pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale pentru politici de sănătate și resurse umane nr. I.B./6.830 din 9 iulie 2009,
în temeiul art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management,
având în vedere prevederile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
(1) Se aprobă modelele-cadru ale contractelor de management, care se încheie de către ministrul sănătății și directorii coordonatori, directorii coordonatori adjuncți pentru asistență medicală, directorii coordonatori adjuncți pentru control în sănătatea publică, directorii coordonatori adjuncți de sănătate publică și programe și directorii coordonatori adjuncți financiar-contabili ai direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, prevăzute în anexele nr. 1-5.
(2) Se aprobă indicatorii de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, modalitatea de calcul și nivelul minim de îndeplinire a acestora, prevăzuți în anexele nr. 1-5.
(1) Activitatea managerială a directorilor coordonatori și a directorilor coordonatori adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București se evaluează, de regulă, anual, până la data de 31 martie a anului următor.
(2) Sunt evaluați directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți care au contract de management în perioada de valabilitate și au exercitat funcția respectivă pe o perioadă de cel puțin 6 luni în anul evaluat.
(3) Evaluarea anuală a activității se face prin raportare a valorii indicatorilor specifici de performanță asumați prin contractul de management încheiat cu ministrul sănătății, la valoarea indicatorilor realizați.
(4) Perioada de evaluare va fi anunțată pe site-ul Ministerului Sănătății, www.ms.ro, cu cel puțin 45 de zile înainte de data începerii evaluării.
(1) Prin excepție de la prevederile art. 2, ministrul sănătății poate dispune evaluarea activității manageriale a persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate, în condițiile legii.
(2) Evaluarea activității manageriale în condițiile alin. (1) se face de o comisie, numită prin ordin al ministrului sănătății, pe baza documentelor solicitate de aceasta.
(3) În urma evaluării, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2), directorii coordonatori sau directorii coordonatori adjuncți pot fi revocați din funcția deținută. Revocarea se dispune prin ordin al ministrului sănătății.
(1) Evaluarea prevăzută la art. 2 se face de câte o comisie de evaluare, numită prin ordin al ministrului sănătății, pentru fiecare funcție de conducere în parte.
(2) Comisia de evaluare este formată din președinte, 3-5 membri și un secretar.
Comisia de evaluare constituită în conformitate cu prevederile art. 4 are următoarele atribuții:
a) verificarea dosarului de evaluare depus de către directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți. În cazul în care dosarul de evaluare depus nu cuprinde toate documentele prevăzute la art. 6, comisia de evaluare va solicita titularului completarea corespunzătoare a acestuia în termen de 48 de ore; în cazul în care directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți nu depun în termen documentele solicitate, evaluarea urmează a se efectua pe baza documentelor prezentate;
b) întocmirea, pe baza documentelor depuse în dosarul de evaluare, a fișelor de evaluare, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 1-5;
c) verificarea concordanței dintre indicatorii asumați prin contract/act adițional și cei înscriși în fișa de evaluare la rubrica "valoare indicator realizată";
d) validarea, sub semnătură, în fișa de evaluare a calificativului acordat în urma evaluării;
e) propune ministrului sănătății menținerea sau încetarea contractului de management al directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți evaluați.
(1) În vederea evaluării, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți înaintează comisiei de evaluare un dosar de evaluare care cuprinde obligatoriu următoarele documente:
a) copia contractului de management sau, după caz, a actelor adiționale, precum și anexele la acestea;
b) documentele din care rezultă gradul de realizare a fiecărui indicator;
c) copii ale actelor emise de organele abilitate, ca urmare a controlului efectuat în perioada evaluată;
d) raportul de autoevaluare (în cuprinsul acestuia se au în vedere acțiunile organizate și desfășurate pe parcursul anului evaluat privind: modul de îndeplinire a indicatorilor specifici de performanță, proceduri interne de evaluare și control, elaborare de acte normative cu caracter intern, măsuri întreprinse pentru eficientizarea activității unității, gestionarea eventualelor situații de criză apărute la nivelul direcțiilor de sănătate publică etc.);
e) alte documente care pot constitui bază pentru evaluarea îndeplinirii indicatorilor specifici de performanță.
(2) Directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți răspund pentru realitatea și exactitatea datelor puse la dispoziția comisiei de evaluare, conform legii.
(1) Pentru soluționarea eventualelor contestații apărute în cadrul evaluării anuale a activității directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți, ministrul sănătății numește prin ordin o comisie de soluționare a contestațiilor, formată din președinte, 4 membri și un secretar.
(2) Comisia de soluționare a contestațiilor este formată din personal de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.
(3) Termenul de depunere a contestațiilor este de 24 de ore de la data luării la cunoștință a calificativului acordat de comisia de evaluare.
(4) Comisia de soluționare a contestațiilor rezolvă contestațiile în termen de 3 zile de la data înregistrării acestora.
Evaluarea efectuată pe baza indicatorilor specifici de performanță se face prin acordarea de către evaluator a unui punctaj de la 0 la 5 puncte pentru fiecare indicator de performanță menționat, ținându-se cont de dimensiunile specifice acestuia, conform modalității de calcul prevăzute în anexele nr. 1-5.
(1) Rezultatele evaluării se apreciază prin calificativele "admis" sau "respins".
(2) Calificativul "admis" se acordă dacă în urma evaluării directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți au obținut cel puțin câte 3 puncte pentru fiecare indicator.
(3) Calificativul "respins" se acordă dacă în urma evaluării directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți au obținut mai puțin de 3 puncte la cel puțin un indicator.
(4) Rezultatul evaluării, respectiv calificativul acordat, este luat la cunoștință de persoana evaluată prin semnarea fișei de evaluare întocmite de comisia de evaluare.
(5) Contractul de management încetează înainte de termen pentru directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți, care în urma evaluării au obținut calificativul "respins".
În situația în care pe parcursul derulării contractului de management apar modificări ale actelor normative care au stat la baza angajamentului asumat prin contractul de management, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți pot solicita renegocierea indicatorilor specifici de performanță până la finele anului pentru care se face evaluarea.
Direcțiile de specialitate din cadrul ministerului și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.