Capitolul II

(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri al unei instituții de credit trebuie să reprezinte o componentă a procesului de conducere al instituției de credit și a culturii decizionale a acesteia.

(2) În cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri instituțiile de credit trebuie să realizeze:

(1) În sensul art. 68, instituțiile de credit trebuie să își dezvolte procese interne de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri, care să fie solide, eficace și cuprinzătoare.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul rețelei cooperatiste. Fiecare bancă cooperatistă dezvoltă procese interne de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri, în conformitate cu reglementările elaborate de casa centrală a cooperativelor de credit.

(3) Instituțiile de credit trebuie să asigure că ICAAP și ILAAP sunt pe deplin documentate, sunt parte componentă a proceselor de conducere ale instituțiilor de credit și sunt integrate în practicile generale de administrare a riscurilor și de administrare strategică, inclusiv în planificarea capitalului și a lichidității.

(4) Integrarea în practicile generale de administrare a riscurilor și de administrare strategică se realizează cel puțin prin utilizarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri pentru:

(5) Instituțiile de credit trebuie să asigure că politicile, procesele, datele și modelele ce reprezintă ICAAP și ILAAP sunt proporționale cu natura, amploarea și complexitatea activităților instituției de credit.

(6) Instituțiile de credit trebuie să asigure caracterul adecvat al ICAAP și ILAAP, care să permită evaluarea și menținerea unui nivel adecvat de capital intern și lichiditate pentru a acoperi riscurile la care este expusă sau este susceptibil de a fi expusă instituția de credit și pentru a lua decizii (de exemplu, pentru alocarea capitalului în raport cu planul de afaceri), inclusiv în condiții de criză în conformitate cu cerințele de la art. 174-230.

(7) Referitor la cadrul și programul privind simulările de criză, instituțiile de credit trebuie să formalizeze interacțiunea dintre simulările de criză privind solvabilitatea și lichiditatea și, în special, dintre simulările de criză specifice ICAAP și ILAAP și rolul simulărilor de criză în sens invers. Totodată, instituțiile de credit trebuie să formalizeze modalitatea de utilizare și integrare a simulărilor de criză în cadrul de administrare și control al riscurilor.

(8) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că ICAAP și ILAAP acoperă în mod corespunzător sucursalele deosebit de semnificative deținute și reflectă în mod adecvat expunerile acestora la riscuri, precum și capitalul și lichiditatea alocate pentru a acoperi aceste riscuri.

(9) Instituțiile de credit, deși nu sunt obligate să pregătească informații ICAAP sau ILAAP specifice sucursalei care a trecut testul de sucursală deosebit de semnificativă, trebuie să asigure alocarea în mod adecvat a capitalului și lichidității interne pentru expunerile la riscuri asumate prin intermediul unei astfel de sucursale. Astfel, instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile ICAAP și ILAAP, colectate în conformitate cu anexa nr. 10, acoperă în mod corespunzător sucursalele deosebit de semnificative și reflectă în mod adecvat expunerile acestora la riscuri, precum și capitalul și lichiditatea alocate pentru a acoperi aceste riscuri.

(10) În sensul alin. (9), instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile specifice sucursalei deosebit de semnificative au în vedere cel puțin următoarele:

(11) În sensul prezentului articol, prin sucursale deosebit de semnificative se înțeleg acele sucursale care au fost desemnate astfel de către supraveghetorul consolidant și autoritățile competente de origine și gazdă, în conformitate cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene privind supravegherea sucursalelor semnificative (EBA/GL/2017/14).

(1) ICAAP și ILAAP trebuie să fie anticipative, această cerință fiind îndeplinită prin asigurarea coerenței acestora cu planurile de capital și lichiditate, strategia de afaceri și legătura acestora cu factorii macroeconomici.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dezvolte o strategie de menținere a nivelurilor de capital, care să ia în considerare factori precum: previziunile cu privire la ritmul de creștere a creditului, sursele și utilizările de fonduri viitoare, politica de dividende și orice variație în cadrul unui ciclu economic a necesarului de fonduri proprii reglementat potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(1) ICAAP și ILAAP trebuie să fie revizuite periodic, cel puțin anual, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, iar rezultatele revizuirii trebuie evaluate, documentate și raportate către organul de conducere.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate care să asigure în timp util ajustările necesare asupra ICAAP și ILAAP, ori de câte ori sunt identificate modificări semnificative ale activității sau structurii grupului.

(1) În sensul art. 68^1 alin. (1), din punctul de vedere al caracterului cuprinzător, ICAAP și ILAAP trebuie să acopere liniile de activitate, entitățile juridice și riscurile la care este expusă sau este susceptibil de a fi expusă instituția de credit și să fie conforme cu cerințele legale, în special fiind necesar ca acestea:

(2) Instituția de credit trebuie să se asigure că toate riscurile pentru capital la care este sau poate fi expusă, dacă aceste riscuri sunt considerate semnificative, sunt acoperite în mod adecvat cu fondurile proprii disponibile sau, în caz contrar, trebuie să documenteze și să justifice neacoperirea acestora.

(3) Instituția de credit trebuie să aibă în vedere în cadrul procesului de evaluare a adecvării capitalului inclusiv riscul de model și riscul asociat deficiențelor cadrului de administrare a activității, inclusiv controlului intern.

(1) Instituțiile de credit trebuie:

(2) Instituțiile de credit trebuie să se asigure de faptul că modelele și cadrele aferente ICAAP și ILAAP utilizate asigură rezultate fiabile. Metodologiile aferente proceselor ICAAP și ILAAP la riscuri trebuie validate/revizuite de către o funcție de validare independentă față de cea care dezvoltă metodologiile de cuantificare a riscului, organizată în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit, precum și față de funcția de audit intern.

(1) În vederea efectuării evaluării de supraveghere privind soliditatea, eficacitatea și caracterul cuprinzător al proceselor ICAAP și ILAAP, în temeiul art. 165 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere informațiile privind ICAAP și ILAAP.

(2) Informațiile care trebuie prezentate de către instituțiile de credit Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere sunt detaliate în anexa nr. 10 și trebuie să cuprindă următoarele:

(3) Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere informațiile prevăzute la alin. (2), după cum urmează:

(4) Totodată, instituțiile de credit comunică Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, orice schimbare cu impact semnificativ față de precedenta raportare a informațiilor prevăzute la pct. 1-4 din anexa nr. 10, în termen de 14 zile calendaristice de la intervenirea acesteia.

(5) Informațiile prevăzute la alin. (2) fac obiectul unui raport de evaluare, aprobat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere al instituției de credit. Acest raport trebuie să respecte structura logică prevăzută în anexa nr. 10 și este însoțit de documentele interne ale instituțiilor de credit, relevante pentru scopul acestuia, precum și de hotărârea organelor de conducere în funcția lor de supraveghere. Orice trimitere la documente interne/secțiuni și/sau paragrafe din procedurile interne ale instituțiilor de credit se face prin indicarea exactă a referințelor vizate și a modului în care acestea sunt luate în considerare în cadrul respectivului raport. În termenele menționate la alin. (3), conducerea superioară a instituției de credit notifică Banca Națională a României - Direcția supraveghere cu privire la transmiterea documentației privind ICAAP și ILAAP. Raportul și documentele anexate acestuia, precum și orice informație care face obiectul raportării periodice în conformitate cu alin. (3) sunt transmise în format electronic, prin rețeaua de comunicații interbancare a Băncii Naționale a României (RCI), în conformitate cu specificațiile tehnice comunicate de Banca Națională a României - Direcția supraveghere.

(6) Banca Națională a României poate solicita instituțiilor de credit să transmită informații suplimentare celor prevăzute la alin. (2) necesare pentru evaluarea ICAAP și ILAAP.

(7) Instituțiile de credit trebuie să confirme prin notificarea menționată la alin. (5) faptul că toate informațiile transmise Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere sunt complete și că sunt valabile și aplicabile la data transmiterii.

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 68, orice externalizare a anumitor elemente ale procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri se va face cu respectarea prevederilor capitolului V.

(2) Indiferent de nivelul externalizării, instituțiile de credit rămân pe deplin responsabile de procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și trebuie să se asigure că acesta reflectă în continuare situația lor specifică și profilul individual de risc.

