Capitolul 4 — Realizarea investițiilor

On this page

Articolul 43

Trecerea la realizarea oricărei investiții se face numai dacă aceasta este prevăzută în plan, are asigurate documentațiile de execuție, utilajele tehnologice și toate celelalte condiții necesare realizării și punerii în funcțiune la termenele planificate, inclusiv aprobările pentru demolări sau dezafectari de fonduri fixe, utilizarea de combustibili, scoateri de terenuri din circuitul agricol sau din fondul forestier, precum și alte aprobări prevăzute de lege.

Articolul 44

(1) În vederea realizării obiectivelor de investiții, beneficiarii vor încheia contracte economice cu proiectantii generali, furnizorii de tehnologii, cu furnizorii generali și ceilalți furnizori de utilaje, precum și cu antreprenorii generali și antreprenorii de specialitate, în conformitate cu prevederile legii.

(2) Prin contracte se stabilesc obligațiile și răspunderile părților, termenele de executare, penalitățile și despăgubirile pentru neexecutarea obligațiilor asumate. Prevederile din contracte trebuie să asigure realizarea volumelor de investiții și de construcții-montaj planificate, precum și punerea în funcțiune a capacităților la termenele prevăzute în plan.

(3) La adaptarea contractelor, beneficiarii, unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, unitățile de construcții-montaj și furnizorii de utilaje sînt obligați să respecte întocmai termenele de predare a documentațiilor de execuție și de livrare a utilajelor, precum și termenele de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, stabilite în graficele aprobate.

Secțiunea 1 — Asigurarea proiectelor pentru investiții

Articolul 45

(1) Beneficiarii de investiții au obligația sa contracteze elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării unui obiectiv de investiții cu o singura unitate de proiectare, care va îndeplini funcția de proiectant general.

(2) Proiectantul general este unitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare care are sarcina să asigure elaborarea tuturor documentațiilor tehnico-economice pe baza cărora se realizează un obiectiv de investiții. Proiectantul general răspunde de respectarea, potrivit legii, a soluțiilor tehnice și economice prevăzute în documentații, de urmărirea aplicării acestora pînă la realizarea indicatorilor aprobați, precum și de predarea documentațiilor la termenele prevăzute în contractul economic încheiat cu beneficiarul investiției.

(3) Pentru elaborarea unor părți de documentații tehnico-economice și de proiect, care se încadrează în profilul altor unități de proiectare, proiectantul general va încheia contracte cu unitățile de proiectare, ce îndeplinesc funcția de proiectanți de specialitate. Proiectantii de specialitate au obligația sa încheie contracte de proiectare pentru lucrările care se încadrează în profilul lor de activitate, cu termene de predare corelate cu termenul final stabilit prin contractul încheiat între proiectantul general și beneficiarul investiției și răspund de soluțiile ce le adopta.

(4) Pentru obiectivele de investiții de complexitate redusă, beneficiarii pot elabora, cu mijloace proprii, documentațiile tehnico-economice sau părți ale acestora.

(5) Proiectantul general poate contracta cu unitatea de construcții-montaj elaborarea unor părți din proiectele de execuție precum și detalii și devize de execuție; în acest caz, unitatea de construcții-montaj are funcția de proiectant de specialitate pentru lucrările de proiectare contractate.

Articolul 46

(1) Pentru obiectivele de investiții importante, ministerele, celelalte organe centrale și locale, care au în subordine unități de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, vor numi șeful de proiect și colectivul de proiectanți, asigurind stabilitatea acestora și continuitatea în activitatea de proiectare; aceștia vor răspunde de întreaga activitate de proiectare pînă la intrarea în producție a capacităților și realizarea indicatorilor aprobați.

(2) Colectivele de ingineri tehnologi și de proiectanți vor încheia angajamente-contract, potrivit anexelor nr. 6 și 7.

Articolul 47

(1) Toate datele privind capacitatea și profilul de producție, tehnologia, functionalitatea, amplasamentul, condițiile de exploatare ale noului obiectiv, indicatorii tehnico-economici limita și celelalte date necesare proiectantului pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice contractate se pun la dispoziția acestuia de către beneficiarul de investiții la termenele prevăzute în contracte.

(2) Proiectantul este obligat sa elaboreze și sa predea documentațiile în condițiile prevăzute în contract și în graficul de eșalonare a investițiilor, sa controleze pe teren modul de aplicare a acestora și calitatea lucrărilor.

