte la care dintre aceștia are domiciliul copilul, iar dacă nu se poate prezenta declarația niciunuia dintre părinți, copilul este înregistrat în sistem informatic, cu domiciliul mamei.
(13) Certificatele de naștere/extrasele de naștere/extrasele multilingve ale actelor de naștere emise de autoritățile străine, prin care s-a stabilit o altă filiație decât cea prevăzută de legea română, se transcriu în registrele de stare civilă cu aplicarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.
(14) În cazurile prevăzute la alin. (13), la rubrica mențiuni din actul și certificatul de naștere se înscrie:
a) în actul de naștere: «Act transcris în conformitate cu dispozițiile art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare»;
b) în certificatul de naștere: «Act transcris în conformitate cu dispozițiile art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. Certificatul este valabil doi ani de la data înregistrării actului transcris».
(15) În cazul certificatelor de naștere/extraselor de naștere/extraselor multilingve ale actelor de naștere emise de autoritățile străine care nu conțin datele referitoare la tatăl copilului, deși mama era căsătorită la momentul concepției/nașterii copilului, se înscrie pe actul de naștere mențiunea prevăzută la alin. (14) lit. a); mențiunea prevăzută la alin. (14) lit. b) nu se înscrie pe certificatul de naștere.
(16) Este interzisă transcrierea certificatelor de stare civilă/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve al actelor de stare civilă emise de autoritățile străine privind căsătoria dintre persoane de același sex ori a parteneriatelor civile încheiate sau contractate în străinătate.