(1) Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă și revizuiește periodic (cel puțin o dată pe an) strategia de administrare a riscului de credit, precum și politicile și procesele semnificative de asumare*3), identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control sau diminuare pentru riscul de credit, (inclusiv riscul de credit al contrapartidei și expunerea viitoare potențială aferentă), precum și faptul că acestea sunt consecvente cu apetitul la risc stabilit de organul de conducere. Strategia, politicile și procesele respective trebuie să acopere activitățile instituției de credit pentru care expunerea din credite conduce la înregistrarea unui risc semnificativ.

(2) Conducerea superioară implementează strategia de administrare a riscului de credit și dezvoltă politicile și procesele prevăzute la alin. (1).

(3) Organul de conducere al instituțiilor de credit se asigură că, pentru a limita riscul indus de expunerile din creditare la adresa deponenților și, în mod general, la adresa stabilității financiare, conducerea superioară adoptă și respectă practici de creditare sănătoase.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru de control intern solid și cuprinzător, precum și de mecanisme de protecție riguroase pentru a diminua riscul de credit, în concordanță cu strategia privind riscul de credit și apetitul la risc.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit se asigură, în principal, că:

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de informații și date suficiente, corecte și actualizate, necesare pentru a evalua bonitatea și profilul de risc ale debitorului înainte de încheierea unui contract de credit.

(2) În scopul evaluării bonității și profilului de risc al debitorilor, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, instituțiile de credit trebuie să aibă la dispoziție și să utilizeze informații susținute de dovezi relevante pentru creditul solicitat, care să surprindă caracteristici cu privire la mediul economic în care debitorii își desfășoară activitatea, cu privire la poziția financiară a acestora și cu privire la factorii de diminuare a riscului.

(3) La evaluarea bonității debitorilor, instituțiile de credit trebuie să evalueze:

(4) În cazul activității de creditare pentru dezvoltare imobiliară, instituțiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor persoane juridice și persoane fizice ce acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, utilizând criterii suplimentare față de cele utilizate la creditarea garantată cu bunuri imobile locative sau comerciale, care să surprindă toate aspectele relevante ale diferitelor faze de dezvoltare imobiliară din domeniile financiar, al expertizei tehnice, al forței de muncă și al documentației solicitate de lege.

(5) În cazul finanțării activităților navale, instituțiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor persoane juridice utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante din industria navală, precum construcția navală, caracteristicile flotei navale a debitorului, precum și caracteristicile prezente și viitoare ale cererii și ofertei de pe piața navală.

(6) În cazul finanțării proiectelor, instituțiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante derulării proiectelor, precum evaluarea sursei principale de rambursare a creditului în relație cu fluxul de numerar generat de proiect, clauzele contractuale care să asigure gajarea fondurilor sau activelor debitorilor în cazul tranzacțiilor sindicalizate, criteriile pentru evaluarea diferitelor aspecte ale fazei de dezvoltare a proiectului și evaluarea predictibilității și volatilității costurilor asociate dezvoltării acestora.

(1) Politica de creditare a unei instituții de credit trebuie să prevadă că expunerile la riscul de credit care depășesc un anumit prag stabilit în sumă absolută sau ca procent din capitalul eligibil, precum și cele care presupun un risc de credit ridicat sau nu sunt caracteristice activității desfășurate de instituția de credit trebuie să fie aprobate de către conducerea superioară a instituției de credit.

(2) Conducerea superioară informează organul de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la aprobările prevăzute la alin. (1).

(1) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate în afara României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare.

(2) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate pe teritoriul României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

(3) Pentru scopul indicat la alin. (1) și (2), instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluarea garanțiilor reale corporale cu persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și metodologii corespunzătoare pentru a măsura riscul la nivel de debitor/tranzacție și la nivel de portofoliu corespunzător dimensiunii, naturii, componenței și complexității activităților care implică risc de credit.

(2) În sensul alin. (1), sistemele și metodologiile trebuie să:

(1) La evaluarea riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să țină cont de toate componentele care determină posibile pierderi de credit, în special de:

(2) Pentru toate aceste componente, instituțiile de credit trebuie să țină cont de posibilitatea ca aceste componente să se deterioreze în timp și să devină mai precare în raport cu rezultatele așteptate.

(1) Instituțiile de credit trebuie să evalueze natura expunerii din credite, respectiv tipurile de debitori și expuneri, pentru a identifica determinanții de risc.

(2) Când efectuează evaluarea menționată la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să țină cont și de modul în care natura expunerii la riscul de credit poate afecta dimensiunea expunerii (de exemplu, linii de credit/angajamente neutilizate inițial accesate de debitori, denominarea în monedă străină etc.), luând în considerare posibilitatea legală a instituției de a anula unilateral sumele neutilizate din facilitățile de credit angajante.

(1) La evaluarea calității portofoliului de credite, instituțiile de credit trebuie să facă distincție între categoriile de expuneri performante, neperformante și cele restructurate în urma dificultăților financiare.

(2) Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că riscul de credit general la nivel de portofoliu și la nivelul diferitelor clase de calitate pentru fiecare dintre categoriile menționate la alin. (1) este corelat cu apetitul la risc stabilit.

(3) Instituțiile de credit trebuie să justifice orice devieri ale riscului de credit general de la apetitul la risc stabilit.

(1) Pentru scopurile art. 93^4 lit. d), instituțiile de credit trebuie să evalueze măsura în care ajustările pentru pierdere și ajustările evaluării creditului sunt constituite la un nivel corespunzător calității expunerilor și, după caz, nivelului de garanție reală.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că:

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și orice constatări ale auditorilor interni și externi în legătură cu aspectele menționate anterior.

(1) Instituțiile de credit trebuie să formalizeze o metodă de stabilire a unor prețuri interne de referință pentru creditele denominate în valută acordate debitorilor expuși la riscul valutar în funcție de toate riscurile asumate.

(2) Metoda prevăzută la alin. (1) trebuie să asigure reflectarea în prețurile interne de referință a costurilor necesare acoperirii tuturor riscurilor aferente creditelor în valută, în condițiile asigurării continuității activității instituției de credit.

(3) În sensul alin. (2) se înțeleg cel puțin următoarele costuri:

(1) În vederea evaluării adecvării capitalului intern la riscuri și în special pentru scopurile art. 93^7 lit. b), instituțiile de credit trebuie să evalueze existența și semnificația riscului de credit suplimentar asociat expunerilor din credite în valută față de debitorii neacoperiți la riscul valutar și, în mod specific, orice relație neliniară dintre riscul de piață și riscul de credit în cazul în care ratele de schimb (riscul de piață) pot avea un impact disproporționat asupra riscului de credit al unui portofoliu de împrumuturi în valută al unei instituții.

(2) Sfera de aplicare a evaluării menționate la alin. (1) trebuie extinsă și la clienții care sunt neacoperiți față de riscuri, alții decât clienții individuali sau întreprinderi mici și mijlocii (IMMuri). În mod specific, instituțiile de credit trebuie să evalueze cel mai mare risc de credit asociat:

(3) La evaluarea riscului generat de acordarea de împrumuturi în valută, instituțiile de credit trebuie să reflecte:

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de țară și al riscului de transfer. Procesele trebuie să fie conforme cu profilul de risc, importanța sistemică și apetitul la risc al instituției de credit, să ia în considerare condițiile de piață și condițiile macroeconomice și să ofere o imagine completă cu privire la percepția instituției de credit la nivel global a expunerii la riscul de țară și la riscul de transfer.

(2) În sensul alin. (1), expunerile (incluzând expunerile intragrup, unde este cazul) sunt identificate, monitorizate și administrate la nivel de regiune cuprinzând mai multe țări și individual pentru fiecare țară – suplimentar față de monitorizarea la nivelul debitorului final/contrapartidei finale.

(3) Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze și să evalueze evoluțiile privind riscul de țară și riscul de transfer și să aplice măsuri corespunzătoare pentru contracararea acestora.

(1) Instituțiile de credit trebuie să deruleze periodic, dar cel puțin anual, simulări de criză care să ia în considerare scenarii nefavorabile cu privire la impactul riscului de țară și al riscului de transfer, în scopul administrării riscului de credit.

(2) Rezultatele simulării de criză efectuate conform alin. (1) trebuie aduse la cunoștința organului de conducere al instituției de credit și trebuie avute în vedere la elaborarea/revizuirea politicilor și proceselor menționate la art. 98 alin. (1).

