(1) Formularul E 001, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, a fost creat pentru a facilita schimburile de informații dintre instituțiile statelor membre și pentru a evita corespondența suplimentară dintre instituții. Acest formular poate fi utilizat în completarea celorlalte formulare.
(2) Formularul se folosește pentru solicitarea sau comunicarea de informații, solicitarea de formulare ori pentru relansarea unei cereri, atunci când formularele existente nu sunt adaptabile unei situații date.
(1) Formularul este întocmit de instituția care dorește să obțină informații suplimentare asupra unei situații, să relanseze o cerere precedentă, să solicite un formular sau documente precise ori să comunice informații privind schimbarea situației unui asigurat sau a unui membru al familiei acestuia.
(2) Formularul este adresat instituției statului care deține informația sau documentul dorit ori celei căreia informația îi va fi utilă.
(1) Instituția care dorește să obțină sau să comunice informații specifice privind situația unui asigurat sau care dorește să obțină un formular specific completează partea A a formularului E 001 și îl adresează instituției statului membru care deține informațiile, documentele sau formularele dorite.
(2) Instituția destinatară completează partea B a formularului și transmite instituției expeditoare informațiile, documentele sau formularele ori confirmă primirea informațiilor comunicate.
În România, instituțiile care completează formularul 001, precum și formularele utilizate pentru acordarea prestațiilor de boală și maternitate sunt casele de asigurări de sănătate județene, a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, denumite în continuare case de asigurări.
Secțiunea a 2-a — Formularul E 101 "Atestat privind legislația aplicabilă"
(1) Formularul E 101, prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, se utilizează în vederea determinării legislației aplicabile lucrătorului salariat sau independent, potrivit regulilor speciale prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71.
(2) Formularul este eliberat de instituția competentă din statul a cărui legislație continuă să i se aplice lucrătorului. Poate fi vorba despre un lucrător detașat, prevăzut la art. 14 paragraful 1 lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 (salariat) sau la art. 14 bis paragraful 1 lit. a) din același regulament (lucrător independent), pe o perioadă de un an. Acesta este folosit, de asemenea, în caz de pluriactivitate și în caz de detașare excepțională potrivit art. 17 din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71, după schimb de scrisori între autoritățile competente din cele două state în cauză. În acest ultim caz, pe formular se menționează referințele acordului autorităților competente.
(1) Formularul E 102, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, este întocmit atunci când durata detașării sau a activităților independente se prelungește peste perioada inițială de un an cu o nouă perioadă maximă de un an.
(2) Formularul este adresat de către angajator sau de către lucrătorul independent autorității competente din statul de detașare, care menționează pe formular decizia sa cu privire la prelungirea perioadei de detașare sau a activităților independente.
Instituția care va acorda prestațiile de asigurare de sănătate pe baza formularului E 106 poate solicita o copie a formularului E 102, pentru a stabili situația exactă a asiguratului.
Formularul E 103, prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice, se utilizează în vederea determinării legislației aplicabile prin exercitarea dreptului de opțiune, potrivit Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71, în cazul personalului încadrat în misiunile diplomatice sau oficiile consulare, al personalului casnic aflat în serviciul funcționarilor acestor misiuni sau oficii, precum și în cazul personalului auxiliar din Comunitățile Europene.
(1) Formularul E 104, prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice, totalizează perioadele de asigurare realizate pe teritoriul a două sau mai multe state membre.
(2) Atunci când un lucrător salariat sau independent începe o activitate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European și nu îndeplinește condițiile de deschidere de drepturi la prestații de boală și maternitate în acel stat, pentru a putea beneficia de aceste prestații prezintă instituției din noul stat de muncă sau de domiciliu formularul E104 care specifică perioadele de asigurare realizate sub incidența legislației la care a fost supus ultima dată.
(3) Totalizarea poate interveni indiferent de durata scursă între două perioade de asigurare, cu excepția lucrătorului sezonier, pentru care perioada scursă între două perioade de asigurare nu poate fi mai mare de 4 luni.
(1) Pentru a beneficia de totalizarea perioadelor de asigurare, persoana interesată trebuie să solicite formularul E 104, înainte de plecare, de la instituția la care este asigurată pentru boală și maternitate.
(2) Dacă persoana interesată nu și-a procurat formularul înainte de plecare, noua instituție competentă se adresează direct fostei instituții la care a fost asigurat lucrătorul, prin transmiterea a două exemplare ale formularului.
Casele de asigurări, instituții competente la un anumit moment pentru un asigurat, eliberează formularul E 104 la solicitarea persoanei interesate sau a instituției competente din noul stat de muncă ori de domiciliu, care trebuie să afle care este perioada de asigurare realizată conform legislației pe care o aplică instituția de care aparținea înainte asiguratul în ceea ce privește prestațiile de boală sau maternitate.
(1) Dacă formularul E 104 este întocmit la solicitarea instituției competente din noul stat de muncă sau de domiciliu, casele de asigurări confirmă perioadele respective de asigurare prin completarea părții B a formularului și transmit un exemplar instituției solicitante.
(2) Dacă formularul E 104 este întocmit la solicitarea persoanei interesate, casa de asigurări completează partea A pct. 2 și partea B și înmânează sau transmite formularul persoanei interesate.
Persoanele care solicită formularul E 104 vor depune la sediul caselor de asigurări o cerere însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe cartea/buletinul de identitate sau de pe certificatul de naștere, după caz;
b) copie de pe cartea de muncă sau, în cazul lucrătorilor independenți, declarația de asigurare pentru concedii și indemnizații;
c) orice alte documente care atestă perioade de asigurare pentru boală sau maternitate.
Secțiunea a 6-a — Formularul E 106 "Atestat privind dreptul la prestațiile în natură ale asigurării de boală-maternitate în cazul persoanelor care își au reședința într-un alt stat decât statul competent"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura efectuării înscrierii de către casele de asigurări
(1) Formularul E 106, prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, se eliberează de către instituția competentă de la locul de muncă pentru a permite lucrătorului și membrilor familiei sale care își au reședința împreună cu acesta pe teritoriul altui stat membru să beneficieze de prestațiile în natură de asigurare de boală sau maternitate, acordate în contul instituției competente de instituția de la locul de reședință, în conformitate cu prevederile legislației pe care aceasta din urmă o aplică.
(2) Formularul E 106 se aplică și studenților și membrilor familiilor acestora, dacă este necesar, precum și membrilor familiei șomerului.
(3) Membrii de familie sunt stabiliți de instituția de la locul de reședință conform legislației pe care aceasta o aplică. În lipsa unei definiții în legislația națională, membrii de familie sunt stabiliți conform definiției date în anexa nr. 1 la Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71.
