Capitolul IV — Simulări de criză

(1) Organul de conducere are responsabilitatea finală pentru programul general de simulări de criză al instituției de credit.

(2) În sensul alin. (1), acest aspect este esențial pentru a asigura autoritatea programului de simulări de criză la toate nivelurile instituției de credit și pentru a asigura că organul de conducere are capacitatea de a înțelege pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al instituției de credit.

(3) În sensul alin. (1), angajamentul organului de conducere este esențial pentru desfășurarea eficace a simulărilor de criză, ajutând și la maximizarea utilizării efective a programului, în special în legătură cu simularea de criză și planificarea capitalului și lichidității la nivel de ansamblu al instituției de credit, în ceea ce privește rezultatele simulărilor de criză și limitările simulărilor de criză.

(4) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere (sau ai unui comitet relevant desemnat în acest sens) trebuie să participe în mod activ la discuții și, dacă este necesar, trebuie să pună în discuție ipotezele-cheie aferente modelării și selectarea scenariului și se așteaptă ca aceștia să analizeze ipotezele care stau la baza simulărilor de criză dintr-o perspectivă comună sau dintr-o perspectivă legată de activitate (de exemplu, dacă ipotezele aferente corelațiilor într-un mediu de criză sunt rezonabile).

(1) Programul de simulări de criză trebuie să fie parte integrantă din cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit și să fie susținut de o infrastructură eficace.

(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie:

(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să constituie parte integrantă din ICAAP și ILAAP. ICAAP și ILAAP trebuie să fie anticipative și să ia în considerare efectele scenariilor adverse care ar putea avea impact asupra instituției, precum și să demonstreze că rapoartele privind simulările de criză furnizează organului de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerii superioare o înțelegere de ansamblu corespunzătoare a riscurilor semnificative la care poate fi expusă instituția de credit.

(4) Pentru a fi parte din cadrul de administrare a riscurilor, în sensul alin. (1), simulările de criză trebuie efectuate cu o frecvență corespunzătoare. Frecvența simulărilor de criză trebuie să fie proporțională cu domeniile de risc și cu nevoia de simulare de criză generală la nivel de ansamblu al instituției de credit. Programul de simulări de criză trebuie să permită și efectuarea de simulări de criză ad-hoc.

(5) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie să fie susținut de o infrastructură și/sau bază de date corespunzătoare care să permită atât flexibilitate, cât și niveluri adecvate de calitate și control. Infrastructura și/sau baza de date trebuie să fie proporționale cu mărimea, complexitatea, profilul de risc și profilul de afaceri ale unei instituții de credit și să permită efectuarea simulărilor de criză care acoperă toate riscurile semnificative la care este expusă o instituție de credit.

(6) În sensul alin. (5), o instituție de credit trebuie să asigure că alocă resurse suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unei astfel de infrastructuri și/sau baze de date (inclusiv resurse și, după caz, sisteme informatice corespunzătoare) care să faciliteze furnizarea efectivă a datelor și procesarea acestora într-o modalitate cantitativă și calitativă.

(1) Programul de simulări de criză trebuie să poată fi acționat și să informeze organele de decizie de la toate nivelurile corespunzătoare de decizie ale unei instituții de credit.

(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză, ca parte a unei game de instrumente de administrare a riscului, trebuie să susțină diferite decizii și procese privind activitatea instituției de credit, inclusiv decizii strategice. Aceste decizii trebuie să ia în considerare deficiențele simulărilor de criză și limitările ipotezelor utilizate.

(3) În sensul alin. (1), organul de conducere are responsabilitatea pentru evaluarea rezultatelor relevante ale programului de simulări de criză și pentru luarea unor măsuri corespunzătoare, în funcție de circumstanțe și alte informații disponibile.

(1) O instituție de credit trebuie să aibă responsabilități clare, resurse alocate și să dispună de politici și proceduri scrise pentru a facilita implementarea programului de simulări de criză.