(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii filială, participație și participație calificată au semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 16, pct. 35 și pct. 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenul control are semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și urmează același regim cu cel aferent relației de control din cadrul art. 4 alin. (1) pct. 39 din același regulament.

(3) În sensul prezentei subsecțiuni, sintagma părți afiliate instituției de credit cuprinde cel puțin:

(4) Tranzacțiile cu părțile afiliate includ expunerile din credite înregistrate în bilanț și cele din afara bilanțului, precum și relații, cum ar fi contractele de servicii, achizițiile și vânzările de active, contracte de construcții, acorduri de leasing, tranzacții cu instrumente financiare derivate, împrumuturi, și operațiuni de scoatere în afara bilanțului. Termenul de tranzacție trebuie să fie interpretat în sens larg pentru a include nu numai tranzacțiile care sunt încheiate cu părțile afiliate, dar și situații în care o persoană cu care instituția de credit nu se află în astfel de relație (față de care instituția de credit are o expunere) devine ulterior parte afiliată.

(5) În aplicarea alin. (3), Banca Națională a României poate stabili că o anumită persoană și/sau entitate reprezintă parte afiliată instituției de credit.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru identificarea expunerilor individuale față de/și a tranzacțiilor cu părțile afiliate, pentru determinarea sumei totale a acestor expuneri, precum și pentru monitorizarea și raportarea respectivelor expuneri prin intermediul unui proces independent de verificare sau auditare a activității de creditare.

(2) În sensul alin. (1), excepțiile de la aplicarea politicilor, procedurilor și limitelor trebuie raportate conducerii superioare și, dacă este cazul, organului de conducere în funcția sa de supraveghere, pentru luarea de măsuri corespunzătoare.

(3) În sensul alin. (1), tranzacțiile cu părțile afiliate instituției de credit vor fi monitorizate atât de către conducerea superioară, pe baze continue, cât și de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

(1) O instituție de credit nu trebuie să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o expunere față de grupul părților afiliate a cărei valoare depășește 25% din capitalul eligibil.

(2) În cazul în care grupul părților afiliate include una sau mai multe instituții, valoarea expunerii față de acest grup nu poate depăși fie 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, fie echivalentul a 150 milioane euro, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare, cu condiția ca, în cazul aplicării limitei absolute, suma valorilor expunerilor față de toate părțile afiliate care nu sunt instituții să nu depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, 25% din capitalul eligibil al instituției de credit.

(3) În cazul în care echivalentul a 150 milioane euro este mai mare decât 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, valoarea expunerii nu trebuie să depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o limită rezonabilă raportată la capitalul eligibil al instituției de credit. Această limită trebuie stabilită de către instituțiile de credit în concordanță cu politicile și procedurile proprii, nu trebuie să depășească 100% din capitalul eligibil al acestora și trebuie să fie cel puțin la fel de strictă ca limita prevăzută la art. 395 alin. (1) al 2-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4) Pentru scopurile prevăzute la alin. (1)-(3), valoarea expunerii va fi determinată potrivit părții a patra - Expuneri mari din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(1) Orice operațiune care conduce la înregistrarea, scoaterea în afara bilanțului sau modificarea unei expuneri față de o parte afiliată, care depășește un prag prevăzut de normele interne ale instituției de credit, precum și orice operațiune de acest tip care prezintă în alt fel un risc deosebit, vor fi efectuate numai cu aprobarea prealabilă a organului de conducere al instituției de credit.

(2) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere al instituției de credit aflați în conflict de interese sunt excluși din procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate.

(3) În scopurile alin. (2), excluderea unui membru al organului de conducere din procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate presupune cel puțin:

(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(2) Unele dintre cele mai întâlnite cazuri de grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă sunt:

(3) La aprecierea caracterului unei operațiuni în condiții de favoare pot fi avute în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele aspecte:

(4) Dintre termenii luați în considerare la alin. (3) lit. b) se pot menționa:

(1) Instituția de credit nu va efectua alte operațiuni în condiții de favoare decât cele prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, în condițiile în care pachetele respective prevăd operațiuni în condiții de favoare care, dacă sunt efectuate cu un membru al unui grup de persoane fizice cu influență semnificativă, în calitatea sa de salariat:

(2) Operațiunile în condiții de favoare permise potrivit alin. (1) vor putea fi efectuate exclusiv în relație cu salariații. Instituțiile de credit au obligația de a deține proceduri care să pună în evidență modul de conformare cu această cerință în cazul implicării și altor persoane în contractele aferente operațiunilor.

(2^1) Instituțiile de credit au obligația de a lua măsurile necesare pentru a preveni menținerea condițiilor de favoare în cadrul operațiunilor înregistrate în baza drepturilor oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, față de persoanele care nu mai fac parte din personalul propriu.

(3) Operațiunile în condiții de favoare prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit vor putea fi efectuate numai după analizarea acestora și obținerea aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

(4) Banca Națională a României poate stabili, diferit față de instituția de credit, dacă o operațiune prezintă caracteristici care conduc la încadrarea acesteia în categoria operațiunilor în condiții de favoare.

(5) Respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) va fi monitorizată de către Banca Națională a României, pe bază individuală și consolidată.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri scrise pentru a aborda și controla riscul ca tehnicile recunoscute de diminuare a riscului de credit utilizate să se dovedească mai puțin eficace decât previziunile.

(2) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual adecvarea, eficacitatea și operarea acestor politici și proceduri.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate în scopul de a evalua și trata riscurile care decurg din tranzacții de securitizare în care acestea au calitatea de investitor, inițiator sau sponsor, inclusiv riscurile reputaționale, de tipul celor care rezultă din structuri sau produse complexe, pentru a se asigura că substanța economică a tranzacției este integral reflectată în deciziile de evaluare și administrare a riscurilor.

(2) Instituțiile de credit care sunt inițiatoare de tranzacții de securitizare reînnoibile, cu clauze de rambursare anticipată, trebuie să dispună de planuri de lichiditate care să trateze eventualele implicații care decurg atât din rambursarea planificată, cât și din rambursarea anticipată.

(1) În cazul în care o instituție de credit care este inițiatorul unei operațiuni de securitizare nu realizează transferul unui nivel semnificativ al riscului de credit aferent expunerilor securitizate - de exemplu, în situația în care aceasta reține sau răscumpără o parte semnificativă a riscurilor sau alege expunerile care să fie transferate prin intermediul unei operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate impune respectivei instituții de credit fie să dețină un capital suplimentar față de cerința de capital reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie să nu aplice nicio reducere a nivelului capitalului reglementat ca urmare a tratamentului aferent securitizării.

(2) În situația în care instituția de credit inițiatoare a unei operațiuni de securitizare reține pozițiile de pe ultimul nivel al scalei de evaluare a calității creditului și cea mai mare parte a riscului de credit aferent expunerilor care stau la baza operațiunii de securitizare, Banca Națională a României poate fie să majoreze cerința de capital pentru anumite expuneri, fie să majoreze cerința totală de capital a instituției de credit în cauză.

(1) În cazul în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit inițiatoare a furnizat suport implicit - necontractual - unei operațiuni de securitizare, aceasta trebuie să dețină capital pentru toate expunerile-suport asociate unei structuri a unei operațiuni de securitizare, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate.

(2) În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să facă public faptul că a furnizat suport implicit - necontractual - și că a ajustat nivelul cerinței de capital în mod corespunzător.

(3) În situația în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit a furnizat de mai multe ori suport implicit - necontractual - în operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate dispune măsuri precum:

(1) În vederea exercitării unei opțiuni de retragere anticipată, o instituție de credit trebuie să obțină aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

(2) În sensul alin. (1), cererea de aprobare trebuie să fie însoțită de fundamentarea deciziei instituției de credit de a exercita opțiunea și impactul exercitării opțiunii asupra cerinței de capital reglementat.

(3) În cazul opțiunilor de retragere anticipată care pot fi declanșate la o dată anume, instituțiile de credit trebuie să stabilească data respectivă nu mai devreme de încheierea perioadei reprezentate de durata sau de media ponderată a scadențelor expunerilor din securitizare.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese aferente administrării riscului de piață.