(4) Lucrătorul și membrii de familie ai acestuia, precum și membrii de familie ai șomerului au obligația să informeze instituția din statul de reședință cu privire la orice schimbare ce a intervenit în situația lor și care ar putea modifica dreptul lor la prestații de asigurare de boală și maternitate.
(1) Formularul E 106 este solicitat de lucrător, șomer sau student casei de asigurări în evidența căreia acesta este înregistrat ca persoană asigurată de boală sau maternitate.
(2) Dacă lucrătorul sau studentul nu prezintă acest formular, instituția de la locul de reședință poate să îl solicite casei de asigurări, prin intermediul formularului E 107.
(3) Dacă șomerul nu prezintă acest formular, instituția de la locul de reședință al membrilor familiei îl poate solicita casei de asigurări, prin intermediul formularului E 107.
(4) Casa de asigurări completează partea A a formularului E 106 și înmânează două exemplare asiguratului sau le transmite instituției de la locul de reședință, dacă formularul este întocmit la cererea acesteia.
(1) Perioada de valabilitate a formularului este de un an, cu posibilitatea prelungirii anuale a valabilității acestuia. Formularul poate fi emis și pentru perioade mai mici de un an.
(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 12, formularul este valabil pe perioadă determinată sau până la anularea acestuia.
(3) În cazul în care casa de asigurări prelungește valabilitatea formularului E 106 emis anterior pentru aceeași persoană, prin emiterea unui nou formular, instituția de la locul de reședință nu mai completează partea B.
(4) Atunci când lucrătorul încetează de a mai avea dreptul la prestații, instituția care a eliberat formularul E 106 îl anulează folosind formularul E 108.
(1) La primirea formularului E 106, instituția de la locul de reședință realizează înscrierea lucrătorului sau studentului și a membrilor de familie care își au reședința împreună cu acesta și informează casa de asigurări cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului E 106 completat în partea B.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod similar membrilor de familie ai șomerului.
(3) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 106 la instituția statului de reședință beneficiază pe teritoriul statului de reședință de prestații de asigurare de boală sau maternitate, în numele casei de asigurări, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației statului de reședință.
(4) Instituția de la locul de reședință acordă persoanelor înscrise pe baza formularului E 106 prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației pe care aceasta o aplică.
(5) Prestațiile acordate în baza formularului E 106 generează rambursări pe bază de facturi.
Documentele necesare persoanei asigurate în vederea obținerii formularului E 106 sunt:
a) copie de pe cartea/buletinul de identitate sau de pe certificatul de naștere;
b) dovada reședinței în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European decât statul competent; pentru persoanele care nu pot face dovada reședinței anterior plecării, se pot lua în considerare contractul de muncă, documentul de detașare, ordinul emis de ministru sau orice document care face dovada șederii obișnuite pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European;
c) dovada că urmează o formă de învățământ în statul de reședință, în cazul studentului;
d) formularul E 101 și/sau formularul E 102, în cazul lucrătorului detașat, prevăzut la art. 14 paragraful 1 lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 (salariat) sau la art. 14 bis paragraful 1 lit. a) din același regulament (lucrător independent), precum și în caz de pluriactivitate și în caz de detașare excepțională potrivit art. 17 din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71;
e) dovada că persoana respectivă nu este asigurată potrivit legislației statului de reședință.
(1) La primirea formularului E 106, casa de asigurări, în calitate de instituție de la locul de reședință, realizează înscrierea lucrătorului sau studentului și a membrilor de familie care își au reședința împreună cu acesta și informează instituția competentă care i-a adresat formularul E 106 cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod similar membrilor de familie ai șomerului.
(3) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 106 la casa de asigurări beneficiază pe teritoriul statului român, în numele instituției competente, de prestații de asigurare de boală sau maternitate, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(4) Membrii de familie sunt stabiliți de casa de asigurări conform legislației pe care aceasta o aplică.
(5) În vederea efectuării înscrierii, casa de asigurări verifică dacă persoanele care urmează să fie înscrise au deschise drepturi de asigurări sociale de sănătate în baza legislației din România.
(6) Casa de asigurări acordă persoanelor înscrise pe baza formularului E 106 prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(7) Prestațiile acordate în baza formularului E 106 generează rambursări pe bază de facturi.
În cazul lucrătorului detașat, prevăzut la art. 14 paragraful 1 lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 (salariat) sau la art. 14 bis paragraful 1 lit. a) din același regulament (lucrător independent), precum și în caz de pluriactivitate și în caz de detașare excepțională potrivit art. 17 din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71, casa de asigurări care acordă prestațiile de boală sau maternitate pe baza formularului E 106 poate solicita o copie a formularului E 101 și/sau a formularului E 102, pentru a stabili situația exactă a asiguratului.
Secțiunea a 7-a — Formularul E 107 "Cerere de atestat privind dreptul la prestațiile în natură"
(1) Formularul E 107, prevăzut în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, se utilizează în scopul solicitării cardului european de asigurări sociale de sănătate/certificatului provizoriu de înlocuire a cardului sau a formularelor E 106, E 109, E 112, E 120, E 121 necesare pentru acordarea prestațiilor în natură de asigurare de boală sau maternitate.
(2) Instituția de la locul de ședere sau de reședință căreia i-a fost adresată o cerere de acordare a unor prestații de asigurări de boală sau maternitate solicită instituției competente, prin intermediul formularul E 107, eliberarea cardului european de asigurări sociale de sănătate/certificatului provizoriu de înlocuire a cardului sau a altor formulare necesare pentru acordarea prestațiilor în natură pe teritoriul statului de ședere sau de reședință.
(1) Instituția de la locul de ședere sau de reședință completează partea A a formularului E 107 și transmite două exemplare instituției competente.
(2) La primirea formularului E 107, instituția competentă completează partea B și transmite un exemplar al acestuia instituției de la locul de ședere sau de reședință, însoțit de documentul sau formularul solicitat.
(3) În situația în care instituția competentă nu poate elibera documentul sau formularul solicitat, completează partea B a formularului E 107, cu precizarea motivului pentru care documentul sau formularul solicitat nu a fost eliberat, și returnează unul dintre cele două exemplare instituției care i le-a transmis.
Secțiunea a 8-a — Formularul E 108 "Notificarea suspendării sau suprimării dreptului la prestațiile în natură ale asigurării de boală-maternitate"
(1) Formularul E 108, prevăzut în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice, este utilizat pentru anularea sau suspendarea atestatului privind dreptul la prestații în natură (formularele E 106, E 109, E 120, E 121), care a fost emis pentru o persoană care își are reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European decât statul competent.