(2) În sensul alin. (1), politicile și procedurile aferente programului de simulări de criză trebuie să prezinte în mod detaliat următoarele:

(3) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să asigure resurse suficiente și să dezvolte proceduri explicite pentru a efectua simulări de criză riguroase și anticipative.

(4) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să formalizeze ipotezele și elementele fundamentale pentru fiecare simulare de criză, inclusiv motivul și raționamentele care stau la baza scenariilor alese și senzitivitatea rezultatelor simulărilor de criză în raport cu gama și severitatea scenariilor, precum și în raport cu gama ipotezelor privind activitatea (business assumptions) și măsurile de remediere planificate.

(1) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual, programul de simulări de criză și să evalueze eficacitatea și adecvarea acestuia la scopuri/obiective.

(2) În sensul alin. (1), eficacitatea și robustețea simulărilor de criză trebuie să fie evaluată atât cantitativ, cât și calitativ, în contextul modificării condițiilor externe, pentru a asigura că simulările de criză sunt actualizate.

(3) În sensul alin. (1), frecvența evaluării diferitelor părți ale programului de simulări de criză trebuie să fie stabilită în mod corespunzător. Un rol important în acest proces trebuie să îl aibă o funcție independentă de control.

(1) Instituțiile de credit trebuie să desfășoare un program eficient de simulări de criză asupra tuturor riscurilor semnificative.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să determine toate riscurile semnificative care pot fi supuse unei simulări de criză, având în vedere o analiză cuprinzătoare a naturii și compoziției portofoliilor instituției de credit și o analiză a mediului în care instituția de credit își desfășoară activitatea.

(3) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să îmbine în programele de simulare a condițiilor de criză atât analize de senzitivitate, cât și analize pe bază de scenariu.

(1) În funcție de riscurile semnificative identificate de instituțiile de credit, acestea trebuie să stabilească determinanții de risc semnificativi care vor fi utilizați în simulările de criză.

(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice punctele de vulnerabilitate pentru testarea în condiții de criză a determinanților de risc semnificativi care pot afecta profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea sau conformitatea cu cadrul de reglementare.

(3) Instituțiile de credit trebuie să poată justifica alegerea determinanților de risc care vor fi utilizați în simulările de criză.

(1) În funcție de situația lor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii istorice sau scenarii ipotetice de tip dinamic și anticipativ.

(2) Pentru scopurile alin. (1), pentru a asigura dimensiunea anticipativă, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare atât modificările sistemice, cât și pe cele specifice instituției din prezent și din viitorul apropiat.

(1) Instituțiile de credit trebuie să formuleze scenarii de criză consistente, care să încorporeze în mod solid toate fațetele mediului economic.

(2) Pentru scopurile alin. (1), în construirea unui scenariu, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare natura dependenței dintre factorii de risc economici și financiari, cum ar fi ratele de dobândă, produsul intern brut, rata șomajului, capitalul, consumul și prețurile proprietăților.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aplice scenariul ales tuturor pozițiilor relevante, bilanțiere și extra-bilanțiere.

(1) Instituțiile de credit trebuie să își bazeze simulările de criză pe evenimente excepționale, dar plauzibile.

(2) În sensul alin. (1), atunci când se aleg simulările de criză ce vor fi efectuate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următoarele:

(1) Pentru scopurile planificării capitalului, instituția de credit trebuie să abilă în vedere cel puțin un declin economic sever.

(2) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cerințele de capital și resursele de care dispun atât în situația unui scenariu plauzibil corespunzător unor condiții macroeconomice de bază, cât și în situația unui scenariu aferent unor condiții de criză.

(3) Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să furnizeze previziuni pentru procesul de planificare a capitalului aferent scenariului de bază.

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.

(1) Instituțiile de credit trebuie să verifice cel puțin o dată pe an dacă programele aferente simulărilor de criză mai sunt corespunzătoare și în mod deosebit dacă ipotezele privind profilul de risc și mediul în care își desfășoară activitatea rămân valabile în timp.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să verifice relevanța următoarelor elemente:

(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care au ca obiect portofoliile individuale, precum și tipurile specifice de riscuri care manifestă un impact asupra acestora.