(2) Strategiile, politicile și procesele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organele de conducere ale instituțiilor de credit în funcția lor de supraveghere. Organele respective au obligația de a supraveghea modul în care se realizează administrarea, astfel încât să asigure faptul că politicile și procesele respective sunt efectiv aplicate și sunt integrate deplin în procesul general de administrare a riscurilor la nivelul instituțiilor de credit.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și mecanisme de control care să asigure că pozițiile marcate la piață sunt reevaluate frecvent.

(2) Toate tranzacțiile trebuie înregistrate la timp, iar procesul de evaluare se bazează pe practici coerente și prudente, precum și pe informații de piață fiabile, verificate de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri sau, în absența prețurilor de piață, pe modele interne sau acceptate la nivelul industriei.

(3) În măsura în care instituția de credit se bazează, în scopul evaluării, pe modele, instituția de credit respectivă trebuie să asigure că modelul este validat de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri.

(1) Capitalul intern trebuie să fie adecvat la riscurile de piață importante care nu sunt supuse unei cerințe de fonduri proprii.

(2) Instituțiile de credit care, la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și-au compensat pozițiile pe una sau mai multe dintre acțiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziții pe un contract futures pe indicele bursier sau un alt produs bazat pe indicele bursier trebuie să dețină un capital intern adecvat pentru a acoperi pierderea aferentă riscului de bază cauzată de faptul că valoarea contractului futures sau a produsului respectiv nu evoluează în deplină concordanță cu valoarea acțiunilor constituente.

(3) De asemenea, instituțiile de credit trebuie să dețină un capital intern adecvat atunci când dețin poziții opuse pe contracte futures pe indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce privește scadența și/sau structura lor.

(4) În cazul în care utilizează tratamentul prevăzut la art. 345 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să se asigure că dețin un capital intern suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului inițial și următoarea zi lucrătoare.

(1) La evaluarea riscului de piață, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele subcategorii ale acestuia:

(2) În sensul alin. (1), evaluarea trebuie să acopere cel puțin riscurile aferente instrumentelor legate de rata dobânzii și titlurilor de capital sau legate de capital, din portofoliul de tranzacționare reglementat, precum și riscurile aferente pozițiilor valutare și pozițiilor de risc de marfă din portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare.

(3) În plus față de subcategoriile menționate la alin. (1), evaluarea trebuie să țină cont și de următoarele subcategorii din afara portofoliului de tranzacționare:

(1) Instituțiile de credit trebuie să identifice principalii factori determinanți ai expunerii la riscul de piață.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit:

(3) În sensul alin. (2) lit. a), instituțiile de credit analizează natura expunerilor instituțiilor de credit la riscul de piață (din portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare) pentru a identifica expunerile la risc și determinanții de risc de piață aferenți. În acest scop, instituțiile de credit analizează expunerile la riscul de piață pe clase de active specifice și/sau instrumente financiare relevante, ținând cont de mărimea, complexitatea și nivelul de risc al acestora.

(4) În sensul alin. (2) lit. a), instituțiile de credit trebuie să evalueze pozițiile cu probleme și/sau nelichide și impactul acestora asupra profitabilității instituției de credit.

(5) În sensul alin. (2) lit. b), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere analiza profitabilității în istoric, atât la nivel de portofoliu, cât și defalcat pe linii de activitate și/sau clase de active, inclusiv volatilitatea profiturilor și a activităților comerciale în raport cu profilul de risc de piață al instituției.

(6) În sensul alin. (2) lit. b), instituțiile de credit trebuie să facă distincția, pe de o parte, între veniturile din activități de tranzacționare și veniturile din alte activități decât cele de tranzacționare (comisioane sau taxe percepute clienților), iar, pe de altă parte, între profiturile/pierderile realizate și cele nerealizate. Pentru clasele de active și/sau expuneri care generează profituri sau pierderi anormale, instituțiile de credit evaluează profitabilitatea în comparație cu nivelul de risc asumat de către acestea pentru a identifica și a analiza posibile inconsecvențe.

(7) În sensul alin. (2) lit. c), la evaluarea riscului de concentrare de piață, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere gradul de risc de concentrare de piață la care acestea sunt expuse, fie datorită expunerilor la un singur factor de risc, fie datorită expunerilor la mai mulți factori de risc care sunt corelați.

(8) În sensul alin. (2) lit. d), instituțiile de credit trebuie să țină cont de rezultatele simulărilor de criză pentru a identifica orice surse de risc de piață, neidentificate anterior.

(1) Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme, prin utilizarea unei metodologii interne sau a unei metodologii standardizate, respectiv a unei metodologii standardizate simplificate în cazul instituțiilor de credit mici și cu un grad redus de complexitate, conform Regulamentului delegat (UE) 2024/857 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care specifică o metodologie standardizată și o metodologie standardizată simplificată pentru evaluarea riscurilor care decurg din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii care afectează atât valoarea economică a capitalului propriu, cât și veniturile nete din dobânzi aferente activităților din afara portofoliului de tranzacționare ale unei instituții, pentru a identifica, evalua, administra și reduce riscul care rezultă din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii care afectează atât valoarea economică a capitalurilor proprii, cât și veniturile nete din dobânzi aferente activităților instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare.

(2) Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme pentru a evalua și a monitoriza riscurile care rezultă din variațiile potențiale ale marjelor de credit (credit spreads) care afectează atât valoarea economică a capitalurilor proprii, cât și veniturile nete din dobânzi aferente activităților instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare.

(3) Banca Națională a României - Direcția supraveghere poate solicita unei instituții de credit să utilizeze metodologia standardizată prevăzută la alin. (1) atunci când consideră că metodologia internă a instituției de credit nu este adecvată pentru scopurile menționate la alin. (1).

(4) Banca Națională a României - Direcția supraveghere poate solicita unei instituții mici și cu un grad redus de complexitate, astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) pct. 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să utilizeze metodologia standardizată prevăzută la alin. (1), atunci când consideră că metodologia standardizată simplificată prevăzută la alin. (1) nu este adecvată pentru a reflecta riscul de rată a dobânzii care rezultă din activitățile instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare.

(5) Abrogat.

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să examineze periodic strategia de risc de rată a dobânzii și politicile și procesele pentru identificarea, cuantificarea, monitorizarea și controlul riscului de rată a dobânzii.

(2) Organul de conducere al instituției de credit trebuie să asigure elaborarea și implementarea strategiei, politicilor și proceselor de risc de rată a dobânzii.

(3) Strategia instituției de credit privind riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare trebuie să reflecte în mod corect limitele de risc ale instituției de credit la riscul de rată a dobânzii și să fie în concordanță cu apetitul la risc.

(4) Strategia instituției de credit privind riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare trebuie să țină cont de aspectele ciclice ale economiei și de modificările rezultate în compoziția activităților afectate de riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare.

(1) În vederea conformării cu cerințele prevăzute la art. 127 din prezentul regulament instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme de cuantificare a riscului de rată a dobânzii cuprinzătoare și adecvate, iar orice modele și ipoteze utilizate trebuie validate cu regularitate, dar cel puțin anual.

(2) Limitele stabilite de către instituțiile de credit trebuie să reflecte strategia de risc a acestora, să fie înțelese de către personalul relevant și comunicate acestuia cu regularitate.

(3) Orice excepție de la politicile, procesele și limitele stabilite trebuie analizată cu promptitudine de către conducerea superioară, iar unde este necesar, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

(1) Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că nivelul capitalului intern deținut, stabilit prin intermediul sistemului de cuantificare a acestuia, aferent instituției de credit, acoperă și riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula modificările potențiale ale valorii lor economice și a câștigurilor, ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, precum și nivelul general al riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare la nivel individual, subconsolidat și consolidat.

(3) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să utilizeze propriile metodologii de calcul ale modificărilor potențiale ale valorii lor economice și a câștigurilor, ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, în conformitate cu profilul de risc și politicile de administrare a riscului aferente acestora.

(1) Abrogat.

(2) Instituțiile de credit calculează și raportează Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere modificarea valorii lor economice, precum și modificarea veniturilor nete din dobânzi, ca urmare a aplicării unor schimbări bruște și neașteptate ale ratelor dobânzii conform scenariilor de șoc în materie de supraveghere prevăzute la art. 1 alin. (1)-(2) din Regulamentul delegat (UE) 2024/856 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează scenariile de șoc în materie de supraveghere, ipotezele comune în materie de modelare și de parametri și ceea ce constituie o scădere semnificativă.