(2) Atunci când instituția de la locul de reședință sau instituția competentă constată că persoanele care își au reședința pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European decât statul competent nu mai au dreptul la prestații în natură, informează instituția celuilalt stat prin intermediul formularului E 108.
(1) Instituția care constată apariția unui motiv de suspendare sau de încetare a dreptului la prestații în natură completează partea A a formularului E 108, indicând motivul pentru care atestarea dreptului este suprimată ori suspendată, și transmite două exemplare instituției celuilalt stat.
(2) Instituția destinatară completează partea B a formularului E 108 și retransmite un exemplar instituției care a trimis documentul.
Secțiunea a 9-a — Formularul E 109 "Atestat pentru înscrierea membrilor familiei persoanei asigurate și actualizarea listelor"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura efectuării înscrierii de către casele de asigurări
(1) Formularul E 109, prevăzut în anexa nr. 9 la prezentele norme metodologice, este întocmit pentru a permite membrilor familiei lucrătorului care nu își au reședința împreună cu acesta să beneficieze de prestațiile în natură de boală și maternitate, acordate în contul instituției competente de instituția din locul de reședință, în conformitate cu prevederile legislației pe care aceasta din urmă o aplică.
(2) Formularul E 109 este solicitat instituției competente de care aparține lucrătorul pentru asigurarea de boală și maternitate, de către lucrător sau membrii familiei acestuia.
(3) Dacă membrii familiei nu prezintă formularul E 109, instituția de la locul de reședință poate să îl solicite prin intermediul formularului E 107.
(1) Formularul E 109 este solicitat de lucrătorul care nu are reședința împreună cu membrii de familie sau de instituția de la locul de reședință a membrilor de familie ai lucrătorului casei de asigurări în evidența căreia lucrătorul este înregistrat ca persoană asigurată.
(2) Casele de asigurări completează partea A a formularului și înmânează două exemplare persoanei asigurate sau le transmit, prin intermediul organismului de legatură, instituției de la locul de reședință a membrilor familiei, dacă formularul a fost întocmit la cererea acesteia.
(3) În situația în care cele două exemplare ale formularului E 109 se eliberează direct persoanei asigurate, aceasta va trebui să le transmită membrilor familiei, în vederea înscrierii la instituția de asigurare de boală și maternitate de la locul de reședință a acestora.
(4) Dacă membrii familiei au reședința în state membre diferite, se va întocmi un formular E 109 distinct pentru fiecare din aceste state membre.
(1) La primirea formularului E 109, instituția de la locul de reședință realizează înscrierea membrilor de familie care nu au reședința împreună cu lucrătorul și informează casa de asigurări cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(2) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 109 la instituția statului de reședință beneficiază pe teritoriul statului de reședință de prestații de asigurare de boală sau maternitate, în numele instituției competente, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației statului de reședință.
(3) Instituția de la locul de reședință acordă prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației pe care aceasta o aplică.
(1) Membrii de familie sunt stabiliți de instituția de la locul de reședință conform legislației pe care aceasta o aplică. În lipsa unei definiții în legislația națională, membrii de familie sunt stabiliți conform definiției date în anexa nr. 1 la Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71.
(2) Membrii de familie ai lucrătorului au obligația să informeze instituția din statul de reședință cu privire la orice schimbare ce a intervenit în situația lor și care ar putea modifica dreptul lor la prestații de asigurare de boală și maternitate.
(1) Perioada de valabilitate a formularului este de un an, cu posibilitatea prelungirii anuale a valabilității acestuia. Formularul poate fi emis și pentru perioade mai mici de un an.
(2) În cazul în care casa de asigurări prelungește valabilitatea formularului E 109 emis anterior pentru aceeași persoană, prin emiterea unui nou formular, instituția de la locul de reședință nu mai completează partea B.
Documentele necesare persoanei asigurate în vederea obținerii formularului E 109 de la casele de asigurări sunt:
a) copie de pe cartea/buletinul de identitate sau de pe certificatul de naștere, pentru membrii de familie;
b) dovadă că membrii de familie au reședința în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European decât statul de reședință al lucrătorului sau statul competent;
(1) La primirea formularului E 109, casa de asigurări, în calitate de instituție de la locul de reședință a membrilor de familie ai lucrătorului, realizează înscrierea acestora și informează instituția competentă care i-a adresat formularul E 109 cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(2) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 109 la casa de asigurări beneficiază pe teritoriul statului român, în numele instituției competente, de prestații de asigurare de boală sau maternitate, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(3) Membrii de familie sunt stabiliți de casa de asigurări conform legislației pe care aceasta o aplică.
(4) Casa de asigurări acordă persoanelor înscrise pe baza formularului E 109 prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
Secțiunea a 10-a — Formularul E 112 "Atestat privind menținerea dreptului la prestațiile în curs pentru asigurarea de boală-maternitate"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurări
(1) Formularul E 112, prevăzut în anexa nr. 10 la prezentele norme metodologice, este utilizat pentru menținerea dreptului la prestațiile de boală și maternitate aflate în curs, în cazul persoanei care, după ce a dobândit dreptul la aceste prestații, este autorizată de către instituția competentă să revină pe teritoriul statului de reședință sau să își transfere reședința pe teritoriul altui stat membru.
(2) Formularul E 112 este utilizat și în cazul în care este necesară deplasarea într-un alt stat membru pentru a beneficia de tratament medical adecvat.
a) lucrătorului salariat sau independent ori membrilor de familie ai acestuia care beneficiază de prestații de boală și maternitate în statul competent și care solicită instituției competente autorizarea întoarcerii pe teritoriul statului membru de reședință sau a transferului reședinței lor, temporar ori definitiv, pe teritoriul altui stat membru;
b) lucrătorului salariat sau independent și membrilor de familie ai acestuia care sunt autorizați de instituția competentă să se deplaseze într-un alt stat membru cu scopul de a primi tratament medical.
(2) Eliberarea formularului E 112 pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi refuzată de către instituția competentă numai dacă se stabilește că deplasarea persoanei respective ar prejudicia starea sănătății sale sau acordarea tratamentului medical.
(3) Eliberarea formularului E 112 pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. b) nu poate fi refuzată de către instituția competentă dacă tratamentul respectiv se regăsește printre prestațiile acordate în baza legislației statului membru pe al cărui teritoriu își are reședința persoana în cauză, căreia nu i se poate acorda un asemenea tratament în statul membru de reședință în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv, luând în considerare starea curentă de sănătate și evoluția probabilă a bolii.
(1) Prevederile art. 40 alin. (1) lit. b) se aplică și în cazul membrilor de familie care nu își au reședința împreună cu lucrătorul, precum și în cazul pensionarilor și membrilor de familie ai acestuia care își au reședința pe teritoriul altui stat decât statul competent.