(2) La realizarea simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia totodată în considerare modificările intervenite la nivelul corelațiilor dintre riscurile identificate pentru un anumit portofoliu, precum și interacțiunile dintre diferitele categorii de riscuri.

(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că simulările de criză care au ca obiect portofolii și linii de activitate permit identificarea concentrărilor de risc.

(1) În sensul art. 193, instituțiile de credit trebuie să asigure o concordanță între gradul de severitate al condițiilor de criză și specificul portofoliului.

(2) Abrogat.

(1) Pentru scopurile art. 195, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere surmontarea capacității limitate a unei analize bazate pe agregarea simplistă a riscurilor pe categorii individuale sau pe unități operaționale, de a reflecta riscurile manifestate la nivel global. În mod similar, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere reflectarea inadecvată a corelațiilor, a compensărilor la nivelul expunerilor individuale și a concentrărilor, a grupurilor specifice de riscuri produse la nivel global, precum și eventuala dublare a riscurilor sau subestimare a impactului manifestat de un scenariu de criză.

(2) În funcție de structura organizatorică și modelul de afaceri, instituția de credit trebuie să evalueze toate riscurile la care este expusă prin efectuarea unor simulări de criză atât la nivel consolidat, cât și la nivelul entităților semnificative din grup, reflectate, de la caz la caz, la nivel individual și/sau subconsolidat.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere un ansamblu extins de tehnici de diminuare și planuri pentru situații neprevăzute cu privire la condiții de criză plauzibile, având în prim-plan cel puțin un scenariu sever.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să asigure un set divers de măsuri, aplicabile inclusiv:

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure că programele de simulări de criză de care dispun sunt adecvate în ceea ce privește selecția scenariilor relevante, ipotezele subiacente, metodologiile și infrastructura, precum și în ceea ce privește utilizarea rezultatelor simulărilor de criză.

(2) În sensul alin. (1) trebuie îndeplinite cel puțin următoarele cerințe:

(1) Instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea planificării capitalului și lichidității pe baza rezultatelor simulărilor de criză și să ia măsuri în vederea asigurării adecvării capitalului și lichidității în cazul în care, în urma evaluării efectuate, se constată că riscurile nu sunt suficient acoperite.

(2) În sensul alin. (1), rezultatele simulărilor de criză trebuie utilizate pentru a evalua viabilitatea planului privind capitalul în circumstanțe adverse.

(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să fie anticipative, să acopere aceeași perioadă de timp ca ICAAP și ILAAP (în cazul ICAAP trebuie să acopere o perioadă de cel puțin trei ani), să fie actualizate cel puțin la fel de frecvent ca și ICAAP și ILAAP și să reflecte toate entitățile pentru care sunt necesare ICAAP și ILAAP la nivel de grup.

(4) Scenariile utilizate pentru simulările de criză aferente planificării capitalului și lichidității trebuie să ia în considerare toate riscurile semnificative relevante la care instituția de credit este expusă.

(5) În cadrul simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să evalueze și să reflecte și nivelul de transferabilitate a resurselor de capital și de lichiditate între entitățile legale sau unitățile operaționale în condiții de criză și în acest sens trebuie să identifice și să reflecte efectele oricăror obstacole posibile, inclusiv obstacole juridice, organizaționale și operaționale cu privire la mecanismele de suport financiar stabilite în cadrul grupului și care pot afecta transferabilitatea resurselor.