(2^1) Raportarea modificării valorii economice și a veniturilor nete din dobânzi se efectuează cu frecvența prevăzută la art. 20a din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, cu modificările și completările ulterioare.

(2^2) Calcularea modificării valorii economice și a veniturilor nete din dobânzi se efectuează cel puțin trimestrial. Dacă în cel puțin unul dintre cele 6 scenarii scăderea valorii economice rezultate în urma calculării este mai mare decât 15% din fondurile proprii de nivel 1 sau se înregistrează o scădere mai mare de 5% din fondurile proprii de nivel 1 a veniturilor din dobânzi în unul dintre cele două scenarii aferente modificărilor veniturilor nete din dobânzi, instituția de credit trebuie să informeze imediat Banca Națională a României. Notificarea trebuie să conțină o evaluare internă semnată de organul de conducere care să includă motivele depășirii pragurilor menționate anterior, precum și informații privind administrarea riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare, pe baza cărora Banca Națională a României - Direcția supraveghere să decidă cu privire la oportunitatea exercitării competențelor de supraveghere prevăzute la art. 166 alin. (5^3).

(3) Pentru scopurile alin. (2)-(2^2), instituțiile de credit trebuie să aplice fie metodologia standardizată sau metodologia standardizată simplificată, așa cum sunt prevăzute la capitolul II, capitolul III și capitolul VI din Regulamentul delegat (UE) 2024/857 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care specifică o metodologie standardizată și o metodologie standardizată simplificată pentru evaluarea riscurilor care decurg din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii care afectează atât valoarea economică a capitalului propriu, cât și veniturile nete din dobânzi aferente activităților din afara portofoliului de tranzacționare ale unei instituții, fie o metodologie internă.

(4) În cazurile în care metodologia aplicată de o instituție de credit în baza alin (3) este considerată, de către Banca Națională a României - Direcția supraveghere, inadecvată din perspectiva profilului de risc al instituției de credit, Banca Națională a României poate solicita instituției de credit, dar fără a se limita la aceasta, modificarea metodologiei.

(5) Instituțiile de credit trebuie să asigure că metodologiile interne utilizate pentru administrarea riscului de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare sunt validate de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri.

(6) Abrogat.

(1) Abrogat.

(2) Sistemele interne deținute de către instituțiile de credit trebuie să fie suficient de flexibile pentru calcularea senzitivității la oricare dintre scenariile de șoc în materie de supraveghere prevăzute la art. 1 alin. (1)-(2) din Regulamentul delegat (UE) 2024/856 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează scenariile de șoc în materie de supraveghere, ipotezele comune în materie de modelare și de parametri și ceea ce constituie o scădere semnificativă.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a măsura expunerea, dacă aceasta este semnificativă, și senzitivitatea la modificările formei curbei de randament, la modificările între diferite rate ale pieței - riscul aferent bazei - basis risk - și la modificările ipotezelor, cum ar fi cele privind comportamentul clienților.

(2) Instituțiile de credit trebuie să examineze dacă analiza bazată pe o modelare necondiționată a fluxurilor de numerar (momentul sau valoarea fluxurilor de numerar sunt independente de scenariul specific al ratei dobânzii) a impactului asupra portofoliului curent al unui șoc sau al mai multor șocuri considerate ar trebui completată de o abordare bazată pe o modelare condiționată a fluxurilor de numerar (momentul sau valoarea fluxurilor de numerar depind de scenariul specific al ratei dobânzii). Instituțiile de credit de dimensiune mai mare și/sau cu activitate mai complexă trebuie să ia în considerare scenarii în care sunt calculate traiectorii diferite ale ratei dobânzii - interest rate paths - și în care unele ipoteze, cum ar fi despre comportament, contribuția la risc, dimensiunea și componența bilanțului, sunt ele însele funcții de nivelele/nivelul ratei dobânzii.

(1) În vederea cuantificării vulnerabilității acestora la pierderi în condițiile unor modificări adverse ale ratei dobânzii, instituțiile de credit trebuie să deruleze periodic, dar cel puțin anual, simulări de criză corespunzătoare.

(2) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să se bazeze pe scenariile cele mai nefavorabile care sunt rezonabile și trebuie să surprindă toate sursele semnificative de risc, inclusiv modificări privind ipotezele esențiale. Conducerea superioară a instituției de credit trebuie să ia în considerare rezultatele obținute la stabilirea și revizuirea politicilor, proceselor și limitelor pentru riscul de rată a dobânzii.

(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici, procese și sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe parcursul zilei - intraday.

(3) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie ajustate în funcție de liniile de activitate, monede, sucursale și entități juridice și trebuie să includă mecanisme corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor și riscurilor de lichiditate.

(4) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de activitate al instituțiilor de credit și toleranța la risc stabilite de organul de conducere și trebuie să reflecte importanța instituției de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfășoară activitate. Instituțiile de credit trebuie să comunice toleranța la risc tuturor liniilor de activitate relevante.

(4^1) Cadrul aferent strategiilor privind riscul de lichiditate și toleranței la riscul de lichiditate trebuie să fie integrat în mod adecvat în cadrul general privind apetitul la risc al instituțiilor de credit.

(4^2) Cadrul de administrare a riscului de lichiditate și de finanțare trebuie să fie coerent la nivel intern și să asigure un proces intern cuprinzător de evaluare a adecvării lichidității la riscuri și trebuie să fie integrat în procesul mai general de administrare a riscurilor.

(5) Politicile și procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional și riscul reputațional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituții de credit.

(6) Instituțiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă și nu depășesc nivelul stabilit pentru un sistem robust și care funcționează adecvat.

(7) În scopul alin. (6), instituțiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea și complexitatea activităților acestora.

(8) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie aprobate și revizuite cel puțin anual de către organul de conducere. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit trebuie să se asigure că conducerea superioară administrează riscul de lichiditate în mod eficace.

(9) Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în conformitate cu toleranța la risc stabilită, precum și pentru asigurarea că instituția de credit menține o lichiditate suficientă.

(10) Conducerea superioară trebuie să revizuiască în mod continuu informațiile legate de evoluțiile lichidității instituției de credit și trebuie să raporteze periodic organului de conducere în funcția sa de supraveghere.

(11) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că conducerea superioară definește procese și structuri organizatorice adecvate pentru implementarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor prevăzute la alin. (2).

(12) Structura organizatorică a unei instituții de credit trebuie să asigure, în vederea prevenirii conflictului de interese, separarea atribuțiilor între funcția operațională și cea de monitorizare. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită competențelor și responsabilităților unității însărcinate cu obținerea finanțării. La repartizarea sarcinilor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere toate orizonturile de timp, de la cele intraday până la cele pe termen lung.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de rezerve de lichiditate și capacitate de contrabalansare adecvate pentru a acoperi necesarul de lichiditate în decurs de o lună, precum și de-a lungul unor diferite orizonturi de timp, eventual de până la un an, inclusiv overnight.

(2) Rezerva de lichiditate și capacitatea de contrabalansare efective, inclusiv calitatea activelor lichide, trebuie să fie în concordanță cu toleranța la riscul de lichiditate a instituției de credit.

(1) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze metodologii pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea pozițiilor de finanțare.

(2) Metodologiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă fluxurile de numerar semnificative prezente și preconizate, provenite din active, datorii, elemente din afara bilanțului, inclusiv datorii contingente și posibilul impact al riscului reputațional.

(3) O instituție de credit trebuie să identifice, să măsoare, să administreze și să monitorizeze pozițiile de finanțare pentru monedele în care instituția de credit este activă.

(4) În sensul alin. (3), o instituție de credit trebuie:

(1) Instituțiile de credit trebuie să facă distincție între activele gajate și cele negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în situații de urgență.

(2) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare entitatea juridică în care se află activele, țara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum și eligibilitatea acestora și trebuie să monitorizeze modul în care activele pot fi mobilizate în timp util.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și limitele juridice, de reglementare și operaționale existente, impuse potențialelor transferuri de lichidități și active negrevate de sarcini dintre entități, atât în cadrul Spațiului Economic European, cât și în afara acestuia.

(1) Instituțiile de credit trebuie să instituie politici de administrare a riscurilor care să definească abordarea acestora în privința grevării de sarcini a activelor, precum și proceduri și controale care să asigure că riscurile asociate administrării garanțiilor și grevării de sarcini a activelor sunt identificate, monitorizate și administrate în mod adecvat.