Articolul 48

Predarea către unitățile de construcții-montaj a detaliilor și devizelor de execuție pentru întregul volum de construcții-montaj prevăzut în plan se va asigura în ordinea tehnologică de execuție a lucrărilor stabilite în graficele de eșalonare a investițiilor, în următoarele termene:

a) pînă cel mai tirziu la sfîrșitul semestrului I al anului anterior celui de plan, pentru obiectivele de investiții care continua din anul precedent;

b) cu cel puțin 6 luni înainte de data începerii execuției lucrărilor, pentru obiectivele noi de investiții.

Articolul 49

Unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare răspund de elaborarea și conținutul documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții și au următoarele atribuții principale:

a) asigura conceptia de ansamblu a obiectivelor proiectate și răspund de nivelul indicatorilor tehnico-economici, de posibilitatea atingerii acestora, de eficienta economică a capacităților și obiectivelor ce le proiectează, de soluțiile adoptate, de aplicarea directivelor și prescripțiilor tehnice și economice;

b) adopta tehnologii, utilaje, echipamente, instalații și linii tehnologice moderne, în principal tipizate, care să asigure un randament sporit, productivitate a muncii ridicată și consumuri energetice reduse;

c) stabilesc, împreună cu unitățile de construcții-montaj, soluții rationale de plan general și cele mai noi și mai eficiente soluții constructive, care să asigure rezistenta, stabilitatea și siguranța în exploatare, reducerea consumurilor de materiale, combustibili și energie, precum și a duratelor de execuție;

d) asigura asistența tehnica pe durata execuției lucrărilor de construcții-montaj, în perioada de efectuare a probelor tehnologice și la punerea în funcțiune a capacităților, precum și în etapele de realizare a indicatorilor tehnico-economici aprobați.

Secțiunea 2 — Executarea lucrărilor de construcții-montaj

Articolul 50

(1) Lucrările de construcții-montaj ale obiectivelor de investiții se executa de către unitățile de construcții-montaj stabilite sa îndeplinească funcția de antreprenor general sau antreprenor de specialitate.

(2) Pentru executarea unor lucrări sau părți de lucrări ce nu sînt în profilul lor, antreprenorii generali pot încheia contracte cu subantreprenori aflați în subordinea aceluiași organ ierarhic superior. Termenele din aceste contracte vor fi corelate cu termenele prevăzute în graficul de eșalonare a investiției și în contractele încheiate cu beneficiarii de investiții.

(3) Antreprenorul general este unitatea de construcții-montaj care are sarcina să asigure realizarea lucrărilor de construcții-montaj ale unui obiectiv de investiții conform sarcinilor de plan, pe bază de contract general de antrepriza, încheiat cu beneficiarul de investiții. Antreprenorul general răspunde de execuția lucrărilor prin forte proprii și de coordonarea acelora ce se realizează prin subantreprenori, precum și de predarea lucrărilor la termenele din contract, în conformitate cu prevederile documentațiilor tehnico-economice.

(4) Centralele și întreprinderile - beneficiare de investiții - sînt obligate să execute, de regula, prin forte proprii - în regie - montaje de utilaje, lucrări de construcții și instalații necesare pentru reutilizarea capacităților existente, alte lucrări de construcții și instalații de tehnicitate curenta din incinta unităților, lucrări cu un grad redus de complexitate din sectorul agricol.

Articolul 51

(1) Coordonatorii de zone sau platforme industriale, antreprenorii generali ai acestora și proiectantii generali care elaborează proiectul de organizare coordonator se stabilesc prin decrete prezidențiale de aprobare a zonelor sau platformelor respective, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, cu acordul ministerelor și celorlalte organe centrale interesate, al Comitetului de Stat al Planificarii și al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare.

(2) Funcția de coordonator se atribuie, de regula, comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, în a cărui raza teritorială se afla amplasata zona sau platforma industriala.

Articolul 52

Coordonatorul zonei sau platformei industriale organizează și urmărește realizarea corelata și într-o conceptie unitară a obiectivelor de investiții din cadrul acestora, stabilește, împreună cu beneficiarii investițiilor din zona, profilul și valoarea lucrărilor de interes comun - conexe și de folosință comuna - se îngrijește de înscrierea lor în plan și asigura documentațiile tehnico-economice necesare, la termene corelate cu cele ale lucrărilor ce le deservesc, precum și cu graficul coordonator de zona sau platforma.

