(1) Institutul Național de Statistică îndeplinește următoarele atribuții:
a) elaborează sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, tehnologiile și standardele specifice de obținere a indicatorilor;
b) organizează și conduce cercetările statistice referitoare la fenomenele și procesele economico-sociale, realizate în conformitate cu programele anuale aprobate prin hotărâri ale Guvernului;
c) proiectează, tipărește și difuzează formularele chestionarelor utilizate în realizarea cercetărilor statistice și instrucțiunile de completare aferente;
d) culege, prelucrează și stochează datele și informațiile, în vederea constituirii și difuzării seriilor de date statistice;
e) coordonează elaborarea clasificărilor și a nomenclatoarelor unitare de interes național din domeniul său de activitate;
f) proiectează, realizează și exploatează sistemul informatic statistic;
g) elaborează studii și analize pentru caracterizarea evoluției economico-sociale a țării;
h) desfășoară activități pentru promovarea culturii statistice;
i) implementează conceptele privind calitatea totală în statistică;
j) desfășoară activități de cercetare științifică în domeniul statisticii;
k) informează opinia publică, precum și autoritățile publice cu privire la evoluția economică și socială a țării și furnizează către utilizatorii interesați indicatorii statistici obținuți;
l) organizează și conduce unitățile subordonate, stabilește atribuțiile și normele de funcționare ale acestora;
m) colaborează cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și cu serviciile publice pentru compatibilizarea sistemului statisticii oficiale cu celelalte sisteme informaționale; sprijină aceste organisme pentru asigurarea pregătirii personalului cu atribuții în activitatea de statistică;
n) avizează metodologiile cercetărilor statistice organizate de ministere, instituții centrale și de alte servicii publice, în vederea asigurării oportunității cercetărilor și corectitudinii metodelor statistice utilizate;
o) organizează pregătirea profesională în domeniul statisticii a personalului institutului, din unitățile sale subordonate și din celelalte servicii de statistică oficială, acționând pentru formarea unei culturi statistice la nivel național;
p) reprezintă România în relații internaționale în domeniul statistic și cooperează cu organizațiile similare din alte țări, cu organismele de specialitate ale Organizației Națiunilor Unite și cu agențiile sale, cu alte organisme internaționale;
r) asigură compatibilitatea sistemului statistic național cu sistemele statistice utilizate de organismele Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene și de alte organisme internaționale, conform obligațiilor asumate;
s) asigură absorbția acquis-ului comunitar în toate domeniile statistice și transpunerea lui în practică și în legislația națională de specialitate;
ș) asigură transpunerea directivelor comunitare în domeniul statisticii și notificarea acestora Comisiei Europene. Suplimentar față de procesul de notificare a măsurilor naționale care transpun directive comunitare, Institutul Național de Statistică comunică Comisiei Europene toate măsurile legislative adoptate în domeniile guvernate de directivele comunitare transpuse, potrivit domeniilor sale de responsabilitate.
ș^1) determinarea indicatorilor specifici privind migrația externă;
ș^2) respectarea obligațiilor în vederea implementării Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE);
t) negociază și încheie tratate internaționale la nivel departamental și alte înțelegeri internaționale, în domeniul său de activitate.