(2) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie să țină seama de modelul de afaceri al fiecărei instituții de credit, de statele membre în care funcționează acestea, de specificul piețelor de finanțare și de situația macroeconomică.

(3) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie aprobate de organul de conducere.

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite și rezerve de lichiditate, pentru a putea face față diferitelor situații de criză, precum și o structură de finanțare și un acces la surse de finanțare diversificate în mod corespunzător, și să le revizuiască cu regularitate.

(1^1) Pentru a dispune de capacitatea necesară pentru identificarea tuturor tipurilor semnificative de concentrări ale riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a structurii de finanțare și a structurii activelor și să cunoască toți factorii principali care le influențează de-a lungul timpului. Identificarea concentrărilor riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și angajamentele din afara bilanțului.

(1^2) În funcție de modelul de activitate, o instituție de credit trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile care provin din structura de finanțare și din cea a activelor.

(2) Pentru diminuarea riscului de contaminare în condiții de criză, o instituție de credit trebuie să stabilească limite interne în legătură cu riscul de lichiditate înregistrat față de entități din cadrul grupului, inclusiv din perspectiva monedelor în care își desfășoară activitatea.

(3) Instituțiile de credit trebuie să mențină o prezență activă pe piețele relevante pentru strategia lor de finanțare și să păstreze relații strânse cu furnizorii de finanțare pentru a susține diversificarea efectivă a surselor de finanțare.

(3^1) Instituțiile de credit care își desfășoară activitatea în mai multe țări și în mai multe monede trebuie să aibă acces la diverse surse de finanțare în fiecare monedă în care instituția de credit deține poziții semnificative.

(4) Instituțiile de credit trebuie să testeze regulat capacitatea de a obține finanțare în regim de urgență de la fiecare sursă.

(5) Conducerea superioară trebuie să asigure că accesul pe piață, atât din perspectiva capacității instituției de credit de a obține noi finanțări, cât și din cea a lichidării activelor, este administrat, monitorizat și testat, în mod activ, de personal corespunzător.

(6) În scopul diversificării surselor de finanțare, instituțiile de credit trebuie să stabilească limite pe contrapartide, finanțări garantate/negarantate de pe piețe, tipuri de instrumente, entități special create în scopul securitizării, monede și piețe geografice.

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de un sistem informațional eficace care să furnizeze organului de conducere în funcția sa de supraveghere, conducerii superioare și personalului cu responsabilități în domeniu informații oportune și de perspectivă privind poziția lichidității.

(1^1) Sistemele informaționale deținute de instituțiile de credit trebuie să fie adecvate pentru identificarea și cuantificarea riscului de lichiditate și de finanțare, corespunzător cu dimensiunea, complexitatea, toleranța la risc și capacitatea de asumare a riscurilor a instituțiilor de credit.

(2) Pentru a administra și monitoriza eficient necesitățile sale nete de finanțare, o instituție de credit trebuie să aibă capacitatea de a calcula pozițiile de lichiditate intraday, zilnic pentru orizonturi de timp mai scurte, precum și pentru o serie de orizonturi de timp mai lungi.

(3) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a calcula poziții de lichiditate în toate monedele în care instituția de credit desfășoară activități, atât la nivelul fiecărei filiale/sucursale din toate jurisdicțiile în care instituția de credit activează, cât și la nivel de grup, pe bază agregată.

(4) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să surprindă toate sursele de risc de lichiditate, inclusiv riscurile contingente și factorii declanșatori asociați acestora, precum și cele rezultate din noile activități, și trebuie să aibă capacitatea de a furniza informații cu grade de granularitate și senzitivitate mai ridicate în timpul evenimentelor de criză.

(5) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a oferi în timp util informații organelor de conducere relevante cu privire la:

(1) Instituțiile de credit trebuie să își administreze în mod activ riscurile și pozițiile de lichiditate intraday, pentru a îndeplini la timp obligațiile legate de plăți și decontări, atât în condiții de funcționare normală, cât și în condiții de criză.

(2) O instituție de credit trebuie să adopte obiective de administrare a lichidității intraday care să îi permită să identifice și să prioritizeze obligațiile cu termene și alte obligații critice, în scopul îndeplinirii la timp a acestora, și să deconteze celelalte obligații cât de curând posibil.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii alternative privind pozițiile de lichiditate și factorii de diminuare a riscului și să revizuiască ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziția de finanțare cel puțin o dată pe an.

(2) Scenariile alternative prevăzute la alin. (1) trebuie să vizeze în special elementele din afara bilanțului și alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităților special constituite în scopul securitizării sau ale altor entități cu scop special, menționate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituția de credit acționează ca sponsor sau furnizează suport de lichiditate semnificativ.

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare potențialul impact al scenariilor alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.

(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.

(1) Instituțiile de credit trebuie să își ajusteze strategiile, politicile interne și limitele cu privire la riscul de lichiditate și să elaboreze planuri pentru situații neprevăzute eficiente, având în vedere rezultatul scenariilor alternative menționate la art. 144.

(1^1) La elaborarea planurilor de finanțare pentru situații neprevăzute, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și concentrările riscului de lichiditate.

(1^2) Planurile de finanțare pentru situații neprevăzute trebuie să reflecte în mod adecvat profilul de risc de lichiditate și profilul de risc al instituției de credit.

(2) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de finanțare pentru situații neprevăzute, pentru monedele în care instituțiile de credit sunt active.

(3) Planurile prevăzute la alin. (2) trebuie să aibă în vedere cel puțin sursele potențiale de finanțare în situații neprevăzute disponibile în cazul unei reduceri a ofertei din partea unor categorii diferite de contrapartide, inclusiv sumele disponibile estimate pentru diferitele surse de lichiditate și timpul estimat a fi necesar pentru a obține fonduri de la acestea.

(4) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere fezabilitatea măsurilor incluse în planurile de finanțare pentru situații neprevăzute pentru cazul în care mai multe instituții de credit ar încerca să le aplice în același timp.

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure coerența și interacțiunea dintre simulările de criză pentru lichiditate, planurile pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și indicatorii de avertizare timpurie pentru lichiditate.

(2) Instituțiile de credit trebuie să asigure corelarea cadrului de administrare a activității cu planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea, luând în considerare inclusiv coerența dintre planurile pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și planurile instituției de credit privind continuitatea activității.

(3) Totodată, la elaborarea planurilor pentru situații neprevăzute privind lichiditatea instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere existența unor proceduri de prioritizare și escaladare cu detalierea timpului și a modului în care poate și trebuie activată fiecare măsură, precum și a unor politici și proceduri adecvate în ceea ce privește comunicarea atât în cadrul instituției de credit, cât și cu părțile externe ale acesteia.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de redresare privind lichiditatea, care stabilesc strategii adecvate și măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a acoperi eventuale deficite de lichiditate, inclusiv în relație cu sucursalele stabilite într-un alt stat membru.

(2) Planurile prevăzute la alin. (1) sunt testate de instituțiile de credit cel puțin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menționate la art. 144, raportate conducerii superioare și aprobate de aceasta, astfel încât politicile și procesele interne să poată fi ajustate în consecință.

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile operaționale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat.

(4) Măsurile operaționale prevăzute la alin. (3) trebuie să includă deținerea de garanții care să fie disponibile imediat pentru finanțare de la banca centrală.

(5) În sensul alin. (4), deținerea de garanții include deținerea de garanții în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unui stat terț față de care instituția de credit are expuneri și, dacă este necesar din punct de vedere operațional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unui stat terț față de moneda căreia are expuneri.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aplice politici și procese pentru evaluarea și administrarea expunerii la riscul operațional, inclusiv la riscul de model și riscul aferent externalizării, și care acoperă evenimentele cu frecvență redusă și impact negativ potențial major.

(2) Instituțiile de credit trebuie să definească riscul operațional în sensul politicilor și procedurilor prevăzute la alin. (1).

