Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrșite în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni și se sancționează cu amendă:
I. De la 3.000 la 10.000 lei:
a) elaborarea documentațiilor tehnico-economice cu greșeli în dimensionarea elementelor caracteristice ale obiectivelor de investiții sau cu nerespectarea directivelor și prescripțiilor tehnice;
b) elaborarea de documentații tehnico-economice unicate la obiective sau obiecte pentru care exista proiecte tip aprobate;
c) elaborarea de către proiectant sau aprobarea de către beneficiar a detaliilor și devizelor de execuție cu încălcarea prevederilor proiectului de execuție aprobat, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta lege;
d) omiterea prevederii în proiectul de execuție a unor părți de construcție sau utilaje fără de care obiectivul de investiție nu poate fi pus în funcțiune sau nu poate fi folosit în condiții normale;
e) neasigurarea documentației tehnico-economice pe baza căreia, potrivit legii, se face înscrierea investiției în planul anual;
f) însușirea documentației tehnico-economice fără respectarea prețurilor, tarifelor, cotelor, normelor și normativelor legale, precum și a altor elemente care au condus în mod evident la stabilirea incorectă a valorii investiției și a valorii lucrărilor de construcții-montaj;
g) angajarea de cheltuieli care depășesc valorile stabilite în devizul general pentru investiții, construcții-montaj, conducere, supravegherea lucrărilor și pentru probe tehnologice, cu nerespectarea prevederilor prezentei legi, precum și contractarea de lucrări sau de livrări pentru investiții înainte de prevederea acestora în planul cincinal sau anual, cu excepția cazurilor în care prin dispoziții legale se prevede altfel;
h) executarea de către constructor a unor lucrări înainte de a se aproba deschiderea finanțării și începerea execuției lucrărilor;
i) nerespectarea de către constructor a prevederilor înscrise în documentațiile tehnico-economice și în prescripțiile tehnice privind executarea lucrărilor;
j) prevederea în contracte a altor termene decît cele stabilite prin graficele de eșalonare a investiției și de livrare a utilajelor;
k) neintocmirea planului de reparații capitale, nerespectarea termenelor planificate pentru intrarea în reparații capitale sau depășirea duratelor de executare a acestora la utilaje și la celelalte fonduri fixe, în afară de cazurile în care prin dispoziții legale se prevede altfel;
l) nepregatirea din timp de către beneficiar și neefectuarea probelor tehnologice în conformitate cu prevederile înscrise în prescripțiile tehnice și documentațiile tehnico-economice;
m) nepunerea în funcțiune, din vina beneficiarului, a capacităților de producție la terminarea probelor tehnologice efectuate potrivit prevederilor legii, sau a utilajelor care au fost aduse, potrivit prezentei legi, în situația de a produce.
II. De la 1.000 la 3.000 lei:
a) prezentarea spre aprobare, respectiv spre însușire - de către beneficiar și proiectant - a unor documentații tehnico-economice în care nu s-au introdus prevederile din acordurile și avizele legale rămase definitive;
b) nepredarea către proiectant a datelor și elementelor necesare elaborării documentațiilor tehnico-economice la termenele stabilite prin grafice și contracte, precum și nepredarea către constructor a detaliilor și devizelor de execuție, a utilajelor și materialelor ce cad în sarcina beneficiarului, a terenului aferent obiectivului și organizării de șantier sau a frontului de lucru pentru executarea lucrărilor în spații existente, la termenele stabilite prin graficele de eșalonare a investițiilor și prin contracte;
c) depășirea normativelor de stocare a utilajelor pe santiere, stabilite potrivit dispozițiilor legale;
d) neluarea măsurilor pentru deschiderea finanțării la termenul prevăzut în graficul de eșalonare a investiției sau pentru asigurarea finanțării neîntrerupte a lucrărilor pînă la punerea în funcțiune sau darea în folosință;
e) elaborarea de către proiectant a documentației tehnico-economice fără obținerea pe parcurs a acordurilor prevăzute de lege sau cu nerespectarea lor;
f) neluarea de către beneficiar sau constructor a măsurilor necesare pentru manipularea, păstrarea și întreținerea în bune condiții a utilajelor și materialelor;
g) nerespectarea obligațiilor privind recepția investițiilor și reparațiilor capitale, precum și aprobarea punerii în funcțiune sau, după caz, a dării în folosință, cu încălcarea dispozițiilor legale;
h) neexecutarea de către beneficiar, proiectant și constructor a măsurilor stabilite de comisia de recepție;
i) nerespectarea termenului de emitere a acordurilor și avizelor precum și necomunicarea în termen de 15 zile de către furnizorul de utilaje a acordului privind termenele de livrare a utilajelor în vederea întocmirii graficului de livrare a acestora;
j) neasigurarea din timp a necesarului de piese și subansamble de schimb pentru înlocuirea celor uzate, în cadrul lucrărilor de reparații capitale, sau neconditionarea pieselor și subansamblelor provenite din reparațiile anterioare precum și din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcțiune.
III. De la 500 la 1.000 lei:
a) neasigurarea de către beneficiar a altor condiții materiale și tehnice decît cele sancționate prin prezentul articol, necesare pentru desfășurarea lucrărilor fără întreruperi;
b) refuzul nejustificat al beneficiarului de a prelua de la constructor obiecte sau părți de obiecte care pot funcționa independent potrivit prevederilor art. 67.