(6) În plus, în cadrul simulării de criză ICAAP, instituțiile de credit trebuie să evalueze propria capacitate de a rămâne, în condiții de criză, peste cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și peste cerința prevăzută la art. 226^2-226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Atunci când efectuează simulări de criză pentru solvabilitate în scopul ICAAP, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și impactul anumitor scenarii asupra indicatorului efectului de levier al instituției, prevăzut la art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și asupra datoriilor eligibile deținute în scopul îndeplinirii cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, prevăzută de art. 295^5 din Legea nr. 312/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure că există o legătură clară între apetitul lor la risc, strategia de afaceri și simulările de criză din cadrul ICAAP și ILAAP. Instituțiile de credit trebuie să identifice acțiuni credibile ale conducerii superioare pentru diminuarea riscurilor rezultate din simulările de criză și asigurarea menținerii solvabilității instituției în cadrul scenariului utilizat.

(2) În sensul alin. (1), ipotezele utilizate în simulările de criză aferente planificării capitalului și lichidității trebuie să fie precise în raport cu posibilul comportament al instituției de credit în timpul unei crize și trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc formulat și cu strategia de afaceri a acesteia.

(3) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să formalizeze rezultatele simulărilor de criză atât înainte, cât și după acțiunile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.

(1) Instituțiile de credit sunt responsabile de luarea unei decizii cu privire la categoriile de riscuri cărora li se aplică simularea de criză macroeconomică și măsura în care aceasta este aplicată.

(2) La evaluarea adecvării capitalului în contextul planurilor viitoare de desfășurare a activității, o instituție de credit trebuie să ia în considerare efectele factorilor macroeconomici asupra capitalului, asupra profiturilor, în cazul în care este posibil, și dacă aceștia pot afecta planurile sale strategice.

(3) În sensul alin. (2), scenariile sau simulările de criză macroeconomică trebuie să prezinte o granularitate suficientă pentru a lua în considerare fiecare risc semnificativ pe care instituția de credit l-a identificat în prealabil în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.

(1) Instituțiile de credit trebuie să încorporeze în mod explicit, în cadrul simulărilor de criză bazate pe scenarii, interacțiunile la nivel de sistem și efectele de natura reacțiilor.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să integreze în cadrul scenariilor de criză interdependențe la nivelul regiunilor și sectoarelor economice, precum și evoluții manifestate de-a lungul sistemului.

(1) În cazul instituțiilor de credit care utilizează modele interne pentru calcularea cerințelor de capital pentru riscul de piață, programul riguros de simulare de criză prevăzut la art. 368 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

(2) Instituțiile de credit trebuie să precizeze măsurile luate pentru reducerea riscurilor și protejarea fondurilor proprii. În special, limitele aferente riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, riscului legat de titluri de capital și celui de marfă, stabilite de către instituțiile de credit, trebuie supuse verificării prin comparație cu rezultatele calculelor generate de simularea de criză.

(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză în vederea evaluării potențialelor pierderi din credite și modificării cerințelor de capital datorate inclusiv schimbărilor intervenite în calitatea creditului și valoarea garanțiilor reale.

(2) În estimarea pierderilor din credite, instituțiile de credit trebuie să dezvolte modele și abordări care să nu se bazeze exclusiv pe relațiile și datele confirmate în baza experienței istorice.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte abordări de simulare de criză destinate contrapartidelor caracterizate printr-un efect de levier ridicat (leveraged counterparties), pentru a analiza vulnerabilitatea față de categorii de active specifice sau față de evoluții ale pieței.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să procedeze în mod similar pentru scopul evaluării riscului de corelare adversă (wrong-way risk) aferent tehnicilor de diminuare a riscului.

(1) Pentru scopurile art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, simularea de criză trebuie să arate impactul potențial asupra cerințelor de capital pentru riscul de credit al stadiului în care se află ciclul economic și să se efectueze cel puțin anual.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să decidă asupra determinanților de risc specifici și asupra modului în care aceștia afectează cerințele totale de capital pentru riscul de credit.

(3) În situația în care o instituție de credit desfășoară numeroase activități, aceasta poate lua în considerare efectele diversificării, în special în situația în care respectivele activități sunt desfășurate în zone geografice diferite, ale căror condiții economice nu sunt sincronizate.