(2) Instituția de la locul de reședință al persoanelor prevăzute la alin. (1) este considerată drept instituție competentă să elibereze formularului E 112.
(1) În vederea obținerii formularului E 112, persoana interesată depune o cerere la casa de asigurări în evidența căreia aceasta este înregistrată ca persoană asigurată.
(2) După efectuarea înregistrării cererii, casa de asigurări procedează la analiza acesteia, după cum urmează:
a) verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante; în situația în care în urma verificărilor se constată că persoana nu este asigurată, cererea de eliberare a formularului nu este aprobată, iar acest lucru se comunică în scris solicitantului;
b) analizează dosarul medical pentru a verifica îndeplinirea condiției prevăzute de art. 22 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71;
c) dacă constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. a) și
b) eliberează formularul E 112.
(3) Termenul maxim de soluționare a cererii de eliberare a formularului E 112 este de 5 zile lucrătoare.
(4) Formularul E 112 se completează în două exemplare, dintre care unul se păstrează la casa de asigurări, iar celălalt se înmânează persoanei solicitante. În situația în care persoana solicitantă se deplasează pentru tratament în Marea Britanie, se completează un exemplar suplimentar care se transmite către Department for Work and Pensions, Pension Service, Internationale Pension Centre, Tyneview Park, Newcastle upon Tyne.
(1) În cazul prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. a), cererea va fi însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate sau de pe certificatul de naștere, după caz;
b) dosarul medical care va conține înscrisuri medicale și raportul medical prevăzut în anexa nr. 10A la prezentele norme metodologice;
c) confirmarea scrisă din partea unității sanitare din statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European în care se intenționează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical în perioada indicată de persoana solicitantă, în baza formularului E 112;
d) dovada transferului de reședință.
(2) Din raportul medical trebuie să rezulte diagnosticul și tratamentul medical urmat la o unitate sanitară aflată în relații contractuale cu o casă de asigurări, precum și precizarea, în mod explicit și argumentat, că deplasarea persoanei solicitante nu prejudiciază starea sănătății sale sau primirea de tratament medical.
(3) Raportul medical se întocmește de un medic dintr-un spital clinic universitar sau, după caz, județean aflat în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România.
----------
Alin. (3) al art. 44 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 575 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2009.
(4) Toate documentele medicale, precum și raportul medical trebuie să fie datate, semnate și ștampilate.
(1) În cazul prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. b), cererea va fi însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate sau de pe certificatul de naștere, după caz;
b) dosarul medical, care va conține, pe lângă înscrisuri medicale, raportul medical prevăzut în anexa nr. 10A, din care să rezulte diagnosticul, precum și recomandarea medicală pentru efectuarea tratamentului;
c) confirmare scrisă din partea unității sanitare din statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European în care se intenționează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, în baza formularului E 112, în perioada indicată de persoana solicitantă, pe baza recomandării medicului curant care întocmește raportul medical.
(2) Din raportul medical trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum și faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp rezonabil în niciuna dintre unitățile sanitare din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
(3) În raportul medical întocmit de medicul curant trebuie precizat în mod explicit și argumentat motivul pentru care serviciul medical respectiv nu poate fi acordat într-un interval de timp rezonabil în nicio unitate sanitară din România.
(4) Raportul medical se întocmește de un medic dintr-un spital clinic universitar sau, după caz, județean aflat în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România.
----------
Alin. (4) al art. 45 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 575 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2009.
(5) Toate documentele medicale, precum și raportul medical trebuie să fie datate, semnate și ștampilate.
(1) Formularul E 112 se eliberează înainte de plecarea persoanei beneficiare.
(2) Formularul poate fi emis și după plecarea persoanei beneficiare dacă, din motive de forță majoră, nu a putut fi eliberat anticipat. Formularul se eliberează numai dacă nu a fost achitată contravaloarea serviciilor medicale. Din momentul efectuării plății formularul nu mai produce efectele juridice pentru care este solicitat.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), casa de asigurări întocmește un referat prin care se argumentează și se justifică situația de forță majoră, document care va sta la baza eliberării formularului E 112.
(4) La întocmirea referatului prevăzut la alin. (3) se vor detalia împrejurările de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile și inevitabile, inclusiv împrejurări de natură medicală, care au condus la situația de forță majoră.
----------
Alin. (4) al art. 46 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 575 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2009.
Secțiunea a 11-a — Formularul E 115 "Cerere de prestații în bani pentru incapacitate de muncă"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura primirii formularului de către casele de asigurări
(1) Formularul E 115, prevăzut în anexa nr. 11 la prezentele norme metodologice, se utilizează numai pentru lucrătorul sau șomerul aflat în incapacitate de muncă, în caz de boală, maternitate, accident de muncă sau boală profesională, pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent.
(2) Formularul E 115 este emis de instituția de la locul de reședință sau de ședere, la solicitarea lucrătorului sau șomerului aflat în incapacitate de muncă într-un alt stat membru decât statul competent.
(1) Lucrătorul sau șomerul aflat în incapacitate de muncă adresează instituției de la locul de reședință sau de ședere, în termen de 3 zile de la începerea incapacității de muncă, un aviz de încetare a lucrului sau un certificat de incapacitate de muncă.
(2) Instituția de la locul de ședere sau de reședință întocmește formularul E 115 într-un singur exemplar, prin completarea părții A a formularului, și îl adresează instituției competente.
(3) În situația prelungirii incapacității de muncă, instituția de la locul de ședere sau de reședință întocmește un nou formular E 115, completat numai în partea B, și îl adresează instituției competente.
(4) Instituția de la locul de ședere sau de reședință indică în formular începerea perioadei de incapacitate de muncă, precum și durata probabilă a acesteia.
În cazul șomerului care dispune de formularele E 303 și cardul european de asigurări sociale de sănătate sau certificatul provizoriu de înlocuire, autorizat să își transfere reședința pe teritoriul unui alt stat membru pentru a căuta de lucru, instituția de la locul de ședere întocmește formularul E 115 în 3 exemplare. Un exemplar se transmite instituției competente în materie de asigurări de boală sau maternitate, un exemplar se transmite instituției competente în materie de șomaj și un exemplar se transmite instituției de asigurări de șomaj din statul în care lucrătorul s-a deplasat pentru a căuta un loc de muncă.
