(1) De regulă, o cazarmă/bază are toate construcțiile/amenajările/terenurile necesare asigurării întregului complex de facilități principale și de susținere.
(2) Facilitățile principale deservesc funcțiunile/grupurile de funcțiuni principale ale unității, și anume:
b) pregătire tehnico-tactică;
c) instrucție, antrenamente și paradă.
(3) Facilitățile de susținere deservesc funcțiunile/grupurile de funcțiuni de susținere ale unității, și anume:
a) cazare trupe și familii;
d) medical, cu/fără stomatologie și farmacie;
(1) După durata de folosință și efortul ingineresc de realizare, facilitățile se clasifică în:
a) facilități inițiale, caracterizate prin condiții austere oferite funcțiunilor deservite, care se constituie în una sau mai multe construcții relocabile grupate pentru deservirea unei funcțiuni în situații ocazionate de dislocarea forțelor pentru antrenament, situații de urgență, de criză, dezastru sau conflict, cu scopul folosirii operaționale imediate de către unități pentru perioade de timp limitate până la 6 luni de folosință;
b) facilități temporare, caracterizate prin condiții austere oferite funcțiunii deservite, care se constituie în una sau mai multe construcții relocabile, pentru deservirea unei funcțiuni în situații prelungite de criză, postdezastru, postconflict sau pentru acțiuni de menținere a păcii, se realizează cu efort ingineresc superior celui pentru facilități inițiale, cu scopul de a crește eficiența operațională, siguranța și durabilitatea, moralul și sănătatea personalului, pentru perioade de timp limitate la 5 ani de folosință;
c) facilități semipermanente, asigurate de regulă de construcții de tipul celor fixe, proiectate și realizate numai pe terenul aparținând statului român, cu materiale și sisteme de finisaje selectate corespunzător climei și terenului de amplasament, conform standardelor pentru eficiență pentru o durată de folosință mai mare de 5 ani, dar mai mică de 25 de ani, cu scopul deservirii unei funcțiuni în timp de pace, avându-se în vedere posibilitatea recompartimentării/ redistribuirii/remodelării spațiilor din aceste construcții sau reconstruirea lor parțială, cu cheltuieli minimale, pentru adaptarea cu ușurință în viitor la cerințe noi;
d) facilități permanente, care se constituie în construcții de tipul celor fixe, proiectate și realizate cu efort ingineresc deosebit, deasupra standardelor pentru facilitatea semipermanentă, numai pe terenul aparținând statului român, în scopul deservirii unei funcțiuni speciale sau reprezentative cu caracter permanent în timp de pace.
(2) Facilitățile inițiale și temporare sunt asigurate de construcții provizorii.
(3) Facilitățile semipermanente și permanente sunt asigurate de construcții definitive.
Terenurile pot avea următoarele destinații:
a) pentru instruire, instrucție și învățământ, respectiv poligoane pentru trageri, poligoane auto, tancodromuri, aerodromuri, terenuri de instrucție și altele asemenea;
b) pentru activități de cercetare-experimentare, respectiv poligoane pentru testarea armamentului, tehnicii de luptă și de transport, a munițiilor și mijloacelor de protecție și altele asemenea;
c) agricole, inclusiv fondul silvic;
e) pentru activități recreative.
Construcțiile, precum și facilitățile pe care le asigură pot fi clasificate în:
a) construcții relocabile sau mobile - cele care pot fi mutate ori demontate în elemente componente și reasamblate, cu completarea/repararea degradărilor;
b) construcții fixe sau imobile - cele a căror relocare/mutare se face cu un efort tehnico-ingineresc costisitor și/sau cu degradări structurale irevocabile.
(1) Construcțiile relocabile sunt de tip gheretă, foișor, căsuță sau rulotă, container, chioșc, tonetă, cabină, corp și panou de afișaj, firmă, șopron ori baracament, precum și altele asemenea, izolate sau neizolate fonic/termic/electromagnetic, cu ori fără racordare la utilități.
(2) Dobândirea, mutarea/reamplasarea construcțiilor relocabile și intervenția asupra acestora nu se fac prin proiecte de investiții imobiliare, acestea nefiind bunuri imobile.