Articolul 53

(1) Execuția lucrărilor de construcții-montaj pentru toate obiectivele amplasate în zona sau platforma industriala se asigura pe baza unui proiect de organizare coordonator.

(2) Prin proiectul de organizare coordonator, elaborat de proiectantul general al zonei sau platformei, se stabilesc: o baza unica de producție pe întreaga zona sau platforma, o baza unica de utilaje și mijloace de transport, depozite și anexe social-administrative unice, care să fie utilizate în comun, atît de antreprenorul general, de unitățile specializate ce lucrează în subantrepriză acestuia, cît și de antreprenorii de specialitate.

Articolul 54

Executarea lucrărilor de organizare se face potrivit prevederilor proiectului de organizare a șantierului și în limita fondurilor stabilite cu aceasta destinație prin devizul general, care nu pot fi depășite sau folosite pentru finanțarea altor lucrări și cheltuieli.

Articolul 55

Pentru desfășurarea normală a execuției pe santiere, beneficiarii au obligația să asigure - la termenele și în condițiile prevăzute în grafice și în contracte - predarea amplasamentelor, proiectului, detaliilor și devizelor de execuție, utilajelor și materialelor ce cad în sarcina lor, finanțarea și decontarea lucrărilor, executate și celelalte condiții stabilite de lege.

Articolul 56

Beneficiarii de investiții, unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare și de construcții-montaj vor organiza și esalona execuția lucrărilor pe santiere, astfel încît în perioada de iarna să se execute numai lucrări în spații închise, sau acele lucrări exterioare a căror execuție nu necesita consumuri de combustibili pentru încălzire.

Articolul 57

(1) Economiile realizate de unitățile de construcții-montaj prin efortul lor, rezultate din îmbunătățirea soluțiilor prevăzute în proiectele și detaliile de execuție, a celor privind tehnologiile de execuție sau din alte rationalizari, acceptate de proiectantul general și de beneficiar, se vor reflecta în activitatea economico-financiară a unităților de construcții-montaj.

(2) Realizarea economiilor trebuie să se facă cu respectarea functionalitatii, siguranței în exploatare, securității muncii, calității lucrărilor și a indicatorilor tehnico-economici aprobați, precum și cu condiția de a nu se înlocui unele materiale cu altele energointensive. Economiile se determina față de devizele de execuție pe obiecte.

Articolul 58

Unitățile de construcții-montaj răspund de executarea lucrărilor la termenele și de calitatea prevăzută în documentațiile tehnico-economice și au următoarele atribuții principale:

a) colaborează, pe parcursul elaborării proiectelor, detaliilor și devizelor de execuție, cu unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare și cu beneficiarul de investiții, la stabilirea soluțiilor constructive, a tehnologiilor de execuție, a soluțiilor pentru organizarea șantierului, precum și la elaborarea graficelor de eșalonare a investițiilor;

b) detaliază proiectul de organizare a șantierului, ce îi revine ca sarcina pe baza proiectului de execuție, asigurind folosirea judicioasă a mijloacelor prevăzute în acest scop;

c) executa lucrările de construcții-montaj în conformitate cu graficul de eșalonare a investiției, cu obligațiile asumate prin contracte, cu respectarea soluțiilor constructive aprobate prin documentațiile tehnico-economice, a normelor și normativelor de construcții și în condiții de calitate;

d) asigura încadrarea în normele de consum de materiale și continua reducere a acestora, prin aplicarea de tehnologii adecvate, prin buna gospodărire pe santiere și folosirea pe scara larga a materialelor locale;

e) organizează și asigura desfășurarea în bune condiții a proceselor de producție și de muncă pe santiere, folosirea utilajelor de construcții și a mijloacelor de transport cu randament maxim;

f) elaborează și aplica tehnologii avansate pentru execuția lucrărilor de construcții-montaj, care să conducă la creșterea productivitatii muncii, ridicarea calității lucrărilor, scurtarea duratelor de execuție și asigurarea securității muncii pe șantier;

g) organizează controlul de calitate pe tot parcursul de realizare a lucrărilor și răspunde de calitatea lucrărilor executate.