În cazul unui șomer care și-a transferat reședința în vederea căutării unui loc de muncă, iar durata transferului depășește sau va depăși 3 luni, instituția statului în care șomerul caută un loc de muncă informează instituțiile competente în materie de șomaj și boală ale celuilalt stat că, potrivit estimărilor sale, condițiile care justifică prelungirea acordării prestațiilor în bani și în natură peste perioada de 3 luni sunt îndeplinite și anexează un raport medical detaliat al medicului care a efectuat controlul, indicând data probabilă în timpul căreia forța majoră prevăzută la art. 25 paragraful 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 se va aplica.
(1) Medicii curanți din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România care eliberează certificate de concediu medical persoanelor prevăzute la art. 47 alin. (1) care își au reședința sau se află în ședere temporară pe teritoriul României le îndrumă pe acestea la casele de asigurări cu care au încheiat convenții privind eliberarea certificatelor medicale, în vederea eliberării formularului E 115.
(2) Casele de asigurări întocmesc formularul E 115 într-un singur exemplar, prin completarea părții A, și îl adresează instituției competente.
(3) În formular casa de asigurări indică începerea perioadei de incapacitate de muncă, precum și durata probabilă a acesteia.
(4) Casa de asigurări întocmește, în termen de 3 zile de la data la care persoana interesată i s-a adresat, formularul E 116 "Raport medical privind incapacitatea de muncă", pe baza certificatului de incapacitate temporară de muncă prezentat, și îl transmite în plic închis instituției competente, anexat formularului E 115, sau îl transmite ulterior.
(1) În situația în care casa de asigurări primește formularul E 115 pentru o persoană care este asigurată pentru concedii și indemnizații în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, se procedează astfel:
a) casa de asigurări efectuează demersurile necesare traducerii în limba română a raportului medical și a certificatului de incapacitate de muncă/avizului de încetare a muncii;
b) în urma analizării documentelor primite de la instituția de la locul de ședere sau de reședință, casa de asigurări transmite angajatorului certificatul de incapacitate de muncă, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 11A la prezentele norme metodologice;
c) după primirea formularului din anexa nr. 11A, angajatorul efectuează calculul și plata indemnizației, luând în considerare legislația internă privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate; în cazul persoanelor asigurate direct la casa de asigurări, calculul și plata indemnizației se efectuează de către casa de asigurări.
(2) În situația în care casa de asigurări care primește formularul E 115 este diferită de casa de asigurări la care angajatorul persoanei prevăzute la art. 47 alin. (1) depune declarațiile pentru concedii și indemnizații, aceasta va transmite celei din urmă formularul și documentele anexate, în vederea îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1).
Secțiunea a 12-a — Formularul E 116 "Raport medical privind incapacitatea de muncă (boală, maternitate, accident de muncă, boală profesională)"
Formularul E 116, prevăzut în anexa nr. 12 la prezentele norme metodologice, este un raport medical simplificat întocmit de medicul care efectuează controlul medical de la instituția de la locul de ședere sau de reședință a lucrătorului ori a șomerului.
(1) Persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) cărora li se eliberează certificate de concediu medical de către medicii curanți din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se adresează casei de asigurări cu care medicul prescriptor are încheiată convenție privind eliberarea de certificate medicale. La eliberarea certificatului medical, medicul prescriptor are obligația de a informa pacientul cu privire la casa de asigurări căreia acesta trebuie să se adreseze în vederea obținerii indemnizației.
(2) Casa de asigurări, prin intermediul serviciului medical, întocmește, în termen de 3 zile de la data la care persoana interesată i s-a adresat, formularul E 116, prin completarea pct. 1-3, pct. 4 (4.1, 4.2), 5.5, 5.8, 5.11, pe baza certificatului de incapacitate temporară de muncă prezentat, transmițând un exemplar instituției competente.
(3) Raportul medicului care efectuează controlul medical se anexează formularului E 115 în plic închis sau este adresat ulterior instituției competente la care este afiliat lucrătorul ca urmare a asigurării sale de boală sau a asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale, după caz.
(4) Raportul medical se întocmește cu ocazia fiecărei prelungiri a perioadei de întrerupere a activității.
(5) Dacă în urma unui control casa de asigurări constată că persoana interesată este aptă să își reia activitatea, avizează instituția competentă asupra datei la care perioada de incapacitate de muncă ia sfârșit.
Secțiunea a 13-a — Formularul E 117 "Acordarea de prestații în bani în caz de maternitate și de incapacitate de muncă"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura eliberării formularului de către casele de asigurări
Formularul E 117, prevăzut în anexa nr. 13 la prezentele norme metodologice, este întocmit de instituția competentă pentru a informa instituția de la locul de reședință sau de ședere care a întocmit formularele E 115 și E 116 asupra deciziei sale privind acordarea prestațiilor în bani lucrătorului sau șomerului.
Formularul este întocmit de instituția competentă în materie de asigurări de boală, maternitate sau de asigurări pentru accidente de muncă a statului competent și este adresat instituției de la locul de reședință sau de ședere, precum și lucrătorului, dacă prestațiile în bani sunt acordate de instituția de la locul de reședință sau de ședere în numele instituției competente. În acest mod lucrătorul va avea cunoștință de instituția care îi va plăti prestațiile în bani, precum și de cuantumul prestațiilor respective.
(1) În formularul E 117, casa de asigurări indică dacă persoana interesată are sau nu dreptul la indemnizații de boală sau maternitate.
(2) În situația în care persoana interesată are dreptul la indemnizații, casa de asigurări precizează durata acordării acestora, cuantumul indemnizațiilor, precum și plătitorul indemnizațiilor (casa de asigurări, angajatorul sau instituția asimilată angajatorului, precum și instituția de la locul de reședință sau de ședere, în cazul în care este încheiat un acord în acest sens).
(3) În caz de respingere a cererii de acordare a prestației sau de încetare a dreptului, formularul E 117 trebuie să fie însoțit de formularul E 118, în care sunt precizate motivul respingerii și căile și termenele de recurs.
Secțiunea a 14-a — Formularul E 118 "Notificarea nerecunoașterii sau a încheierii incapacității de muncă"
Formularul E 118, prevăzut în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice, este utilizat pentru a permite instituției de la locul de ședere sau de reședință și instituției competente să notifice lucrătorului sau șomerului o decizie cu privire la nerecunoașterea incapacității de muncă sau încheierea perioadei de incapacitate de muncă.
(1) Dacă în urma unui control medical instituția de la locul de ședere sau de reședință constată că persoana în cauză este aptă să își reia activitatea, notifică instituției competente încheierea perioadei de incapacitate de muncă.
(2) Dacă instituția competentă în materie de asigurare de boală, maternitate sau asigurare pentru accidente de muncă hotărăște să refuze prestațiile în bani deoarece persoana interesată nu s-a supus formalităților prevăzute de legislația din statul de ședere sau de reședință ori constată, în urma rapoartelor medicale adresate de instituția de la locul de ședere sau de reședință ori a controlului pe care l-a dispus, că persoana interesată este aptă să își reia activitatea, notifică instituției de la locul de ședere sau de reședință nerecunoașterea sau încheierea perioadei de incapacitate de muncă.
