Pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecției familiei și a drepturilor copilului, Autoritatea are următoarele funcții principale:
a) de strategie, prin care se asigură fundamentarea și aplicarea strategiilor și a programelor în domeniul protecției copilului și familiei;
b) de monitorizare a respectării drepturilor copilului;
c) de promovare a drepturilor copilului și a valorilor familiale;
d) de colectare, analiză și evaluare a datelor și informațiilor privind drepturile copilului și apărarea și consolidarea familiei;
e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern;
f) de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului pe care le are în administrare sau în folosință, după caz, și de gestionare a bugetelor și a fondurilor alocate;
g) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor în domeniul propriu de activitate;
h) de control al modului în care sunt respectate drepturile copilului, ale tinerilor care beneficiază de o măsură de protecție specială, în care este sprijinită familia și sunt aplicate reglementările din domeniul propriu de activitate.
(1) În exercitarea funcțiilor sale, Autoritatea îndeplinește următoarele atribuții principale:
1. propune Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale proiecte de politici publice/acte normative în domeniul de activitate;
2. coordonează activitățile și măsurile de implementare a obiectivelor strategiilor naționale din domeniul de activitate;
3. evaluează impactul aplicării obiectivelor strategice și ia măsurile necesare sau, după caz, propune Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale luarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea obiectivelor sau, după caz, a activităților de implementare a strategiilor naționale din domeniul de activitate;
4. monitorizează respectarea drepturilor copilului și recomandă autorităților centrale sau locale luarea măsurilor care se impun;
5. identifică nevoile de formare a personalului implicat în protecția familiei și în protecția și promovarea drepturilor copilului și colaborează cu instituțiile abilitate de lege la fundamentarea și elaborarea de programe care să răspundă acestor nevoi;
6. elaborează și fundamentează programe în domeniul protecției familiei și pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului;
7. centralizează și sintetizează informațiile referitoare la respectarea principiilor și normelor stabilite de Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, și elaborează rapoartele prevăzute la art. 44 pct. 1 din această convenție;
8. urmărește și ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a recomandărilor Comitetului privind drepturile copilului, formulate ca urmare a prezentării rapoartelor prevăzute la art. 44 pct. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată;
9. asigură controlul în ceea ce privește aplicarea legislației din domeniul propriu de activitate și al modului în care sunt respectate drepturile copilului de către instituțiile publice, celelalte persoane juridice și de persoanele fizice, în conformitate cu legislația în vigoare; constată faptele care constituie contravenții și propune stabilirea răspunderii disciplinare, contravenționale sau penale, după caz, a persoanelor vinovate;
10. propune autorităților, instituțiilor și celorlalte persoane juridice suspendarea sau încetarea activităților care pun în pericol grav și iminent sănătatea sau dezvoltarea fizică ori psihică a copilului;
11. ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităților ori instituțiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul drepturilor copilului și al protecției familiei la care România este parte;
12. ia măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor pe care le are în calitatea sa de autoritate centrală și care decurg din instrumente juridice internaționale ratificate sau semnate de România ori la care aceasta a aderat;
13. inițiază, negociază și încheie, prin împuternicirea Guvernului, instrumente juridice internaționale de cooperare în domeniul său de activitate;
14. realizează prognoze, efectuează studii și cercetări, realizează și publică materiale științifice și promoționale în domeniul protecției familiei și al protecției drepturilor copilului;
15. fundamentează și propune politici de prevenire a situațiilor care determină marginalizarea socială a tinerilor care beneficiază de o măsură de protecție specială, precum și măsurile de sprijin și intervenție;
16. coordonează și îndrumă metodologic activitățile serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinții săi și ale celor de protecție specială a copilului, precum și activitățile desfășurate de comisiile pentru protecția copilului;
17. elaborează standarde, norme metodologice și proceduri de lucru pentru serviciile care asigură prevenirea separării copilului de părinții săi, protecția specială a copilului și tânărului, precum și pentru protecția familiei;
18. elaborează metodologia de licențiere și criteriile de evaluare a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, protecției speciale a copilului și tânărului și victimelor violenței în familie;
19. licențiază serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, pe cele destinate protecției speciale a copilului și tânărului, precum și serviciile destinate protecției victimelor violenței în familie organizate, în condițiile legii, de către autoritățile administrației publice locale, instituții sau alte persoane juridice;
20. garantează protecția juridică a copiilor cetățeni străini aflați pe teritoriul României, neînsoțiți de părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane;
21. coordonează și îndrumă metodologic activitățile de sprijinire a familiei și victimelor violenței în familie, precum și ale serviciilor destinate acestora;
22. elaborează standarde, norme metodologice și proceduri de lucru pentru serviciile sociale din domeniul protecției familiei, a victimelor violenței în familie și pentru cele destinate agresorilor;
23. realizează baza de date privind copiii aflați în sistemul de protecție specială, copiii și familiile aflate în situație de risc, precum și a cazurilor de violență în familie;
24. stabilește procedurile și criteriile de evaluare a nevoilor sociale în domeniul violenței în familie și elaborează metodologia de intervenție în aceste cazuri;
25. gestionează bunurile proprietate publică și privată a statului pe care le are în administrare sau în folosință, după caz;
26. gestionează sau, după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentru finanțarea programelor din domeniul său de activitate;
27. finanțează sau, după caz, cofinanțează proiecte specifice și proiecte în cadrul programelor de interes național;
28. propune și fundamentează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea finanțării adecvate a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, protecției speciale a copilului, sprijinirii familiei, prevenirii și combaterii violenței în familie.