Articolul 59

Unitățile care executa montajul utilajelor tehnologice sînt obligate să efectueze probele mecanice - înainte, în cursul sau după terminarea montajului- potrivit instrucțiunilor de montaj, prescripțiilor tehnice și prevederilor înscrise în documentațiile tehnico-economice. De asemenea, au obligația să efectueze rodajul mecanic în gol, cu funcționarea utilajelor tehnologice, pe durata stabilită de furnizori sau prin prescripții tehnice, pentru verificarea funcționarii organelor componente ale utilajelor în mișcare și asigurarea regimului de funcționare stabilit prin condițiile tehnice ale utilajelor.

Secțiunea 3 — Asigurarea utilajelor pentru investiții

Articolul 60

Utilajele, mașinile, echipamentele, instalațiile și liniile tehnologice, inclusiv aparatele de măsura și control, necesare realizării obiectivelor de investiții - denumite în prezenta lege utilaje - se vor asigura de către beneficiarii de investiții, la termene care să conducă la realizarea volumului de investiții și la punerea în funcțiune a capacităților, potrivit prevederilor planului.

Articolul 61

(1) În cazul în care realizarea unui obiectiv de investiții impune folosirea de furnituri complexe - utilaje, echipamente, instalații și linii tehnologice - acestea se asigura de furnizorul general cu care beneficiarul încheie un singur contract. Pentru celelalte utilaje, beneficiarii de investiții încheie contracte cu furnizorii în profilul cărora intra producția utilajelor respective.

(2) Furnizorii generali și ceilalți furnizori - denumiți în prezenta lege furnizori - răspund de livrarea utilajelor la termenele stabilite în contracte, pe baza graficelor de livrare a utilajelor. Beneficiarii sînt obligați să asigure ca - între momentul preluării de la furnizori și momentul predării la montaj - durata de stationare pe santiere a utilajelor să se încadreze în normele prevăzute de lege.

Articolul 62

(1) Furnizorii au obligația să asigure livrarea utilajelor la parametrii calitativi prescrisi, în care scop efectuează toate probele prevăzute în documentații tehnico-economice, standarde, caiete de sarcini și altele, potrivit legii.

(2) Pentru asigurarea condițiilor de uzinare a utilajelor, beneficiarul este obligat sa predea furnizorului, la termenele din contract, proiectele de utilaje sau să le însușească, în cazul în care au fost elaborate de furnizor.

(3) Utilajele necesare realizării obiectivelor de investiții sînt supuse omologării în condițiile prevăzute de lege.

(4) În vederea realizării unor durate scurte de montaj pe șantier, furnizorii au obligația ca pentru utilajele complexe să asigure asamblarea în uzina a părților componente, conform prevederilor documentației tehnice, sa verifice încadrarea stricta în prescripțiile tehnice și de calitate ale acestora și sa participe efectiv la montarea lor pe șantier.

Articolul 63

(1) Furnizorii de utilaje sînt obligați sa acorde asistența tehnica la montajul utilajelor, la efectuarea probelor tehnologice și la punerea în funcțiune a capacităților, sa remedieze defecțiunile utilajelor apărute în timpul probelor și în termenele de garanție a acestora.

(2) Furnizorii de utilaje vor asigura livrarea pieselor de schimb de prima dotare și instruirea personalului ce urmează sa exploateze utilajele livrate.

Articolul 64

Contractarea utilajelor din import se poate face numai dacă acestea nu pot fi obținute din producția interna și dacă au fost aprobate potrivit legii.

Articolul 65

(1) În cazul utilajelor din import, aprobate potrivit legii, ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, împreună cu furnizorii de utilaje, proiectantul general și întreprinderile de comerț exterior, vor urmări ca în contractele de import de utilaje să se înscrie obligații ferme ale furnizorilor, ca: livrarea documentațiilor pentru piese de schimb și pentru materiale speciale, precum și a aparatajelor necesare realizării utilajelor prevăzute să fie produse în țara; asigurarea asistenței tehnice și instruirii personalului de exploatare; asigurarea verificării utilajelor în exploatare la furnizor sau în cadrul altor întreprinderi din străinătate, după caz, potrivit obligațiilor prevăzute de lege; demonstrarea realizării parametrilor tehnico-economici ai utilajelor.

(2) Contractele se încheie pe baza notelor de comanda-contract prevăzută în anexa nr. 8 și a cererilor și fișelor tehnice de import, care se avizează și se aproba în condițiile stabilite de lege.