(1) Instituția care constată că lucrătorul sau șomerul nu îndeplinește ori nu mai îndeplinește condițiile pentru a putea beneficia de prestațiile în bani pentru asigurarea de boală, maternitate sau asigurarea pentru accidente de muncă avizează persoana interesată, pe de o parte, și instituția celuilalt stat, pe de altă parte, completând formularul E 118 și indicând motivul pentru care dreptul este suprimat.
(2) Dacă formularul a fost întocmit de instituția de la locul de reședință sau de ședere, un exemplar este adresat lucrătorului și unul instituției competente în materie de asigurare de boală, maternitate sau de asigurare pentru accidente de muncă.
(3) Dacă formularul este întocmit de instituția competentă, un exemplar este adresat lucrătorului și un exemplar este adresat instituției de la locul de ședere sau de reședință.
(4) Dacă este vorba de un șomer, sunt întocmite două exemplare suplimentare ale formularului: unul este adresat instituției de asigurări pentru șomaj a statului competent, iar celălalt instituției de asigurări pentru șomaj a statului în care lucrătorul s-a deplasat pentru a căuta de lucru.
Secțiunea a 15-a — Formularul E 120 "Atestat privind drepturile la prestațiile în natură pentru solicitanții de pensie și membrii familiei lor"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura efectuării înscrierii de către casele de asigurări
Formularul E 120, prevăzut în anexa nr. 15 la prezentele norme metodologice, este utilizat pentru lucrătorii salariați și independenți care încetează a mai avea dreptul la prestații în natură conform legislației ultimului stat competent, ca urmare a activității precedent exercitate, în timp ce o cerere de pensionare este în curs de instrumentare.
Prestațiile în natură pentru asigurarea de boală și maternitate pot fi acordate solicitantului de pensie, precum și membrilor familiei acestuia care beneficiază de drepturi în această calitate în statul lor de reședință.
(1) Formularul este solicitat de fostul lucrător salariat sau independent de la instituția competentă căreia i-a fost prezentată o cerere de acordare a pensiei.
(2) Dacă persoana interesată nu prezintă formularul E 120, instituția de la locul de reședință îl poate solicita prin intermediul formularului E 107.
(1) Instituția de la locul de reședință completează partea B, indicând că a realizat sau nu înscrierea solicitantului de pensie și a membrilor familiei sale care beneficiază de drepturi în această calitate. Dacă nu a realizat înscrierea acestora, precizează motivul pentru care înscrierea nu a fost efectuată.
(2) Instituția de la locul de reședință realizează înscrierea persoanei interesate și a membrilor familiei acesteia pe care îi poate considera ca beneficiari de drepturi în temeiul acestei calități, conform legislației sale, și care nu au drepturi (altele decât cele legate de reședință), conform legislației sale. În lipsa unei definiții în legislația națională, membrii de familie sunt stabiliți conform definiției date în anexa nr. 1 la Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71.
(1) Formularul E 120 este solicitat casei de asigurări de către fostul lucrător prevăzut la art. 62 sau de către instituția de la locul de reședință prin intermediul formularului E 107.
(2) Casa de asigurări completează partea A a formularului, cu excepția pct. 3 și 4, și transmite două exemplare casei de pensii căreia i-a fost prezentată cererea de pensionare.
(3) După primirea formularului completat la pct. 3 și 4, transmis de casa de pensii, casa de asigurări înmânează două exemplare solicitantului de pensie sau le transmite instituției de la locul de reședință, dacă formularul este întocmit la cererea acesteia.
(4) La primirea formularului E 120, instituția de la locul de reședință realizează înscrierea solicitantului de pensie și a membrilor de familie și informează casa de asigurări cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(1) Perioada de valabilitate a formularului este de un an, cu posibilitatea prelungirii anuale a valabilității acestuia. Formularul poate fi emis și pentru perioade mai mici de un an.
(2) Atunci când persoana interesată încetează a mai avea drepturi la prestații, instituția care a eliberat formularul E 120 îl anulează folosind formularul E 108.
(1) La primirea formularului E 120, casa de asigurări, în calitate de instituție de la locul de reședință, realizează înscrierea solicitantului de pensie și a membrilor de familie ai acestuia și informează instituția competentă care i-a adresat formularul cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(2) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 120 la casa de asigurări beneficiază pe teritoriul statului român de prestații în natură de boală sau maternitate, în numele instituției competente, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(3) Casa de asigurări acordă solicitantului de pensie și membrilor de familie ai acestuia prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației pe care aceasta o aplică.
Prestațiile acordate în baza formularului E 120 generează rambursări pe bază de facturi.
Secțiunea a 16-a — Formularul E 121 "Atestat pentru înscrierea titularilor de pensie, a membrilor familiei acestora și actualizarea listelor"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura efectuării înscrierii de către casele de asigurăriParagraful 4 Șederea temporară pe teritoriul României
Formularul E 121, prevăzut în anexa nr. 16 la prezentele norme metodologice, este eliberat pentru a permite atât titularului de pensie sau de rentă, cât și membrilor familiei acestuia, fie că își au sau nu reședința împreună cu acesta, să beneficieze de prestațiile în natură de boală sau maternitate, acordate în numele instituției competente de către instituția de la locul de reședință, în conformitate cu prevederile legislației pe care aceasta din urmă o aplică.
Formularul este solicitat instituției competente de către titularul de pensie sau membrii familiei acestuia sau, dacă aceștia nu prezintă formularul, de instituția de la locul de reședință, prin intermediul formularului E 107.
(1) Instituția de la locul de reședință completează partea B, indicând că a realizat sau nu înscrierea pensionarului și a membrilor familiei sale care beneficiază de drepturi în această calitate. Dacă nu a realizat înscrierea acestora, precizează motivul pentru care înscrierea nu a fost efectuată.
(2) Instituția de la locul de reședință realizează înscrierea persoanei interesate și a membrilor familiei acesteia pe care îi poate considera ca beneficiari de drepturi în temeiul acestei calități, conform legislației sale, și care nu au drepturi (altele decât cele legate de reședință), conform legislației sale. În lipsa unei definiții în legislația națională, membrii de familie sunt stabiliți conform definiției date în anexa nr. 1 la Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71.
(1) Formularul E 121 este solicitat de către titularul de pensie sau membrii de familie aflați în întreținerea acestuia casei de asigurări în evidența căreia sunt înregistrați ca persoane asigurate. Dacă aceștia nu prezintă formularul, instituția de la locul de reședință îl poate solicita casei de asigurări, prin intermediul formularului E 107.