(2) Autoritatea elaborează regulamentul propriu de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.
(1) Autoritatea asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin intervenția, în condițiile legii, în procedurile administrative și judiciare privind respectarea și promovarea drepturilor copilului.
(2) Autoritatea are dreptul să controleze modul în care sunt respectate drepturile copiilor și să ceară autorităților administrației publice, altor instituții și persoane juridice care în activitatea desfășurată lucrează direct cu copiii, precum și persoanelor fizice care au în îngrijire și asigură protecția unui copil orice informații sau documente necesare, să intervieveze și să ia declarații de la conducătorii acestora și de la orice funcționar sau lucrător care poate da informațiile necesare soluționării cererii.
(3) Autoritățile administrației publice, conducerea instituțiilor și organizațiilor private acreditate, precum și persoanele fizice sunt obligate să comunice sau, după caz, să pună la dispoziția Autorității, în termen de 15 zile, în condițiile legii, informațiile, documentele sau actele pe care le dețin în legătură cu cererile pe care aceasta le formulează, să permită intervievarea și luarea declarațiilor prevăzute la alin. (2), acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuțiilor sale.
(4) În acțiunile de apărare și respectare a drepturilor copiilor, reprezentanții împuterniciți ai Autorității au acces, în condițiile legii, la documentele secrete deținute de autoritățile administrației publice și alte instituții, în măsura în care le consideră necesare pentru soluționarea plângerilor care i s-au adresat, cu obligația de a nu divulga sau de a nu face publice informațiile ori documentele secrete la care au avut acces.
(1) Pe lângă președintele Autorității funcționează Consiliul consultativ, organism fără personalitate juridică, cu rol consultativ și care are în componența sa reprezentanți ai unor ministere și ai altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, precum și reprezentanți ai structurilor asociative ale societății civile.
(2) Consiliul consultativ este alcătuit din reprezentanți ai următoarelor instituții:
a) Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului;
b) Oficiul Român pentru Adopții;
c) Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Handicap;
d) Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
e) Ministerul Educației, Cercetării și Inovării;
g) Ministerul Administrației și Internelor;
i) Uniunea Națională a Președinților Consiliilor Județene;
j) Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Drepturilor Copilului din România;
k) Asociația Directorilor Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului.
(3) Lucrările Consiliului consultativ sunt conduse de președintele Autorității.
(1) Consiliul consultativ are următoarele atribuții principale:
a) asigură cooperarea dintre instituțiile și organizațiile care îl compun în vederea realizării Programului de guvernare în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și familiei;
b) asigură monitorizarea aplicării legislației în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și familiei;
c) formulează propuneri privind îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și familiei;
d) formulează propuneri privind îmbunătățirea relațiilor interinstituționale ale autorităților publice implicate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și familiei.
(2) Consiliul consultativ se întrunește trimestrial și ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui Autorității.
(3) La lucrările Consiliului consultativ pot participa, la invitația președintelui Autorității, reprezentanți ai altor instituții decât cele prevăzute la art. 8, reprezentanți ai societății civile, precum și reprezentanți ai mass mediei.
(4) În realizarea atribuțiilor sale Consiliul consultativ adoptă hotărâri cu caracter de recomandare.