(1) Atribuțiile principale ale Cancelariei președintelui Camerei Deputaților sunt:
a) controlul și coordonarea conform sarcinilor stabilite de președintele Camerei Deputaților;
b) pregătirea materialelor necesare președintelui pentru conducerea lucrărilor Camerei Deputaților;
c) stabilirea relațiilor cu Guvernul, cu alte autorități și instituții publice, cu agenții guvernamentale și neguvernamentale, cu operatori economici, cu mass-media și societatea civilă, la solicitarea președintelui Camerei Deputaților;
d) elaborarea tematicilor și propunerilor privind programul anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile, potrivit legii, pentru activitățile nonprofit de interes general;
e) soluționarea reclamațiilor și sesizărilor adresate președintelui Camerei Deputaților;
f) informarea, analiza și programarea activităților propuse pentru agenda de lucru a președintelui Camerei Deputaților;
g) informarea și documentarea pentru elaborarea de studii, analize, expuneri, articole, interviuri, comunicate, mesaje etc. privind principalele evoluții și evenimente politice, economico-sociale sau cultural-științifice necesare desfășurării și susținerii activității președintelui Camerei Deputaților;
h) stabilirea relațiilor cu structurile Camerei Deputaților și cu structurile serviciilor Camerei Deputaților;
i) elaborarea și gestionarea politicii privind imaginea publică a președintelui Camerei Deputaților;
j) efectuarea lucrărilor de secretariat;
k) asigurarea reprezentării permanente a Camerei Deputaților pe lângă Parlamentul European.
(2) Atribuțiile și sarcinile pentru fiecare salariat se stabilesc prin fișa postului, aprobată de președintele Camerei Deputaților.