Dreptul salariatului la brevet de invenție
(1) În conformitate cu prevederile art. 3 din lege, dreptul la brevet de invenție aparține inventatorului sau succesorului său în drepturi.
(2) În cazul în care inventatorul este salariat, în baza prevederilor art. 5 din lege, dreptul la brevetul de invenție aparține acestuia în următoarele situații:
a) invenția a fost creată în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege și există o clauză contractuală prin care dreptul la brevet de invenție aparține salariatului;
b) invenția a fost creată în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege și nu există o clauză contrară într-un contract privind invențiile salariatului;
c) invenția realizată de salariat în timpul contractului individual de muncă nu este în legătură cu activitatea unității, nu a fost creată prin exercitarea funcției acestuia, nici prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice sau a datelor existente în unitate și nici nu a fost creată cu ajutorul material al unității;
d) invenția a fost creată în condițiile prevederilor art. 5 alin. (2) din lege și există o clauză prin care dreptul la brevetul de invenție aparține inventatorului;
e) invenția se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (5) din lege și salariatul a informat în scris unitatea, conform prevederilor art. 91, dar unitatea nu a depus cererea de brevet la OSIM în termen de 60 de zile de la data informării și nu există o altă convenție între părți.
Relațiile dintre salariații inventatori și unitatea în care lucrează
(1) Salariatul autor al unei invenții trebuie să informeze în scris conducătorul unității în care lucrează asupra invenției create în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din lege.
(2) În cazul în care invenția a fost creată de mai mulți inventatori, informarea va fi făcută în comun de toți inventatorii sau de imputernicitul acestora.
(3) Informarea va conține suficiente date pentru a permite unității să aprecieze încadrarea invenției în una dintre categoriile prevăzute la art. 5 din lege și la prezentul articol.
(4) Informarea va conține:
a) obiectul invenției și domeniul de aplicare;
b) condițiile în care a fost creată invenția;
c) încadrarea invenției în prevederile art. 5 din lege, făcută de salariatul inventator.
(5) Informarea trebuie însoțită de o descriere a invenției, în cazul în care unitatea are dreptul la brevetul de invenție; descrierea va expune invenția revendicată, ținându-se cont de stadiul tehnicii, soluția propusă și un exemplu de realizare.
(6) Informarea cu privire la invenție se face personal, cu număr de înregistrare la unitate, prin scrisoare recomandată, astfel încât să poată constitui un mijloc de probă al informării unității, cu respectarea prevederilor legii speciale.
(7) Termenul de 60 de zile prevăzut la art. 5 alin. (5) din lege începe să curgă de la data înregistrării informării însoțite de descriere.
(8) Dacă unitatea și salariatul nu au ajuns la o înțelegere privind dreptul la brevet de invenție, litigiul este de competența instanțelor judecătorești, conform prevederilor art. 63 alin. (1) din lege; în acest caz, în vederea asigurării protecției invenției, cererea de brevet de invenție va fi depusă la OSIM de către inventator înainte sau după sesizarea instanței judecătorești, cu obligația acestuia de a informa unitatea.
(9) Încălcarea, în toate cazurile, a obligației de informare reciprocă atrage răspunderea potrivit dreptului comun pentru prejudiciile cauzate, conform prevederilor art. 5 alin. (4) din lege.
(10) Unitatea și salariatul, pe tot parcursul procedurii până la publicarea cererii de brevet de invenție, se vor abține de la orice divulgare a invenției.
(11) În cazul unei invenții create în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, pentru care dreptul la brevet de invenție aparține salariatului, acesta are obligația să facă, conform prevederilor art. 5 alin. (6) din lege, prima ofertă de licență sau cesiune unității al cărei angajat este.
(12) Unitatea, ca urmare a ofertei, trebuie să își manifeste interesul pentru preluarea de drepturi în termen de 3 luni de la ofertă, în cadrul unui contract încheiat cu salariatul său.