(2) Casa de asigurări completează partea A a formularului, cu excepția pct. 3 și 4, și transmite două exemplare casei de pensii în evidența căreia se află titularul pensiei.
(3) După primirea formularului completat la pct. 3 și 4, transmis de către casa de pensii, casa de asigurări înmânează două exemplare persoanei interesate sau le transmite instituției de la locul de reședință, dacă formularul este întocmit la cererea acesteia.
(4) La primirea formularului E 121, instituția de la locul de reședință realizează înscrierea titularului de pensie și a membrilor de familie și informează casa de asigurări cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând acesteia un exemplar al formularului E 121 completat în partea B.
(1) Perioada de valabilitate a formularului este de un an, cu posibilitatea prelungirii anuale a valabilității acestuia. Formularul poate fi emis și pentru perioade mai mici de un an.
(2) Atunci când persoana interesată încetează a mai avea drepturi la prestații, instituția care a eliberat formularul E 121 îl anulează folosind formularul E 108.
(1) La primirea formularului E 121, casa de asigurări, în calitate de instituție de la locul de reședință, realizează înscrierea titularului de pensie și a membrilor de familie ai acestuia și informează instituția competentă care i-a adresat formularul E 121 cu privire la înscrierile pe care le-a efectuat, comunicând un exemplar al formularului completat în partea B.
(2) Membrii de familie înscriși pe baza formularului E 121 la casa de asigurări beneficiază pe teritoriul statului român de prestații în natură de boală sau maternitate, în numele instituției competente, dacă aceștia nu au deschise drepturi la prestații în baza legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(3) Casa de asigurări acordă solicitantului de pensie și membrilor de familie ai acestuia prestațiile în natură la fel ca propriilor săi asigurați, potrivit legislației pe care aceasta o aplică.
(4) Membrii de familie sunt stabiliți de casa de asigurări conform legislației de asigurări sociale de sănătate din România.
(5) Membrii de familie ai pensionarului au obligația să informeze casa de asigurări cu privire la orice schimbare ce a intervenit în situația lor și care ar putea modifica dreptul lor la prestații de asigurare de boală și maternitate.
(1) Prestațiile acordate în baza formularului E 121 generează rambursări pe bază de sume forfetare.
(2) Sumele forfetare sunt facturate începând cu data înscrierii titularului de pensie și a membrilor de familie la instituția de la locul de reședință.
Atunci când titularul de pensie sau membrii de familie încetează a mai avea drepturi la prestații, instituția care a eliberat formularul E 121 îl anulează folosind formularul E 108.
(1) Pensionarii români care și-au schimbat reședința pe teritoriul unui alt stat membru și au fost înregistrați la locul de reședință prin formularul E 121 eliberat de casa de asigurări vor primi prestații în natură în România, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate eliberat de instituția de la locul de reședință.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică prin analogie membrilor de familie ai titularului de pensie.
Secțiunea a 17-a — Formularul E 125 "Extras individual privind cheltuielile efective"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura primirii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurări
(1) Formularul E 125, prevăzut în anexa nr. 17 la prezentele norme metodologice, este întocmit de instituția de la locul de ședere sau de reședință care a acordat prestațiile aferente asigurării de boală ori maternitate sau care a efectuat un control ori o expertiză medicală în numele unei instituții competente a unui alt stat, prestațiile în cauză făcând obiectul unei rambursări pe bază de factură.
(2) Formularul se înaintează instituției competente, prin intermediul organismului de legătură al statului destinatar, în vederea rambursării cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent.
(1) În cazul asiguraților români care au beneficiat de asistență medicală pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului ori în baza formularelor E 106, E 112, E 120, în numele caselor de asigurări, instituția de la locul de ședere sau de reședință completează formularul E 125 și îl transmite casei de asigurări prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
(2) La primirea formularului, casa de asigurări are obligația de a verifica dacă persoana pe numele căreia s-a emis formularul are calitatea de asigurat, precum și dacă prestația a fost acordată în perioada de valabilitate a documentului în baza căruia s-au acordat serviciile medicale.
(3) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (2), casa de asigurări demarează procedura de rambursare conform Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul asiguraților străini care au beneficiat de asistență medicală pe teritoriul României în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului ori în baza formularelor E 106, E 112, E 120, în numele instituției competente, formularul E 125 se completează de către casa de asigurări și se transmite instituției competente prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Formularul E 125 se va completa cu datele de identificare ale instituției competente destinatare și ale persoanei care a beneficiat de prestații în natură, seria și valabilitatea documentului în baza căruia aceasta a beneficiat de prestații, perioada în care prestațiile au fost acordate și natura acestora (îngrijiri medicale, îngrijiri dentare, medicamente, spitalizare, prestații în natură de valoare mare), precum și contravaloarea prestațiilor indicată în moneda națională.
(1) Pentru rambursarea prestațiilor în bani, formularul E 125 este emis atunci când există un acord privind plata acestor prestații de către instituția de la locul de ședere sau de reședință, în numele instituției competente.
(2) În cazul unei cereri de efectuare a unei expertize ori a unor controale medicale, rambursarea cheltuielilor este, de asemenea, solicitată prin intermediul acestui formular instituției care a solicitat respectivele examene medicale.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), în formularul E 125 se vor completa rubricile rezervate prestațiilor în bani și controalelor medicale.
Secțiunea a 18-a — Formularul E 126 "Stabilirea tarifelor în vederea rambursării prestațiilor în natură"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura primirii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurări
(1) Formularul E 126, prevăzut în anexa nr. 18 la prezentele norme metodologice, este întocmit de instituția competentă la care este luat în evidență asiguratul, în situația în care acesta a beneficiat de servicii medicale care au devenit necesare în timpul unei șederi temporare pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât statul competent, și a suportat contravaloarea acestora, din motive de neprezentare sau de nerecunoaștere a cardului european de asigurări sociale de sănătate ori a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia.
(2) Prin intermediul acestui formular, instituția competentă solicită instituției de la locul de ședere cuantumul cheltuielilor pe care le-ar fi rambursat unui asigurat al său dacă acesta ar fi beneficiat de servicii medicale în situația prevăzută la alin. (1). Instituția competentă, după primirea răspunsului din partea instituției de la locul de ședere, plătește asiguratului său contravaloarea sumei comunicate prin acest formular.
Atunci când asiguratul nu a efectuat formalitățile pentru a obține din partea instituției de la locul de ședere prestațiile în natură aferente asigurării de boală și maternitate, el prezintă instituției competente o cerere de rambursare în funcție de tarifele aplicate de instituția de la locul de ședere, prezentând facturile achitate.
