Capitolul VII — Exploatarea și întreținerea mijloacelor de măsurare

Pe această pagină

Articolul 72

Exploatarea SM-urilor și SRM-urilor are la bază condiția precizată la art. 7.

Articolul 73

Pentru toate operațiile efectuate în cadrul SM-urilor și SRM-urilor, operatorul va întocmi și va actualiza prin revizii periodice (sau ori de câte ori este cazul) un set de proceduri de lucru conforme cu Manualul de asigurare a calității.

Articolul 74

Toate persoanele care desfășoară activități de operare și întreținere în cadrul SM-urilor și SRM-urilor trebuie nominalizate, iar obligațiile și responsabilitățile lor trebuie bine precizate.

Articolul 75

Operatorii economici titulari de licență care au în operare SM-uri și SRM-uri se vor îngriji de școlarizarea și perfecționarea personalului responsabil cu măsurarea gazelor naturale și cu formarea de specialiști în domeniul măsurării.

Articolul 76

Toate activitățile de exploatare și întreținere trebuie realizate în conformitate cu legislația referitoare la siguranța și protecția muncii.

Articolul 77

La contoarele cu pistoane rotative și cu turbină se va utiliza pentru lubrifiere numai ulei recomandat de producător.

Articolul 78

La contoarele cu pistoane rotative este permisă instalarea unui dispozitiv pentru urmărirea valorii căderii de presiune pe contor. Creșterea acesteia peste valoarea normală dată de producător semnifică apariția unei defecțiuni mecanice sau a unui blocaj.

Articolul 79

(1) În cazul în care apar anomalii în funcționarea contorului cu turbină sau a contorului cu ultrasunete (de exemplu: zgomote deosebite, diferențe semnificative la măsurarea parametrilor de proces față de valorile așteptate), se va proceda fie la montarea contorului de control și compararea celor două seturi de indicații, fie la demontarea și examinarea contorului în cauză. Se va verifica integritatea dispozitivului de laminare a curgerii și a turbinei. De asemenea, se va verifica dacă există depuneri pe peretele interior al corpului contoarelor, pe lamelele turbinei sau pe traductoarele ultrasonice. Acestea se vor îndepărta conform procedurilor specifice.

(2) Responsabilul cu măsurarea va decide, după caz, dacă este necesară verificarea pe stand a contorului.

Articolul 80

La sistemele cu element deprimogen se vor verifica, în plus față de prevederile din LO, în funcție de condițiile concrete, în special referitoare la calitatea gazelor naturale (impurități lichide și solide), următoarele:

a) diametrul d al elementului deprimogen;

b) integritatea muchiilor elementului deprimogen;

c) existența depunerilor în conductele amonte și aval de elementul deprimogen și pe fețele diafragmei;

d) concentricitatea diafragmei cu conductele amonte și aval.

Articolul 81

Se recomandă efectuarea de verificări la un interval cuprins între 3 și 6 luni ale punctului de zero al traductoarelor de presiune statică și presiune diferențială sau al traductorului multivariabil din cadrul sistemelor de măsurare cu element deprimogen.

Articolul 82

Cu ocazia verificărilor periodice se va face întreținerea specifică fiecărui tip de mijloc de măsurare.

Echipamente electrice

Articolul 83

Toate echipamentele electrice utilizate trebuie să aibă protecție antiex în funcție de zona cu pericol de explozie în care vor fi montate. Clasificarea zonelor cu pericol de explozie din stații va fi precizată prin proiect.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.