Secțiunea 4 — Punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții

Articolul 66

(1) Punerea în funcțiune a capacităților are loc la data la care ansamblul de lucrări, utilajele și instalațiile ce compun capacitatea realizează nivelul de producție sau de activitate și ceilalți indicatori stabiliți prin grafic pentru darea în exploatare, sortimentatia și calitatea prescrisă în documentații, în condiții de deplina securitate a muncii și utilajelor. Beneficiarii de investiții au obligația să asigure respectarea termenelor planificate de punere în funcțiune a obiectivelor.

(2) Punerea în funcțiune a capacităților de producție se face numai după terminarea probelor tehnologice și demonstrarea realizării regimului normal de lucru și a condițiilor normate de funcționare, stabilite potrivit legii; beneficiarii de investiții răspund de pregătirea din timp și de efectuarea completa și corecta a probelor tehnologice.

(3) Beneficiarii de investiții vor trece la efectuarea probelor tehnologice, după preluarea de le antreprenorul general, pe bază de recepție, a obiectelor, instalațiilor și lucrărilor care condiționeaza intrarea în producție a capacității.

(4) Beneficiarii de investiții și unitățile de construcții-montaj au obligația să asigure - pentru probele tehnologice sau odată cu punerea în funcțiune a capacităților, după caz, - darea în folosință a statiilor de epurare a apelor uzate și a celorlalte instalații, prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate, care urmează să asigure protecția mediului înconjurător.

Articolul 67

Beneficiarii de investiții sînt obligați să facă recepția utilajelor și instalațiilor ajunse în situația de a putea da producția în mod independent și să le pună în funcțiune - în condițiile în care se justifica economic, chiar dacă nu sînt terminate toate lucrările - cu asigurarea securității utilajelor și instalațiilor și a condițiilor normale de funcționare a acestora.

Articolul 68

Beneficiarii de investiții au obligația să asigure pregătirea personalului muncitor necesar noilor obiective de investiții, în concordanta cu prevederile din graficele de asigurare a forței de muncă, cuprinse în proiectul de execuție. Pregătirea personalului se face în unități existente cu profil asemănător, prin participarea la procesul de producție și cu plata retributiei corespunzător muncii prestate.

Articolul 69

(1) Încadrarea în munca, folosirea și retribuirea forței de muncă de către beneficiarii de investiții - pe parcursul execuției lucrărilor și pînă la începerea producției - se vor face, potrivit legii, astfel încît în nici una din etape sa nu se folosească personal muncitor peste numărul care, potrivit graficului, corespunde stadiului efectiv de execuție în care a ajuns investiția în acea etapa.

(2) Personalul muncitor direct productiv se încadrează în munca în concordanta cu începerea probelor tehnologice sau proporțional cu producția realizată, cu respectarea riguroasă a graficului de asigurare a forței de muncă și a fondului de retribuire planificat.

(3) În situațiile în care execuția și probele tehnologice se desfășoară cu întîrziere față de prevederile graficului de eșalonare a investiției, sau nu se realizează producția la nivelul planificat, unitățile economice sînt obligate sa ia măsuri ca personalul muncitor să fie utilizat la constructori, la unități cu profil similar sau la alte unități din celelalte sectoare de activitate.

(4) Personalul tehnic, economic, de alta specialitate și administrativ - din aparatul funcțional - poate fi încadrat în munca la înființarea unității economice numai în limita numărului aprobat prin actul de înființare. Încadrarea, în continuare, a acestui personal se poate face numai pe măsura realizării producției și proporțional cu aceasta, potrivit graficului.

(5) Numărul de personal tehnic, economic, de alta specialitate și administrativ va putea fi încadrat la nivelul prevăzut în organigrama tip a unității numai după realizarea tuturor indicatorilor tehnico-economici aprobați.

(6) Băncile finanțatoare au obligația sa exercite un control preventiv riguros asupra modului în care se utilizează fondul de retribuire aferent personalului muncitor. Ele vor elibera fondul de retribuire numai în raport cu necesitățile impuse de stadiile fizice de realizare a lucrărilor de investiții.