(1) La primirea formularului E 126, casa de asigurări completează partea B, precizând suma care ar fi fost decontată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
(2) Casa de asigurări are obligația de a verifica dacă serviciile medicale respective se pot încadra în categoria serviciilor medicale acordate în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia.
(1) Casele de asigurări completează partea A a formularului E 126 cu toate datele solicitate, anexând actele doveditoare privind serviciile acordate și plata acestora, și transmit două exemplare instituției de la locul de ședere.
(2) La primirea solicitării, instituția de la locul de ședere completează partea B a formularului, menționând suma ce trebuie rambursată conform prevederilor art. 86 alin. (2).
(3) În situația în care casa de asigurări nu este în măsură să stabilească instituția de la locul de ședere, se adresează organismului de legătură din statul membru de ședere.
(4) Dacă instituția de la locul de ședere estimează că suma reprezentând serviciile acordate nu poate face obiectul unei rambursări, indică acest lucru și precizează motivul pentru care o astfel de rambursare nu poate fi efectuată. În acest caz, casa de asigurări realizează rambursarea cheltuielilor asiguratului său, în urma informațiilor care i-au fost comunicate de instituția de la locul de ședere.
(5) Cuantumul rambursării nu poate depăși cheltuielile suportate de asigurat.
Pentru a efectua rambursările și a compensa cheltuielile angajate în cursul șederii, în cazul în care nu există tarife de rambursare în anumite state, iar suma ce trebuie rambursată nu depășește 1.000 euro și persoana solicitantă își dă acordul, casa de asigurări poate efectua rambursarea la nivelul tarifelor serviciilor medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Dacă între cele două state există încheiat un acord care prevede fie renunțarea la orice rambursare, fie o rambursare forfetară, instituția de la locul de ședere, în momentul în care comunică tarifele cheltuielilor, transferă și suma ce trebuie rambursată persoanei interesate ori instituției competente, în funcție de termenii acordului încheiat.
În cazul în care legislația țării de ședere nu prevede tarife de rambursare, casa de asigurări poate rambursa direct cheltuielile, conform prevederilor art. 7^1 din normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Secțiunea a 19-a — Formularul E 127 "Extras individual privind sumele forfetare lunare"
Paragraful 1 Dispoziții generaleParagraful 2 Procedura primirii formularului de către casele de asigurăriParagraful 3 Procedura emiterii formularului de către casele de asigurări
(1) Formularul E 127, prevăzut în anexa nr. 19 la prezentele norme metodologice, este întocmit atunci când rambursarea se face pe baza unei sume forfetare.
(2) Fac obiectul rambursării pe baza unei sume forfetare prestațiile acordate membrilor de familie ai unui lucrător salariat sau lucrător independent, care nu își au reședința pe teritoriul aceluiași stat membru ca și persoana în cauză, pe baza unui formular E 109 "Atestat pentru înscrierea membrilor familiei persoanei asigurate și actualizarea listelor", sau prestațiile acordate pensionarilor și membrilor de familie ai acestora care nu își au reședința în statul membru în conformitate cu a cărui legislație primesc pensie și au dreptul la prestații, în baza unui formular E 121 "Atestat pentru înscrierea titularilor de pensie a membrilor familiei acestora și actualizarea listelor".
(3) Suma prestațiilor în natură acordate conform alin. (2) se rambursează de instituțiile competente instituțiilor care au acordat prestațiile respective, prin intermediul organismului de legătură, pe baza unei sume forfetare stabilite pentru fiecare an calendaristic, cât mai apropiate posibil de cheltuielile reale efectuate.
Formularul E 127 este eliberat de instituția de la locul de reședință a familiei lucrătorului care nu își are rezidența împreună cu acesta ori a titularului pensiei și/sau membrilor familiei acestuia, aceasta fiind instituția care acordă prestațiile în numele instituției competente.
(1) La primirea formularului E 127, casele de asigurări centralizează sumele forfetare și efectuează toate verificările privind documentele în baza cărora s-a eliberat formularul.
(2) După validarea formularului, casele de asigurări vor efectua, prin intermediul organismului de legătură, plata sumelor forfetare, pe baza tarifelor publicate de statele solicitante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aferente anului pentru care s-a solicitat plata.
(1) Casa de asigurări care a efectuat înscrierea persoanelor menționate în formularul E 109 sau E 121 este susceptibilă de acordarea de servicii medicale în numele instituției competente.
(2) Casa de asigurări întocmește pentru fiecare persoană înscrisă un formular E 127.
(3) Suma forfetară este datorată din momentul în care înscrierea a fost efectuată, fie că sunt acordate sau nu prestații.
(4) Parametrii luați în considerare pentru stabilirea costului mediu anual sunt menționați în anexa nr. 9 la Regulamentul (CEE) nr. 574/72.
(1) Prezentele norme metodologice reprezintă un instrument pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 și nu înlocuiesc sau limitează prevederile acestora.
(2) În caz de eventuale contradicții între prevederile prezentelor norme metodologice și prevederile Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 și ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72, vor prevala prevederile regulamentelor.
În aplicarea prezentelor norme metodologice și a regulamentelor (CEE) nr. 1.408/71 și 574/72, casele de asigurări vor utiliza modelele de formulare prevăzute în anexele nr. 1-19, care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
În situația în care persoana care a obținut un formular care deschide dreptul la prestații în natură într-un alt stat membru al Uniunii Europene/Spațiului Economic European nu păstrează calitatea de asigurat pe toată perioada de valabilitate a acestuia și beneficiază de aceste prestații în natură, persoana în cauză va suporta contravaloarea acestor servicii. În această situație, casa de asigurări emitentă a formularului va rambursa contravaloarea acestor servicii instituției din statul membru care a acordat prestațiile în natură și, ulterior, va recupera contravaloarea acestora de la persoana în cauză.
(1) În vederea eliberării formularelor prevăzute în prezentele norme metodologice, casele de asigurări verifică statutul de asigurat al persoanei.
(2) În situația în care în urma verificării prevăzute la alin. (1) se constată restanțe la plata contribuției lunare, trimestriale sau anuale de asigurări sociale de sănătate, în termenul de prescripție prevăzut de legislația financiar-fiscală, mai mari de 3 luni de la ultima plată integrală a contribuției, casele de asigurări vor refuza eliberarea acestor formulare până la achitarea restanțelor și a majorărilor de întârziere, după caz.
Casele de asigurări pot solicita orice lămuriri instituțiilor competente sau de la locul de reședință ori de ședere sau organismelor de legătură cu privire la formularele emise sau solicitate de acestea.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.