(3) Instituțiile de credit trebuie să instituie politici și planuri adecvate pentru situații neprevăzute și de continuitate a activității, inclusiv politici și planuri de continuitate a activității privind gestionarea riscurilor legate de TIC și planuri de răspuns și de recuperare în domeniul TIC pentru tehnologia pe care acestea o utilizează pentru comunicarea informațiilor. Aceste planuri trebuie să fie elaborate, gestionate și testate în conformitate cu art. 11 din Regulamentul (UE) 2022/2.554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1.011, pentru a le permite instituțiilor de credit să își continue activitatea în caz de întrerupere gravă a acesteia și de a-și limita pierderile în eventualitatea unei astfel de întreruperi.

(1) Instituțiile de credit trebuie să evalueze riscul operațional pe toate liniile de activitate și operațiunile lor.

(2) Instituțiile de credit trebuie să determine modul în care se poate materializa riscul operațional (pierdere economică, evenimente potențiale, pierderea veniturilor viitoare sau a câștigurilor) și trebuie să ia în considerare eventualul impact sub aspectul altor riscuri asociate (de exemplu cazuri la limita dintre riscul operațional și riscul de credit sau riscul de piață).

(1) Evaluarea riscului operațional realizată de instituțiile de credit trebuie să acopere toate subcategoriile de risc operațional (definite pe tipuri de evenimente și defalcări suplimentare ale acestor tipuri de evenimente) și să identifice determinanții de risc asociați fiecăreia dintre acestea, precum și să acorde o atenție sporită unor subcategorii de risc ținând seama atât de impactul individual al fiecăruia, cât și de impactul conjugat al acestora asupra expunerii instituției de credite la riscul operațional, cum ar fi:

(2) În sensul alin. (1) lit. a), instituțiile de credit evaluează relevanța și importanța expunerii la riscul de conduită (ca parte a riscului juridic inclus în riscul operațional) și, în mod specific, la riscul aferent cel puțin următoarelor:

(3) În sensul alin. (1) lit. b), instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese TIC adecvate, prin care să identifice, evalueze, monitorizeze și administreze riscurile aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și de securitate.

(4) În sensul alin. (1) lit. c), instituțiile de credit identifică și evaluează expunerea la riscul de model asociat utilizării modelelor interne în domeniile lor principale de activitate și operațiuni, ținând cont de măsura în care și scopurile pentru care instituția de credit utilizează modele interne în procesul de luare a deciziilor (cum ar fi, de exemplu, pentru evaluarea activelor, stabilirea prețurilor, strategiile de tranzacționare, acordarea de credite, administrarea riscurilor, alocarea capitalului), precum și de importanța economică a acestor decizii.

(5) În scopul alin. (4), instituțiile de credit trebuie să identifice activitățile pentru care utilizează modele în mod semnificativ și să analizeze domeniile în care folosesc modele în mod extensiv și pe scară largă, cum ar fi tranzacționarea cu instrumente financiare, cuantificarea și administrarea riscurilor și alocarea de capital (inclusiv politici de creditare și stabilirea prețurilor produselor).

(6) În aplicarea alin. (1) lit. c), planurile strategice ale instituției de credit trebuie să includă programe ample de formare profesională pentru a facilita personalului, precum și organului de conducere, înțelegerea și administrarea corespunzătoare a riscului de model.

(7) În aplicarea alin. (1) lit. c), indiferent de abordarea adoptată pentru a determina fondurile proprii necesare, instituțiile de credit trebuie să implementeze un mecanism de control al modelelor interne folosite pentru procesul decizional, care să cuprindă cel puțin calibrarea parametrilor de piață, validarea internă sau testarea ex-post (back-testing), contraverificări cu raționamente profesionale și să includă un proces de aprobare internă a modelului.

(8) În aplicarea alin. (1) lit. c), instituțiile de credit trebuie să adopte o utilizare prudentă a modelelor (prin creșterea sau scăderea parametrilor relevanți în funcție de direcția pozițiilor etc.) dacă au cunoștință despre deficiențe ale modelului sau despre evoluțiile economice și ale pieței.

(1) În sensul art. 160 alin. (1), evaluarea riscului reputațional trebuie să ia în considerare atât factori interni, cât și factori externi sau evenimente care pot genera îngrijorări din perspectiva reputației și să reflecte cel puțin următoarele aspecte:

(2) Instituțiile de credit trebuie să evalueze importanța expunerii la riscul reputațional și modul în care expunerea la riscul reputațional este asociată cu expunerea la alte riscuri (și anume riscul de credit, de piață, operațional și de lichiditate) pentru a identifica orice posibile efecte secundare în orice direcție (de la riscul reputațional către alte riscuri și invers).

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru solid și măsuri de protecție adecvate pentru diminuarea riscului operațional, conform cu toleranța la riscul operațional și strategia sa privind administrarea riscului operațional.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri interne de control și alte practici (cum ar fi politici de conduită) care vizează diminuarea expunerilor la riscul operațional și menținerea acestora în limitele acceptabile pentru instituție, în concordanță cu parametrii stabiliți de către organul de conducere, precum și cu nivelul de toleranță la risc al instituției.

(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate pentru administrarea riscului operațional, inclusiv a riscului rezidual după aplicarea tehnicilor de diminuare. Instituțiile de credit trebuie să se asigure că:

(1) Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional ale instituției de credit trebuie aprobate și revizuite periodic, cel puțin o dată pe an, de către organul de conducere.

(2) Elaborarea și implementarea politicilor și procedurilor de administrare a riscului operațional intră în responsabilitatea conducerii superioare a instituției de credit.

(1) Instituțiile de credit trebuie să implementeze un cadru organizațional solid și eficace în privința administrării riscului operațional.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că:

(1) Instituțiile de credit trebuie să implementeze un cadru adecvat pentru identificarea, evaluarea, cuantificarea și monitorizarea riscului operațional în acord cu dimensiunea și complexitatea instituției și care să respecte dispozițiile cadrului legal și de reglementare european și național aplicabil în domeniul cerințelor minime privind fondurile proprii.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie:

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de politici și procese IT adecvate, prin care să identifice, să evalueze, să monitorizeze și să administreze riscurile aferente tehnologiei informației.

(2) O instituție de credit trebuie să dețină o infrastructură IT adecvată și solidă, care să susțină cerințele activității curente și viitoare, atât în condiții normale, cât și în condiții de criză, și care să asigure integritatea datelor și a sistemelor, securitatea și disponibilitatea acestora și un cadru de administrare integrat și cuprinzător.

(1) Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere periodic, dar cel puțin anual, asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse, conform cerințelor de prezentare de informații prevăzute la art. 68^11.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 68^11 alin. (4), instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere, în următoarea zi lucrătoare după apariția acestora, asupra oricăror evenimente ce pot avea un impact semnificativ, așa cum este definit de instituția de credit, asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse.

(3) În decurs de trei zile lucrătoare de la apariția evenimentelor prevăzute la alin. (2), instituția de credit transmite Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere informații suplimentare cu privire la cauzele evenimentelor produse și măsurile imediate întreprinse.

(4) Instituțiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, semestrial, informații privind acțiunile întreprinse ca urmare a apariției evenimentelor de risc operațional menționate la alin. (2), eventualele deficiențe identificate în cadrul de control intern care au dus la apariția respectivelor evenimente, departamentele implicate din cadrul băncii, precum și măsurile întreprinse în vederea prevenirii reapariției unor astfel de deficiențe.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, gestionarea și monitorizarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier. Indicatorii riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier trebuie să includă rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și neconcordanțele dintre active și obligații.

(2) Instituțiile de credit trebuie să trateze cu precauție problema riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, ținând cont de creșterile potențiale ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cauzate de reducerea fondurilor proprii ale instituției de credit prin pierderi așteptate sau realizate, conform reglementărilor contabile aplicabile. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să poată face față la diferite situații de criză din punctul de vedere al riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier.

(1) Instituțiile de credit vor raporta Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere operațiunile suspecte și incidentele de fraudă, în situația în care, din cauza nivelului lor de semnificație, acestea pot afecta siguranța, soliditatea și reputația instituțiilor de credit.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit vor stabili în norme interne nivelul de semnificație de la care operațiunile suspecte și incidentele de fraudă pot afecta siguranța, soliditatea și reputația acestora.

(3) Forma și conținutul formularelor de raportare, precum și frecvența și modalitățile de transmitere a situațiilor menționate la alin. (1) se stabilesc prin ordin emis de Banca Națională a României.