(13) Dacă în acest interval unitatea nu și-a exprimat interesul, inventatorul, titular al brevetului, are dreptul de a exploata invenția sa pe bază de contract cu orice terț.
(14) Dacă unitatea și-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o înțelegere privind prețul contractului, litigiul se soluționează de instanțele judecătorești potrivit prevederilor art. 5 alin. (6) din lege.
(15) Ministerul Apărării, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Serviciul Român de Informații pot emite instrucțiuni interne referitoare la proceduri privind aplicarea legii și prezentului regulament pentru invențiile create în domeniul lor de activitate.
Drepturile bănești ale inventatorilor salariați
(1) În cazul invențiilor pentru care dreptul la brevet aparține unității, conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege inventatorul salariat are dreptul la o remunerație suplimentară independentă de salariul de încadrare, remunerație stabilită prin contractul cu misiune inventivă sau într-un act adițional la contractul individual de muncă.
(2) În cazul în care invenția a fost creată în cadrul unui contract de cercetare, remunerația suplimentară cuvenită salariatului inventator se va negocia cu unitatea al cărei angajat este, prin act adițional la contractul individual de muncă, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din lege.
(3) Drepturile patrimoniale ale inventatorului salariat, potrivit prevederilor art. 36 din lege, se stabilesc pe bază de contract și se acordă în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției și numai pentru perioada de exploatare a acesteia.
(4) La negocierea clauzelor contractului prevăzut la art. 36 din lege se vor avea în vedere, în special, următoarele:
a) drepturile bănești corespunzând efectelor economice, inclusiv cele derivând din efectele sociale pe perioada de calcul al profitului, nu pot fi inferioare valorilor din următorul tabel:
Efectele economice/sociale (E)
E x 15%, dar nu mai puțin de 2.000
b) restituirea cheltuielilor, direct către inventator, pentru toate documentațiile tehnice sau economice, proiecte, studii, cercetări cu prototipuri, dacă acestea au fost efectuate de inventator pentru aplicarea invenției;
c) indexarea drepturilor bănești cu indicele de inflație oficial între data efectuării plății și data finalizării negocierii.
(5) La stabilirea efectelor economice se vor avea în vedere și diferența de costuri, eliminarea sau reducerea importurilor, reducerea costului investițiilor.
(6) La evaluarea avantajelor sociale se vor avea în vedere și reducerea toxicității locului de muncă, reducerea poluării mediului înconjurător, reducerea efortului fizic al personalului de exploatare, disponibilizarea în alte scopuri a unor utilaje importante și altele asemenea, cum ar fi diferența de costuri, eliminarea sau reducerea importurilor.
(7) Drepturile bănești se stabilesc pentru fiecare invenție brevetată și se repartizează pe inventatori corespunzător înțelegerii autentificate dintre aceștia.
(8) Dacă părțile nu ajung la o înțelegere în urma negocierilor, litigiul este de competența instanțelor judecătorești.
Depozitarea în regim nepublic a unor documente
(1) În conformitate cu prevederile art. 69 lit. f) din lege, OSIM efectuează servicii de depozitare în regim nepublic a unor documente care reprezintă creații intelectuale. Documentul poate conține informații privind în special creații care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) din lege.
(2) Documentul conform prevederilor alin. (1) se depune la OSIM într-un plic închis și poate reprezenta o modalitate pentru a proba data la care autorul creației intelectuale a depozitat documentul care cuprinde descrierea creației sale.
(3) Pe baza documentului conținut în plic nu este acordat un titlu de proprietate industrială.
(4) Modalitatea de depunere a plicului la OSIM, înscrierea în Registrul de evidență a documentelor în regim nepublic și păstrarea depozitului se vor face în baza instrucțiunilor emise de directorul general și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dispoziții tranzitorii și finale
(1) În aplicarea prezentului regulament directorul general al OSIM emite instrucțiuni care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cererile de brevet de invenție depuse la OSIM în condițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, pentru care nu a fost luată o hotărâre de acordare sau de respingere, se soluționează potrivit noilor reglementări.