(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să fie suficient de prudente în specificarea corelațiilor și trebuie să aibă capacitatea de a-și justifica alegerile.

(5) Rezultatul simulărilor de criză poate să nu aibă un efect direct asupra cerinței minime de capital reglementate și să nu conducă în mod obligatoriu la o cerință adițională - respectiv capital suplimentar sau alte măsuri -, în măsura în care:

(1) Programul de simulări de criză pentru riscul din securitizare trebuie să aibă în vedere produsele complexe și create pentru anumite scopuri.

(2) Simulările de criză pentru activele securitizate trebuie să aibă în vedere activele-suport, expunerea acestora la factorii de piață sistemici, aranjamentele contractuale relevante și factorii declanșatori aferenți structurii de securitizare, precum și impactul efectului de levier, mai ales din perspectiva surprinderii, prin prisma acestuia, a nivelului de subordonare.

(1) Instituțiile de credit trebuie să își îmbunătățească metodologiile aferente simulărilor de criză pentru a include efectul riscului reputațional.

(2) Instituțiile de credit trebuie să integreze în cadrul programelor de simulări de criză riscurile rezultate din tranzacții din afara bilanțului și alte operațiuni asociate.

(1) Instituțiile de credit trebuie să identifice intrările și ieșirile de numerar contractuale și rezultate din comportamentul contrapartidelor, precum și fluxurile de numerar nete rezultate, în condițiile unor scenarii alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să cuantifice neconcordanțele de lichiditate potențiale, precum și modalitățile de acoperire a acestor neconcordanțe, respectiv finanțare garantată/finanțare negarantată, și costul finanțării.

(3) Instituțiile de credit trebuie să analizeze impactul scenariilor alternative asupra rezervelor de lichiditate.

(4) În sensul alin. (3), rezerva de lichiditate reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesitățile suplimentare de lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiții de criză.

(5) Scenariul legat de specificul instituției de credit prevăzut la alin. (1) ar putea presupune că finanțarea negarantată de tip wholesale nu se reînnoiește și se înregistrează unele ieșiri de numerar aferente depozitelor retail, precum și o înrăutățire a ratingului instrumentelor de datorie ale instituției de credit.

(6) Scenariul legat de piață în general prevăzut la alin. (1) ar putea presupune o scădere a valorii lichidității anumitor active și deteriorarea condițiilor pieței pe care instituția de credit poate obține finanțare, precum și perturbări ale pieței sau modificări ale mediului macroeconomic în care instituția de credit desfășoară activitate.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere perioade de timp cuprinse între o zi - overnight și cel puțin 12 luni, inclusiv pe parcursul zilei - intraday. De exemplu, perioada de timp poate să fie împărțită astfel: un orizont de timp scurt (de până la 30 de zile) caracterizat de condiții de criză foarte severă și un orizont de timp mai lung (între 3 și 12 luni) caracterizat de condiții de criză severă, dar mai persistentă.

(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că amploarea și frecvența simulărilor de criză sunt adecvate pentru natura și complexitatea instituției de credit, expunerile sale la riscul de lichiditate și importanța acesteia în cadrul sistemului financiar.

(1) Ipotezele aferente simulărilor de criză privind lichiditatea trebuie să aibă în vedere aspecte precum:

(2) Instituțiile de credit trebuie să integreze rezultatele simulărilor de criză în procesele de planificare strategică pentru lichiditate și finanțare, inclusiv în planul de redresare privind lichiditatea.

(1) În procesul de validare a abordării avansate de evaluare, instituțiile de credit care utilizează modele avansate în vederea calculării cerințelor de capital pentru riscul operațional trebuie să realizeze în mod adecvat simulări de criză asupra variabilelor relevante ale modelului.

(2) În situația în care instituțiile de credit utilizează abordarea avansată de evaluare în combinație cu o abordare mai simplă, rezultatele simulărilor de criză pentru cea din urmă sunt cumulate cu capitalul suplimentar determinat în urma simulărilor de criză aferente abordării avansate.