(3) Construcțiile relocabile se achiziționează pe seturi, complete sau, după caz, elemente componente, cu/fără asamblare/montaj la furnizare, iar amplasarea/montarea ori reamplasarea/remontarea/ mutarea acestora se realizează de către unitatea militară deținătoare cu amenajările minimale necesare pentru adaptarea la teren și climă pe amplasamentul aprobat.
(1) Construcțiile fixe sunt cu structură de rezistență din metal, lemn, piatră naturală sau artificială, precum și din combinații de materiale, a căror dezasamblare/demontare nu este posibilă.
(2) Realizarea/dobândirea construcțiilor fixe, precum și intervenția asupra acestora se fac numai prin proiecte de investiții imobiliare, acestea fiind bunuri imobile.
(1) Sistemul de utilități al unei/unui cazărmi/imobil se compune din totalitatea rețelelor, instalațiilor și construcțiilor aferente acestora, care asigură funcționalitatea clădirilor și desfășurarea activităților unităților militare.
(2) Prin utilități se înțelege:
a) rețele de producere, transport și consum al energiei electrice;
b) rețele de producere, transport și consum al energiei termice;
c) rețele de transport și consum al apei potabile și menajere;
d) rețele de transport și evacuare a apelor uzate și meteorice;
e) rețele de transport și consum al gazelor naturale;
f) instalații de aer comprimat;
g) instalații de filtrare, decantare și epurare.
(3) De regulă, sistemul de utilități al unui imobil are următoarele componente:
a) alimentarea cu energie electrică, constituită din rețele de cabluri electrice, posturi de transformare, aparate/utilaje electrice, tablouri de distribuție și altele;
b) alimentarea cu energie termică, compusă din aparate/utilaje de producere a energiei termice și apei calde menajere în sistem centralizat sau local, rețele de conducte, armături, corpuri de încălzire, construcții aferente și altele asemenea, care asigură consumatorilor abur tehnologic, apă fierbinte, apă caldă pentru încălzire sau apă caldă menajeră;
c) alimentarea cu apă, alcătuită, după caz, din puțuri/stații de captare, conducte, armături, hidranți, construcții aferente, rezervoare apă, rezervoare-tampon, stații de pompare/castele de apă și altele;
d) canalizarea, compusă din colectoare principale, colectoare secundare, canale de serviciu, cămine de vizitare, decantoare, fose septice, stații de epurare, stații de pompare și altele;
e) alimentarea cu gaze naturale, alcătuită din regulatoare de gaze, rețele și conducte de distribuție, armături, construcții aferente, detectoare de gaze și altele.
(1) Infrastructura este denumirea generică dată, în mediul militar, ansamblului de construcții fixe și instalații permanente pentru sprijinul material al forțelor militare, care permite comandamentelor să funcționeze, iar forțelor să acționeze eficient.
(2) De regulă, elementele componente ale infrastructurii dintr-o/dintr-un cazarmă/imobil sunt:
a) construcțiile și instalațiile;
b) rețelele de telecomunicații;
c) aleile, drumurile și platourile destinate pentru circulația personalului și tehnicii unităților militare;
d) platformele destinate parcării/depozitării tehnicii auto și de luptă din dotarea unităților militare;
e) rampele auto și de cale ferată destinate pentru încărcarea/descărcarea materialelor;
f) bazinele de apă pentru instrucția blindatelor;
g) bazinele de apă pentru instrucția personalului unităților militare;
h) pistele de aviație și platformele pentru decolare/aterizare;
i) adăposturi pentru mentenanța și reparațiile mijloacelor din dotare;
j) piste cu sau fără obstacole, pentru antrenament ori întreceri sportive;
l) ansamblul elementelor componente ale sistemului de utilități.
(3) Elementele infrastructurii dintr-un imobil se realizează în funcție de cerințele operaționale și de complexitatea procesului de instruire, prin proiecte de investiții imobiliare ce se derulează prin programul propriu al ministerului sau în cadrul unor programe comune desfășurate de Ministerul Apărării cu alte instituții publice, persoane fizice ori juridice interesate.