(1) Pentru activitățile cu instrumente financiare derivate, instituțiile de credit trebuie să stabilească politici și proceduri de evaluare a pozițiilor și să verifice respectarea acestora, a frecvenței de evaluare, precum și a independenței și calității surselor de stabilire a prețurilor de evaluare, în special pentru instrumentele emise și tranzacționate pe piețe cu lichiditate scăzută.

(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica în mod corespunzător și în cazul pozițiilor pe care instituțiile de credit le dețin în valori mobiliare necotate pe piețe organizate.

(1) Înainte de angajarea în activități cu instrumente financiare derivate, conducerea superioară trebuie să se asigure că sunt obținute toate aprobările necesare și că există proceduri operaționale și sisteme de control al riscurilor adecvate.

(2) Decizia privind angajarea instituțiilor de credit în activități cu instrumente financiare derivate este de competența organului de conducere și se bazează cel puțin pe următoarele:

(1) În aplicarea art. 166^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul I, capitolul 3, secțiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului de credit și utilizării mai frecvente a abordării bazate pe modele interne de rating pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au, în același timp, un număr mare de contrapartide semnificative.

(2) Banca Națională a României monitorizează, având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate de instituțiile de credit, faptul că acestea nu se bazează în mod exclusiv sau automat pe ratinguri de credit externe pentru evaluarea bonității unei entități ori pentru evaluarea unui instrument financiar.

(3) În aplicarea art. 166^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul IV, capitolul 5, secțiunile 1-5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului specific și utilizării mai frecvente a modelelor interne în vederea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul specific al titlurilor de datorie din portofoliul de tranzacționare, precum și a modelelor interne în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare și de migrație în cazul în care expunerile față de riscul specific sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au un număr mare de poziții semnificative pe titluri de datorie ale unor emitenți diferiți.

(1) Instituțiile de credit care au obținut aprobarea Băncii Naționale a României pentru a utiliza abordări interne în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a cerințelor de capital, cu excepția riscului operațional, trebuie să transmită Băncii Naționale a României și Autorității Bancare Europene rezultatele calculelor efectuate prin aplicarea respectivelor abordări pentru propriile expuneri sau poziții incluse în portofoliile de referință, împreună cu o explicație a metodologiilor utilizate pentru a produce respectivele rezultate.

(2) Instituțiile de credit trebuie să transmită informațiile precizate la alin. (1) cu o periodicitate adecvată, cel puțin anuală.

(3) Banca Națională a României dezvoltă portofolii specifice în consultare cu Autoritatea Bancară Europeană și se asigură faptul că instituțiile de credit raportează rezultatele calculelor separat de rezultatele calculelor pentru portofoliile Autorității Bancare Europene.

(4) Instituțiile de credit trebuie să raporteze informațiile prevăzute la alin. (1) prin utilizarea formularului dezvoltat în acest sens de Autoritatea Bancară Europeană.

(5) Instituțiile de credit trebuie să raporteze în mod separat rezultatele calculelor prevăzute la alin. (1), care au ca obiect portofoliile specifice dezvoltate de Banca Națională a României, de rezultatele calculelor care au ca obiect portofoliile dezvoltate de Autoritatea Bancară Europeană.

(1) În scopul art. 226^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României consideră că riscurile sau elementele de risc nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite suficient de cerințele de fonduri proprii prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată, și de modificare a Directivelor 2009/65/CE,2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012 numai atunci când nivelul, structura și distribuția capitalului considerate adecvate de către Banca Națională a României, în baza verificărilor realizate de Banca Națională a României cu privire la evaluarea efectuată de instituțiile de credit în conformitate cu art. 148 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt mai mari decât cerințele de fonduri proprii prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(2) În scopul alin. (1), Banca Națională a României evaluează, ținând seama de profilul de risc al fiecărei instituții de credit în parte, riscurile la care este expusă instituția de credit, inclusiv:

(3) În măsura în care fac obiectul unor dispoziții tranzitorii sau al unor clauze de păstrare a drepturilor obținute prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în prezentul regulament sau în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, riscurile sau elementele de risc nu sunt considerate riscuri sau elemente de risc care ar putea să fie subestimate, cu toate că sunt respectate cerințele aplicabile prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(4) În scopul alin. (1), capitalul considerat adecvat acoperă toate riscurile sau elementele de risc identificate ca semnificative în baza evaluării prevăzute la alin. (2), care nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite suficient de cerințele de fonduri proprii prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(5) În sensul alin. (4), riscul de rată a dobânzii care decurge din pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare se consideră ca fiind semnificativ cel puțin în cazurile prevăzute la art. 166 alin. (5^1), cu excepția cazului în care Banca Națională a României, în urma verificărilor și evaluărilor efectuate, ajunge la concluzia că administrarea de către instituția de credit a riscului de rată a dobânzii la care este expusă, aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare, este adecvată și că instituția de credit nu este expusă în mod excesiv la acest risc de rată a dobânzii.

(6) În cazul în care sunt necesare fonduri proprii suplimentare pentru acoperirea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României stabilește nivelul fondurilor proprii suplimentare necesare în temeiul art. 226^2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ca diferență între capitalul considerat adecvat în temeiul alin. (1)-(5) ale prezentului articol și cerințele de fonduri proprii relevante prevăzute în părțile a treia și a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(7) În cazul în care sunt necesare fonduri proprii suplimentare pentru acoperirea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României stabilește nivelul fondurilor proprii suplimentare necesare în temeiul art. 226^2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ca diferență între capitalul considerat adecvat în temeiul alin. (1)-(5) ale prezentului articol și cerințele de fonduri proprii relevante prevăzute în părțile a treia și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(8) Instituția de credit îndeplinește cerința de fonduri proprii suplimentare impusă de Banca Națională a României în temeiul art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru abordarea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier cu fonduri proprii care îndeplinesc următoarele condiții:

(8^1) Instituția de credit îndeplinește cerința de fonduri proprii suplimentare impusă de Banca Națională a României în temeiul art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru abordarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cu fonduri proprii de nivel 1.

(9) Prin derogare de la alin. (8) și (8^1), Banca Națională a României poate solicita instituției de credit să își îndeplinească cerința de fonduri proprii suplimentare cu o proporție mai ridicată de fonduri proprii de nivel 1 sau de fonduri proprii de nivel 1 de bază, atunci când apreciază a fi necesar și având în vedere circumstanțele specifice ale instituției de credit.

(10) Fondurile proprii care sunt utilizate pentru îndeplinirea cerinței de fonduri proprii suplimentare prevăzute la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, impusă de Banca Națională a României pentru acoperirea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea respectării niciuneia dintre următoarele:

(11) Fondurile proprii care sunt utilizate pentru îndeplinirea cerinței de fonduri proprii suplimentare prevăzute la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, impusă de Banca Națională a României pentru acoperirea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu sunt utilizate în vederea respectării niciuneia dintre următoarele:

(1) În scopul art. 226^5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fondurile proprii care sunt utilizate pentru conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare, comunicate în conformitate cu art. 226^5 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea îndeplinirii niciuneia dintre cerințele următoare:

(2) Fondurile proprii care sunt utilizate pentru conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare, comunicate în conformitate cu art. 226^5 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în scopul abordării riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea îndeplinirii:

(1) Instituțiile de credit asigură conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare comunicate de Banca Națională a României, cu fonduri proprii de nivel 1 de bază și încorporează respectivele orientări în cadrele privind planificarea capitalului și de administrare a riscurilor, inclusiv în cadrul de apetit la risc și de planificare a redresării.

(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit asigură conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare în intervalul de timp comunicat de Banca Națională a României - Direcția supraveghere.

(1) În cazul în care rezultatele cantitative ale simulărilor de criză realizate conform art. 166 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, arată că, în scenariul advers dat, respectiva instituție nu va putea să îndeplinească cerințele de capital aplicabile acesteia, instituția de credit transmite Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, la solicitarea acesteia, un plan de capital credibil care să abordeze riscul de a nu îndeplini cerințele de capital aplicabile.

(2) În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să se asigure că:

(3) Instituțiile de credit trebuie să implementeze planurile de capital sau, după caz, planurile de capital revizuite prin includerea modificărilor solicitate de Banca Națională a României privind măsurile menționate la alin. (2) lit. b) și/sau a măsurilor de diminuare suplimentare apreciate de Banca Națională a României ca fiind relevante pentru scenariile și condițiile macroeconomice actuale, potrivit comunicărilor acesteia.