(1) Estimările de risc realizate de către instituția de credit se bazează pe experiența istorică, dar trebuie să fie în egală măsură anticipative.
(2) Sistemele de rating trebuie să diferențieze în mod eficace riscul - și anume creditele care au un rating mai scăzut trebuie să aibă un risc de pierdere mai mare - și să îl calibreze în mod eficace - respectiv sistemele de rating trebuie să cuantifice cu acuratețe riscul de pierdere. Sistemele de rating trebuie, de asemenea, să fie coerente.
(3) Validarea efectuată de către instituțiile de credit trebuie să vizeze în mod esențial evaluarea capacității predictive a estimărilor de risc, precum și evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare.
(4) În sensul alin. (3), validarea trebuie să se concentreze pe evaluarea acurateței anticipative a estimărilor de risc, pe evaluarea proceselor de alocare a acestor estimări, a procedurilor de control și monitorizare implementate pentru a asigura menținerea în timp a acurateței anticipative a estimărilor.
(5) În cazul în care rezultatele efective diferă în mod semnificativ de cele așteptate, procesul de validare trebuie să determine efectuarea unei reevaluări a parametrilor abordării bazate pe modele interne de rating.
(1) Pentru a asigura acuratețea predictivă a estimărilor de risc, precum și discriminarea și calibrarea eficace a riscului, instituția de credit trebuie în primul rând să evalueze gradul de adecvare la nivel general al fiecărui sistem de rating, evaluare care să acopere cel puțin următoarele aspecte:
a) verificarea măsurii în care fiecare sistem de rating este caracterizat de un echilibru adecvat între obiectivitate, acuratețe, stabilitate și prudență;
b) evaluarea caracterului adecvat al filozofiei fiecărui sistem de rating.
(2) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește obiectivitatea unui sistem de rating, instituțiile de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure alocarea, în mod coerent, a ratingurilor și estimărilor, debitorilor și tranzacțiilor cu caracteristici similare și cu un nivel similar de risc. Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a verifica modul în care este administrată utilizarea raționamentului profesional pentru a se obține rezultate coerente. Pentru scopurile comparării rezultatelor în raport cu performanța așteptată, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să identifice modul în care estimările lor au fost ajustate plecând de la rezultatul cel mai probabil.
(3) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește acuratețea unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde referitoare la performanța așteptată a sistemului de rating - rezultate în raport de previziuni -, la integritatea datelor de intrare în sistemul de rating și transformarea acestora în rezultate.
(4) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește stabilitatea unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure faptul că ratingurile și estimările rămân în linii mari neschimbate în condițiile în care riscul aferent nu s-a modificat. Acest aspect nu trebuie să împiedice modificările care sunt inerente filozofiei de rating a sistemului.
(5) În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește prudența unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde care să identifice sursele și marja de incertitudine în ratinguri și în estimări, precum și gradul de prudență. În particular, politicile trebuie să identifice unde este aplicat principiul de prudență și să explice modul în care acesta este aplicat de către instituțiile de credit în concordanță cu cerințele relevante ale părții a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(6) În sensul alin. (1) lit. b), filozofia unui sistem de rating se caracterizează prin două componente: filozofia care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc - respectiv modul în care instituțiile de credit alocă expunerile, debitorii sau tranzacțiile grupărilor de risc (risk buckets) potrivit determinanților de risc corespunzători - și metoda utilizată pentru cuantificarea parametrilor de risc asociați fiecărei clase de rating sau grupe de risc.
(7) În sensul alin. (6), fiecare filozofie care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc determină o dinamică specifică a ratingurilor, putând fi caracterizată prin măsura în care o modificare a condițiilor economice este susceptibilă să determine:
a) o migrație netă a unui număr ridicat de expuneri, debitori sau tranzacții către alte clase de rating sau grupe de risc, în condițiile în care instituția de credit nu ar lua nicio măsură compensatorie; sau
b) în opoziție cu situația descrisă la lit. a), migrația anumitor expuneri, debitori sau tranzacții către alte clase de rating sau grupe de risc, exclusiv datorită caracteristicilor individuale ale acestora, în timp ce numărul de expuneri, debitori sau tranzacții din fiecare clasă de rating sau grupă de risc rămâne, în mod substanțial, neschimbat; sau
c) o combinație între cele două extreme menționate la lit. a) și b).
Instituția de credit trebuie, cel puțin, să adopte și să formalizeze politici care să explice atât filozofia fiecărui sistem de rating, cât și variația așteptată a claselor de rating, grupelor de risc și a parametrilor de risc în raport cu modificările ciclului economic general sau ale ciclurilor mai specifice, relevante pentru fiecare parametru de risc. Aceste politici trebuie să includă descrierea, dacă este cazul, a modului în care alocările ratingului și estimările parametrilor de risc sunt afectate de aplicarea principiului de prudență.
(1) În cazul în care o instituție de credit utilizează diferite sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite, aceasta trebuie să acorde o atenție deosebită utilizării informațiilor - fie pentru alocarea ratingurilor, fie pentru estimări - provenind dintr-un alt sistem de rating, intern sau extern, cu o filozofie de rating diferită - un exemplu în acest sens este utilizarea informațiilor de rating sau a experienței cu privire la intrarea în stare de nerambursare obținute de la agențiile de rating.
(2) În cazul în care o instituție de credit utilizează diferite sisteme de rating cu caracteristici diferite - cum ar fi filozofii, niveluri de obiectivitate, acuratețe, stabilitate sau prudență diferite -, aceasta trebuie să se asigure că sistemele respective au un nivel adecvat de coerență și/sau că diferențele dintre ele sunt bine înțelese. Înțelegerea diferențelor existente trebuie, cel puțin, să permită instituției de credit, atunci când este necesar, să definească o manieră adecvată de combinare/agregare a informațiilor furnizate de către diferitele sisteme de rating. Ipotezele și potențialele inexactități care apar dintr-o astfel de combinare/agregare trebuie să fie pe deplin înțelese de către instituția de credit.
(3) Instituția de credit trebuie, cel puțin, să descrie modul în care combinarea informațiilor care provin din sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite influențează dinamica și volatilitatea cerințelor de capital.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și standarde referitoare la nivelurile de acuratețe - și, unde este relevant, la puterea de discriminare -, la nivelurile acceptabile de divergență de la performanța așteptată, precum și la acțiunile care trebuie întreprinse în situațiile în care aceste niveluri sunt depășite. Instituțiile de credit trebuie să dispună, de asemenea, de politici clare privind circumstanțele în care aceste standarde pot fi modificate.