Secțiunea 5 — Recepția obiectivelor de investiții

Articolul 70

(1) Investițiile se receptioneaza de comisii de recepție numite în acest scop, care efectuează verificarea completa a realizării obiectelor și a obiectivului de investiții în ansamblu, în concordanta cu documentația tehnico-economică aprobată, confirma terminarea și calitatea lucrărilor de construcții și instalații, funcționarea normală a utilajelor și instalațiilor tehnologice, îndeplinirea tuturor condițiilor pentru punerea în funcțiune a capacităților și realizarea indicatorilor tehnico-economici aprobați.

(2) Comisia de recepție răspunde de efectuarea recepției și hotărăște admiterea sau respingerea acesteia.

(3) Pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba prin decret prezidential, comisia de recepție se numește de Consiliul de Miniștri. Pentru celelalte obiective, comisia de recepție se numește de organul care a aprobat proiectul de execuție.

(4) Pentru obiectivele de investiții de importanța deosebită, președintele comisiei de recepție se numește dintre cadrele cu funcții de conducere din ministere, alte organe centrale sau locale ale administrației de stat, iar în componenta comisiei se numesc oameni de știința, ingineri, maiștri și muncitori de înaltă calificare, dintre cei care formează nucleul de baza al personalului ce preia obiectivul de investiții spre exploatare, precum și alți specialiști.

(5) Din comisia de recepție nu pot face parte membrii colectivului de proiectare, de execuție, dirigintii lucrărilor, reprezentanții furnizorilor de utilaje și personalul ministerelor, celorlalte organe centrale și locale, centralelor precum și al beneficiarului de investiții, care au participat direct la realizarea obiectivului.

Articolul 71

(1) Recepția obiectivelor de investiții se efectuează în următoarele etape:

a) recepția lucrărilor de construcții-montaj, care se face în doua faze, cu respectarea condițiilor prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate și prevederilor din prescripțiile tehnice:

- recepția preliminară, care are loc pe tot parcursul realizării obiectivului de investiții, pe măsura terminării obiectelor componente sau a unor părți din obiecte ce pot funcționa independent și după efectuarea - atunci cînd este cazul - a probelor mecanice și a rodajului mecanic al instalațiilor și utilajelor tehnologice cuprinse în aceste obiecte; construcțiile de locuințe, social-culturale și administrative se supun recepției preliminare numai dacă au asigurate apa, căldură și energia necesară, ascensoarele, racordurile la canal și căile de acces, iar spațiile destinate pentru unități comerciale, de alimentație publică și de prestații de servicii cuprinse în obiectivul respectiv sînt terminate;

- recepția finala, care are loc la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor de construcții-montaj;

b) recepția punerii în funcțiune a capacităților de producție, care se efectuează la terminarea probelor tehnologice și are drept scop verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exploatarea normală a utilajelor și instalațiilor tehnologice, astfel încît să se asigure atingerea nivelului de indicatori prevăzuți în grafic, calitatea produselor conform proiectului de execuție și realizarea celorlalte condiții prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate. Pentru construcțiile de locuințe, social-culturale și administrative darea în folosință se face pe baza recepției preliminare a lucrărilor de construcții-montaj;

c) recepția definitivă a obiectivului de investiții se face la data aprobată pentru realizarea indicatorilor tehnico-economici și are drept scop confirmarea realizării indicatorilor tehnico-economici aprobați și îndeplinirea tuturor condițiilor care să asigure exploatarea normală, la întreaga capacitate și în condiții de eficienta, a obiectivului de investiții, potrivit documentațiilor tehnico-economice aprobate.

(2) Obiectivele de investiții în a căror componenta nu se cuprind capacități de producție se supun recepției definitive după recepția finala a ultimului obiect al investiției, cînd se verifica, în ansamblu și pe părți componente, modul de comportare în exploatare a obiectivului.

Articolul 72

Procesele-verbale de recepție definitivă se supun aprobării acelorași organe care au numit comisiile de recepție.

Articolul 73

(1) Cu punerea în funcțiune a capacităților de producție și a celorlalte obiective din sfera producției materiale se încheie activitatea de investiții și începe activitatea de producție sau de prestări de servicii planificate; pentru toate celelalte obiective activitatea de investiții se încheie odată cu darea lor în folosință.

(2) După punerea în funcțiune a capacităților și obiectivelor de producție pot fi continuate numai lucrările și pot fi angajate numai cheltuielile din devizul general precizate prin procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune, care nu au nici o influența asupra funcționarii normale a capacității sau obiectivului.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).