Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general pentru aplicarea procedurilor de evaluare, selecție, contractare, achiziții, plată, control și monitorizare, aferente proiectelor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, prin Programul operațional pentru pescuit 2007-2013, denumit în continuare POP, pe întreaga perioadă de derulare a programului, în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergență.
(1) Termenii "programare", "axă prioritară", "măsură", "operațiune", "monitorizare, evaluare", "strategie de dezvoltare locală", "beneficiar", "cheltuială publică" și "obiectiv de convergență" au înțelesul din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006.
(2) În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) POP - reprezintă documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013;
b) ghidul solicitantului - reprezintă o detaliere tehnică și financiară a fiecărei măsuri și cuprinde setul de informații necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea și implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, denumită în continuare ANPA, în calitate de Autoritate de management pentru POP, și este disponibil la sediul central al ANPA, la filialele regionale ale ANPA, la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, denumită în continuare APDRP, și structurile acesteia, precum și pe site-ul ANPA și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR;
c) contract de finanțare - reprezintă documentul juridic încheiat între ANPA și APDRP, pe de o parte, în calitate de autoritate contractantă, și beneficiar, pe de altă parte, prin care se stabilesc obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEP în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în POP;
d) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplinește condițiile minime prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 și care poate fi selectat, conform criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare, pentru a primi asistență financiară nerambursabilă din FEP;
e) cheltuieli eligibile generale - se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor măsurilor și reprezintă costurile necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din POP;
f) cheltuieli eligibile specifice - reprezintă cheltuielile privind realizarea de investiții pentru fiecare dintre măsurile cuprinse în POP;
g) costuri generale ale proiectului - reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea și implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv taxele pentru eliberarea certificatelor, conform art. 55 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, precum și cele privind obținerea avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectelor, așa cum sunt acestea prevăzute în legislația națională;
h) mijloace de transport specializate - reprezintă autovehiculele adaptate la cerințele de transport în cont propriu al materiei prime și/sau al producției obținute și care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanțare, vehiculele care îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică ce necesită adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale, precum și mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în cadrul POP;
i) conflict de interese - reprezintă situația în care există legături între structurile acționariatului beneficiarului și ofertanții acestuia, între membrii comisiei de evaluare și ofertanți sau atunci când ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție în cadrul achizițiilor realizate de solicitanții privați ai fondurilor nerambursabile FEP.